N-am ce negocia, pentru că sunt nevinovat!

Stau la puşcărie de trei luni şi încă nu am înţeles de ce. Totul a început în 30 octombrie 2006 la ora 9 când vreo zece civili, doi jandarmi mascaţi însoţiţi de doi martori au năvălit în casa mea şi m-au înştiinţat că au un mandat de percheziţie şi un mandat de aducere pentru a fi audiat la procurorii Deritei şi Hrudei. Mi-au confiscat telefonul mobil, mi-au interzis să iau legătura cu avocatul meu Gheorghiţă Mateuţ şi au început să-mi întoarcă casa cu susul în jos. Au confiscat CD-urile cu lucrarea de doctorat a nevesti-mii şi casetele cu desene animate ale copiilor mei, Iulia (11 ani) şi Mihai (9 ani). Le-au percheziţionat camerele lor şi au căutat sub paturile copiilor şi în paturile lor. Să găsească ce? Mi-au căutat în cările din bibliotecă. Evident că n-au găsit nimic. In plus l-au împiedicat pe avocatul firmei mele din Cluj, Mihai Lăpuşan, să vorbească la telefon. Asta în timp ce la redacţiile Gazetei de Cluj şi BZA trupele de comando confiscau toată tehnica de calcul şi toate documentele contabile. Au urmat apoi lungile ore de aşteptare pe coridoarele Parchetului Cluj unde şi când mă duceam la baie eram escortat de mascaţi. De facto eram deja reţinut, nu încă cu acte legale. Spre seară, procurorul Deitei mi-a spus de ce infracţiuni sunt acuzat fără însă să-mi precizeze la modul concret de ce sunt acuzat. I-am spus că sunt nevinovat. Si am fost reţinut. Acelaşi model a fost aplicat şi în cazul colegilor mei Ioan Oţel, Dorel Vidican, Aurel Mureşan şi Anca Cocuţ. Procurorul Deritei mi-a propus să colaborez cu organele de urmărire penală pentru că mi se va înjumătăţi pedeapsa. I-am spus că n-am ce negocia, pentru că sunt nevinovat. În aceeaşi seară, comedia judiciară a continuat. Am fost adunaţi toţi în boxă, mai puţin unul dintre noi care a scris după dictarea procurorilor, iar judecătorul Ariana Ilieş ne-a dat 29 de zile de arest. Nu i-a lăsat pe avocaţi să studieze dosarul lucrat de procurori un an de zile, n-a fost de acord ca procesul să aibă loc a doua zi pentru ca avocaţii să poată studia dosarul. Tot ce a lucrat DIICOT-ul într-un an, avocaţii au avut timp să studieze doar 30 de minute. Să fim serioşi. Decizia de arestare era luată de multă vreme. De atunci de când chestorul Fătuloiu îl întreba pe Toma Rus la telefon: “Când îi luaţi pe aştia ?” Şi ne-a luat. Ne-au blocat conturile la toate firmele, ne-au luat autoturismele, adică sechestru cu confiscare, ca la cei mai mari bandiţi. Iar cererea de arestare a DIICOT-ului este o poveste SF care zdrobeşte însă destine. Din sala de tribunal am fost plimbaţi prin faţa camerelor de luat vederi a tuturor televiziunilor din România. Pentru opinia publică eram deja vinovaţi, aveam cătuşe la mâini şi riscam, nu-i aşa, 20 de ani de puşcărie. Ne-au separat apoi şi ne-au dus cu duba la Gherla. La un moment dat pe staţie li s-au spus celor din dubă că trebuie să ne aducă înapoi la Cluj la Penitenciarul lipit de Tribunal de unde tocmai ple­casem. Şi aşa am devenit puşcăriaşul Liviu Man, fără antecedente penale, dar în fine, un puşcăriaş periculos. De aceea am stat singur în celulă 60 de zile şi nu i-am văzut pe colegii mei tot 60 de zile. N-am vorbit decât cu gardienii timp de două luni. Şi atunci când eram scos la plimbare eram singur. Şi atunci când eram dus să fac baie, pentru că n-avem baie în celulă, eram tot singur. Izolare ca pentru cei mai periculoşi criminali. Nu am fost audiat de către procurori în toate aceste trei luni de arest NICIODATĂ. Nu mi s-a adus nici o învinuire concretă niciodată în acest timp. Am cerut să fiu cofruntat cu aşa zisele părţi vătămate. Nu mi s-a aprobat. Am cerut să fiu confruntat cu martorii. Nu mi s-a aprobat. De către cine? De cuplul procurorilor Deritei şi Hrudei, bunii prieteni ai comisarului Toma Rus şi a judecătoarei Ariana Ilieş. Judecătoare care, coincidenţă, nu? După 60 de zile de închisoare ne-a mai dat 30 de zile de puşcărie de la ea. Judecătoare care coincidenţă nu? Le-a dat mandate de arestare colegilor mei Aurelian Grama şi Dan Pârcălab în luna ianuarie în zile diferite. Ce de coincidenţe stimaţi cititori, nu-i aşa? Din tot Tribunalul Cluj numai un anumit judecător. Sunt sigur că Uniunea Europeană, celor de la CEDO nu o să le pară coincidenţe aceste mârşăvii. În tot acest timp, procurorii scurgeau necontenit informaţii spre organul DIICOT-ului, cotidianul “Evenimentul Zilei”, informaţii rupte din context care apăreau evident înaintea prelungirilor de mandate de arestare. Imi pare bine că această practică a fost descrisă ca infracţiune în proiectul nou de Cod penal. Şi acum, în sfârşit după 90 de zile, procurorii DIICOT au terminat dosarul. După 90 de zile şi 11 luni în care am fost urmăriţi, monitorizaţi şi cu telefoanele ascultate de Securitatea anului 2007, DIICOT-ul. Jalnica însăilare a procurorilor o vom demonta în instanţă bucăţică cu bucăţică. Dar, din momentul ce, potrivit legii, suntem nevinovaţi, până la condamnare definitivă de ce suntm judecaţi în stare de arest? Pentru că potrivit justiţiei am fi un pericol public. Da, recunosc, că suntem un pericol public petru cei cărora le-am stricat afacerile murdare făcute pe seama statului, adică pe spatele dumneavoastră, a boului de contribuabil, cum le place acestor ciocoi să spună. Ei au rezolvat să stăm acum în puşcărie! Dar minciuna, falsul şi mârşăvenia nu pot continua la infinit. Mai devreme sau mai târziu, ne vom vedea în libertate. Pentru că aşa cum spunea un mare filosof: “Tot ce nu te omoară, te face mai puternic”.
Liviu MAN
P.S. N-am scris până acum ca să nu-i influenţez pe domnii procurori în întocmirea rechizitoriului. De acum, rechizitoriul este gata.
Data aparitiei: 2007-01-29, în ziarul "BZA"

Cine e pericolul social?

Această primă “scrisoare” publicată de Liviu Man exprimă o surprinzătoare situaţie de respect pe care jurnalistul o are faţă de organele de cercetare penală! Liviu Man ar fi putut scrie oricând în perioada celor trei luni de când este arestat. El nu a făcut-o însă. De ce? Pentru că nu a dorit să influenţeze ancheta, pentru că nu dorea să facă presiuni asupra celor care instrumentează dosarul. Răbdarea lui Liviu a ţinut până când procurorii au finalizat cercetările şi au încheiat rechizitoriul. De abia în acest moment Liviu Man hotărăşte să vorbească, să descrie primele clipe ale arestării sale şi să condamne acţiunea DIICOT. Un exemplu de atitudine care ar trebui să ne pună pe gânduri... Pentru că Liviu Man nu este un oarecare. El putea crea multe valuri acuzând din spatele gratiilor, protestând într-o formă sau alta. N-a făcut-o, pentru că aşa a înţeles el să respecte autoritatea. O autoritate care însă nu i-a răspuns cu aceiaşi monedă. O autoritate care nu l-a respectat pe Liviu Man. Trist este faptul că această autoritate care a intrat cu bocancii în viaţa intimă a unor jurnalişti ne reprezintă pe noi, societatea civilă, liberă şi “democratică”!
În numele tuturor celor care iubesc adevărul, care cred în ideea nobilă de justiţie şi în Dumnezeu îi cer scuze lui Liviu Man pentru acest abuz care, în realitate, nu ne reprezintă pe noi, oamenii liberi! Prin arestarea lui Liviu Man, DIICOT-ul şi justiţia română nu ne-au păzit de un infractor, nu ne-au ferit de nişte posibile infracţiuni şi nu ne-au scăpat de un real pericol public. Dimpotrivă, prin arestarea lui Liviu Man s-a creat o situaţie de pericol public faţă de care nu ne apără nimeni!

Cornel SABOU

publicat în "Viaţa Maramureşului" nr. 5(126) din 6-12 februarie 2007