miercuri, 29 august 2012

SALINA dă doi jucatori la Nationala `98 a Romaniei


IR Rosiianu, director sportiv SALINA

Razvan Onea si Ioan Opris au primit vestea in cantonamentul din Ocna Sugatag.

Dupa victoriile glorioase de la Turneul de vara de la Debrecen, de unde s-a intors cu locul I, fara gol primit, cu victorii pe linie si cu un premiu special, cele doua echipe ale clubului nostru au intrat incepand de azi intr-un cantonament de forta la Baza Sportiva din Ocna Sugatag.
E drept, dupa ce in acest weekend, intr-un meci amical, o echipa comuna a invins cu un sec 6 - 1 Sporting Recea 2012, in fapt fosta echipa FC MARA 2010 Baia Mare, contracandidata noastra la castigarea titlului de campioni judeteni la Juniorii D.
Asadar, desi abia astazi la pranz s-au intrunit toti copiii celor doua echipe ce se vor confrunta in aceasta editie de Campionat Judetean Juniori C, imediat dupa servirea pranzului, pe cand copii erau la prima odihna de dinaintea primului antrenament, telefonul antrenorului coordonator Emil Kemenes a sunat iar. 
La capatul firului erau „sefii” de la FRF, cei care au dispus ca maine dupa amiaza sa se prezinte la LOTUL NATIONAL AL ROMANIEI jucatorii Razvan Onea si Ioan Opris.
Astfel, dupa ce a devenit golgeterul Campionatului Maramures la Juniorii C, Ioan Opris, cel care a fost si premiat la „Valorile Maramuresului” impreuna cu antrenorul Emil Kemenes, va merge iar la Lotul National alaturi cu Razvan Onea, unul dintre cei mai talentati colegi ai sai, la Baza Sportiva de la Mogosoaia.
V areamintim ca cei doi au mai fost in pregatire in perioada 29 iulie – 2 august 2012 pentru trialul final care a avut ca scop alegerea fotbalistilor in Selectionata Romaniei, U 14. 
Apoi a venit de la FRF vestea ca selectia finala va incepe in data de miercuri, 24 august 2012.
Din motive inca necunoscute, termenul a fost decalat pentru astazi!
In acest context, acesti doi extrem de talentati jucatori vor lipsi de la prima editie a Turneului International de Fotbal Juvenil „Trofeul Prieteniei”, care se va desfasura in zilele de 29 si 30 august 2012 in Baia mare, pe Stadionul „Viorel Mateianu”.
Le dorim succes tinerilor si talentatilor nostri fotbalisti!

luni, 27 august 2012

"Trofeul Prieteniei" la fotbal juvenil


SALINA Ocna Sugatag organizeaza prima editie a „Trofeului Prieteniei”

Ioan Romeo Roşiianu, director sportiv SALINA 

Meciurile se vor disputa miercuri si joi 
pe Stadionul „Viorel Mateianu” din Baia Mare 

Pornind de la faptul ca este campiona en-titre la categoriile Juniori C si Juniori D in judetul nostru, dar si pentru ca in data de 1 septembrie debuteaza noua editie de campionat, conducerea clubului SALINA Ocna Sugatag a perfectat deja cateva amicaluri extrem de utile si de importante.
Acestea se vor desfasura in cadrul primei editii internationale a „Trofeului Prieteniei”, in zilele de miercuri si joi, 29 si 30 august, pe Stadionul „Viorel Mateianu” din Baia Mare.
Primarul Catalin Chereches a avut imediat bunavointa si si-a dat acest acceptul in acest sens deoarece 90% din „salinari” sunt, de fapt, baimareni.
Inca de la aceasta prima editie Turneul International de Fotbal juvenil „Trofeul Prieteniei” se vrea o punte de dialog intre echipele campioane din judetul nostru si cele din zonele sau localitatile cu care Consiliul Judetean Maramures este infratit.
La aceasta prima editie s-a vrut o editie cu cele doua zone din Ungaria cu care CJ Maramures este infratit.
A confirmat repede participarea echipa campioana din Jasz – Nagykun – Szolnok, insa in ultimul ceas, invocand motive medicale, echipa din Szabolcs – Szatmar – Bereg a anuntat ca nu mai participa.
In acest context, organizatorii au invitat echipa campioana a Romaniei, CFR Cluj – Napoca.
Totodata, aceasta prima editie aduce si o premiera in fotbalul juvenil local, in sensul ca pune in fata si cele doua echipe ale clubului SALINA Ocna Sugatag, in fapt Campioanele Judetene de la Juniori C si Juniori D, care se vor intalni in aceasta editie din Campionatul Judetean Juniori C ca si adversare.
Meciurile se vor desfasura pe Terenul Municipal „Viorel Mateianu” din Baia Mare, asistenta medicala este asigurata de Serviciul de Ajutor Maltez din Romania, arbitri vor fi asigurati de AJF Maramures, iar participantii vor fi cazati la Hotelul „Viorel Mateianu”.
Primaria Baia Mare, Consiliul Judetean Maramures si Prefectura Maramures vor acorda diplome si premii echipelor participante si celor mai merituosi dintre jucatori.
Mai multe date despre activitatea noastra si performanetele clubului nostru gasiti la adresa www.fcsalina.ro
Programul competitiei este urmatorul:

29 august :
16:00 – SALINA A (1998) – CFR Cluj 
17:30 – SALINA B (1999) – Szolnok

30 august:
9:00 – SALINA B – CFR Cluj
10:30 – SALINA A – Szolnok
………………………………
16:00 – CFR Cluj – Szolnok
17:30 – SALINA A – SALINA B

20:00 – premierea participantilor

La editia a doua se intentioneaza aducerea echipelor cu care suntem infratiti in Ucraina si echipa din Bereg, care n-a putut participa acum, alturi de numai o singura echipa a Clubului SALINA.

sâmbătă, 25 august 2012

Cvorumul sărăciei

Institutul Naţional de Statistică a dat publicităţii nişte date care relevă starea sărăciei din România comparativ cu starea sărăciei din Europa. Aşa cum ne-am fi putut aştepta, România este pe locul doi în Europa la gradul de sărăcie! Circa 9 milioane oameni trăiesc în ţara noastră cu venituri sub 130 euro pe lună!

Prima oară când am auzit la TV ştirea asta mi i-am amintit pe toţi idioţii care în pragul sărbătorilor de iarnă afirmau că în România nu este deloc sărăcie, "dovadă" în acest sens fiind faptul că toate Supermarketurile sunt arhipline de cumpărători. N-aveau de unde să ştie handicapaţii că românul, în toate vremurile sale, şi-a cinstit Crăciunul ca pe cea mai importantă sărbătoare de peste an! Oricât de sărac este el, românul nu lasă să treacă Crăciunul fără să fie masa plină şi cât de cât bucurie în casă!
Chiar şi pe timpul comunismului... mi-amintesc de o "legendă" care spunea că se organizase o şedinţă de partid în ajun de Crăciun având ca temă tocmai combaterea sărbătoririi Crăciunului. S-au adunat la acea şedinţă cei mai importanţi lideri comunişti din judeţ, dar şedinţa a fost foarte scurtă pentru că la un moment dat prim-secretarul s-a ridicat şi a spus că el se grăbeşte pentru că i se ard cozonacii în cuptor!
După două mii de ani de creştinism românesc, după ce generaţii întregi au fost educate în acest spirit al sărbătorilor creştine, românul nu poate ignora asta doar pentru că are venituri lunare mici! Va răbda foame dacă trebuie înainte şi după sărbători, dar Crăciunul va fi întotdeauna o sărbătoare plină de bunătăţi de tot felul!

Statisticile însă nu mint. În România este mare sărăcie. Oamenii muncesc, nu-i asta problema, dar banii cu care sunt plătiţi sunt de tot rahatul. Asta afectează şi calitatea muncii. Românul, forţat de aceste împrejurări, învaţă să se descurce. Fură de la patron, fură de la stat, iar furtul ăsta a devenit un fel de calitate reprezentativă. Dacă nu te "descurci" aşa, atunci vei muri de foame...

Păcat! Chiar avem o ţară frumoasă! Chiar avem toate condiţiile ca să dezvoltăm aici o economie rentabilă, capabilă să asigure condiţii de trai cu adevărat decente oamenilor. Nu se întâmplă asta pentru că şi generaţia de politicieni se consideră prost plătită! Şi ei fură de la stat! Şi dacă toată lumea fură cum naiba să figurăm în statistici că trăim bine???

În fine, suntem pe locul doi la sărăcie. Mi se pare că Bulgaria este pe locul unu. Bravo nouă, dar... putem mai mult! Cu siguranţă putem fi şi pe locul unu! Ponta, Crin, Traian... străduiţi-vă! Dacă avem 9 milioane de săraci în statisticile oficiale, atunci cu siguranţă numărul REAL de săraci e mult mai mare. Avem deci cvorumul sărăciei întrunit! Bogăţia, traiul frumos şi liniştit, fericirea noastră ca naţie, toate astea sunt suspendate! Se opune cineva? Nu? Nimeni?

Cornel SABOU