sâmbătă, 27 august 2011

Aleşi de (pe) dracu'!


Am auzit de atâtea ori expresia “l-a votat electoratul, deci e bun” încât mi s-a acrit! Hai să vă spun de ce e falsă legitimitatea mandatelor obţinute prin vot în România şi de ce nu avem de fapt o democraţie funcţională si alegeri care să fie cu adevărat libere!.
Teoretic, oricine poate să se înscrie în curse electorale şi să fie votat sau nu de “electorat”. TEORETIC! Această teorie ne dă aparenţa de legalitate, legitimitate şi democraţie. Citesc, aud, văd tot felul de “analize” de doi bani care scuză “calitatea” politicienilor din România cu argumentul că “au fost votaţi de popor”! Aiurea... Păi pe cine să voteze poporul dacă îi dai să aleagă doar între două sau trei “legume”?
Astăzi, dacă vrei să te duci “de nebun” în alegeri, să candidezi, chiar şi numai aşa, ca să te afli în treabă, NU POŢI face asta! Legile române reglementează foarte strict posibilitatea de a candida. Trebuie să fii propus de un partid sau să depui la BEJ un dosar cu mii de semnături de susţinere a unei candidaturi independente. Să le luăm pe rând...
Varianta 1: să fii propus de un partid... E rezervată strict celor mai corupţi, mai labili şi mai obedienţi dintre “candidaţi”. Dacă vrei să fii propus de un partid, nu e deajuns să fii “preş”, sclav sau nulitate absolută ca individ. Trebuie să mai ai şi ceva bani sau – dacă nu – să ai “sponsor”! Pentru cei mai mulţi dintre români e o variantă exclusă...
Varianta 2: candidatură independentă... Ca să strângii miile de semnături de care ai nevoie doar ca să-ţi depui candidatura trebuie să duci o muncă de teren extrem de solicitantă şi să mai ai şi sprijinul unei echipe de susţinere. Eu ştiu asta foarte bine din vremea în care am vrut să-l ajut pe scriitorul Pavel Coruţ să-şi facă partid. Am vorbit atunci cu el şi m-a rugat să-i strâng 300 (trei sute) de semnături pe Maramureş ca să poată înfiinţa partidul (Partidul Vieţii Româneşti – PVR îi spunea atunci...). Am umblat până m-am zăpăcit de cap după alea 300 de semnături şi mi-a luat aproape două luni, dacă nu chiar mai mult. Deci, nu e de joacă... Trebuie musai şi bani pentru că nimeni nu lucrează pentru tine aiurea. Dacă totuşi reuşeşti, urmează alt “handicap”: trebuie musai să faci campanie electorală, să te cunoască lumea (notorietate) şi să convingi. Asta înseamnă multe întâlniri în comunitate şi o groază de bani plătiţi presei. Pentru că degeaba ai tu soluţii “trăznite” pentru toate problemele României! Şi Isus de-ai fi tot trebuie să plăteşti presei ca să te bage în seamă!
Luând în calcul toate amănuntele care compun problema depunerii unei candidaturi o să observi că un individ NORMAL este aproape imposibil să ajungă în această postură. Chiar dacă este cel mai bun profesionist în domeniul său de activitate, chiar dacă are o moralitate ireproşabilă şi cel mai realist şi eficient plan de rentabilizare a vieţii, el nu va putea să depună o ofertă electorală! Condiţiile materiale concrete necesare în procesul pre-electoral, îl silesc pe acesta să caute “sprijin” financiar, uman şi logistic în alte părţi. Şi odată ce vine un “salvator”, din momentul în care ALŢII te sprijină ca să candidezi atunci se alege praful de tot planul tău! Ajungi marioneta “lor” şi într-un fel e şi normal să se întâmple asta...
Deci...? E adevărat ce spun eu aici, sau nu? Vă întreb pe voi, cititorii mei fideli şi constanţi, nu-i întreb pe politicienii “aleşi”. Ei au “bla-bla”-ul în sânge şi – sincer - sunt sătul! Păi, dacă e adevărat, atunci cât de “reprezentativi” sunt candidaţii care ajung mereu pe buletinele de vot? Acolo, ajungem să votăm (sau nu) oamenii care ne sunt propuşi de partide. Atât! Pe ce criterii îşi selectează partidele candidaţii? Aud? Ştie careva? Pune cineva mare preţ pe caracter, profesionalism sau pe alte calităţi de genul ăsta? Pune pe draq! Nu vedeţi ce analfabeţi avem în parlament? Ce nulităţi umane, ce epave!!! Ei nu sunt aleşii NOŞTRI, ei sunt aleşii LOR! Ei ne-au pus în faţă o listă cu două-trei nume. Nume impuse de ei... Na, poftim, alege! Apoi, îi auzim timp de patru-cinci ani că... “au fost votaţi de popor”!

Cam asta-i problema cu reprezentativitatea aleşilor de azi... cu legitimitatea mandatului lor... La ultimele alegeri din Maramureş au venit la vot vreo 25% din populaţia colegiului. Din ăia, 42% l-au votat pe Tătaru, adică 12% din numărul total... ĂŞTIA 12% VOR FACE LEGEA (prin Tătaru) PENTRU TOŢI 100%! Halal democraţie! Pe cuvânt! Pe curând...

Cornel SABOU

7 comentarii:

  1. analiza corecta,dar solutzi.. pe cuvint si pe
    curind.intre dictatura si democratzie,totusi e de preferat ultima.sfisitul "actualei democrati" nu cred ca e prea departe(vezi ultimele demonstratzi din lume)."noua democratie",ca sa zicem asa,dupa parerea mea, va fi ceva de genul:sintetzi de acord sa se fumeze in spatziile publice?sintetzi de acord sa urcam tva cu 3-5 sau 7%? etc. un vot pe internet rezolva problema .rezultat : 13 milioane "pentru" si 9 milioane "impotriva" si ...la revedere.e doar o parere,poate idioata.

    RăspundețiȘtergere
  2. soluţii??? chiar vorbeşti serios când ceri soluţii??? omule bun, a soluţiona "problema" asta înseamnă să dai clasă tutror filozofilor din trecut şi prezent, să reconstruieşti din temelii întreaga societate, să provoci - practic - o nouă revoluţie, în primul rând în gândire, mentalitate şi atitudine. NU, dragă, eu nu dau soluţii.. Eu caut doar să înţeleg REALITATEA, aşa cum este ea, nefardată de minciunile oficiale. Dacă reuşesc ATÂT sunt mulţumit...

    RăspundețiȘtergere
  3. solutii? eu nu itzi cer solutii, cornele, era vorba de o idee,o parere.halal democratie,zici tu...SI?treaba cu "legumele" nu e made in romania.fi sigur ca in nici un stat democratic alegatoti nu prea stiu cine va fi pe liste.cit despre " o noua revoluitie......." asta potzi sa o uitzi.faptul ca tu doar incerci sa intelegi realitatea ( nu cred ca e vorba de realitatea tv)e prea putzin,poate ca multzi o cunoatem de mult timp.

    RăspundețiȘtergere
  4. te contrazic aici... calitatea unei guvernări este dată de calitatea vieţii cetăţeanului guvernat. În occident, nivelul de trai al oamenilor guvernaţi de parlamentarii şi miniştri occidentali este extrem de ridicat. Asta DOVEDEŞTE că acolo, la putere, sunt oameni competenţi, nu legume! Iată un exemplu concret că nu ai înţeles bine REALITATEA! Probabil pt că te uiţi prea mult la Realitatea TV (e o ironie amabilă, nu te aprinde!:)..) Apreciez oricum interesul tău pentru a identifica soluţii... Asta e calea corectă si sănătoasă de gândire. Dar e greu să găseşti soluţii pentru cum arată România azi, e foarte greu...

    RăspundețiȘtergere
  5. calitatea vietii cetateanului este data de calitatea guvernari LA UN ANUMIT MONENT DAT, cam odata la 20-30 de ani.la noi acest moment a fost in 90 cind ion iliescu,cea mai mare leguma romanesca,nu a luat drumul exportului ca sa zic asa.in 90 ratiu spunea: daca vretzi sa mergem catre occident votatzi-ma pe mine daca nu , pe ion iliescu.cum crezi ca arata romania in 2011 daca romani il votau pe ratiu in 90?cit despre calitatea guvernantziilor din occident, uitate mai bine ce legume guverneaza acum prin italia, spania,grecia sau chiar si franta.plec sa dau pe B1TV.

    RăspundețiȘtergere
  6. :))
    B1, (ne)inspirata alegere!
    Eu nu ma uit la "legumele" de la putere din occident, ma uit - repet - la calitatea vietii cetateanului! Am rude raspandite in toata Europa. Rude si prieteni. STIU cum se traieste acolo. Se traieste bine sau, in cel mai "rau" caz, FOARTE BINE. Se munceste mult, dar asa e normal... La fel ma uit si la noi. Nu la "legumele" de la putere. Ci la oameni. Si aici se traieste prost, foarte prost! Aici si aici este diferenta. Si responsabilitatea!

    Cu Ratiu la putere ar fi vrut Europa sa se integreze in Romania!

    RăspundețiȘtergere
  7. Foarte bun articolul. sunteti un om intelept si de adevar. succes mai departe.

    RăspundețiȘtergere