Uitându-ne morţii, trăindu-ne visul...

Dincolo de Crăciun, Revelion şi alte sărbători cu "Moşi", luna decembrie marchează de peste 20 de ani încoace un eveniment crucial din istoria României: Revoluţia din decembrie 1989! Subiectul pare oarecum perimat întrucât este dezbătut aprig cel puţin o dată pe an (în decembrie) şi e întors pe toate feţele sale VIZIBILE atât de către victime cât şi de către călăi (criminali)! Subiectul nu este însă perimat!!!

Nici un om normal la cap nu-şi putea imagina la începutul lunii decembrie 1989 că doar peste câteva zile atotputernicul Nicolae Ceauşescu avea să fie debarcat şi executat. Noi, generaţia condamnată, ne trăiam traiul în stresul devenit obişnuinţă de a mai afla pe unde se vând cartofi, când apar ţigări la tutungerie şi dacă vom găsi undeva carne de sărbători. În interior, toţi acumulasem furie, dorinţă de revoltă, dar aceste sentimente păreau parcă înfrânte de teama faţă de sistem. Ni se inoculase în minte faptul că socialismul-comunismul românesc este invincibil, etern şi fără putinţă de a fi distrus. Ajunsesem să credem asta pentru că "vedeam", auzeam (pe la posturile de radio interzise) că în toate celelalte state comuniste se produsese o schimbare radicală a sistemului, dar în România toate rămâneau la fel, singurele schimbări neînsemnând decât mai rău ca înainte, mai puţine produse alimentare, mai puţină libertate. Da, aşa credeam, că ţara asta e blestemată, că va fi dominată mai departe de comunişti. Şi nu ne-am înşelat prea mult...

Lipsea scânteia... Nu ziarul "Scânteia" scris de jurnalişti care ne spălau creierul ridicându-i statui de imagine lui Nicolae Ceauşescu şi care după Revoluţie au devenit moraliştii societăţii, ci SCÂNTEIA care să aprindă focul revoltei! Eram prea mulţi cei care nu mai aveam ce pierde! Eram prea mulţi cei care visam şi apoi, imediat, ne sinucideam visurile! Cât să mai trăim fără orizont, fără speranţă, fără nimic!

Sigur, CINEVA a generat scânteia aceea... Cineva care cunoştea starea asta şi care poate chiar a provocat-o. "Cineva" îi dăduse lui Ceauşescu ideea de a-şi câştiga independenţa cu preţul plăţii integrale a datoriei externe, măsură care a dus la înfometarea populaţiei. "Cineva" îi propusese lui Ceauşescu programul acela economic de cartelare a tuturor alimentelor de bază. Tot "cineva" îl învăţase să desfiinţeze satele, să construiască blocuri-ghetou, să ridice gard din sârmă ghimpată pe graniţe, să se izoleze de restul lumii. Când acel "cineva" a dat verde, scânteia s-a produs! Noi eram combustibilul şi ne-am aprins imediat. Am luat foc! Unii am rămas scrum...

Nu-i problemă... Fiecare Revoluţie îşi are eroii ei. Morţii ei... Pe cadavrele acestora se ridică apoi libertăţi şi drepturi, se construiesc societăţi "democratice". Aşa, ca în România de azi... Cu foşti comunişti sau fii de mari comunişti conducându-ne prin capitalism. Cu foşti securişti formând clasa miliardarilor şi afaceriştilor. Cu criminali ieşiţi liniştiţi la pensie nesimţită. Cu urmaşii victimelor muritori de foame mai departe. Spre deosebire de trecut însă, acum putem vorbi despre toate astea! Putem discuta între noi, la o cafea, la o bere, pe net, fără teama că cineva ne va aresta (mă rog, aici e de discutat, dar să lăsăm deocamdată...). Râdem de bancurile cu Băsescu, nu le mai spunem în şoaptă, ca "înainte" pe cele cu Ceauşescu. Îi putem da în judecată pe guvernanţi sau putem emigra. Europa ne e deschisă! Graniţe mai sunt doar în mintea noastră, în concepţiile noastre... SUNTEM LIBERI! Asta e tot ce am câştigat efectiv!

Merită? Eu zic că da! Şi le zic asta acelor eroi, morţi în decembrie, care trăiesc însă prin tot ceea ce trăim noi, cei care am simţit atunci la fel! Ei au avut "norocul" să moară rămânând eterni prin sacrificiul lor, noi vom muri în anonimat, nedemni de ceea ce ei au cucerit. Dar noi ne trăim visul pe când ei şi l-au dăruit. NOUĂ! Moştenindu-l, l-am dus mai departe, prin deceniile de democraţie vampirică, fără remuşcări pentru sângele curs şi închegat în pământ. Visul nostru a prins viaţă vie şi chiar a depăşit imaginaţia revoluţionară decembristă! Dacă ei visau să vadă filme occidentale la un aparat video fără să mai fie urmăriţi de miliţie, noi le vedem la calculator, plictisiţi. Dacă ei visau să cumpere la liber făină şi ulei, noi deja vindem la liber întreaga recoltă! Dacă ei îşi doreau o vacanţă în Paris, noi am transformat vacanţa în viaţă! Am trecut dincolo de tot ce-şi doreau muritorii morţi atunci. Am obţinut mai mult decât spera atunci tânărul ce se lăsa călcat de tanc. Sau tatăl executat de un lunetist. Sau fata ucisă în bătaie de miliţian. Sau copilul împuşcat de... nimeni! Poate se cuvine să le mulţumim pentru asta, nu? Ce ziceţi? Merită? Eu zic că da... Nu ştim cum e viaţa "de dincolo", dar dacă e devărat că e eternă şi fascinantă, dacă e adevărat că EI ne pot vedea şi auzi, atunci cred că ar fi mulţumiţi să vadă că mai suntem printre noi şi câţiva recunoscători! Eu zic să te întorci şi tu în camera ta, singurel şi nevăzut de televiziuni, şi să le mulţumeşti morţilor de atunci, căci ei... ei au fost acolo în timp ce tu te ascundeai, ori acum tu trăieşti ceea ce ei (cu moartea lor) ţi-au dat! Şi zâmbetul tău de azi îl datorezi lor!!

Eu nu am treabă în acest decembrie cu politicienii, cu figuranţii vieţii publice, cu "adevărul" despre Revoluţie. Vreau doar să revoluţionăm puţin atitudinea noastră faţă de cei care ne-au permis să ne bucurăm de acest Crăciun, plătind cu viaţa lor pentru asta. Sunt mai mulţi cei care au "regizat" Revoluţia, sunt şi mai mulţi cei care au "executat-o", dar sunt numai câţiva cei care au "jucat" un rol tragic în acest "film" şi nu au fost plătiţi pentru asta ci chiar au plătit ei preţul suprem. Poate că nu se putea altfel. Poate că nu există cu adevărat nici un vinovat! Poate că asta era singura cale. Cu atât mai mult...

Cornel SABOU


inregistrare facuta din hotel Intercontinental pe 21 decembrie 1989