O diplomă din 1347 permite oraşului „să se întindă după obiceiul vechi, anume de la Mina Săsar, de jur împrejur, trei mile (aproximativ 5 km) peste toate pământurile şi pădurile regeşti”. Oraşul e fortificat cu ziduri de piatră şi bastioane (în jurul anului 1470, graţie ajutorului dat de regele Matia Corvinul), iar în interior se construiesc edificii trainice şi castele. Zidurile delimitau o zonă aproximativ circulară, neregulată, împărţită iniţial în cinci sectoare, care gravitau în jurul Pieţii Centrale (Circulus fori). După o statistică oficială, oraşul Baia Mare avea (în 1842) 4.250 de locuitori.
Nici configuraţia oraşului şi nici numărul locuitorilor nu au suferit modificări majore până la mijlocul secolului al XX-lea. În anul 1948, Baia Mare devine reşedinţă de judeţ, investiţiile bugetare favorizând extinderea pe orizontală a localităţii (în prezent 23.000 ha) şi o explozie demografică semnificativă (148.000 locuitori).
Sistematizarea oraşului determină apariţia unui nou centru administrativ, a unui centru financiar-bancar, respectiv a unui centru comercial. Fosta Piaţă Centrală devine un nod de circulaţie rutieră cu un imens sens giratoriu, în mijlocul căruia trona un monument hidos, numit bombastic „Obeliscul eliberării” (realizat în 1954, la comanda autorităţilor pro-sovietice).
În Baia Mare municipalitatea a declanşat un amplu proiect de reabilitare a Centrului Vechi (Piaţa Libertăţii) în 1993, printr-un concurs de idei în urma căruia s-a selectat echipa care a întocmit planul urbanistic zonal pentru refacerea nucleului original al oraşului care şi-a trăit gloria timp de o jumătate de mileniu (1450-1950). Execuţia lucrărilor a început în februarie 2003 (valoarea proiectului a fost de 4,3 milioane de euro) şi s-a finalizat la sfârşitul anului 2004.
Zona cuprinde un complex arhitectural de patrimoniu declarat monument istoric şi peste 20 de construcţii medievale, realizate în stil gotic târziu. Parcelarea terenurilor din jurul pieţei prezintă analogii cu configuraţia oraşelor din Centrul Europei, din aceeaşi perioadă istorică (secolele al XIV-lea şi al XV-lea). Loturile au axa perpendiculară pe latura pieţei, cu case de locuit ocupând toată lăţimea parcelei spre stradă. Accesul se realizează printr-un gang ce traversează clădirea etajată şi ajunge în curtea interioară.
Unul dintre imobilele cuprinse în proiectul „Centrul de Afaceri Millennium III” este fostul Han „Vulturul Negru” (construit înainte de 1790). În 1920 devine sediul primăriei, iar din 1950 până în 1999 clădirea e ocupată de Judecătorie şi Oficiul de Carte Funciară. Una din cele mai „pretenţioase” şi cunoscute clădiri din oraş este Casa Lendvay, denumire consacrată definitiv în 1881, când s-a dezvelit o placă comemorativă referitoare la actorul Marton Lendvay. Imobilul de la nr. 14 datează din secolul al XV-lea şi se presupune că a aparţinut, la un moment dat, unui renumit argintar băimărean. La nr. 18 este Casa Elisabeta, construită de către Ioan de Hunedoara. Clădirile care adăpostesc Şcoala Populară de Artă şi Restaurantul Medieval, datează din sec. al XVIII-lea. Tot atunci s-a ridicat imobilul de la nr. 6 din Piaţa Libertăţii, proprietate a Ordinului Călugărilor Minoriţi.
Dar cea mai „spectaculoasă” parte a proiectului de reabilitare a vizat piaţa publică (M4 - Business Plaza), prin închiderea accesului autovehiculelor din direcţia estică şi realizarea unei zone pietonale. Piaţa a devenit astfel un spaţiu expoziţional, dominat de terasele restaurantelor şi de o fântână arteziană - loc ideal pentru promenadă.
info culese de pe ro.wikipedia.org
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu