Firma FODO din Baia Mare a furat miliarde din hrana deţinuţilor, fiind protejată în acţiunea de furt chiar de ofiţerii din conducerea unităţii

Scriu în continuare despre Penitenciar din mai multe motive... În primul rând, pentru că am fost acolo! Nu vorbesc, aşadar, din auzite. Am fost acolo nu o zi, două-trei, ci mai mulţi ani! Am fost martor direct la săvârşirea mai multor abuzuri şi ilegalităţi pe care nu aveam unde şi cum să le reclam deoarece acestea erau săvârşite chiar de cei chemaţi să combată asemenea fapte! În toată perioada ACEEA, am folosit ca “armă” de apărare scrisul şi internetul. Am fost, cred, singurul deţinut din istoria României care a ţinut pe tot timpul pedepsei un jurnal public. M-am luptat cu sistemul din interior, întreaga mea viaţă fiind astfel jucată la “ruletă”. Nimeni nu mi-a dat atunci vreo şansă de supravieţuire. Nu primeam decât ameninţări, sfaturi de a renunţa şi alte asemenea “lecţii”. Cu mici excepţii, dar pe acestea nu e cazul să le menţionez acum... Ei bine, eu nu am renunţat! Pierdusem oricum tot... Bani, casă, masă, familie, libertate... Ce-mi mai rămânea? Îmi rămăsesem EU! Şi-atunci când m-am hotărât să trăiesc murind frumos, AM ÎNVINS!
Astăzi continui seria de dezvăluiri. Pentru ca ADEVĂRUL nespus până acum să “lucreze” acolo unde este necesar ca să se producă mai departe schimbarea...
În ultimul articol publicat am (de)scris cum ofiţerii de la comanda unităţii şi-au clădit averi considerabile furând pur şi simplu din banii şi bunurile unităţii! Vreau să mai amintesc acum de o afacere care a păgubit Penitenciarul Baia Mare (şi implicit Statul Român) cu sume enorme, incredibile de bani! Este vorba de fosta afacere “FODO” prin care, pe parcursul mai multor ani de zile, o firmă băimăreană a asigurat hrana zilnică a deţinuţilor...
Firma FODO a câştigat o “licitaţie” la penitenciarul băimărean pentru a asigura hrana zilnică a persoanelor private de libertate. Culmea e că firma apăruse după consumarea unui alt scandal intern în care aceiaşi ofiţeri de la conducere erau acuzaţi că fură din hrana deţinuţilor, hrană care până atunci fusese procurată prin mijloacele proprii ale unităţii. Pentru a rezolva problema, şefii mai mari au hotărât să aducă o firmă de afară specializată în activităţi de catering... Mare scofală! Ofiţerii disperaţi să fure au găsit imediat alte portiţe prin care îşi puteau atinge scopurile lor nenorocite. Să vedeţi ce a urmat...

Firma trebuia să prepare hrana în cantina proprie, după care trebuia s-o transporte în caserole speciale la penitenciar, şi s-o dea deţinuţilor. Penitenciarul transmitea în fiecare seară firmei ce norme de hrană trebuiau asigurate pentru a doua zi. Astfel, se făceau nişte “reţetare” care conţineau exact cantităţile de materii prime care trebuiau să se regăsească ulterior în porţiile deţinuţilor. Aceste “reţetare” erau transmise firmei, după care firma trebuia, în prezenţa unui cadru de la penitenciar, să scoată din depozite cantităţile de materii prime trecute în reţetar şi să le folosească în prepararea hranei. Cadrul de la penitenciar semna apoi cum că normele de hrană trecute în hârtii erau respectate de producătorul hranei... Cum se face însă că în farfuriile (caserolele) deţinuţilor apărea doar apă chioară? Şi cum scoteau bani din această afacere ofiţerii de la comandă??? Vă spun acum...

În fiecare zi derulată sub acest contract cu firma FODO penitenciarul a fost furat de cantităţi enorme de materii prime care trebuiau să se regăsească în mâncare! De fapt, termenul “furat” poate că nu este potrivit, pentru că tot acest “furt” s-a făcut cu acordul conducerii penitenciarului, ba mai mult, s-a desfăşurat sub paza şi supravegherea cadrelor unităţii! A fost o acţiune de furt cum numai statul român, prin instituţiile sale, poate organiza! Un furt aproape perfect! Spun “aproape”, pentru că unii mafioţi din Maramureş, vroind să scape de mine şi de stilul meu incisiv de-a face presă, m-au aruncat în braţele altor mafioţi, de la puşcărie. Ori, eu am continuat să-mi fac damblaua şi să investighez infracţiunile săvârşite de funcţionarii publici... Eu eram imperfecţiunea sistemului...

Deci... În fiecare zi, angajaţii lui Fodo scoteau din depozite cantităţi infime de produse alimentare pe care le aruncau imediat în cazane, înainte ca să sosească de la puşcărie cadrul care era abilitat cu verificarea acestei operaţiuni. Când sosea agentul, “mâncarea” era aproape gata, iar el nu trebuia decât să semneze că totul era în regulă. A semnat omul ce a semnat, dar după repetatele proteste ale deţinuţilor s-a “prins” că ceva nu era în regulă la cantina lui FODO. A încercat să-i abordeze pe şefi, şi să-i pună în temă cu situaţia, dar a primit repede peste bot, spunându-i-se să-şi vadă mai departe de treabă. Omul nu s-a lăsat (cinste lui) şi într-o zi a venit mai repede decât de obicei la cantină ca să-i surprindă pe angajaţi când scot produsele din depozit. Şi i-a “turnat” în faptă! Pregătite pentru a fi folosite la prepararea hranei nu erau decât aproximativ 10% din cantităţile stabilite prin reţetar! Incredibil! Supa care trebuia să fie supă era doar apă goală, clocotită. Felul doi erau nişte paste goale. Ceaiul era fără zahăr. Etc... Agentul a blocat imediat “operaţiunea” şi a sunat la unitate cerând intervenţia ofiţerilor superiori pentru a constata furtul. Ei bine, de la acest demers i s-au tras ulterior omului probleme incredibile. A fost tracasat, ameninţat, şantajat şi ulterior forţat să se pensioneze. Cel care a fost cel mai pornit împotriva sa era chiar directorul unităţii, Horia Chiş!
La faţa locului a venit imediat de la unitate doamna Alina Roman, ca să constate furtul...

Alina Roman era soţia lui Robert (Robi) Roman, ofiţerul care răspundea de paza exterioară. Cei doi au divorţat după ce Robi şi-a surprins soţia în timp ce era călărită pe un birou de un alt director... Afectat, ofiţerul a divorţat imediat de soţie, fără să spună nimănui însă că de mai mult timp el trăia o aventură cu un alt cadru-femeie din unitate! Cine a fost amanta lui Robi Roman n-o să vă spun acum, pentru că acum mă ocup de afacerea FODO. Dar vine rândul pentru toate, nici o grabă... Să revenim la “oalele” noastre, goale de conţinut şi la propriu, şi la figurat...

Atunci, pe moment, Alina Roman a constatat furtul, apoi a doua zi agentul a fost chemat la comanda unităţii. I s-a spus imediat că “incidentul de ieri” a fost investigat şi s-a constatat că... toate erau în regulă! Adică, ofiţerii de la birouri stabiliseră că furtul nu exista! “Dar cum se poate asta” a spus omul invocând-o pe Alina Roman ca martor. Femeia însă a băgat capul în pământ şi a spus că nu recunoaşte nimic... Apoi, în particular, i-a spus omului să-şi bage minţile în cap şi să nu mai provoace “scandaluri” de genul ăsta. “Mai bine du-te şi te pensionează dacă nu te poţi adapta sistemului” i-a spus ea... Cam aşa s-a încheiat singurul episod în care firma FODO din Baia Mare a fost surprinsă furând din mâncarea deţinuţilor. Gândiţi-vă ce înseamnă să furi ZILNIC (timp de câţiva ani) cam 80-90% din dreptul de hrană pe care-l aveau persoanele private de libertate! Pentru că nu se fura doar la prepararea hranei... De exemplu, dimineaţa trebuiau date anumite cantităţi de salam/parizer (mezeluri). FODO procura salamuri care se aflau în ultima zi de valabilitate (uneori cu valabilitatea expirată) şi pe acelea le transmitea la puşcărie. Evident, el le lua de pe piaţă aproape gratis, deoarece producătorii de mezeluri aruncă întotdeauna produsele care expiră. Penitenciarul însă plătea salamul expirat al lui FODO ca şi cum ar fi fost muşchiuleţ proaspăt, produs de câteva minute! La fel se întâmpla şi cu pâinea... FODO “cumpăra” doar rebuturi de pâine (pe care plătea câţiva leuţi) şi o vindea penitenciarului ca pâine proaspătă pentru deţinuţi.

Ofiţerii de la conducere plăteau TOT firmei FODO, ca şi cum aceasta asigura integral şi fără nici o problemă hrănirea deţinuţilor. În realitatea, unitatea era foarte grav păgubită! De ce tolerau ofiţerii această situaţie? De ce se agitau ei să muşamalizeze cazurile în care un alt cadru, mai “mic”, încerca să dezvăluie acest furt? De ce plăteau când, de fapt, trebuiau să reclame la Parchet paguba? PENTRU CĂ OFIŢERII DE LA COMANDĂ ÎNCASAU UN COMISION GRAS DIN ACEASTĂ AFACERE!

Firma Fodo intrase pe fir înainte să vină “la putere” Horia Chiş. De aceea, în acel moment, am sperat că tânărul ofiţer Chiş va face ordine, va întrerupe şirul acestor abuzuri. Nu a fost cazul... Chiş i-a întrecut pe toţi predecesorii săi în “metode” de a proteja mai departe afacerea asta păguboasă pentru unitate... Când a văzut că agentul care trebuia să supravegheze prepararea hranei face “gălăgie”, a început să-l preseze, să-l ameninţe, să-l şantajeze. Omul nu a cedat pentru că era vechi în sistem şi se baza pe sinceritatea şi onestitatea sa. Dar cu diversiunile şi manipulările lui Chiş nu poţi să te pui când “joci” cinstit. Horia Chiş i-a înscenat omului imediat câteva “acte de corupţie”! A pus un deţinut de-al lui (pe nume Nicoară Ioan, am mai scris eu de acest deţinut – o să vă reamintesc imediat CE!!) să facă o plângere falsă împotriva acelui agent la ANP. În plângere, Nicoară scria că-i dăduse agentului o grămadă de bani şi telefoane pentru ca acesta să i le aducă în penitenciar. ANP a început să verifice plângerea şi, prin asta, să-l streseze pe bietul om! Ofiţerii cinstiţi din ANP, dacă vor să afle adevărul, n-au decât să se uite foarte atenţi în plângerile lui Nicoară, să vadă ce valori invocă acesta că i-ar fi dat agentului, şi apoi să verifice cu ce fapte venea ăsta la puşcărie şi ce viaţă ducea prin Baia Mare. Nicoară Ioan nu e decât un boschetar care a picat de nenumărate ori la puşcărie cu găinării, cu furturi de doi lei (la propriu!). El n-a avut toată viaţa lui afară telefoane mobile, euro sau alte valori pe care apoi a reclamat că le-ar fi dat agentului! Era un muritor de foame.

Chiş l-a manipulat pe acest deţinut cum a vrut el, oferindu-i în schimb foarte mici avantaje în detenţie. În ziua în care n-a mai avut nevoie de el, l-a lăsat baltă. Ăsta, deţinutul, văzând că este abandonat de “tătuca”, a luat foc şi a început să facă scandal, invocând tot felul de drepturi care i-ar fi încălcate. Era o formă de stres la care îl supunea pe Horia Chiş pentru a-l forţa pe acesta să-i dea din nou acele mici avantaje. Chiş însă, a vorbit cu un alt deţinut, interlop, şi i-a cerut acestuia să-l “liniştească” pe Nicoară. Interlopul i-a ars o bătaie lui Ioan Nicoară şi de atunci boschetarul s-a liniştit...

Cam asta a fost “afacerea” pe care statul român, prin instituţia Penitenciarului Baia Mare, a făcut-o cu firma privată a liberalului Ioan Fodo, fost consilier local în Baia Mare. Cam aşa au furat ofiţerii (împreună cu omul de afaceri) din nou bani de la bugetul instituţiei. Cine dracu verifică puşcăria? Cine să-şi bage nasul acolo să descopere furturi de miliarde? Ofiţerii ăştia chiar se cred acolo într-un mic Paradis, în care ei sunt Dumnezeu, şi nu dau socoteală nimănui! Ei sunt de fapt într-un IAD atât social cât şi moral, iar chipul lor (descoperit şi prin articolele mele) seamănă mai mult cu cel al unor îngeri ai morţii! Puşcăria din Baia Mare este condusă de o şleahtă de HOŢI mai mari decât toţi hoţii închişi acolo! ANP trebuie să ia măsuri urgente. Schimbarea (mutarea) lui Horia Chiş nu mi se pare decât o încercare de muşamalizare! Se încearcă luarea sa de sub ochii mei, deoarece eu ştiu prea multe, atât despre el, cât şi despre afacerile unităţii. ANP trebuie să schimbe întreaga manieră de lucru din unitate... Sper ca noul director (care va veni zilele astea de la Bucureşti) să aibă curajul şi puterea de a face aceste schimbări... Ca să-l impulsionez un pic, voi mai scrie câteva dezvăluiri. CE AŢI CITIT PÂNĂ ACUM E NIMIC PE LÂNGĂ CE URMEAZĂ! Pe foarte curând...

Cornel SABOU