Lecţia de iubire divină

Am văzut zilele trecute la TV un reportaj care m-a marcat profund. O bunică şi-a adus cei doi nepoţi pe care îi creştea (părinţii copiilor fiind plecaţi la muncă în occident) la o instituţie de stat ca să îi predea! Nu mai vroia să-i crească, nu îi mai suporta. Spunea clar că îi lasă acolo şi să se descurce statul cu ei.
Copiii, amândoi sub zece ani, plângeau de ţi se rupea inima şi săreau în braţele bunicii rugând-o să nu-i abandoneze. Bătrâna, impasibilă, i-a repezit şi chiar l-a lovit rău pe unul din copii, scena fiind filmată. Faptul incredibil (pentru mine) era că, scăpat din pumnii babei, copilul (cel mai mare), printre hohote de plâns, cerea mai departe să se întoarcă acasă cu bunica! Nu contau bătăile, înjurăturile, condiţiile modeste sau banii. Copiii îşi iubeau bunica!!! Necondiţionat!
Bătrâna a plecat de acolo fără copii... Ultimele imagini îi arătau pe cei doi micuţi plângând din toate puterile lor, aşezaţi pe două scaune, în aşteptarea binefăcătorului stat român!
Am rămas zile întregi marcat de imaginea aceea...
Am vrut să scriu despre asta şi nu am putut...
Mă întrebam ca prostu... ce anume i-a putut determina pe copii aceia să dorească mai departe compania bunicii fără inimă? De ce copilul acela sărea în braţele ei ignorând pumnii care îi “spărgeau” capul? Ce puteau simţii copiii aceia când conştientizau abandonul şi preferau totuşi chinul de a fi înjuraţi şi bătuţi? Cum puteau ei iubi o asemenea bunică???
Nu ştiu nici acum răspunsul la toate aceste întrebări. Nu ştiu... Ştiu doar că acei copii mi-au dat o lecţie de VIAŢĂ şi de dragoste supremă, imposibilă între noi, “oamenii mari”! Mi-au arătat ce înseamnă să fii dornic de a oferi iubire chiar şi când nu primeşti, în schimb, decât ură şi violenţă. Mi-au arătat puterea incredibilă a iubirii necondiţionate, divine!!! Căci putere mare îţi trebuie să mergi, să te arunci în braţele omului care te urăşte, care te calcă în picioare şi să-i spui acestuia că-l iubeşti! În loc să te bucuri că ai scăpat din iad, tu să-ţi doreşti mai departe iadul. Pentru că iubeşti!
Părinţii aceia care spală WC-uri prin occident nici nu au habar ce îngeraşi au pierdut! Nici bunica nu ştie. Poate doar Dumnezeu... Statul român a declarat (prin funcţionarul care a preluat în grijă copiii) că micuţilor le vor fi asigurate toate condiţiile până va fi găsită o soluţie pentru ei. Dumnezeu să-i ocrotească! Eu, unul, nu ştiu ce să mai scriu...
Nici măcar nu ştiu cum îi cheamă....
Nici măcar nu ştiu cum îi cheamă...
“Mama, te iubim, ia-ne acasă, nu ne lăsa aici!”
“Mama, te iubim”...

Cornel SABOU