Parfum de lalea

Nu ştiu de ce, dar am impresia că moda aceasta a dăruirii de mărţişoare s-a cam dus. Majoritatea femeilor care primesc mărţişoare de 1 martie le aruncă pe toate într-un sertar şi nu le poartă niciodată. Eventual, ca să nu mârâie soţul (sau să nu intre la bănuieli) mai pun - de voie, de nevoie - un mărţişor în piept dăruit de acesta, pe care însă îl aruncă în acelaşi sertar cu prima ocazie. Nu ştiu de ce pare predominantă această atitudine la femeile "noastre", dar ştiu că este una reală şi dacă este reală ar trebui să ne pună pe gânduri! Poate că scăpăm prea "ieftin" cumpărând o tinichea şi dând-o femeii! Poate că valoarea femeii noastre impune, în astfel de momente, un alt tip de gest. Unul care să "vorbească" mai mult despre preţuirea, valoarea şi dragostea pe care le simţim noi pentru ele.

Nu-mi permit să dau sfaturi, fac doar constatări. Şi apelez la înţelegerea femeii ca să ne ierte nouă, bărbaţilor, aparenta superficialitate. În realitate, nu e chiar superficialitate, e doar o dulce prostie şi unpic de ignoranţă. N-am fi bărbaţi dacă am fi altfel! În realitate le preţuim mult, le iubim şi uneori renunţăm la regate pentru a le avea! În realitatea noastră vrem să avem lângă noi o femeie fericită. Dacă mai greşim, dacă ne mai grăbim atunci când ea aşteaptă de fapt doar ca să mai stăm unpic, atunci asta nu se întâmplă pentru că simţim altfel decât ar vrea ele, ci pentru că nu suntem decât jumătatea care o completează pe EA, nu suntem întregul. Şi venim noi, bărbaţii, cu defectele noastre, ca să evidenţiem (şi prin aceasta) câtă frumuseţe şi perfecţiune poată să existe într-o femeie! Nu cred că exagerez...
Primiţi-ne mărţişoarele pe care vi le oferim azi cu inima deschisă. Primiţi-ne chiar şi dacă nu vă oferim mărţişoare. Dincolo de tinichele suntem noi, aşa cum ne-aţi luat, aşa cum ne cunoaşteţi, aşa cum ne-am oferit - nu ca mărţişor - dar pentru totdeauna! Noi ştim mai puţin să oferim frumuseţe. Ne place să admirăm frumuseţea şi să o dorim, s-o avem şi să o păstrăm. Voi, femeile, v-aţi oferit nouă ca mărţişor viu şi nu avem cum să egalăm, prin gesturile noastre, această "podoabă" cu care ne-aţi încununat viaţa. Dacă sertarele voastre sunt pline de tinichele colorate, ale noastre sunt goale, pentru că niciodată nu vă punem acolo, nu vă "colecţionăm". Vă iubim chiar şi atunci când - aparent - vă aruncăm!

Dacă se va găsi cineva care să inventeze vreodată o metodă de a transmite prin internet MIROSUL, atunci v-aş transmite, de 1 martie, parfum de lalea! Până atunci n-am...
Vă dau cuvintele mele, cadou, acum şi la fel mâine şi mereu...
Cu respect,

Cornel SABOU

P.S. Mai jos, un montaj care ne "dezvăluie" adevărul despre femei. Hm...