joi, 10 noiembrie 2016

De campanie...

În timpul celor peste 20 de ani de jurnalism s-a întâmplat (nu o dată) să susţin pe faţă anumite curente politice, idei sau persoane. Mi s-a părut drept şi corect să-mi asum public astfel de demersuri şi să le argumentez. Am să vă dau şi exemple...

În 1995 debutam la publicaţia locală "Nord Magazin". În anul următor, cu ocazia alegerilor locale, am susţinut alegerea în Consiliul Judeţean Maramureş a patronului meu de la acea dată, Gheorghe Zoicaş (cel care, ulterior, avea să devină şi parlamentar). Cum am făcut asta? Scriind pur şi simplu diverse articole de prezentare şi de campanie în ziarul la care lucram în favoarea lui Zoicaş şi a partidului pe listele căruia candida, Partidul Republican. Ţin minte că liderul PR, Lorin Fortuna, a fost chiar plăcut impresionat după ce a citit câteva materiale scrise de mine. Mi se părea o chestie justă, normală să-mi susţin patronul în ascensiunea sa politică şi am făcut asta chiar bucuros pentru că mi se oferea ocazia să-mi manifest competenţele într-un domeniu atăt de complicat, delicat şi pretenţios cum e lumea politică... Atunci, Gheorghe Zoicaş a fost ales consilier judeţean.

Mai târziu, în acelaşi an (1996) lucram deja la ziarul ZIUA şi am susţinut tot aşa, pe faţă, deplin asumat, campania Convenţiei Democrate pentru alegerile parlamentare şi a lui Emil Constantinescu pentru preşidenţie. De altfel, directorul ziarului, Sorin Roşca Stănescu, declarase ferm şi clar că OBIECTIVUL ziarului ZIUA este să contribuie decisiv la schimbarea puterii politice în România prin înlocuirea PDSR de la putere cu CDR. M-am implicat cu toate forţele mele în această "luptă" şi cu toată convingerea că fac bine ceea ce fac. Am documentat o mulţime de anchete, am scris o mulţime de materiale de presă care au ajutat CDR să căştige alegerile. Am fost chiar premiat personal de maestrul Roşca Stănescu pentru munca depusă şi eram extrem de mândru de tot ceea ce realizasem.

În anul 2000 nu mai lucram angajat la vreo publicaţie. Aveam diverse colaborări locale, naţionale sau internaţionale pe linie de presă. În alegerile din acel an am susţinut mai mult decât am făcut-o vreodată Partidul Vieţii Româneşti condus de scriitorul Pavel Coruţ. Eram cu adevărat impresionat de cărţile scrise de acesta, de analizele sale profunde asupra stării naţiunii şi de soluţiile pe care le propunea. În Pavel Coruţ am crezut cu adevărat şi atunci când am auzit că-şi face partid am sărit imediat să-i dau adeziunea mea. Domnia sa, însă, m-a rugat să mă implic mai mult şi să-i organizez aşa cum scrie la carte o filială a partidului în judeţul Maramureş, ceea ce am şi făcut. După ce am organizat filiala şi am participat la şedinţa de înfiinţare a PVR m-am retras din partid şi i-am lăsat pe cei "aleşi" să-şi continue activitatea, eu considerând că mi-am îndeplinit misiunea de conştiinţă.

Anii au trecut, eu mi-am individualizat efortul publicistic, am tipărit propriul meu ziar, "Viaţa Maramureşului" şi în toată perioada care a urmat am încercat să mă ţin deoparte faţă de partidele politice. Nu m-am mai implicat vreodată în susţinerea vreunui partid, în schimb am susţinut OAMENI!
Activând aproape permanent în jurnalistică în acei ani, am putut să-i cunosc personal pe cei mai mulţi din actorii politici locali. Unul din cei care m-a impresionat şi pe care l-am susţinut personal oridecâte ori s-a implicat politic a fost deputatul Nicolae Bud (fost deputat PUNR). Era singurul parlamentar din Maramureş care avea mereu cabinetul său plin de oameni simpli care căutau ajutor pentru rezolvarea diverselor probleme cu care se confruntau. Bud îi asculta pe toţi, îşi nota conştiincios toate problemele care i se semnalau şi făcea toate demersurile necesare pentru a-i ajuta pe oameni. Nu a mai fost niciodată în Maramureş un om politic ca el! Acesta a fost motivul pentru care l-am susţinut necondiţionat pe Nicolae Bud întotdeauna când s-a implicat politic şi o voi face oricănd dacă domnia sa se va întoarce în politică. Din păcate, este retras de ceva timp şi s-a stabilit la Bucureşti, ne mai activând politic de multă vreme. 

De atunci, n-am mai susţinut explicit şi categoric oameni politici sau partide. Au fost persoane din politica locală care mi-au plăcut în comparaţie cu alţii care nu mi-au plăcut, dar atât. Au fost unii care mi-au solicitat ocazional consilierea, pe probleme concrete sau de campanie, am dat câteva sfaturi şi m-am retras deoparte. Nu m-am implicat... Şi nu regret. Am avut recent o discuţie amicală cu senatorul Titus Paşca şi ne aminteam amândoi cu nostalgie de "războiul" în care eram implicaţi politic la sfârşitul anilor 90, împotriva lui Ion Iliescu şi a PDSR-ului său. Şi am concluzionat împreună că vremurile de azi sunt categoric schimbate. Nu se mai luptă nimeni pentru idei, pentru un CREZ. Toată lumea îşi face doar calcule de oportunitate... şi atât. De aceea, în viaţa politică prezentă nu mă regăsesc eu nicăieri. Şi de aceea, demersul meu jurnalistic va fi unul strict profesional, distant politic, dar ferm şi categoric împotriva impostorilor din politică, aşa cum am demonstrat şi în cazul primarului băimărean Cătălin Cherecheş pe care l-am declarat infractor politic încă de când a fost ales, din 2011, atunci când toţi îl lingeau slugarnici. Şi s-a dovedit că am avut dreptate!

Luna viitoare vor fi alegeri parlamentare. VREAU să-mi spun cuvântul în această perioadă despre cei pe care îi veţi alege. Şi am s-o fac aşa cum am făcut-o mereu, tare şi apăsat, ferm şi categoric. Am să vă prezint impostorii care vă cer votul şi mai departe e strict treaba voastră dacă îi veţi vota sau nu. Eu ştiu doar că timpul îmi va da din nou dreptate. Ţineţi minte asta! Pentru că în curând voi începe seria de articole "de campanie", dar nu dedicată vreunui partid. Voi lucra PENTRU VOI, aşa cum am făcut-o mereu, chiar şi atunci când am susţinut pe cineva!

Ne auzim curând!

Cornel SABOU

2 comentarii:

  1. Salutare,

    Si eu am lucrat la Nord Magazin - chiar pe pozitii de top, insa nu-mi aduc aminte de dvs. E drept ca la sfirsit de 1995 am plecat din Romania. Si daca bine tin minte am parasit redactia respectiva in urma unui conflict virulent cu bossul (redactorul sef) din acea vreme.

    Apropo, cum naiba sa sprijini un partid / filozofie a la Corut?!
    Cele bune,
    Stefan Marinca

    RăspundețiȘtergere
  2. Prin septembrie 1995 am început la "Nord Magazin", dar timp de vreo patru luni n-am făcut decât publicitate, scriind uneori reportaje publicitare, adunând contracte ca să facă patronu' bani... Undeva din primăvara lu' '96 am început să scriu articole despre una-alta din peisajul vieţii locale... Redactor şef era Ananei Gagniuc.

    N-am înţeles ce n-aţi înţeles din treaba cu Pavel Coruţ??? Filosofia lui Coruţ era (şi încă mai este) la înălţime. Cu practica stă el mai rău. Mă refer la modul în care şi-a organizat partidul şi la rezultatul pe care l-a obţinut, adică... faliment total! Despre filosofia lui, însă, aş fi curios ce aţi avea de obiectat!

    RăspundețiȘtergere