sâmbătă, 30 martie 2013

Medicii lui Satana



Zeci de doctori şi cadre medicale sunt audiaţi la Poliţia Capitalei pentru fraude de 500.000 de euro. Ei sunt acuzaţi de către procurori că au decontat analize medicale fictive. Vineri dimineaţă au fost făcute 44 de percheziţii în acest dosar, iar 42 de persoane au fost ridicate pentru anchetă.

ACTUALIZARE 18.15: 
14.000 de buletine de analize medicale fictive. Sute de pacienţi care-au primit rezultate falsificate sau care nici măcar n-au ştiut că pe numele lor s-au decontat investigaţii medicale. Sunt acuzaţii pentru care zeci de medici şi angajaţi ai unor laboratoare au fost ridicaţi şi duşi la audieri. O jumătate de milion de euro este frauda estimată de procurori pentru bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. 10 la sută era "taxa" percepută de medicii în cauză, spun anchetatorii.
16 doctori emiteau bilete de trimitere pe numele unor pacienţi pe care nu-i văzuseră sau care nu aveau nevoie de investigaţii. Analizele fictive erau decontate la Casa de asigurări. Şi când se făceau, uneori erau folosiţi reactivi vechi sau expiraţi, spun anchetatorii. Iar rezultatele nu arătau starea reală a bolnavilor, unii cu boli grave. 800 de pacienţi au fost audiaţi.
Peste 14.000 de buletine sunt suspecte. Prejudiciul estimat depăşeşte 500.000 de euro. Medicii primeau 10% din contravaloarea fiecărei investigaţii de pe hârtie. Restul rămânea laboratoarelor, spun procurorii.
Anchetatorii bucureşteni au pus sub acuzare medici pentru decontări de analize medicale în valoare de peste 500 de mii de euro. Vineri dimineaţă au avut loc 44 de percheziţii domiciliare, în urma cărora 42 de persoane sunt duse la audieri.
Reţineri în dosarul reţetelor false au fost făcute şi în Mehedinţi.
Un medic de la Spitalul Elias din Bucureşti a fost luat dimineaţă de la o pensiune.
Sergiu Bârsan a fost găsit de poliţiştii de la investigaţii criminale la Drobeta Turnu Severin. Medicul are 40 de ani şi este specialist în medicină interna la clinica de cardiologie a spitalului Elias. Doctorul Bârsan e acuzat de înşelăciune în dosarul decontărilor ilegale de reţete.
În cursul lunii martie 2013, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus începerea urmăririi penale faţă de 42 de persoane pentru comiterea, după caz, a infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave; fals intelectual şi uz de fals; luare de mită; dare mită, potrivit Mediafax.
Astfel, vineri a fost declanşată o acţiune la care participă 13 procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi 175 de poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, fiind efectuate 44 de percheziţii domiciliare şi, de asemenea, puse în executare 42 de mandate de aducere.
Cercetările în cauză sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi DGPMB - Serviciul Grupuri Infracţionale Violente, cu sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.
Surse din Poliţie susţin că persoanele acuzate sunt medici.

ACTUALIZARE 20.25:
26 de medici şi angajaţi ai unor laboratoare de analize au fost reţinuţi, vineri seară, în dosarul decontărilor ilegale de peste 500.000 de euro, au declarat, pentru Mediafax, surse judiciare.
Ordonanţele de reţinere au fost emise în urma audierilor care continuă la ora transmiterii acestei ştiri. Cei 26 vor fi prezentanţi instanţei, sâmbătă, cu propunere de arestare preventivă.

ACTUALIZARE 22.21: 
Invitat la Ora de Ştiri, prof. dr. Gheorghe Iana, preşedintele Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB), a spus că el a reziliat contractul cu unul din laboratoarele găsite în neregulă încă de anul trecut.
"Dacă se confirmă ancheta, se poate trece la sancţionare – care poate merge până la rezilierea contractelor. Noi am rezilizat contractul în noiembrie anul trecut. Dacă prejudiciul va fi mai mare, ne vom constitui şi în parte civilă", a spus şeful CASMB.
Prog. Gheorghe Iana a adăugat că "aşteptăm rezultatul pe care ni-l va comunica Parchetul şi vom decide extinderea prejudiciului şi asupra celuilalt laborator".


UPDATE 23.00
Alte 12 persoane au fost reţinute, vineri seară, în dosarul decontărilor ilegale de analize medicale. Numărul celor retinuti a ajuns astfel la 38, iar 4 vor fi cercetati in libertate.
Sambata dimineata, cei 38 de retinuti vor fi dusi in fata instantei de judecata pentru a se obtine mandate de arestare pentru 29 de zile.
Intre cei retinuti se afla atat dr Sergiu Barsan de la Spitalul Elias, cat si cei doi patroni si administratori de la laboratoarele UROMED si CITYLAB.

Concluzii preliminare:
Este fără îndoială cea mai mare acţiune organizată vreodată de procurori pentru combaterea mafiei din sistemul medical românesc! Este în acelaşi timp poate cea mai necesară acţiune de curăţire a societăţii de elementele josnice care o compun. Dacă în domeniul justiţiei putem reclama că dreptatea nu este corect împărţită, în domeniul sănătăţii chiar nu ne putem juca! Aici e vorba de viaţă şi moarte, de boli care nu erau descoperite pentru că analizele se făceau fictiv, de reţete care se eliberau pe numele unor oameni care n-aveau habar că sunt "analizaţi" medical, de bani sustraşi de la bugetul Casei de Asigurări într-un moment în care bolnavilor din întreaga ţară li se spune că medicamentele nu mai pot fi compensate din lipsă de fonduri. Vorbim nu de interlopi, a căror "meserie" este tocmai producerea de infracţiuni, ci de medici, infractori cu gulere albe şi halate la fel, imaculate! Vorbim de ZECI de medici care s-au lăsat atraşi în activităţi infracţionale organizate. În fine, vorbim de o elită a societăţii româneşti care se ocupa de găinării precum eliberarea de reţete false contra unui comision de 10%. Ruşinos, penibil, jenant! Cu atât mai necesară curăţenia promovată de Parchet şi sper ca justiţia să fie foarte aspră de această dată. Cei 40 de doctori TREBUIE să fie arestaţi preventiv! Pe timpul cercetărilor, din postura de deţinuţi, aceştia vor colabora cu organele de anchetă pentru a-şi uşura condiţia şi astfel se vor documenta infracţiunile lor fără nicio problemă. Lăsaţi liberi, aceştia se vor coaliza şi vor ascunde probe, se vor înţelege cu privire la minciunile pe care să le susţină şi vor încerca din toate puterile lor să acopere frauda. Justiţia nu trebuie să permită asta! Vreau să-i văd pe cei 38 de medici arestaţi, anchetaţi şi condamnaţi! La ani grei de puşcărie! Şi nouă să ne fie învăţătură de minte. Doctorul spre care ne îndreptam cu speranţa că ne va salva sănătatea, pe care îl respectam ca pe un Dumnezeu atoatevindecător, pe care îl perceam ca pe un erudit intelectual şi căruia îi dădeam credit 100% fără să punem la îndoială acţiunile lui se dovedeşte a fi un infractor jegos, de cea mai joasă speţă, un ciubucar al sistemului şi un interlop cu legitimaţie falsă de om cult! Voi reveni asupra acestui caz pe măsură ce evenimentele vor avansa...

Cornel SABOU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu