miercuri, 22 iunie 2011

Adevarul despre cel de-al doilea razboi mondial (II)


Să ne imaginăm o clipă că suntem proiectaţi înapoi în timp şi ne aflăm chiar în locul lui Adolf Hitler! Am ocupat militar Polonia, Franţa, Norvegia, Grecia, Iugoslavia şi o mare parte din URSS. Războiul continuă, dar în teritoriile ocupate ne confruntăm cu o problemă. Pretutindeni se înregistrează revolte, atacuri asupra obiectivelor noastre militare din spatele frontului, sabotaje, acţiuni de spionaj şi de alt fel organizate de grupuri de partizani. Toate aceste evenimente l-au obligat pe Hitler să menţină în teritoriile ocupate numeroase divizii de infanterie sau tancuri. Astfel, în timp ce linia principală a frontului (din URSS) ducea o lipsă acută de trupe, în ţările ocupate Hitler menţinea zeci de divizii care nu făceau altceva decât să „lupte” împotriva partizanilor, sabotorilor de orice fel. Ce aţi fi putut face dvs în locul lui pentru a rezolva această problemă? Cum aţi putea elibera aceste divizii de sarcinile ingrate de a lupta cu nevăzutul pentru a le folosi acolo unde de fapt le este locul, pe frontul direct de luptă, împotriva inamicului real? Hitler nu a găsit o rezolvare la această chestiune. Până spre finalul războiului, zeci de divizii germane au rămas „pierdute” prin ţările ocupate, din nordul Norvegiei până în sudul Greciei. Zeci, sute de mii de militari „păzeau” obiective ocupate militar în ţări străine, în timp ce trupele ruseşti ocupau şi devastau Berlinul. Asta era metoda veche, folosită de toate puterile lumii până în acel moment. Hitler nu a schimbat-o pentru că nu şi-a pus în mod real această problemă. Acesta nu era războiul lui! Nu el îl planificase pentru a găsi şi aplica metode moderne de gestionare a acestuia. Fiind, în final, victima propriei sale puteri, Hitler s-a făcut fără să vrea instrumentul principal al noilor metode de cucerire a puterii în lume. Principiul nou, aplicat de atunci şi până azi, poate fi rezumat astfel: Dacă reuşeşti să acaparezi toate resursele economice importante ale unei ţări şi să păstrezi în acelaşi timp o aparenţă de pace, lumea se va supune pe veci! Niciodată în istorie (nici chiar în cazul celebrei revoluţii bolşevice) nu a existat vreo revoltă împotriva dominaţiei economice, ci doar împotriva dictaturilor militare, politice. E suficient, aşadar, să aduni în mâinile tale obiectivele economice cele mai importante (întreprinderi, resurse miniere, petrol, pământuri sau producţii agricole etc), să angajezi în aceste obiective toată forţa de muncă locală şi să încasezi profitul. Ca efect, societatea respectivă va depinde de proprietăţile tale economice, iar tu, prin influenţa pe care ai câştigat-o, poţi decide (manipulând conştiinţe şi oameni) întreaga politică de stat. S-a reuşit în acest fel, pentru prima oară în istoria omenirii, crearea unui super-sistem complex de dominare economică mondială. Popoarele astfel dominate vor trăi cu iluzia libertăţii, a democraţiei, dar ele nu vor face decât să servească (prin munca lor de zi cu zi) interesele grupului de super-patroni. Guvernele, formate în marea lor majoritate din oameni fără coloană vertebrală şi fără mândrie naţională, vor accepta de bună voie să se supună acestor interese economice şi - prin puterea pe care o exercită - să supună întreaga naţiune. Veţi putea observa că nici un mare gânditor sau idealist nu a putut ajunge să deţină o reală putere politică în lumea modernă de azi. Sistemul modern de dominare mondială (acest „sistem de securitate” lansat cu „ocazia” celui de-al doilea război mondial) nu mai permite ascensiunea pe scara puterii politice şi administrative a unor oameni independenţi şi patrioţi. Aşa se face că în prezent, în toate ţările importante ale lumii, obiectivele politice principale sunt de natură… externă, nu internă! Pentru SUA cel mai important lucru e „lupta împotriva terorismului”, pentru Uniunea Europeană „extinderea” (ca şi pentru NATO de altfel), pentru România „integrarea” etc. În nici una din aceste ţări nu s-a stabilit ca obiectiv principal de guvernare combaterea sărăciei, creşterea nivelului general de trai sau educaţie, îmbunătăţirea sistemului de sănătate sau de asistenţă socială sau alte asemenea obiective care în principiu înnobilează omul. Dimpotrivă, bugetele sănătăţii, învăţământului sau dezvoltării sunt mai mereu la limita supravieţuirii, uneori chiar şi sub acest prag critic. Resursele principale sunt folosite pentru îndeplinirea obiectivelor externe, în general păguboase pentru omul de rând, dar extrem de folositoare celor care manipulează destinele mondiale, care acaparează putere şi care apoi o gestionează.

Investiţii capcană

Să revenim însă la timpurile în care acest plan (devenit realitate în zilele noastre) era doar în mintea celor care l-au conceput. Vă puteţi oare aminti cum arăta harta lumii în anii dinaintea începerii celui de-al doilea război mondial? La acea dată, planeta noastră era împărţită între doar câteva mari puteri. Franţa, SUA, Olanda, Belgia, Marea Britanie, Portugalia, Japonia deţineau (prin coloniile lor) practic 90% din suprafaţa întregului glob. De exemplu, continentul african era împărţit între Franţa, Belgia, Italia şi Marea Britanie. Lumea era pusă din nou în situaţia când anumite imperii dominau prin întindere geografică. În aceste teritorii, obiectivele economice erau în mâna cuceritorului care le păstra însă doar prin forţa militară care era desfăşurată la faţa locului. Într-o asemenea postură, de „imperiu” cuceritor, a ajuns şi Adolf Hitler după ce a cucerit ţările pe care le-am amintit ceva mai înainte. La fel ca orice putere colonială, şi „Imperiul” german nou creat prin cuceriri militare trebuia să-şi menţină sub control obiectivele economice pe care le-a câştigat, prin puterea forţei militare. „Aliaţii” însă au privit altfel problema… Trebuia, cum am spus, creată o „tranziţie” de la această formă de dominare prin forţă, la forma nouă, de dominare prin inteligenţă, prin pârghii economice. Obiectivele economice trebuiau păstrate în proprietate şi/sau administrare, dar fără să mai fie nevoie de prezenţa armată la faţa locului. În fiecare din aceste colonii urma să se instaleze câte un guvern aparent legitim (un guvern local), dar care să fie total supus puterii din umbră. Aceste guverne ar fi acţionat în toată politica lor internă şi externă conform cu indicaţiile primite din exterior. În funcţie de specificul local, marile obiective economice urmau să devină proprietatea „investitorilor străini” care iată, veneau şi „salvau” economia locală cică „investind” mulţi bani în (re)tehnologizare, în dezvoltare, etc. Poporul, cârmuit cu grijă de guvernele „emanate” din revoluţia generală mondială, urma să creadă că este liber pentru că din punct de vedere politic era condus de con-naţionali. Nu mai existau acei asupritori în uniformă militară care să abuzeze de statutul lor de stăpâni, şi împotriva cărora să nu poţi nici măcar protesta. Acum poţi protesta, eşti liber să spui ce vrei, să gândeşti ce vrei, dar totuşi, pentru a putea trăi trebuie să munceşti. Ideea e că atunci când munceşti trebuie să te duci la serviciu în întreprinderile lor! Asta e tot ce contează!!! S-a reuşit astfel adormirea definitivă a sentimentelor de revoltă pe care orice popor îl poate avea faţă de o putere dominantă. Aşadar, în spatele acestor idei (aparent nobile) de democraţie şi libertate se ascunde de fapt o ocupaţie economică totală, mult mai puternică decât a fost vreodată vreo ocupaţie militară. (va urma)

Cornel SABOU

Niciun comentariu: