Rămas Rău!

Iată-mă în faţa ultimei ”turnante”... În sprintul final! Voi ajunge la ”linia de sosire” ca un câştigător, ca un medaliat cu aur la olimpiadă. Doar că ”Olimpiada” mea nu a fost o întrecere cu alţii, ci cu mine însumi. Cu timpul şi cu ceea ce poate face acesta din mine. Cu tentaţiile nesănătoase, cu lumea interlopă a funcţionarilor de stat şi a infractorilor. Cu răutatea gratuită, ca şi cea pe care mi-a mai fost dat să o suport şi ieri, ca un fel de ”rămas rău” pe care mi-l spune puşcăria. Sau, mă rog, partea aceea incalificabilă, incompetentă şi coruptă a puşcăriei. Aia în care eu nu m-am regăsit niciodată. În fine, acum nu mai contează. Zbaterile de final ale caracatiţei îmi demonstrează ceva, şi chiar mă linişteşte. Sunt EU, cel care mi-am dorit să fiu, ne-”tradus” în legumă, sau în simplă ustensilă. Caracterul mizerabil demonstrat ieri de nişte cadre (care mi-au aruncat pe jos lucrurile personale - inclusiv scrisorile copiilor mei - într-o aşa-zisă Percheziţie generală, de la care eu lipsisem însă) mă motivează să nu uit ce las în urma mea. Lumea penitenciară are nevoie de un impuls înspre schimbare. Trebuie să scape de nişte oameni şi de nişte metehne care îi dăunează. Poate voi fi şi eu impulsul necesar. Sau poate doar voi privi cum se produce ”minunea”....

Urmează un ultim week-end după gratii. Atât! Apoi urmează ALTCEVA!!! Pe curând...

Cornel SABOU