Jurnal (22)

Cum trec anii!.. Şi nu mă refer aici la anii mei de puşcărie. Zic aşa... Trec, şi atunci când îi simţim trecuţi îi regretăm. Parcă niciodată nu sunt suficiente împlinirile pe care le avem. Parcă a rămas mereu ceva netrăit din ceea ce ne-am dorit!
Şi în viaţa mea sunt pagini albe. Momente în care n-am făcut nimic. Nici măcar nu pot spune c-am trăit. Doar pagini albe. Timp irosit. Dacă regret ceva cu adevărat, atunci regret TIMPUL care s-a dus fără să lase în urmă nici măcar amintiri! Nu regret fapte. Ele sunt lecţii de viaţă. Sunt greşeli pe care n-am să le mai fac. Sunt fapte bune pe care am să le repet. Dar timpul care s-a dus nu-l voi mai putea întoarce niciodată. Nu e o dramă, e doar o constatare. Nici măcar tristă.
Mă pregătesc să las în urmă puşcăria, dar nu în uitare. Cum aş putea s-o uit? Iernile în care tremuram de unul singur cu sufletul îngheţat de frigul de fier; verile în care căldura era un chin, şi soarele care-mi zâmbea parcă în batjocură; sărbătorile fără sărbătoare, zilele şi nopţile care treceau ca un secundar obosit! Doar le număram... Gardieni îndărătnici, stresaţi să-mi bage mâna-n buzunar, să numere minutele scurte pe care le petreceam cu copiii la vizită sau să-mi dorească ceea ce aveam deja, ca durere. Dezamăgiri de tot felul.... De la oameni de tot felul. Pe unii i-am hrănit cu mâna mea ani de zile. Am hrănit nişte şerpi, şi eu nu ştiam! Pe alţii, după ce i-am învăţat să trăiască, mi-au dorit să nu mai pot trăi. Dar am găsit la toate astea răspunsuri! Viaţa mi le-a oferit. Mi-a descâlcit povestea eşecurilor din trecut. M-a luminat pe câteva planuri care mi-erau întunecate. Pentru că, pe atunci, nu aveam timp!
Acum, timpul mă are pe mine. În curând liber! Pregătit să-mi trăiesc fericirea altfel. Cu alţi oameni alături.

Să aveţi un week-end plăcut. Începe campionatul nostru nashpa de fotbal. Eu o să mă uit la meciuri... Ca să mai omor ultimele secunde inutile din viaţa mea... Ultimele zile... Pe curând...

Cornel SABOU