Cred că fiecare dintre noi s-a plictisit de câte ori a auzit că în România corupţia s-a generalizat, că "trebuie" luate măsuri dure antocorupţie etc... Subiectul este atât de des pomenit încât a creat o lehamite generală. Toată lumea vorbeşte despre corupţie, dar cel mai mult o fac însăşi corupţii!
Prin definiţie, infracţiunile de corupţie sunt direct legate de funcţiile deţinute la stat, de banul public. Nu există corupţie în sectorul privat! Acolo există competenţă sau diletantism, oportunism şi alte "situaţii" mai mult sau mai puţin condamnabile din perspectivă "morală". Corupţi există doar la stat sau în relaţie cu statul şi am zis "STAT" nu PUTERE pentru că în această categorie nu se face diferenţă între puterea şi opoziţia politică.
Unii vin şi spun că doar reprezentanţii puterii sunt corupţi, că opoziţia nu are posibilitatea să aloce fonduri şi că astfel aceasta nu poate intra sub incidenţa legii. Aceştia uită că până mai ieri actuala opoziţie era la putere şi că ocupa (prin aceiaşi oameni care acum se prezintă "nevinovaţi" în opoziţie) vârfurile puterii corupte!
Ceea ce vreau să spun este următorul lucru: toţi reprezentanţii de vârf ai clasei politice actuale sunt mai mult sau mai puţin implicaţi în activităţi de corupţie! Prin modul în care au ajuns în vârful puterii, beneficiind de "sponsorizări" din sectorul privat, prin modul în care au gestionat banul public (favorizându-şi sponsorii, prietenii, rudele), prin câştigurile nesimţite pe care le-au obţinut, prin averile pe care le-au trecut pe rudele lor, prin modul în care şi-au vândut votul şi nu în ultimul rând electoratul! A fi politician (sau funcţionar public de vârf) corupt în România a devenit o CONDIŢIE! Vrei o funcţie? TREBUIE să fii corupt! Acum, corupţii dintr-o tabară se bat cu corupţii din altă tabără. Miza e tot bugetul, banul, firmele, "dezvoltarea", puterea! Miliardarii "deştepţi" finanţează toate partidele pentru ca apoi, indiferent de cine câştigă competiţia electorală, ei să beneficieze de favoritisme la banul public de la cel care câştigă puterea. Miliardarul, deci, are "nevoie" de politicieni şi funcţionari publici corupţi! Dacă vine banul de la buget atunci este activitate, creşte averea, creşte puterea reală! Dacă banul nu mai vine, atunci trebuie lansate alte diversiuni pentru discreditarea puterii şi înlocuirea politicienilor care nu vor să dea banii "unde trebuie" cu alţii mai ascultători. Oportunişti care să se vândă se vor găsi mereu, chiar şi în rândul generaţiei tinere.
În peisajul acesta, instituţiile statului abilitate în lupta anti-corupţie sunt sub un adevărat asediu de influenţe! Procurori şi judecători se afiliează unor grupuri de interese, apoi se bat între ei, cu alte "grupuri" de magistraţi care sunt concentrate pe alte grupuri de interese. Dacă un poliţist, procuror sau judecător rămâne ndependent în acest peisaj este tolerat o scurtă perioadă, apoi dacă se încăpăţânează să rămână aşa este îndepărtat din sistem! Fiecare "grup de lucru" încearcă să facă arestări din cealaltă tabără. În funcţie de "problemele" care apar, grupurile se reorganizează pentru salvarea celui aflat în dificultate. Astfel, dacă grupul de magistraţi vândut partidului de la putere arestează un om important din opoziţie, grupul vândut opoziţiei încearcă apoi, pe "traseul" recursurilor, să intervină pentru eliberarea, salvarea, "victimei"! La fel se întâmplă în situaţii inverse. Să ştiţi însă că aceste grupuri nu se consolidează pe ideea afilierii neapărate la partidul care conduce guvernul. În ţară, relaţiile acestea speciale se întemeiază între lideri locali (din justiţie-poliţie şi politică) şi se "respectă" de-alungul anilor indiferent de cine şi cât este la putere sau de traseismul omului politic! De asemenea, există judeţe unde mafia din justiţie colaborează foarte bine cu ambele tabere politice, acolo înregistrându-se celebra "linişte" de care au nevoie toţi ca să poată fura în neştire...
Am să vă spun că există şi situaţii incredibile de corupţie, cu CREDITE luate de la bănci pentru a se putea plăti şpagă unor funcţionari, partide sau politicieni! Cei angajaţi în sistem contabilizează foarte atent banii negri, ei nefiind prea deranjaţi de reducerile bugetare. Acestea afectează doar masa largă şi anonimă de "funcţionari" , cum ar fi profesorii sau angajaţii mai micuţi.
Cunoscând toate aceste lupte (care sunt foarte dure acolo, în mediul LOR de lucru!) sunt oarecum rezervat în faţa oricărui caz nou d corupţie care este larg mediatizat. Deşi pe de o parte mă bucură (de s-ar putea, aş vrea ca ăştia să se lupte atât de tare între ei încât să se aresteze reciproc până nu rămâne unul liber!) pe de altă parte mă îngrijorează. Pentru că aceste cazuri, dacă nu sunt "operate" rapid şi în intersul legii, nu se vor dovedi a fi decât "instrumente" puse în slujba unor interese mult mai perciuloase! Avem deja exemplul concret al cazului din Baia Mare....
Aici, o luptă ascunsă pentru putere între corupţi a dus la condamnarea şi arestarea primarului liberal Cristian Anghel. Cei care la început s-au bucurat spunând "iată un exemplu real de luptă anti-corupţie" ar trebui să fie foarte îngrijoraţi acum, odată ce funcţia de primar al municipiului a ajuns pe mâinile unui adevărat interlop, Cătălin Cherecheş (care a fost deja prin toate partidele!). Nu zic, o fi fost şi Anghel un politician corupt, dar ăsta de acuma, Kake, este însăşi simbolul corupţiei, este infracţiunea încarnată şi/sau întrupată! Deci, ce s-a rezolvat, ce s-a reuşit cu "lupta anticorupţie" din Maramureş??? Am scăpat de un corupt mai "mic" şi am dat de unul cu adevărat MARE! Este "mişcarea" asta un progres?
La fel se poate întâmpla şi la scară naţională... Sunt arestaţi alţi primari, şefi din deconcentrate, din şi din-prejurul guvernului, dar cât este aici luptă curată anti-corupţie şi cât este de fapt luptă murdară, între grupurile de interese din justiţie, pentru înlocuirea unui corupt cu un alt individ, mult mai corupt??? Urmăriţi şi voi evenimentele şi... gândiţi! Nu tot ce zboară se mănâncă!
Cornel SABOU
Vreau doar să fac o precizare pentru "clienţii" mai mai vechi care consumă aiurea efort de "gândire" ca să mă înjure pe blog (tocmai am şters două asemenea comentarii injurioase)... Sprijiniţi, frustraţilor, legea pentru legalizarea prostituţiei! Mergeţi apoi pe "variantă" (sau în alte locuri stabilite prin respectiva lege) şi rezolvaţi-vă "problema"! Pe cât posibil, când vă întoarceţi pe acest blog să fiţi în regulă din acest punct de vedere ca să puteţi să vă concentraţi asupra mesajelor din textele mele şi eventual să mă contraziceţi cu argumente, nu cu înjurături. Pe de altă parte, dacă aveţi o problemă personală cu mine, contactaţi-mă direct! Aveţi nr meu de telefon la fiecare final de articol, sunaţi-mă şi vedem apoi dacă sunteţi tot atât de curajoşi şi în viaţa reală precum păreţi sub anonimat! Dacă nu faceţi asta, înseamnă că nu sunteţi decât nişte păduchi ai societăţii şi nu meritaţi decât un scuipat pe care de altfel vi-l şi transmit cu toată "dragostea"!
RăspundețiȘtergere