Cu Ioana Lucacel, vorbind singur...

Am dat zilele astea peste un editorial publicat in presa locala, care mi-a placut! Semnat de Ioana Lucacel, in Gazeta de Maramures. Ioana spune ca a primit o replica, din partea unui fost detinut politic, pe care a receptat-o ca pe un compliment: „Daca erati de-o etate cu noi, multa puscarie ati fi mancat. Bucurati-va ca n-ati trait in vremea noastra”. Pornind de la aceasta apreciere, ziarista face o paralela intre generatia trecuta si cea de azi, gasindu-se pe sine suspendata "intre doua generatii", clamand valorile morale ale trecutului, ignorate azi de noul val. Ioana isi incheie editorialul comparativ dintre cele doua "vremuri", punctand: "diferenta majora o face puterea sau slabiciunea de a crede in ceva pana la capat. Puterea de a-ti asuma idealuri, indiferent de pretul platit. Puterea de a fi liber, chiar daca asta inseamna sa mori." FRUMOS! Mi-a placut...
Nu cred ca Ioana Lucacel face parte dintre "fanii" mei. Ba chiar s-ar putea sa nu digere tocmai bine "existenta" mea prin breasla asta, probabil plecand in aceasta idee de la nenumaratele diversiuni si minciuni care s-au pus pe seama mea, si pe care eu nu m-am obosit niciodata sa le combat. N-are importanta. Ceea ce vreau insa sa evidentiez acum, plecand de la concluzia Ioanei, este faptul ca "puterea sau slabiciunea de a crede in ceva pana la capat" exista si in prezent, tot asa cum exista candva in parintii si bunicii nostri. "Puterea de a-ti asuma idealuri, indiferent de pretul platit" este o fraza care-l onoreaza pe cel ce o spune, dar este si o realitate pe care unii o traiesc (sau au trait-o) la intensitate maxima! "Puterea de a fi liber, chiar daca asta inseamna sa mori" ar trebui sa te duca, macar o data, prin "cimitirul" prezentului pentru a-i vedea pe cei care cu adevarat au ales sa moara, liberi de constrangerile si mizeriile lumii moderne! Odata cu generatia trecuta, n-a trecut in uitare si in nefiinta spiritul de sacrificiu. A fost preluat, si manifestat ca atare, intr-o alta forma decat cea din trecut. Pentru ca acum, valorile spirituale si inaltatoare, care pot motiva puternic insasi sacrificiul vietii, sunt in alt fel atacate si ingropate de civilizatia perversa a prezentului. Sa comparam...
La bunicii nostri a venit candva Securitatea. I-a luat din case, i-a tarat in beciuri, i-a batut. I-a judecat si i-a condamnat. I-a trimis in inchisoari, iar pe unii i-a ucis acolo, incat nici azi nu li se mai gaseste mormantul. Cei care au scapat s-au intors la ceea ce a mai ramas din casele lor cu sufletele schilodite. Martiri printre cei vii, abia tarandu-si existenta, luptandu-se cu cosmarul trecutului, cu blestemul si greutatile prezentului, ei (si sacrificiul lor) au fost pilonul care a sustinut "tranzitia" sentimentelor sanatoase, de acest fel, catre ziua de azi. Radacinile plantate atunci au dat roade! Dar gustul dulce-amarui al "fructului" nu place oricui. Astazi, "spectacolul vietii" are alti regizori, alti actori, chiar daca subiectul e acelasi. Astazi nu mai vine Securitatea, nu te mai bate nimeni in beciuri, si nu te mai declara nimeni, oficial, "dusman al poporului". Si totusi, unii am ales calea "pierzaniei" de ieri! Nu pentru a culege din asta ceva... Nu pentru un castig. Ci pentru a perpetua "tranzitia" spiritului de sacrificiu spre mereu noua generatie. N-am facut caz de toate minciunile si falsurile facute de politie si de parchet, de instantele de judecata, pentru a se ajunge la condamnarea si incarcerarea mea. Asa cum, in trecut, nici EI nu-si strigau suferinta. Daca o stii tu, si Dumnezeu, atunci la ce sa mai faci spectacol din asta? Mergi inainte! Iti traiesti visul, cu credinta neclatinata de vremuri, cu curaj, implinindu-ti idealul! Uita-te cu luare aminte la detinutii de constiinta de ieri, si invata sa-i citesti cu inteligenta pe detinutii de constiinta de azi! Pentru ca, Ioana, merita sa-ti cladesti un castel de visuri pe suferinta noastra, si nici nu te costa (pe tine) nimic!! Copiii mei sunt cei care au suferit, dar tot ei vor ridica si generatia mea de maine. Pentru mine a meritat! Nu-ti dau vreun sfat (Doamne-fereste!), si nici macar nu-ti cer sa ma crezi. Doar noi, "criminalii" de ieri si de azi, ne putem recunoaste si cunoaste fara cuvinte! Si o facem in tacere... Cu respect,

Cornel SABOU