Prostie, incompetenţă, răutate… Sunt doar câteva din calificativele care pot fi acordate pe merit celor mai multe cadre angajate la sectorul vizită din Penitenciarul Baia Mare!
Duminică, 28 decembrie 2008, am „sărbătorit” ziua mea de naştere, respectiv împlinirea a 37 de ani. Am fost vizitat de două persoane (doi jurnalişti), care mi-au adus şi un pachet cu alimente, pentru a marca evenimentul. Momentul, care trebuia să fie pentru noi unul deosebit (chiar şi în aceste condiţii speciale), s-a transformat într-unul penibil, jenant şi revoltător! Cadrele de la sectorul vizită au refuzat să-mi acorde pachetul la care aveam dreptul, conform legii, motivând că programul lor de lucru este doar până la ora 17.00! Legitimându-se, jurnaliştii au cerut să vorbească cu mine, dar au fost refuzaţi, pe motiv că pentru acest lucru le trebuie aprobare, ori, în acel moment, nu exista în unitate nici un cadru competent… să le dea respectiva aprobare! Jurnaliştii au fost categoric respinşi, umiliţi şi jigniţi, chiar de nişte purtători de chipiu fără pic de respect şi educaţie!
În primul rând, trebuie să vă precizez că art. 38, alin. 2 din HG 1897/2006 spune în felul următor: „Administraţia locului de deţinere este obligată să asigure un program zilnic de 12 ore pentru exercitarea dreptului la vizită”. În lege, nu există „program de duminică”, ci unul ZILNIC, de 12 ore! Iar penitenciarul este OBLIGAT să-l respecte! Cadrele nu au dreptul să-şi stabilească un program de lucru mai scurt decât cel prevăzut de lege! Din acest motiv, am şi depus o sesizare la judecătorul delegat, iar zilele acestea voi trimite o plângere penală către Parchet. Judecătorului i-am cerut să oblige penitenciarul să respecte programul orar stabilit de lege pentru vizite, iar Parchetului îi voi cere să deschidă dosare penale celor care au comis abuzuri. Nu sunt la prima încercare de acest fel. Pentru alte abuzuri, am mai reclamat un cadru la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj. Este vorba de şeful de schimb Florentin Cosma, care, între timp, a fost degradat şi drastic sancţionat financiar, chiar de către ANP!
Poate că, din afară, acest abuz reclamat de mine vă va părea o chestiune neînsemnată, dar ar trebui să fiţi în pielea celor care, zile la rând, pregătesc cu dragoste şi răbdare un mănunchi de mici cadouri menite să însenineze puţin viaţa celui închis, pentru a înţelege apoi durerea şi suferinţa generată în sufletele lor de aceşti indivizi obtuzi, limitaţi şi incompetenţi!
M-am oprit o vreme, şi din respect pentru nişte oameni care au decis o schimbare, schimbare pe care eu am dorit-o. De unii, însă, tăcerea mea a fost luată drept prostie! În continuare, sunt şicanat şi nedreptăţit, lovit şi rănit, mai ales sufleteşte. Am răbdat, împotriva firii mele, situaţii care mă revoltau, am înghiţit jigniri şi umilinţe, dar am făcut-o în speranţa că lucrurile se vor schimba, că timpul va aduce normalitatea şi în această lume penitenciară anormală. Constat cu amărăciune că m-am înşelat şi ştiu acum că, pentru a genera cu adevărat o schimbare în bine, este încă nevoie de atitudine, de atitudinea MEA!
Obiectivul meu este limitat, deocamdată. Am luat în vizor acest sector vizită, deoarece el este graniţa dintre „bine” şi „rău”, este locul de întâlnire a celor două luni separate de ziduri şi sârmă ghimpată. Aici, vin mamele, soţiile, copiii şi prietenii noştri să ne vadă, să ne dea curaj şi putere, să ne amintească, prin prezenţa lor, că avem pentru ce trăi şi că viaţa noastră poate renaşte oricând acolo, în libertate, lângă cei dragi! Am fost soţ şi tată, prieten şi jurnalist şi mi-am apărat întotdeauna (după puterile mele) familia şi valorile morale în care am crezut. De când sunt închis, însă, sunt silit să asist neputincios la batjocorirea acestor idei., sfinte în mintea şi inima mea! Familia şi prietenii, vizitatorii mei, au fost deseori umiliţi, jigniţi şi nedreptăţiţi de către aceste cadre angajate la sectorul vizită. Aceşti diletanţi, modele de miliţieni împietriţi în timp, îşi etalează cu o bravură idioată incompetenţa şi nu se sfiesc să se laude cu aceasta, dispreţuind astfel întreaga lume civilizată care ajunge la poarta lor! În nenumărate rânduri, m-am văzut nevoit să-i înfrunt. Am făcut-o senin, cu LEGEA în mână, invocând drepturi, articole şi aliniate. Mi-au râs în nas, mi-au zâmbit tâmp şi m-au asigurat că nu voi câştiga niciodată în faţa lor, pentru că penitenciarul e o lume închisă, fără democraţie! Eu am mers mai departe, mânat de gânduri, dorinţe, speranţe… Am deschis procese la judecătorul delegat şi am câştigat! „Miliţienii” de care vorbesc au fost siliţi să desfiinţeze dispozitivul de separare instalat ilegal la sectorul vizită. Apoi, au fost siliţi să permită deţinuţilor să primească de acasă mâncare gătită. Acum, vor fi siliţi să-şi prelungească programul de lucru, conform legii! Sunt victorii amare, obţinute pe un câmp de bătălie invizibil pentru ochiul public. Sunt lucruri mărunte pentru lumea civilizată, dar URIAŞE pentru lumea penitenciară! Sunt schimbări care dor şi speranţe care mor…
Nu-mi propun să exagerez anumite incidente sau să creez artificial probleme. Adevărul e însă că, în Penitenciarul Baia Mare, luptele interne, de culise, nu au încetat odată cu schimbarea din funcţie a directorului Vasile Chiorean. Ba, dimpotrivă, aş spune că s-au ascuţit, au devenit mai tăioase! Poziţia noului director, Horia Chiş, este săpată din mai toate direcţiile şi chiar de cei apropiaţi lui, oameni pe care Chiş îi crede colaboratori sinceri. În realitate, nimeni nu-l vrea pe Chiş director (în afară de o mână de oameni, adevăraţi profesionişti). După moartea fostului director Suciu, toţi cei care au urmat în această funcţie (Andreica, Stoica, Marincaş, Bătinaş, Chiorean) au plecat sau au fost schimbaţi în urma perverselor manevre oculte făcute de „Famigliile” unităţii. Horia Chiş este înconjurat acum de colaboratori care au făcut parte şi din vechea echipă. Sunt oameni care sabotează flagrant dispoziţiile directorului, care îl informează eronat pe „şefu” despre situaţia din unitate şi care incită spiritele la revoltă şi la proteste. În mediul deţinuţilor, aceste manevre vor fi sortite eşecului. Eu întâlnesc peste tot influenţa nefastă a caracatiţei cadrelor. În mediul acesta infracţional, ierarhiile sunt respectate cu sfinţenie, căci altfel nu se poate supravieţui, ori liderii de opinie din rândul deţinuţilor nu pot fi manipulaţi cu trucuri ieftine, de doi bani! Din păcate, însă, în timp, anumite efecte se vor simţi, deoarece Horia Chiş se pare că nu are inima atât de rece pentru „a tăia în carne vie”! Personal, îmi propun să fiu un veghetor atent al fenomenului şi să aduc aici, pe blog, aspecte concrete din manipulările grosolane care se petrec chiar sub nasul nostru! Vor fi nume, fapte, locuri, întâmplări, atât din trecut, cât şi din prezent. Chestiuni aparent minore, care acoperă însă răni majore! Nu mă veţi putea opri, stimaţi miliţieni, deoarece lumea închisă este de partea mea! Deţinuţii m-au văzut apărându-le drepturile şi făcând-o, culmea, eficient! Prin ochii lor, văd tot ce faceţi, văd cum batjocoriţi, cum furaţi şi cum vă ascundeţi. Apoi, cum râdeţi înfundat şi prosteşte… Nu-mi puteţi ucide talentul de a scrie şi nici credinţa în Dumnezeu. Cu aceste două arme, sunt în fiecare zi mai puternic decât ieri!
Recitind ce am scris mai sus, m-a pufnit râsul! Dacă cei de la sectorul vizită vor citi că am „ARMELE” descrise, n-ar fi exclus să mă trezesc cu o percheziţie pe cap! Parcă-i şi aud cum mă întreabă dacă am aprobare pentru deţinerea de TALENT şi CREDINŢĂ! Vor căuta în lege, să vadă dacă… chestiile alea două figurează pe lista bunurilor permise. Apoi, cu un zâmbet ironic şi triumfător, mă vor informa că „NU” şi-mi vor cere să le predau la magazie! Credeţi-mă că ar fi capabili de aşa ceva!!
Vă doresc LA MULŢI ANI şi să aveţi parte, în 2009, de tot ceea ce meritaţi! Eu voi reveni curând…
CORNEL SABOU
P.S. Un mesaj cald pentru oamenii reci la mansardă: îl aveţi pe cap pe Cornel Sabou; nu-l mai chemaţi (incitaţi) şi pe Ciprian Dragoş! Ar fi prea mult, credeţi-mă pe cuvânt! Pe cuvântul meu scris!
Multam, Cornel! Daca nu ma dadeai de gol, nu erai tu. Si eu, care ma gandeam ca o sa/i pacalesc si nu ma vor recunoaste la poarta...
RăspundețiȘtergere