Bărbaţi, femei şi copii...

Abia după 1990 au început şi românii să înveţe ce înseamnă drepturile copilului, femeii şi alte asemenea VALORI. La noi, se spunea, se gândea şi se acţiona după principii antice, de genul: “io te-am făcut, io te omor” sau “femeia trebuie bătută că ştie ea de ce”. Când ne-au “invadat” europenii şi au început să ne impună RESPECT am rămas, ca şi societate, puţin derutaţi. “Cum adică, mă învaţă pe mine Europa cum să vorbesc cu nevasta? Îmi impune să nu-mi bat copii?” DA! Şocant? Nu, doar real... L-am auzit pe Băsescu spunând odată că în România o femeie nu ar avea niciodată şanse pentru a ajunge preşedinte. Se gândea, probabil, la şansele Elenei Udrea... Gândirea lui Băsescu porneşte de la ideile vechi de care vorbeam. Înrădăcinate adânc în conştiinţa noastră, după secole de absolutism masculin. Ca o pavăză împotriva tentaţiei noastre, a bărbaţilor, de a ne păstra “supremaţia”, s-au inventat şi numere de telefon de urgenţă la care femeile şi copiii pot suna dacă sunt abuzaţi. Pentru bărbaţi nu există decât 112... Probabil, o societate condusă de femei ar fi una mai bună. Poate nu vom şti niciodată. Probabil, o societate condusă de copii ar fi ideală. Nici asta nu vom afla niciodată. AVEM o societate condusă de bărbaţi, care e dezastru! E sălbatică. Promovează non-valori. Distruge valori. Exprimă dorinţa de putere absolută, caracter specific bărbătesc. Putere cu orice preţ... În casă, ca să fii fericit trebuie să ai o FAMILIE. Familia, de regulă, e compusă din minim trei persoane, soţ, soţie şi copil. Ca să fie TOŢI TREI fericiţi, în casă trebuie să fie armonie, înţelegere, dialog ca să nu mai vorbesc de sentimente. Dacă bărbatul o ia razna, dacă IMPUNE o “fericire” creată în laboratorul minţii sale rezultatul va fi falimentul familiei. Şi societatea funcţionează după această reţetă! Atâta vreme cât vom avea găşti de atoateştiutori care ne vor impune cum şi cât să fim de fericiţi, vom trăi doar frustrări şi neîmpliniri. Dacă, dimpotrivă, vom avea parte de dialog, dacă vom fi întrebaţi asupra nevoilor noastre reale, dacă vom dicuta şi abia apoi vom “implementa” tot felul de politici atunci s-ar putea să ne regăsim în planurile guvernamentale. Cu drepturile femeii şi copilului ne-am obişnuit. Mai greu, mai uşor, am acceptat să le respectăm. Copiii şi femeile se pot manifesta fără grija că vor suporta brutele masculine. Cu drepturile cetăţeneşti la fericire şi viaţă înbelşugată ne vom obişnui mai greu. Europa încă nu ne-a învăţat că avem obligaţia, ca şi guvernanţi ai acestei ţări, să asigurăm poporului un trai decent. Că nu ne aparţine alegerea noastră într-o anumită funcţie. Aici am rămas încă tributari evului mediu mental. “Avem puterea, facem ce vrem cu ea. Cel mai slab se supune!” Aşa gândeau bărbaţii înainte, în faţa femeilor şi copiilor... Aşa gândesc acum guvernanţii în faţa cetăţenilor. Şi numere de telefon, de urgenţă, nu sunt! Nici măcar 112... “Dreptul” la fericire şi bunăstare într-o ţară numită România nu este garantat de nici o lege, de nici o instituţie, de nici un om pentru nici un om! Nu este APĂRAT de nimeni! De fapt, NU EXISTĂ! Şi-atunci, ce facem? Ce ne rămâne? Ne rămâne realitatea, dorinţa fierbinte din fiecare de a trăi efectiv mai bine, de a reuşi în viaţă, de a realiza ceva, pentru noi, dar şi pentru alţii, de a fi fericiţi! Eu zic că “merită” să luăm realitatea aşa cum este ea, şi să ne manifestăm “bărbăteşte”, adică să luptăm pentru binele nostru! Dacă “binele” nu ni-l dă nimeni, să ni-l luăm singuri! Inclusiv noi, bărbaţii! Inclusiv femeile!.. Hm... inclusiv copiii??? Cornel SABOU