Preţul trezirii din ignoranţă

Pornesc acest material de la un eveniment întâmplat azi. Un accident de circulaţie în care a fost implicat un autocar plin de români care plecaseră din Spania spre Franţa. În urma accidentului, zeci de români au fost internaţi în spital şi s-a înregistrat un deces. 

Când a auzit ştirea despre accident mama mea a sărit în sus speriată. Are un fiu în Spania şi încă doi în Franţa. Probabil, la fel ca ea au făcut multe alte milioane de rude ale celor plecaţi la muncă "dincolo". Pe mine însă ştirea m-a marcat în alt fel...

Azi eşti ok, râzi, glumeşti, te amuzi pe seama altora, faci bine sau rău, după cum ţi-e voia. Mâine sau peste o oră nu mai eşti! Te-ai dus! A venit unul peste tine şi te-a ras, te-a trimis în lumea despre care nu ştim nimic şi pe care ne-o imaginăm ca fiind a "celor drepţi"! Ai lăsat în urmă tot. N-ai mai apucat să-ţi iei rămas bun de la nimeni. Nici măcar să-ţi achiţi datoriile sau să le mulţumeşti celor care te-au ajutat cândva. Te-ai dus într-o secundă ca să nu te mai întorci niciodată. N-o să mai poţi să ai nici aventuri, nici plăceri, capricii, ifose sau tristeţi. N-o să mai trăieşti nimic! Asta e moartea!

Niciunul din noi n-o conştientizăm exact. De regulă spunem că toate accidentele lumii se întâmplă celorlalţi, nu mie! Aşa spun şi cei care mor în accidente. Aşa spui şi tu acum, iar mâine... poate te văd la ştiri! Sau poate mă vezi! 

Este o anume fatalitate în întâmplările astea care aduc moartea. Practic nu ai cum să te opui. Se spune că doar Isus a învins moartea. Noi, ceilalţi, trăim cu ea deasupra capului mereu. O ignorăm, râdem de ea, dar ea îşi va face la un moment dat "datoria" şi noi nu ne putem opune! Tot ce putem face e ca atâta timp cât ne e dat să ne trăim viaţa în aşa fel încât să avem cât mai puţine regrete în ultima secundă de viaţă. Unii aleg să-şi "trăiască" viaţa în folos personal, alţii au grijă să lase în urmă un nume şi fapte care să-i menţină vi în amintirile altora. Nu este o reţetă valabilă pretutindeni. Totul e şi va fi aşa cum vrei tu să fie! 

V-am spus? Nu v-am spus... În accidentul amintit la început a murit o singură persoană. Nu un bunic, nu un părinte, ci un copil! Prima tentaţie a fost să "acuz" întrebând retoric "de ce preţul cel mai scump trebuie să fie plătit de cel mai nevinovat"?, dar apoi m-am gândit că poate... ceilalţi mai au încă nişte "datorii" de plătit în această viaţă! Dacă ai supravieţuit unui accident nu numi asta neapărat noroc! Nu trebuie să crezi în Dumnezeu, poţi crede în soartă sau destin, spune-i cum vrei, dar supravieţuirea ta înseamnă ceva mai mult decât "noroc". Înseamnă să te întorci cumva din ignoranţa care te-a dus pe drumul acela sortit morţii reale. Înseamnă să-ţi dai seama că ai aproape semeni cărora le pasă de tine şi altfel decât mort! Că valorezi pentru ei ceva acum, câtă vreme eşti viu. Şi poate că tu ai trecut cam nepăsător prin lumea asta şi pe lângă oamenii ăştia şi poate că ar trebui să-ţi pese mai mult! De regulă, toţi supravieţuitorii unui accident spun ulterior că evenimentul i-a schimbat profund pentru tot restul vieţii! Oare de ce?

Noi, ceilalţi, poate că n-ar trebui să aşteptăm să ni se întâmple ceva grav. Nu dau lecţii nimănui, dar peste tot se trăiesc, mai mult sau mai puţin, aceleaşi drame umane, materiale, sentimentale. Nimic nou sub soare! Sună-ţi mama, tatăl, fratele, iubitul etc acum, cât mai poţi, cât mai eşti. Vei avea ulterior timp destul, o veşnicie chiar, să te odihneşti şi să nu-ţi pese! Nu zice că "şti tu" sau că "mie nu mi se întâmplă". Adevărat, poate vei avea ghinionul să nu ţi se întâmple un asemenea accident care să te trezească! Şi atunci îţi vei trăi viaţa mai departe, izolat în drama ta şi-n orgoliul tău de care nici măcar nu eşti conştient. Din cauza ignoranţei de acum vei plânge în ultima ta secundă, în timp ce alţii vor putea închide ochii zâmbind!

Păcat, totuşi, de acel copil... Păcat că a trebuit să plătească el preţul trezirii celorlalţi. Dar cine sunt eu să-ţi spun ţie toate astea? Tu le şti mai bine!
Pe curând!

Cornel SABOU