România a preluat de la Franţa preşedinţia anuală a Codului de conduită de la Haga împotriva proliferării rachetelor balistice (HCOC), cu ocazia reuniunii plenare a celor 132 de state care au subscris la acest document, eveniment ce a avut loc la Viena, în perioada 2 -3 iunie 2011.
Priorităţile preşedinţiei române - ce va fi asigurată de directorul direcţiei de specialitate din MAE – sunt: implementarea deplină a prevederilor Codului, organizarea unor activităţi de promovare a universalităţii acestui regim, marcarea a 10 ani de la crearea aranjamentului (noiembrie 2002) şi dezvoltarea contactelor şi a cooperării cu alte organizaţii internaţionale, mecanisme şi structuri precum ONU, OSCE, UE, Regimul de control al tehnologiilor pentru rachete, Consiliul de Cooperare al Golfului, ASEAN, Uniunea Africană, Liga Arabă, CARICOM, Mişcarea de Nealiniere.
Dezbaterile din cadrul reuniunii plenare au evidenţiat tendinţele alarmante în proliferarea armelor de distrugere în masă şi a vectorilor purtători, îndeosebi cele referitoare la programele cu rachete balistice, care reprezintă o ameninţare la adresa păcii şi securităţii internaţionale. Mai multe delegaţii au exprimat îngrijorare pentru achiziţionarea unor tehnologii noi şi dezvoltarea unor noi generaţii de rachete balistice, îndeosebi de către Iran şi Republica Populară Democratică Coreeană.
UE a prezentat rezultatele seminarului în materie, organizat la Paris, la care au fost invitate mai multe state care nu au subscris la Cod. Austria, ţară care asigură secretariatul regimului, a prezentat stadiul participării statelor la mecanismele de transparenţă - declaraţiile anuale şi notificările prelansare. A fost prezentată recenta vizită la Centrul spaţial european de la Kourou (Guyana franceză).
Republica Coreea a fost mandatată să preia preşedinţia HCoC după România, cu ocazia viitoarei plenare, programată la sfârşitul lunii mai 2012.
Informaţii suplimentare despre HCoC se regăsesc la http://www.hcoc.at
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu