vineri, 29 iulie 2011

CUVÂNT PENTRU PĂRINŢII ŞI BUNICII NOŞTRI


Înţelepciunea şi demnitatea celor cărunţi sunt bazele dezvoltării personale a fiecăruia dintre noi. Blândeţea, bunătatea şi zâmbetul lor inconfundabil, tristeţile şi singurătatea, greutăţile sau micile lor satisfacţii, poveştile lor fără cusur, pildele şi smerenia creştină, toate acestea merită dragostea şi respectul nostru.
Puterile le-au slăbit, nu ne mai pot ajuta fizic, dar să nu uităm nici o clipă de ajutorul pe care ni-l dau rugându-se pentru noi.
Domniile lor, după o viaţă de muncă, merită un trai decent, o pensie care să le poată garanta o existenţă demnă şi cât mai multe zâmbete.
Am suferit în momentul în care pensiile au fost micşorate. O decizie dureroasă, greu de înţeles de către cei care au muncit o viaţă.

Cine sunt vinovaţii, de ce s-a ajuns aici, ce se va întâmpla în continuare? Iată întrebări la care am căutat răspuns.
O explicaţie simplă ar fi că pensiile sunt plătite de Bugetul de Stat, iar la acest buget ar trebui să contribuie toţi cei care desfăşoară o activitate economică. Banii astfel adunaţi din taxe şi impozite, directe sau nu, sunt distribuiţi, potrivit legii, către pensionari, elevi, armată, funcţionari, asistaţi sociali şi alte categorii sociale care depind de acest buget. Ce se întâmplă atunci când taxele nu se mai adună, evaziunea fiscală creşte şi cheltuielile sunt mai mari decât veniturile? Bugetul de Stat nu mai poate face toate plăţile!
Intervenţia hotărâtă pentru reechilibrarea Bugetului de Stat a deranjat şi deranjează multe grupuri de interese. Multora nu le convine ce se întâmplă astăzi, în România! Disciplina fiscală şi restructurările vor face ordine în contabilitatea ţării. Milionarii apăruţi peste noapte în această Românie săracă vor vedea că timpul „micilor înţelegeri a trecut”!
Începând cu 1 ianuarie 2012 pensiile vor creşte! Decizia Guvernului a fost deja negociată cu Fondul Monetar Internaţional! Acest lucru se va întampla în urma aplicării ratei de inflaţie şi a creşterii cu 50% a salariului mediu, potrivit Legii Pensiilor! Pensionarii sunt primii pe lista de priorităţi a Guvernului.
În perioada imediat următoare sa va face ordine şi în domeniul achiziţiilor de medicamente, procedurile vor fi modificate, iar toţi marii intermediari vor dispărea. Sistemul trebuie şi va fi curăţat de speculanţii care nu au făcut altceva decât să încaseze comisioane uriaşe din aceste tranzacţii. Statul va subvenţiona în continuare medicamentele atât de necesare pensionarilor, dar va elimina grupurile de interese care gravitează în jurul acestui domeniu.
Candidez pentru ECHILIBRU, DEMNITATE ŞI RESPECT. Pentru o societate echilibrată, în care fiecare primeşte răsplata pe măsura muncii sale, pentru demnitatea cu care trebuie să construim un viitor copiilor şi nepoţilor noştri şi pentru respectul faţă de noi înşine, ca naţie, ca popor.
Săptămâna trecută Europa a decis să salveze de la faliment 3 ţări aflate într-o situaţie economică dezastruoasă: Grecia, Spania şi Irlanda. Împrumuturile financiare uriaşe vor fi plătite de generaţiile lor viitoare. Ei bine, România nu a reprezentat nici un moment un pericol pentru Uniunea Europeană. Deciziile şi măsurile luate în anul 2009/2010 ne plasează astăzi într-o zonă mult privilegiată! Suntem pe drumul cel bun!
Peste nişte ani, si eu voi beneficia de pensie şi voi lăsa locul de la catedră unui profesor tânăr, aflat la începutul carierei. Voi avea timp să-mi cresc nepoţii şi să mă odihnesc! Voi citi ziare şi, cu siguranţă, îmi voi aduce aminte şi de aceste rânduri! Sau voi citi alte texte în care, alţi candidaţi, îmi vor spune că-mi vor schimba viaţa! Nimeni nu este posesorul unor rezultate miraculoase! Şi, chiar dacă este, tot va trebui să-mi explice mie, Mariana POP, care este soluţia prin care a ajuns la acel rezultat miraculos!
Vă rog să faceţi acelaşi lucru, dragii noştri !
Votaţisoluţii, nu miracole!

Prof. Mariana POP,
Candidat PD-L, Camera Deputaţilor

Un comentariu:

  1. Idei frumoase si bine exprimate dar eu nu mai cred. Increngaturile de interese meschine, grupuri de interese fara convingeri in interesul public, bande de oameni fara scrupule ascunzand dupa perdea politicului de toate culorile jefuesc fara mila si ultima bucata de coaja de paine de la populatia saracita si debusolata. Din pacate in Romania noastra nu se mai poate schimba nimic in bine doar prin dictatura temporara si severa in care frauda si jaful din avutia publica va fi pedepsita cu decapitare.

    RăspundețiȘtergere