Copiii

Traiesc in luna august a anului 2010, si intotdeauna imi place sa marchez acest moment pentru ca, pentru mine, are o semnificatie deosebita. Este luna in care s-au nascut (acum 12 si 13 ani) copiii mei! DARIUS si FLAVIU... Doamne, mult mi-au mai schimbat viata copiii astia! Nu stiu de ce i-am dorit atat, nu stiu de ce ii iubesc atat, dar stiu ca viata lor m-a tinut si pe mine in viata. Si nu sunt vorbe goale...
Am vazut multi parinti care si-au parasit copiii pentru a-si trai linistiti propria viata; am vazut parinti care si-au sacrificat intreaga viata in interesul copiilor lor; am vazut de toate... Incerc sa nu judec pe nimeni in problema asta deoarece fiecare destin are rostul sau, chiar daca uneori ne poate parea ca destinul este tragic. Pentru mine, acum, copiii reprezinta bogatia pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru a fi fericit. Si chiar sunt! Am vazut ca nu pot culege fericire din bratele unei femei, ca amagirea care vine din iubire este dureroasa, ca minciuna si ipocrizia guverneaza mai mult sau mai putin orice "relatie", dar in ochii copiilor mei nu gasesc decat lumina si caldura, dor si dragoste, toate neconditionate, valori care in mod real imi dau putere pentru a infrunta vremurile pe care le traversez.
Unii vor spune, poate, ca exagerez, ca in toate trebuie un echilibru, chiar si in lucrurile aparent bune. O fi, nu zic, dar eu nu vreau sa fiu perfect, deci imi accept cu seninatate anumite defecte, inclusiv pe acesta de a-mi iubi copiii mai presus de interesele mele materiale sau de interesele altora. Este subiectul, domeniul in care nu negociez nimic, cu nimeni, nici chiar cu femeia care le-a fost mama, si cu atat mai putin cu... penitenciarul!
Anul trecut, de ziua lui Darius, am fost acasa. Poate voi merge si anul acesta, poate nu. Voi vedea... N-am fost niciodata DAR pentru cineva, dar in aceste conditii asa ma simt, ca un dar pentru ziua lor, un dar care vine si pleaca. Pana-ntr-o zi, cand voi veni pentru ca sa nu mai plec niciodata!
Am vazut la stiri, zilele acestea, drama acelor micuti arsi in maternitatea Giulesti, si m-am cutremurat. Niste copii care habar n-au ca traiesc pot sa moara fara sa stie ca s-au luptat pentru viata. Niste doctori si asistente pentru care un copil este doar o bucata de carne depozitata intr-un patut. Niste manageri ocupati cu multe treburi, mai putin cu acelea pentru care sunt platiti. Niste procurori, politisti si judecatori care se sfiiesc sa intre prea tare in sistemul putred al asa-zisei "sanatati". Si niste parinti pentru care Dumnezeu pare in concediu. Peste tot acest apocalips, o durere sufleteasca generala, comuna, si o compasiune sincera din partea unor oameni simpli si necunoscuti. Pentru ca cei care au constiinta treaza nu pot sa uite o asemenea drama, chiar daca n-a fost a lor. Multumesc lui Dumnezeu ca am copii sanatosi, inteligenti si bine educati, cuminti, ascultatori si frumosi. Sunt binecuvantat sa le fiu tata! Si le voi fi mereu...
Cornel SABOU