Protestul de azi, 16 ianuarie, din Capitala României, Bucureşti, a dat la iveală oricărui telespectator român un alt abuz incredibil al Jandarmeriei Române. Deşi nu s-au înregistrat lupte de stradă, deşi nu a fost atacat nimeni de către aşa-zişii "huligani", peste 100 de persoane au fost reţinute şi transportate la Poliţie! Grupuri şi grupuri de Jandarmi acostau tinerii mai izolaţi sau pur şi simplu intrau în mulţime şi extrădeau de acolo anumiţi indivizi pe care după ce îi percheziţionau îi transportau în dube şi îi duceau la Poliţie. O asemenea situaţie în România s-a mai întâlnit pe vremea Securităţii staliniste din perioada imediat următoare încheierii celui de-al doilea război mondial! Atunci, oamenii acelei Securităţi aveau dreptul ca fără nici un motiv să reţină orice personaă, atât de pe stradă cât şi chiar din case! Tuturor acestora li se spunea că erau "duşmani ai poporului", iar reţinerile erau motivate de "suspiciunea" anumitor ofiţeri cum că cei reţinuţi "precis" complotează ei ceva împotriva regimului comunist. O fază asemănătoare s-a mai petrecut în timpul celebrei mineriade din iunie 1990, când minerii atacau pe stradă orice persoană cât de cât tânără care purta ochelari pe ideea că "precis e student"!
Astăzi, în mileniul trei, în România membră a Uniunii Europene, o simplă suspiciune a unui ofiţer de jandarmi cum că "poate ăla e huligan" sau "precis se gândeşte să ne atace" a fost suficientă ca să se treacă imediat la arestări (mă rog, reţineri) în masă! S-a repetat oarecum prima seară de proteste când fără să sufere vreun atac, jandarmii au început brusc să evacueze în forţă Piaţa Universităţii, iar când au primit primele replici de rezistenţă au început să lovească în stânga şi-n dreapta fără pic de discernământ! Au căzut atunci victime ale acestor brute oameni de toate condiţiile care nu aveau decât "vina" că îndrăzniseră să iasă în stradă ca să protesteze paşnic. Acesta a fost de altfel şi momentul care m-a determinat pe mine să mă alătur ideii Noii Revoluţii! Nu Arafat, nu SMURD! Acelea erau subiecte pe care eu le apreciam ca fiind oarecum "negociabile" chiar şi pentru conştiinţa mea, dar brutalităţile excesive şi nemotivate ale jandarmilor din prima seară m-au pornit iremediabil pe acest drum.
În ideea faptelor din această seară aş mai putea spune chiar că tot abuzuri se numesc şi maltratările la care au fost supuşi tinerii care au luptat ieri noapte. Chiar şi acceptând ideea că tinerii au lovit jandarmii, că au incendiat etc..., odată ce aeştia au fost prinşi şi puşi la pământ ORICE LOVITURĂ ASUPRA LOR ESTE CONSIDERATĂ DE CODUL PENAL INFRACŢIUNE! Nu există nici un dubiu în această privinţă, puteţi verifica întrebând chiar şi cel mai slab avocat! Repet, orice persoană, orice infractor, ORICÂT DE PERICULOS ESTE ACESTA, odată ce se predă sau este deja pus la pământ, imobilizat (deci, din momentul în care opunerea acestuia, rezistenţa sa încetează definitiv) este protejat EXPLICIT de lege împotriva oricărei forme de abuz fizic care ar putea fi săvârşite de autorităţi. Până şi în Închisoari (unde, cel puţin teoretic, sunt închişi cei mai periculoşi infractori) este interzisă orice formă de bătaie sau violenţă! Şi asta INDIFERENT de faptele vinovatului! Principul transpus prin lege este simplu şi clar: VINOVATUL (de orice fel) odată ce este imobilizat, nu mai poate fi lovit, bătut, maltratat! Legea interzice acest lucru, iar cei care încalcă această lege pot fi condamnaţi la închisoare!
E arhiplin internetul de filmări care dovedesc că jandarmii au bătut oameni căzuţi, oameni care se predaseră deja, care nu mai opuneau nici o rezistenţă. Va face cineva puşcărie pentru aceste abuzuri? Mă îndoiesc...
Pentru mine, ziua aceasta a fost cea mai tristă a protestelor. Bucuria realizării mitingului de la Baia Mare în condiţii excelente de siguranţă şi linişte a fost categoric umbrită şi eclipsată de ceea ce am văzut la televizor.
Încerc să anticipez motivaţiile care vor fi folosite de autorităţi.
- că jandarmii erau "obosiţi şi stresaţi" nu mai ţine, pentru că nu i-a stresat nimeni în seara asta! S-au stresat singuri provocând mulţimea, arestând oameni aiurea de pe stradă sau din mulţime!
- dacă vor spune că "violenţele" au lipsit tocmai pentru că au luat ei aceste "măsuri" eu le voi spune că... ei bine, nu vom şti niciodată ce-ar fi fost dacă! Eu ştiu că Jandarmeria asta e "făcută" să intervină CÂND SUNT VIOLENŢE nu când se presupune (de către cine?) că vor fi! Pentru că, dacă viaţa este lăsată să se desfăşoare normal, s-ar putea să nu fie! Violenţe! Nu? Până la urmă, chiar dacă ar fi - principial vorbind, pentru că nu puteam "dovedi" variante alternative ale prezentului - adevărat faptul că prin aceste reţineri s-a blocat desfăşurarea unor violenţe, spun că, totuşi, odată cu reţinerea celor despre care am putea spune că erau suspecţi întemeiaţi au fost reţinute şi persoane despre care s-a dovedit deja că nu au nici în clin, nici în mânecă nimic cu violenţele de stradă. La ora la care scriu, aceste persoane au început să fie eliberate din secţiile de poliţie şi povestesc la televiziuni ce au îndurat acolo! Iată, deci, cum sfidarea şi încălcare legii de către autorităţi a dus la producerea unor traume psihice reale unor oameni dovediţi deja că sunt complet nevinovaţi!
- dacă vor arăta două-trei cuţitaşe şi 4-5 pietre confiscate - cică - de la cei reţinuţi (plus droguri, am înţeles din transmisiile TV) tot nu există acoperire legală! Sunt tot PRESUPUNERI că aceste obiecte vor fi folosite pentru că, altfel, deţinerea de pietre în buzunar nu este nici măcar contravenţie, darămite infracţiune.
Mi se pare deci că, într-o ţară în care de la primul-ministru până la toţi responsabilii din ministere care au vorbit public, s-a cerut "respectarea legii" şi în care autorităţile îşi justifică intervenţia tocmai pentru a impune această respectare a legii a da un asemenea exemplu grosolan de încălcare a legilor chiar de către cei care sunt trimişi să apere aceste legi nu demonstrează decât că avem de a face cu un stat mafiot care este hotărât să îşi apere puterea CU ORICE PREŢ! Fără nici o consideraţie pentru legea pe care ei o invocă şi pe care o impun celorlalţi!
Teoretic, ar trebi ca de mâine, procurorii Parchetului General să deschidă o mulţime de dosare penale responsabililor din Jandarmerie şi jandarmilor care au săvârşit concret actele de abuz. Nu se va întâmpla aşa. Ştiţi de ce...
Închei aici acest material. Sunt obosit. E şi mâine o zi. Şi tot o zi a protestelor! Să vedem ce va fi... Numai bine!
Cornel SABOU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu