duminică, 10 iunie 2012

Merităm o viaţă mai bună!

Dacă este 10 iunie 2012 este ziua alegerilor locale. În urmă cu 22 de ani, o astfel de zi era privită ca fiind încununarea superbă a sacrificiilor Revoluţiei din decembrie 1989. O "competiţie" de valori care doresc să se afirme pentru mai binele comunităţii din care fac parte. O confruntare de idei şi programe de dezvoltare, o bătălie a "binelui" cu "răul" şi o victorie a noastră, a celor care alegem... Cam aşa se vedea această zi pe la începutul democraţiei noastre.
Acum vedem altfel. De fapt, noi vedem bine, dar realitatea este cu totul altfel decât ne-am imaginat-o atunci. În cursele electorale se înscriu toţi nepricepuţii, toţi golanii şi nemernicii. Până şi interlopii de meserie vor să devină acum consilieri locali! La funcţia de primar visează azi şi handicapatul mintal care e bătut non-stop de nevastă pentru că bea prea mult sau terchea-berchea care moare de foame aşteptând mila comunităţii. Competiţia de valori s-a transformat într-o luptă dominată de nulităţi care vor să iasă în faţă sau care sunt împinse să iasă în faţă. Confruntarea de idei este un concurs de înjurături şi diversiuni în care media joacă un rol important, neapărat în slujba vreunei părţi, nu a comunităţii. Programele de dezvoltare îmbracă forma unei plase cu ulei şi zahăr, plus eventual un milion de lei.

Astăzi, multe gunoaie umane vor ajunge primari în România. Mulţi infractori vor fi consilieri. Puţini oameni de caracter si valoare se vor impune şi îşi vor păstra sau vor câştiga funcţii. Nu pentru că n-ar avea forţă, dar armele folosite în această campanie au fost murdare, neortodoxe şi neconvenţionale. În acest tip de luptă, de obicei tupeul şi obrăznicia se impun.

Va fi o prezenţă mică la vot comparativ cu alte ocazii din trecut, dar nu e de condamnat acest lucru. Nu sunt de acord cu cei care strigă în disperare "haideţi la vot". Ar trebui să convingă prin valoare şi competenţă, nu prin chemări forţate.

Doresc sincer succes tuturor celor care au intrat în competiţia electorală cu reale dorinţe de a face lucruri bune pentru comunitate, indiferent de partid! Sper ca între atâţia trădători de neam să fie aleşi şi oameni care sfinţesc locul prin care calcă. Mai suntem 20 milioane aici şi ne împuţinăm pe zi ce trece. Merităm o viaţă mai bună!

Mult succes domnule primar, oriunde te-ai afla!

Cornel SABOU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu