miercuri, 6 iulie 2011

Din nou pe frontul alegerilor..

Luna august aduce din nou o campanie electorală în Maramureş. Vor fi alegeri pentru funcţia de deputat rămasă liberă prin alegerea deputatului Cătălin Cherecheş în funcţia de primar al municipiului Baia Mare. Vă daţi seama că nu voi lipsi din peisajul acesta electoral, mai ales că se anunţă nişte candidaturi interesante din punctul meu de vedere! Da, voi avea un cuvânt de spus şi îl voi spune! Ca jurnalist, nu din altă postură...
Deputatul este un om politic care îşi reprezintă electoratul în Parlament, se ocupă cu elaborarea de legi şi poate interpela guvernul în legătură cu problemele specifice zonei în care a fost ales. Din păcate, cei mai mulţi, odată ajunşi în fotoliile parlamentare nu se mai preocupă de problemele locului său de baştină, ci "lucrează" doar în interesul propriu, personal, sau în slujba grupului de influenţă care i-a facilitat ascensiunea (în primul rând prin sprijin financiar, dar nu numai). Cred că datoria mea, ca jurnalist, este nu doar să promovez mesajele pe care le concepe un candidat (şi care sunt necesare pentru a putea înţelege - măcar în plan teoretic - ce vrea să facă pe viitor "alesul") ci şi să descopăr lucrurile ascunse din spatele unei candidaturi, lucruri care - în unele cazuri - ne pot "lumina" mult mai mult decât mesajele oficiale.
Voi încerca să lucrez în principal pe acest "front", al informaţiilor neoficiale despre un candidat, pentru corecta voastră informare despre ceea ce ne aşteaptă dacă îl alegem pe "X" sau pe "Y".
Pe curând...

Cornel SABOU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu