"Regele" Mihai, un impostor nesătul de averi

Vă prezint mai jos un articol preluat de pe adresa de internet http://www.napocanews.ro/2012/12/regele-mihai-i-a-abdicat-in-schimbul-tablourilor-si-banilor-de-ce-s-au-simtit-romanii-tradati-pe-30-decembrie-1947.html

Acest material exprimă cum nu se poate mai bine ideea în care eu cred şi anume că Regele Mihai a fost un profitor ordinar, că a abdicat în urma unor negocieri purtate cu comuniştii având la bază un interes material meschin şi nu "silit" cu pistolul la tâmplă, cum idiot repetă azi susţinătorii necondiţionaţi ai regalităţii. Citiţi şi gândiţi! Poate nu ar fi târziu ca împotriva acestui impostor cu pretenţii de rege să se dechidă un  proces şi să fie condamnat. Poate nu a trăit degeaba atât. Poate aşteaptă (fără să-şi dea seama) judecata noastră! Să i-o oferim aşa cum merită!

Regele Mihai I a abdicat în schimbul tablourilor şi banilor? 

De ce s-au simţit românii trădaţi pe 30 decembrie 1947

EDITORIAL | 29-12-2012 20:45

de Ionuţ Ţene

Ani de zile m-a frământat contextul istoric al abdicării Regelui Mihai I pe 30 decembrie 1947. Am trăit ca adolescent propaganda, atât a regimului comunist, cât şi a Radio Europa Liberă privind alungarea din ţară a suveranului. De liceean nu mi s-a părut credibilă nici varianta comunistă oficială că Mihai I a abdicat şi a plecat din ţară cu un tren plin de tablouri şi bunuri de patrimoniu, dar nici cea occidentală via Europa Liberă că Mihai I a abdicat pentru că 1000 de tineri urmau să fie împuşcaţi. Istoria a dovedit că Regele Mihai I a abdicat extrem de uşor, iar cei 1000 de tineri au devenit în timpul gulagului comunist un număr de zeci de mii care au murit în închisori sau la Canal. Ca în orice istorie adevărul e undeva la mijloc. Regele Mihai I a abdicat uşor în schimbul unei înţelegeri financiare onorabile. Stalin şi sovieticii nu au uitat că Regele Mihai I a întors armele la 23 augucet 1944 scurtând războiul antihitlerist şi pentru că a oferit Basarabia pe tavă Moscvovei. Conform documentelor, în răsturnarea Monarhiei comuniştii români au avut numai un rol de executanţi ai ordinelor Kremlinului, care dorea o plecare a Regelui Mihai de pe tronul României într-un mod amiabil. Totul a început când Mareşalul Josif Broz Tito din Iugoslavia a vizitat oraşul Bucureşti, în decembrie 1947, în timp ce Regele Mihai era plecat din ţară. Tito a anunţat guvernul lui Petru Groza că URSS doreşte înlăturarea Regelui. Aşa că, la întoarcerea în ţară a Regelui, pe 21 decembrie 1947, decizia de abolire a monarhiei şi instaurarea unei republici populare, ca în restul ţărilor sovietice din Balcani, era deja hotărâtă.

Abdicarea tânărului Rege Mihai I la finele anului 1947 era un eveniment previzibil pentru majoritatea contemporanilor. În fond, el era ultimul lider care reprezenta regimul de dinainte de al Doilea Război Mondial în întreaga Europă Centrală şi de Est. În noiembrie 1947, Mihai a călătorit la Londra la nunta viitoarei Regine Elisabeta a II‑a, ocazie cu care a cunoscut-o pe Prinţesa Ana de Bourbon-Parma, care urma să-i devină soţie. Potrivit propriei sale declaraţii, Mihai a revenit acasă „la sfatul expres al lui Winston Churchill”, care se spune că l-ar fi sfătuit pe Mihai că, „mai presus de orice, un rege trebuie să fie curajos”. După întoarcerea sa în România, Mihai a fost silit să abdice la 30 decembrie 1947. În şedinţa extraordinară din 30 decembrie 1947 a Cabinetului, Petru Groza a declarat: „ … monarhia era o piedică serioasă în calea dezvoltării poporului nostru şi că (…) poporul a făcut azi un divorţ şi decent, şi elegant de monarhie. (…) Vom îngriji ca fostul rege să plece liniştit pentru ca nimeni să nu poată avea un cuvânt de reproş pentru acela care, înţelegând glasul vremurilor, s-a retras”. La 3 ianuarie 1948, Mihai a fost silit să părăsească ţara, urmat la peste o săptămână, de principesele Elisabeta de România şi Ileana de Habsburg. E interesant că regele Mihai I a plecat din ţară cu un tren special însoţit de peste 42 de tablouri de patrimoniu şi 200 de angajaţi ai Casei Regale. În această perioadă Maniu sau Brătianu cu alte câteva sute de mii de români putrezeau în puşcării sau la Canal. Abdicarea Regelui Mihai I este controversată. Potrivit acestuia, prim-ministrul comunist Petru Groza l-ar fi ameninţat cu un pistol şi cu şantajul că urma să execute 1.000 de deţinuţi studenţi dacă nu abdică. Revista „Time” scria că guvernul comunist ar fi ameninţat cu arestări a mii de oameni şi că apoi va scufunda ţara în sânge dacă Mihai nu abdică. Arhivele Securităţii Române menţionează că abdicarea regelui Mihai ar fi fost rodul negocierilor sale cu guvernul comunist, nu al vreunui şantaj, negocieri în urma cărora i s-a permis să plece din ţară însoţit de bunurile solicitate şi de o parte din suita regală. Lucrurile devin şi mai încâlcite dacă amintim declaraţia făcută de Pavel Sudoplatov, fostul şef al spionajului NKVD, în cartea autobiografică Misiuni Speciale. Memoriile unui martor nedorit: un şef sovietic de spioni, potrivit căreia ministrul adjunct de Externe sovietic Andrei Vâşinski ar fi purtat personal negocieri cu Regele Mihai în vederea abdicării, garantându-i o parte dintr-o pensie ce urma să-i fie plătită lui Mihai în Mexic. La această acuzaţie, Regele a spus că nu a fost niciodată în Mexic, însă tatăl său Regele Carol al II-lea, da. Nu se ştie exact cu ce bunuri a plecat din România. Declaraţiile variază, de la un tren plin cu valori până la patru automobile, 3.000 de dolari şi o decoraţie, şi de la bunuri în valoare de 500.000 de franci elveţieni până la 42 de tablouri, în funcţie de cei care le emit. Cu toate că s-au lansat diverse ipoteze conform cărora Regele Mihai ar fi plecat cu averi mari din ţară, relatările despre viaţa sa din exil dovedesc că acesta a trebuit să-şi câştige existenţa prin propria-i muncă şi nu a dus un trai luxos pe baza vreunei averi cu care ar fi părăsit România.

Reputatul arhitect Camil Roguski susţine că Regele Mihai l-a urât pe tatăl său, regele Carol al II-lea, deoarece i-a lăsat doar 30% din avere şi a refuzat să ia parte la înhumarea rămăşiţelor pămînteşti ale tatălui său. „Eu am trăit acele vremuri şi susţin cu argumente tot ceea ce vă spun”, afirmă fostul arhitect al lui Ceauşescu, veteran doborît în război de un Messerschmit german şi care şi-a pus semnătura pe sute de construcţii de excepţie. „Regele Mihai poate fi considerat trădător al Interesului Naţional, deoarece a abdicat doar de dragul banilor. Dacă ar fi refuzat să abdice, era dat afară din România, fără să primească nici un ban. Nu păţea nimic altceva. Cei care spun că ar fi fost băgat în puşcăriile comuniste sau ar fi fost omorît, nu au nici cea mai vagă idee. Venise la putere Kominternul şi Ana Pauker era reprezentanta ruşilor. Ruşii nu aveau nevoie de probleme şi de scandal diplomatic. Nimeni nu s-ar fi atins nici măcar de un fir de păr din capul regelui Mihai. Problema s-a rezumat întotdeauna la bani. Dacă nu ar fi fost avid de avere, ar fi putut să se opună abdicării şi să plece cu fruntea sus, ca un rege. El nu a vrut să facă asta. De neînţeles este şi ura regelui Mihai pentru tatăl său, Carol al II-lea. Care copil mai este în stare să refuze să ia parte la înhumarea tatălui său? El nu s-a dus la înmormîntare deoarece şi-a urât tatăl, că i-a lăsat doar 30% din avere. Din cauza banilor, regele Mihai a refuzat să ia parte la înhumarea tatălui său, cînd i-a fost adus corpul. Aşadar, este doar o problemă de bani. Nimic mai mult”, susţinea renumitul arhitect, care a afirmat, încă de acum cîţiva ani, că regele Mihai s-a aflat permanent pe statele de plată ale regimului comunist, banii fiindu-i viraţi la Versoix, periodic, de către Victor Atanasie Stănculescu. Reputatul grafician şi om politic Eugen Mihăescu a acuzat într-o carte de la Editura RAO pe fostul Ministru al Muncii Dan Ioan Popescu că a fost misteriosul personaj însărcinat de Ceauşescu, înainte de revoluţie, cu plata salariului lunar către Regele Mihai, la Versoix, în schimbul tăcerii acestuia în legătură cu regimul ceauşist. Indirect, e de la sine înţeles că, dacă asemenea dezvăluire ar fi reală, Dan Mircea Popescu, fost cercetător la Academia de Studii Politice ”Ştefan Gheorghiu”, nu avea cum să nu fie ofiţer acoperit al fostei Securităţi. ”Prin anii 90, am aflat ce l-a făcut pe Rege să păstreze tăcerea în faţa regimului ceauşist. Dan-Mircea Popescu, ministrul muncii în guvernele Stolojan, Văcăroiu şi Năstase, mi-a mărturisit că a fost unul dintre mesagerii care, fiind în misiune oficială la Berna, îi ducea personal regelui cei 10 mii de dolari, renta lunară pe care i-au plătit-o comuniştii de la Groza la Ceauşescu. Până în 1985 când, obsedat să facă economii, dictatorul a decis să nu-i mai plătească nimic. Din acel moment, nici Mihai nu a mai tăcut”, afirmă în carte Mihăescu. Casa Regală a României s-a aflat în perioada exilului sub o atentă supraveghere a unităţilor de informaţii externe ale Securităţii române, iar semnarea, la 15 iunie 1989, a “Declaraţiei de la Budapesta”, de către Regele Mihai I, a însemnat sfârşitul “neutralităţii binevoitoare” care exista între regimul de la Bucureşti şi locatarul de la Versoix.

Regele Mihai I a fost acuzat că a vândut tablourile Colecţiei Regale, pe care şi le-a înşusit cu acordul comuniştilor pentru plecarea amiabilă din ţară. Scriitorii Mihai Pelin si Petru Romoşan au scos la iveală un fapt senzational, necunoscut, care amestecă numele Regelui Mihai în dispariţia a 42 de tablouri din Colectia Coroanei Regale. Este vorba despre picturi care valoreaza in prezent sute de milioane de dolari, opere ale unor artisti celebri precum Rembrant, El Greco sau Caravagio. Conform scriitorului Mihai Pelin, care citează documente din arhivele Securitatii, tablourile au fost scoase din tara de Regele Mihai, in portbagajul masinii personale cu care se deplasa in Anglia, la nunta Reginei Elisabeta. Se intimpla in noiembrie 1947, cu o luna inainte de abdicare. Trei dintre cele 42 de pânze au fost identificate de scriitorul Petru Romosan in colectii private din Franta, SUA si Italia, desi, potrivit legii, tablourile care apartin patrimoniului public nu pot fi instrainate. Atit pe vremea lui Ceausescu, cât si imediat după revoluţie, guvernul roman a incercat zadarnic sa dea de urma acestor valori publice si sa le recupereze. Procesul intentat, la Geneva, de guvernul Petre Roman fostului suveran a fost abandonat din motive necunoscute. În 1997, ziarul francez “Le Monde” a scris pe prima pagina un articol despre cel mai mare comerciant de obiecte de arta din lume, Alec Wildenstein, care era acuzat ca a cumparat ilegal, de la Regele Mihai tablouri apartinind statului roman, pe care apoi le-a vândut pe bani grei. Trei tablouri extrem de valoroase din Colectia Coroanei Romane, incluse în patrimoniul national, dar dispărute după 1947, au fost identificate de scriitorul Petru Romoşan în Franţa, SUA si Italia. Doua dintre cele trei pânze – “Sfintul Sebastian” si “Portretul lui Giacomo Bosio” – sint opere ale celebrului pictor El Greco. Prima figureaza intr-o colectie privata din Franta, iar cea de-a doua la Kimbell Art Museum, in Fort Worth, Statele Unite ale Americii. Al treilea tablou, intitulat “Concerto” si pictat de artistul italian Tintoretto, se gaseste in Colectia Labadini din Milano. Colectia Coroanei Romane a fost constituita prin achizitii facute din bani publici de guvernul Bratianu, la sfirsitul secolului al XIX-lea. Acest lucru a fost recunoscut şi de primul rege al României, Carol I, care a precizat în testamentul sau ca valorile instimabile din aceasta colectie de arta sunt ale poporului român şi nu vor fi înstrăinate niciodată.

Pentru români data de 30 decembrie 1947 este o zi tristă şi nu neapărat pentru abdicarea Regelui Mihai I şi proclamarea Republicii Populare Române, ci datorită compromisului istoric şi a trocului financiar între monarhie şi comunişti. Un rege moare pe tron şi nu abdică la presiuni externe. La noi s-a preferat o înţelegere amiabilă la iniţiativa şi presiunea Moscovei ca Regele Mihai I să abdice aşa uşor, fără luptă, în schimbul unor bunuri materiale, a garantării securităţii anturajului regal şi a unui trai comod în exil. Românii s-au simţit trădaţi de două ori, atât de regele Mihai I, care reprezenta monarhia cu atâtea lucruri bune de-a lungul istoriei, pentru că a abdicat, şi de către comunişti ce au instaurat o republică populară străină de spiritul democratic românesc. În timp ce trenul regal părăsea România, încărcat de bunuri de patrimoniu, spre libertate, alte trenuri plecau încărcate din gări cu zeci de mii te tineri şi intelectuali români, elita naţională, spre drumul fără de întoarcere al gulagului. Victimele nu aveau privilegiul să negocieze cu comuniştii, ci numai să moară prin înfometare şi muncă în puşcării. Pe 30 decembrie 1947 Regele Mihai I părăsea fără luptă România lăsând milioanele de români fără nicio speranţă în ghearele comunismului. Numai în munţi nişte tineri patrioţi cu arma în mână au înţeles că ţara nu se poate preda comuniştilor fără luptă şi sânge.