Am povestit in articolul trecut cum a fost favorizat un infractor condamnat pentru omor si cum s-au implicat mai multe cadre din penitenciarul Baia Mare in musamalizarea “cazului Grigor Ioan”. Din cele ce va voi descrie in acest material (si in altele, care vor urma) veti intelege de ce s-a ajuns la un asemenea grad de profesionalizare a cadrelor de penitenciar si de ce unele din acestea se confunda practic cu crima organizata, cu lumea interlopa, construindu-si o putere paralela si ilegala. Am timp, rabdare, pix si hartie ca sa le iau pe toate in ordine, sa le descriu amanuntit si sa astept reactii de orice fel, inclusiv atacuri la persoana concrete. Nu ma tem, si nici nu vreau sa aud de vreo idee de... protectie in favoarea mea. Va spuneam ca il am pe Dumnezeu, iar in rest imi este suficient...
Tema cu telefoanele utile in penitenciare poate parea (pentru un om liber) ceva lipsit de importanta, dar nu este asa. S-a dovedit deja, de nenumarate ori, ca unii detinuti se pot folosi de aceste telefoane pentru a-si conduce (din puscarie) afacerile ilegale de afara, pentru a face presiuni, amenintari, fraude de tot felul, pentru a organiza alte si alte retele de crima organizata. Cel mai adesea, telefoanele mobile sunt folosite in aceste scopuri in penitenciarele bucurestene, unde se aduna “crema” infractionalitatii romanesti. Am fost de doua ori la Jilava si chiar daca de fiecare data am stat doar cateva zile am putut sa vad concret cum se organizau prin telefonul mobil retelele de introducere in penitenciar a drogurilor.
Pe aici, prin Ardeal, nu ne putem „lauda” cu structuri interlope atat de puternice ca si cele din Bucuresti, dar au existat si aici (chiar si la Baia Mare) cazuri surprinse de autoritati, in special de cele de afara, din libertate, pentru ca administratia penitenciarului baimarean nu este in mod real interesata sa „dezgroape mortii” din interior. Daca la Jilava am putut observa si o adevarata preocupare a cadrelor pentru a combate fenomenul fraudelor prin telefon (initiindu-se in acest sens chiar si modificari ale legii si regulamentelor interne care au afectat toate penitenciarele din tara) in Baia Mare nu se intampla acest lucru, si o sa va explic de ce…
Poate ca firea noastra, a ardelenilor, este alta (si este!); poate ca suntem mai molcomi, mai comozi, sau poate ar fi alte explicatii. Cert e ca aici marea majoritate a detinutilor care isi procura un telefon mobil, folosesc aparatul pentru a mentine legatura cu familia, cu prietenii (discutiile avand un caracter - sa zic asa - nevinovat!) pentru a se amuza pe internet (majoritatea telefoanelor permit accesul in reteaua de internet) descarcand poze, jocuri, muzica etc. Orice ar spune unii sau altii, pentru un detinut telefonul mobil inseamna o usurare extraordinara a pedepsei, mentinerea unui tonus ridicat, intarirea sperantei in viitor si chiar salvarea unei casnicii, a unei relatii intime caci (nu-i asa?) ochii care nu se vad ... macar se aud! Aceasta dorinta de contact intim, personal si permanent cu exteriorul (usor de inteles din punctul de vedere al detinutului), daca nu este combatuta de cadre intr-un mod real – eficient ajunge sa fie transformata in afacere! Tot de cadre, de UNELE cadre, si DOAR de anumiti detinuti. In concret, „fraierii” care vor un telefon mobil doar pentru ca sa tina legatura cu familia pot cumpara unul de la „dealerii autorizati” din puscarie, adica de la detinutii care – cu aprobarea ofiterilor din conducere – se ocupa de bunul mers al afacerii. Dupa un timp (de obicei scurt, de la cateva zile la o luna) fraierii sunt „vanduti”, adica vine „garda” si le confisca telefonul. Ce face atunci fraierul? Pai, tocmai gustase din placerea de a-si auzi copiii la telefon, nevasta, prietena, etc, asa ca va dori imediat sa-si cumpere altul! Unde merge el sa faca rost de un mobil? Tot la dealerul de la care cumparase anterior si care apoi il „vanduse”, dar fraierul nu stie asta.....
Asa ca afacerea sporeste vazand cu ochii. Fraierii pun mereu „botul” (pentru ca le e dor de vocea calda de acasa), smecherii incaseaza banii si-i impart cu cadrele corupte. Penitenciarul din Baia Mare ajunsese la un moment dat renumit in toata tara ca fiind „raiul” telefoanelor mobile! Detinuti din alte parti imi spuneau: „Cornele, aici pana si ultimul bulangiu are telefon”! Situatia s-a mai „stricat” un pic dupa ce directoruol venit la sfarsitul lui 2008, Horea Chis, a luat niste masuri de combatere a fenomenului, dar dl. Chis a fost promovat la Bucuresti (director general adjunct) si iadul din Baia Mare a devenit din nou „RAI”! Cu timpul, sistemul s-a perfectionat, s-a „eficientizat” si a ajuns pana la supremul stadiu de a-i combate chiar pe cei ce se lupta cu fenomenul, anuland chiar rapoarte de incident intocmite detinutilor prinsi in flagrant, cu telefonul asupra lor (!), protejandu-i explicit, pe fata, pe cei care se ocupa de intreaga afacere.
O sa spuneti acum ca vreti nume. OK, dar daca dau nume, cui foloseste asta? Aparatul local de diversiune este foarte bine pus la punct; „ei” se ajuta reciproc cu declaratii false, cu minciuni, la nevoie fac presiuni, santajeaza, ameninta, joaca teatru, insceneaza magarii de tot felul. Vorbim aici de ani multi in care „ei” s-au structurat, s-au protejat, si s-au ajutat neincetat. Odata cu rostirea (scrierea) primului nume voi fi imediat acuzat ca inventez, ca mint, ca ma „razbun”, ca as fi avut si eu telefon, ca mi l-au luat si ca asta nu-mi convine, si multe altele de acest fel. Vor poza in eroi pentru ca – vezi Doamne – au confiscat sute de telefoane mobile (fraierii de care vorbeam). In fine, stiu ca vor reactiona dur.....Ii invit s-o faca si impotriva mea, dar pana atunci mai am multe de spus.
In Penitenciarul Baia Mare, ofiterul care supravegheaza indeaproape derularea afacerii cu telefoane mobile (si cu alte obiecte interzise) este subcomisarul FLORE GAVRIS. El controleaza toate filierele prin care aceste telefoane intra in unitate, se asigura ca acestea ajung la dealerii interlopi si ca apoi sunt vandute fraierilor. Apoi tot el coordoneaza activitatea de „recuperare” a lor prin perchezitii. Dupa umila mea parere, faptul ca el este implicat personal in aceasta afacere, este demonstrat de situatia absurda, ilogica, flagranta ca desi exista sute (poate mii) de telefoane mobile confiscate, nu exista nici macar un singur cadru care sa fie sanctionat pentru ca le-ar fi introdus in unitate! Cum se poate ca nici macar o ancheta interna sa nu se finalizeze cu clarificarea intregului „traseu” parcurs de telefon? Nici macar una, din sutele (miile?) derulate in ultimii trei – patru ani! Gavris nu este, insa, stat in stat. El este acoperit in aceasta actiune de superiorii sai, chiar la nivelul ANP! Este protejat si tolerat pentru ca pe el se bazeaza sefii atunci cand trebuie sa musamalizeze ceva. Iar Gavris nu se ocupa doar de aceasta filiera infractionala, ci conduce multe alte „afaceri” mai importante decat cea – banala – cu telefoanele fraierilor! Ma voi referi la toate cate le stiu, dar le voi lua pe rand ca nu ma grabesc.
In unitate, Gavris are uneltele sale. Cadre care executa orbeste ordinele prin care se controleaza afacerea, si care au – fiecare – misiuni clare in tot acest puzzle. De exemplu, agentul Ionica Ghilvaci are pregatire multilateral dezvoltata, ocupandu-se atat de introducerea in unitate a telefoanelor, cat si de confiscarea lor. Altul, cum e Bogdan Neagos, merge mai mult pe confiscari, in baza informatiilor concrete care vin de la Gavris, care la randul sau le primeste de la dealerii aprovizionati de Ghilvaci (si de altii). Cam acesta este cercul... Oameni ca si Ghilvaci aduc telefoanele, le predau unor detinuti cheie, acestia le vand fraierilor si apoi transmit lui Gavris „pozitia” lor. Gavris trimite cadre tip Neagos la recuperare. Beneficiul se imparte. Nu aici, dupa gratii, ci afara, in intalniri de taina. Si nu neaparat in bani cash, ci (si) in alte valori.
Caci infractorii fura valorile, nu muncesc pentru ele! Si nu-i costa mare lucru sa imparta si parte sa-si faca. Dar cu clarificari mai multe vin in urmatorul material. De-acum incepe show-ul! Si nu va obositi sa demarati diversiunile c-am sa va fac o surpriza. S-ar putea chiar sa-mi recunosc public motivatia (de fraier!) si sa va spun in fata ca nu accept ca vocea copiilor mei sa fie traficata, cumparata si vanduta de niste gunoaie sociale!
Caci unii, care lucrati la puscarie, asta sunteti!
Pe curand...
Cornel SABOU.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu