Jurnal francez - 2 - Fontainebleau

Castelul regal din Fontainebleau are o distinctie aparte! Aici s-au nascut, au trait si au murit multi din regii Frantei, dar mai presus de asta a fost locatia preferata a imparatului Napoleon! De altfel, forma actuala a domeniului este cea data de Napoleon in anii sai de domnie. El a largit considerabil spatiile interioare pentru ca trasura sa imperiala sa aiba acces peste tot.
Astazi, Castelul este vizitat de mii si mii de turisti. Nu in interior ci pe spatiile componente. Imensul parc, lacul, curtile interioare etc. Te "loveste" frumusetea locului! Si linistea, calmul si starea de bine pe care ti-o dau locurile astea. Am vazut acolo oameni care nu fac nimic altceva decat vin la Castel, se aseaza pe o banca dintr-o curte interioara si toata ziua stau, citesc, mananca sau admira peisajul. Se incarca astfel cu atmosfera imperiala pe care Castelul ti-o transmite indiferent ca vrei sau nu!
Pentru doar 4 euro poti sa faci o plimbare cu barca pe lacul interior. In lac, pesti foarte mari! Pe lac, rate, gaste si barci cu vizitatori. Oameni de toate natiile. Daca nu m-a inselat privirea, am vazut chiar si un chinez negru!
Am tras la vasle pe rand, eu si fratele meu. In mijlocul lacului troneaza o "resedinta" impunatoare in care se refugia probabil Napoleon cand vroia singuratate. Constructia mai pastreaza inca "N"-ul imperial sculptat pe fatada!
Daca vrei poti face chiar o plimbare cu caleasca pe domeniul parcului inteior. Doi cai negri, foarte frumosi, sunt legati la trasura si asteapta cuminti clientii...
Lumea se uita, admira, se plimba, face fotografii, dar toate astea intr-o atmosfera extrem de linistitoare, placuta. Am stat acolo cateva ore, dar n-am auzit o voce ridicata si nici sunete de manea!
Ce sa mai spun? Castelul din Fontainebleau are personalitate si daca ii patrunzi frumusetile se va impune in fata ta, oricine ai fi! Merita sa ai parte de experienta asta! E frumos sa poti pastra o amintire vie despre locul in care Napoleon statea si planifica istoria lumii. Pana la urma, ceea ce am pastrat eu mai mult decat toate celelalte a fost senzatia de respect la care locul te obliga! N-am fumat o tigara in tot periplul acesta, iar eu sunt fumator "batran".  In plus, cura de liniste si pace interioara de care ai parte este extrem de benefica! Cred ca pe la Castelul regal/imperial de la Fontainebleau am sa mai trec!
Pe curand...

Cornel SABOU

P.S. - un set de fotografii cu vizita de la Fontainebleau puteti gasi pe profilul meu de Facebook.

Jurnal francez - 1

De cateva saptamani traiesc in Franta, intr-o localitate aflata la 50 de kilometri de centrul Parisului. De fapt, localitatea Melun este situata in zona 5 pariziana, deci face parte din Parisul extins pana la cinci zone, fiind un fel de "cartier" marginas al capitalei franceze. Sunt bine, linistit, asezat frumos in noua mea viata, fara sa mai duc in spate "probleme" specific romanesti.
Primul lucru important care mi s-a "intamplat" a fost faptul ca mi-am vazut tatal! M-a asteptat cand am sosit la casa fratelui meu, Beby. Ultima oara mi-am vazut tatal cand aveam 12 ani! Acum am aproape 42... Nu aveam deci cum sa-l "recunosc" din punct de vedere fizic, dar i-am recunoscut privirea aceea vie, patrunzatoare. Avea dreptate cine spunea ca privirea unui om nu se schimba niciodata in viata! De fapt, nici nu stiu daca a spus cineva asta vreodata! Daca nu, atunci o spun eu acum. Pentru ca privirea i-am recunoscut-o!
Am stat cu el la povesti o seara intreaga si apoi o dimineata, dupa care el s-a intors la casa lui, in alt oras francez situat mai spre sud. Am ciocnit un whisky, am facut poze si le-am pus pe contul meu de facebook. Asta a fost tot...
Fratele meu are aici o mica afacere in constructii. M-am "lipit" imediat de el si am inceput sa lucrez. De atunci, viata mea aici se imparte intre munca, dicutii luuuuungi si placute cu Beby (avem de "recuperat", ca frati, vreo 13 ani in care am stat despartiti), casa si scurte plimbari locale.
Acum sunt Pastele ortodoxe... Aici, astia-s majoritari catolici, deci pe afara nu sunt manifestari deosebite. Am programat cu Beby sa dam o fuga azi pana la castelul regal de la Fontaineblau. Asa, ca o vizita turistica relaxanta. O sa va povestesc cum a fost.
Tot ceea ce scriu si voi scrie in acest jurnal francez are legatura strict cu viata mea personala. Nu voi scrie nimic de politica, afaceristi mafioti si alte chestii jurnalistice. De stilul asta de a scrie vreau sa ma indepartez, poate definitiv. Viata mea si atat. Asta e tot ce ramane. Punct! Revin...

Cornel SABOU

Vă pup şi nu mai am cuvinte

O să fiu scurt şi precis. Renunţ la scris! Poate nu definitiv, dar cel puţin pentru perioada următoare (câţiva ani) în mod clar nu o să mai activez pe acest domeniu al jurnalisticii. În niciun fel, nici pe domeniul strict informativ, nici pe cel de atitudine. Am decis să-mi revizuiesc priorităţile în viaţă şi conform noii "liste" jurnalismul e trecut pe foaia de "concediu"...

Am lucrat aproape 20 de ani ca jurnalist şi n-am făcut-o oricum sau superficial. Cred că mi-am construit o carieră despre care se poate spune că este unică, probabil imposibil de repetat. Şi spun asta pentru că vremurile tulburi ale anilor 90 nu se vor mai întoarce vreodată. Şi nici pasiunea aceea pe care o aveam mulţi din generaţia mea de ziarişti. Pe atunci ne băteam să scoatem materiale de presă bune, răsunătoare. Acum, majoritatea se întrec doar în a servi interese de partid. Eu nu pot face parte dintr-o astfel de lume a presei. Nu pot fi jurnalistul de casă al partidului X sau a politicianului Y. Şi azi, dacă nu eşti jurnalist de casă nu mai poţi activa cu succes. Am înţeles asta uşor, dar am acceptat mai greu! Până la urmă însă am acceptat...

Am variante. Voi pleca poate la fraţii mei, în Franţa. Voi lucra ceva pe acolo următorii ani. Voi încerca să înţeleg viaţa şi altfel, nu doar să mi-o trăiesc pentru alţii, cum am făcut până acum. Voi încerca să văd lumea cu alţi ochi, nu cu privirea critică de ziarist. Să mă bucur de micile sau marile plăceri date de natură sau câştigate prin muncă, nu să tot caut să dezvălui adevăruri inutile despre mafioţi. În războaiele cu ăştia mi-am dat seama că am strâns o grămadă de victorii degeaba. A căzut unul, au venit alţii doi şi mai răi în locul său. Am demonstrat că şeful X e corupt şi a venit alt şef şi mai corupt. M-am luptat ca un erou cu morile de vânt. Bravo mie, dar m-am săturat!

Am zis că n-o să mai scriu. Da, asta vreau acum. Şi eu mă hotârâsc greu, dar când o fac de regulă merg pe drumul ales fără să mai dau înapoi. Îmi iau doar o mică rezervă. Dacă voi crede vreodată (dacă voi fi convins!) că presa independentă mai are o şansă în România mă voi întoarce mâncând pământul! Şi voi renaşte prin scrisul meu aşa cum numai eu pot s-o fac! Dar asta e o iluzie... La cum merg treburile pe aici, poate doar nepoţii mei să aibe şansa asta. 

Am 41 de ani şi simt că m-am născut iar într-o nouă tinereţe. Îi salut cu drag pe vechii mei colegi care se mai chinuie pe ici, pe colo să întreţină ideea de jurnalism. Îi salut chiar şi pe cei care s-au format pe lângă casa altora aşteptând zilnic para mălăiaţă. Îi salut pe toţi cei pe care i-am cunoscut pe drumul meu jurnalistic. Cine ştie, dacă într-o zi voi scrie o carte despre tot ce-am trăit scriind veţi avea fiecare parte de-un capitol! Dacă nu, oricum îl aveţi deja scris de voi în viaţa mea!

Las cititorilor mei colecţia de articole scrise pe acest blog. Sunt aproape o mie de postări. Sunt de o mie de ori eu, dar şi fără postările astea voi fi tot eu. Doar fără voi, cei pe care vă simţeam aproape, care m-aţi încurajat să continui şi să nu mă las doborât, fără voi pot spune că voi fi fără o parte din mine! Este partea din care făceaţi parte voi, cei pentru care profesional am trăit!

Vă pup fără alte cuvinte şi vă transmit anticipat salutări de la Paris! Sau de oriunde mă voi afla... 

Cornel SABOU