O să fiu scurt şi precis. Renunţ la scris! Poate nu definitiv, dar cel puţin pentru perioada următoare (câţiva ani) în mod clar nu o să mai activez pe acest domeniu al jurnalisticii. În niciun fel, nici pe domeniul strict informativ, nici pe cel de atitudine. Am decis să-mi revizuiesc priorităţile în viaţă şi conform noii "liste" jurnalismul e trecut pe foaia de "concediu"...
Am lucrat aproape 20 de ani ca jurnalist şi n-am făcut-o oricum sau superficial. Cred că mi-am construit o carieră despre care se poate spune că este unică, probabil imposibil de repetat. Şi spun asta pentru că vremurile tulburi ale anilor 90 nu se vor mai întoarce vreodată. Şi nici pasiunea aceea pe care o aveam mulţi din generaţia mea de ziarişti. Pe atunci ne băteam să scoatem materiale de presă bune, răsunătoare. Acum, majoritatea se întrec doar în a servi interese de partid. Eu nu pot face parte dintr-o astfel de lume a presei. Nu pot fi jurnalistul de casă al partidului X sau a politicianului Y. Şi azi, dacă nu eşti jurnalist de casă nu mai poţi activa cu succes. Am înţeles asta uşor, dar am acceptat mai greu! Până la urmă însă am acceptat...
Am variante. Voi pleca poate la fraţii mei, în Franţa. Voi lucra ceva pe acolo următorii ani. Voi încerca să înţeleg viaţa şi altfel, nu doar să mi-o trăiesc pentru alţii, cum am făcut până acum. Voi încerca să văd lumea cu alţi ochi, nu cu privirea critică de ziarist. Să mă bucur de micile sau marile plăceri date de natură sau câştigate prin muncă, nu să tot caut să dezvălui adevăruri inutile despre mafioţi. În războaiele cu ăştia mi-am dat seama că am strâns o grămadă de victorii degeaba. A căzut unul, au venit alţii doi şi mai răi în locul său. Am demonstrat că şeful X e corupt şi a venit alt şef şi mai corupt. M-am luptat ca un erou cu morile de vânt. Bravo mie, dar m-am săturat!
Am zis că n-o să mai scriu. Da, asta vreau acum. Şi eu mă hotârâsc greu, dar când o fac de regulă merg pe drumul ales fără să mai dau înapoi. Îmi iau doar o mică rezervă. Dacă voi crede vreodată (dacă voi fi convins!) că presa independentă mai are o şansă în România mă voi întoarce mâncând pământul! Şi voi renaşte prin scrisul meu aşa cum numai eu pot s-o fac! Dar asta e o iluzie... La cum merg treburile pe aici, poate doar nepoţii mei să aibe şansa asta.
Am 41 de ani şi simt că m-am născut iar într-o nouă tinereţe. Îi salut cu drag pe vechii mei colegi care se mai chinuie pe ici, pe colo să întreţină ideea de jurnalism. Îi salut chiar şi pe cei care s-au format pe lângă casa altora aşteptând zilnic para mălăiaţă. Îi salut pe toţi cei pe care i-am cunoscut pe drumul meu jurnalistic. Cine ştie, dacă într-o zi voi scrie o carte despre tot ce-am trăit scriind veţi avea fiecare parte de-un capitol! Dacă nu, oricum îl aveţi deja scris de voi în viaţa mea!
Las cititorilor mei colecţia de articole scrise pe acest blog. Sunt aproape o mie de postări. Sunt de o mie de ori eu, dar şi fără postările astea voi fi tot eu. Doar fără voi, cei pe care vă simţeam aproape, care m-aţi încurajat să continui şi să nu mă las doborât, fără voi pot spune că voi fi fără o parte din mine! Este partea din care făceaţi parte voi, cei pentru care profesional am trăit!
Vă pup fără alte cuvinte şi vă transmit anticipat salutări de la Paris! Sau de oriunde mă voi afla...
Cornel SABOU