39 de primaveri

Ea a fost pentru o vreme cel mai important om din viata mea. Ca s-o am am lasat tot, si primind-o am primit tot! Cel putin asa credeam atunci...
Timpul a trecut peste noi, si ne gaseste azi, dupa 13 ani, pierduti unul de altul, dar nu definitiv pierduti. De mult nu mai calcam acelasi drum, nu mai impartim aceleasi necazuri si nici macar aceleasi bucurii! Acum, Ea nu mai e un om important in viata mea...
Ziua de azi, insa, e ziua ei! Si la propriu, si la figurat. O zi de nastere cu bucurii conditionate, dar cu libertatea pe care si-a ales-o intr-un moment de ratacire. Toate darurile pe care le-a primit (sau pe care le va primi) azi sunt plata pentru (ne)fericirea de a fi pierdut deja totul. Si cand spun totul nu ma refer la clipe de amor, caci acestea pot fi cumparate, ci doar la... ceea ce conteaza, la sentimentul (neconditionat) de a fi alaturi la bine si la greu, la ceea ce s-a nascut candva din dragostea noastra, si care acum creste fara dragostea ei. Dar nu e nimic de plans, pentru ca ea, de ziua ei, nu plange...
Nu pot sa-i doresc nimic, si nici sa-i daruiesc, caci ceea ce am eu acum e fara valoare pentru ea. Va veti intreba probabil, in cazul acesta, de ce scriu? Nu stiu exact... Poate pentru ca stiu ca in toti anii (multi) care au trecut mi-a admirat intotdeauna scrisul, m-a invidiat chiar pentru acest talent si - indiferent de context - mi-a ramas peste timp o... fidela cititoare! Pot asadar sa-i ofer aceasta virtuala realitate, dar nu ca pe un buchet de cuvinte ce trebuie citit ci ca pe o... ultima coroana de suflet impletita in ani de temnita grea, ce o asez insa nu pe capul ei ci pe mormantul durerilor noastre ingropate!

Cornel SABOU

PS - Am iertat-o pentru ca (in unele privinte) si ea m-a iertat. Trist de amuzant e doar faptul ca nici unul, nici altul nu ne cerusem iertarea!... Pe curand!