Daca ai avut in trecut un comportament nedemn, urat, fata de parintii tai acum poti sa ignori asta si sa-ti vezi de viata ca si cum nimic nu a fost. Parintii poate au imbatranit, ii lasi cu batranetea lor si-ti vezi de ale tale. Sau pastrezi un formalism impus de societate si-i vizitezi cand si cand, de ochii lumii. Daca, insa, la un moment dat te incearca un sentiment real de regret fata de modul mizerabil in care te-ai comportat in trecut fata de ei asta te face, te obliga, sa adopti o atitudine noua. Iti doresti sa repari cumva greselile trecutului. Te opresti din drumul tau (care nu duce oricum nicaieri) si-ti amintesti (suferind poate) ca ai calcat in picioare oamenii care te-au nascut! Te intorci la ei si ii privesti acum altfel, cu mai mult drag, cu mai multa atentie. Incerci sa-i ajuti, sa-i asculti, sa-i intelegi. Poate nu vei spune niciodata "iarta-ma", dar important e ca regretul din tine te-a schimbat, te-a facut sa te intorci la radacinile existentei tale si sa vezi in parintii tai nu doar doi oameni suferinzi ci doi sfinti in viata! Doi sfinti pacatosi nevoie mare, dar "iertati" in fata cerului pentru ca ani nesfarsiti de zile s-au ingrijit ca tu din mic sa ajungi mare fara sa traga nici un folos din asta...
Alt exemplu, poate mai des intalnit...
In lumea moderna, sotul si sotia se bat ca sa demonstreae cine are dreptate! Ca sa arate cu degetul cine-i vinovat! Nu ma refer la tinerii care cred ca tot ce zboara se mananca, la cei orbiti de dragoste sau care abia experimenteaza viata. Ma refer la cuplurile care deja impart totul, timpul, banii, cartofii, bucata de carne, facturile, copiii, dragostea... Si pentru ca in viata reala nimeni nu are totul din belsug, judecarea prioritatilor va aduce mereu conflictul in cuplu. Si daca e conflict, mic sau mare, musai trebuie sa fie si un vinovat, plus unul care are mereu dreptate. Barbatul, fiind intotdeauna foarte tare cand se bate cu o femeie, isi va impune dreptatea sa si va arata cu degetul triumfator spre femeia vinovata. Femeia, de regula fiind mai slaba, tace si se deschide in alte parti, unde i se pare ca gaseste intelegere, acuzand in barfa ei nedreptatea barbateasca si consolidandu-si astfel rolul de victima...
Exemplele de mai sus sunt luate din viata reala, din ceea ce traiesc foarte multi oameni azi. Si-ntr-un caz si in celalalt situatia nu se poate normaliza, nu poate fi adusa pe fagasul ei normal fara sa aiba la baza un sentiment de regret curat! Atunci cand imprejurarile vietii tale te fac sa-ti dai seama ca ai gresit, primul pas care vine automat, fara voia ta, e regretul! Nu discut acum daca-l impartasesti sau nu, daca orgoliul te va lasa sa faci pasul aparent inapoi care duce la impacare, la normalitate sau daca vei merge tot inainte ca boul, purtandu-ti regretul cu tine si uitand intr-o zi de el. Spun doar ca fara regret, fara aceasta parere de rau, o schimbare de atitudine sincera, reala, este imposibila! Mai departe, asociate sentimentului de regret vor fi si alte caracteristici ale personalitatii tale care vor decide in ce fel se manifesta schimbarea...
Filosofez aici pe seama regretului pentru ca ma incearca si pe mine, din multe motive, mult mai complexe, mai complicate decat exemplele de mai sus. Daca ar fi fost doar atat..! N-o sa particularizez insa cu viata mea...
O sa inchei cu o concluzie simpla. Oamenii buni isi regreta faptele gresite din trecut. Oamenii rai nu regreta, ei isi vor gasi mereu justificari. Oamenii buni isi vor indrepta greselile, atat cat pot, atat cat le permite inteligenta. Oamenii rai vor merge inainte spre inapoi cu convingerea ca totul li se cuvine, inclusiv suferinta celor calcati in picioare. Identificati-i in oamenii de langa voi si reactionati ca atare! Cel care si-a abandonat parintii te va abandona si pe tine atunci cand interesul i-o va cere. Cel care isi nenoroceste partenerul de viata ce interes poate avea sa te faca pe tine fericit? Cel care nu are regrete, nu trebuie sa aiba parte nici de iertare!
Cornel SABOU
Ai perfecta dreptate, Cornele!
RăspundețiȘtergere