Trăim vremuri grele din
toate punctele de vedere. Economic, omenirea traversează acum o perioadă de
recesiune, de criză inexplicabilă, de foamete pe mari întinderi populate.
Social înregistrăm ample mişcări sociale cam peste tot în lume, nemulţumiri
asumate de grupuri mari de oameni, conflicte între Stat şi popor, represiuni,
uneori sângeroase, lovituri de Stat, unele eşuate, altele reuşite... Politic
vorbind, doctrinele care altădată aprindeau spiritele şi îndemnau la visare şi la
conceperea de Principii măreţe pentru umanitate acum sunt toate o apă şi-un
pământ, nemaideosebindu-se cu nimic una de alta (şi asta nu doar în România).
Partidele politice nu mai sunt grupuri de idei şi de doctrine politice, economice,
de dezvoltare socială ci doar grupuri de putere... Deşi aparent trăim într-o
perioadă de PACE, nemaiavând în lume un duşman declarat al umanităţii (cum au
fost declarate în trecut nazismul şi comunismul, apoi regimurile „dictatoriale”
– vezi cazurile Miloşevici din Iugoslavia şi Saddam Hussein din Irak) avem totuşi
zilnic parte de ştiri de RĂZBOI, cu foarte multe victime dintre civili, oameni
simpli, femei, bătrâni, copii...
Ce se întâmplă oare cu lumea
în care trăim? De ce nu avem parte cu adevărat de LINIŞTE şi PACE aşa cum
teoretic îşi doreşte toată lumea, de bunăstare generală (aşa cum proclamă toate
Guvernele), de progres şi civilizaţie? De ce mai plătim în Mileniul trei pentru
consumul de APĂ? De ce nu avem energie liberă, din natură? De ce încă mai trăim
doar ca să mâncăm şi să nu murim azi?
Dacă staţi şi vă uitaţi bine
la viaţa noastră de azi veţi observa că nu prea se deosebeşte cu nimic (în
părţile ei esenţiale) de viaţa oamenilor de acum două-trei mii de ani! Şi
atunci se muncea pentru trai şi cam atât. Azi doar tehnologia e mai avansată,
dar asta nu înseamnă neapărat un progres pentru civilizaţie. Stăm pe internet
şi ne „iubim” virtual, în timp ce acum două mii de ani, după ce-şi stingeau
focul din cămin, oamenii făceau... copii! Şi nu pentru că se plictiseau! În
lupte şi războaie, bărbaţii de atunci trebuiau să bage cu forţa mâinii sabia în
soldatul vrăjmaş, să se arunce urlând în mijlocul a sute de inamici urmându-şi
conducătorul şi... să învingă! Azi, „soldatul curajos” e un tip slăbănog, cu
ochelari, de la butoane, care lansează o rachetă după ce-a primit ordin de la un
general gras, uneori drogat, care se bălăngăne când păşeşte... Când plecau la
lupte, soldaţii romani închideau cu cheia lacătul de pe chiloţii de fier ai
nevestei deoarece atunci se cunoştea perfect care este NATURA UMANĂ cu toate
slăbiciunile şi defectele ei. Acum, iubiţii îşi iau adio cu lacrimi în ochi
jurându-şi credinţă eternă, apoi El merge la prostituate, iar Ea şi-o trage cu
toţi vecinii, prietenii, colegii, şefii... până şi Josephine a lui Napoleon a
făcut-o!
Să rămânem puţin la acest
tablou. Este oare imaginea asta tot ce poate da mai bun omenirea? Ceea ce trăim
azi, cu bune şi rele, este efectul DEMOCRAŢIEI de tip capitalist. Alte
încercări, sisteme de guvernare „originale”, au fost distruse prin război armat
sau rece şi ulterior au fost interzise prin legi aspre (nazismul sau naţional-socialismul)
sau şi-au dovedit falimentul (comunismul). Am rămas cu ceea ce se declară ca
fiind „răul cel mai mic”, adică democraţia capitalistă. „Democraţia are multe
defecte, dar încă nu s-a descoperit un sistem mai bun ca aceasta” a spus o dată
Winston Churchill, fost prim ministru al Marii Britanii. Aşa să fie?
Personal, cred că democraţia
aceasta şi-a atins limitele. De aici, de unde suntem, mai „sus” nu putem ajunge.
Un progres real pentru umanitate nu putem înregistra. Ceea ce avem azi, bun şi
rău, este TOT ce poate da democraţia de tip capitalist! TOT! Şi-am să vă spun
de ce...
În primul rând pentru că...
BANII! Societatea noastră a declarat BANII ca fiind „Dumnezeul” democraţiei
capitaliste. Tot ce facem azi, tot ce trăim, tot ce muncim, până şi familiile,
prietenii, toate se subordonează interesului financiar! Dacă încerci să-ţi
ordonezi viaţa după alte criterii principale vei fi privit imediat ca un
ciudat! Vei fi evitat! Etichetat! Nimic altceva nu contează, decât banii. Cine
spune că nu-i aşa minte! Milioane de famnilii se destramă din cauza lipsei
banilor, războaiele se poartă pentru bani, compromisurile se fac tot pentru
bani. Dacă ai bani vrei şi mai mulţi... bani! În democraţia de tip capitalist
goana după bani nu încetează decât odată cu viaţa!
Cred, aşadar, că această
formă de guvernare şi-a atins limitele şi că de aici încolo umanitatea are
nevoie de ALTCEVA. Nu ştiu acum CE şi CUM, dar clar e nevoie de altceva pentru
a putea merge cu adevărat înainte, pentru că acum... batem pasul pe loc fugind după bani!
S-au inventat multe. Motoare
care funcţionează cu apă! Dar nu le putem folosi pentru că marile Companii
transnaţionale ar pierde BANI! Energie liberă, luată din natură şi distribuită
gratis, spre folosinţă comună. E un sistem care există de mult şi e
funcţional, dar nu poate fi aplicat pe scară largă deoarece... da, marile Companii
ar pierde BANI! Tratamente „minune” pentru diferite boli există, există,
există, dar în practică nu există, pentru că dacă s-ar aplica, atunci marile
Companii farmaceutice nu şi-ar mai putea vinde medicamentele inutile pe care le
produc şi ar pierde o groază de bani! Şi aş putea continua cu exemplele la
nesfârşit. Când societatea e supusă orbeşte banului atunci progresul adevărat,
în folosul OMULUI, nu mai poate fi realizat! Societatea umblă disperată după
bani, nu după un progres real, ordonat după legile firescului şi necesarului.
Nu ştiu, poate vom ajunge ca
în filmele SF, într-un sistem nou, revoluţionar, în care toate structurile
astea inerte ale democraţiei să fie dărâmate şi NOUL să fie clădit pe alte
valori, pe alte principii, în care nu BANUL să fie scopul. Comunismul a
încercat ceva de genul ăsta, dar a păcătuit grav prin CALEA pe care a ales-o
pentru a ajunge într-o societate de tip nou. Nu poţi clădi ceva UMAN prin
CRIMĂ, ori comunismul tocmai asta proclama ca prim pas pentru înfăptuirea noii
orânduiri, „lupta de clasă” cu duşmanul (patronatul), uciderea, crima. În
concepţia pe care mă străduiesc să o aştern aici cât mai clar Revoluţia trebuie
să nască un sistem care să nu declare CRIMA ca obiect de lucru! Şi asta chiar
dacă uneori Revoluţiile (cele populare, nu loviturile de stat) sunt violente,
şi sunt deseori violente doar pentru că sistemul vechi se opune cu violenţă
schimbării, nu pentru că poporul care vrea schimbarea cere violenţă! Dar odată
schimbarea înfăptuită, noua putere are ocazia şi posibilitatea să clădească
ceva cu adevărat NOU şi frumos pe scheletul fostului sistem. A avut şi România
ocazia asta în decembrie 1989, dar n-am avut conducători curajoşi. Am avut doar
lichele care s-au dus ca slugile la occident şi de aceea am rămas chiar şi după
27 de ani tot slugi!
În mod NORMAL nu e nimic de
inventat aici! Ar trebui doar să ne lăsăm în voia sorţii, căci viaţa e ca un pârâu
limpede şi curat care îşi găseşte singur drumul printre pietre şi bolovani,
ocolind unde e obstacol, căzând în cascadă unde trebuie, unindu-se cu alte şi
alte ape şi vărsându-se apoi în Marea care le uneşte pe toate! E simplu dacă
vrei să fie simplu! Dar dacă vrei musai doar BANI... atunci e complicat! Atunci
faci un Baraj de miliarde ca să opreşti apa, produci energie pe care apoi o
vinzi pe bani grei populaţiei sărace. Dacă faci precum nişte geniali de „ocazie”
care au pus un bec în pământ şi acesta s-a aprins pentru că îşi lua energia
direct din natură, atunci... nu faci bani, deci invenţia nu e bună! Înţelegeţi?
Nu voi prinde eu, poate nici
copiii mei, acest nou sistem care va trebui să guverneze cândva omenirea. Ştiu
asta... şi ştiu asta pentru că văd, simt şi trăiesc falimentul democraţiei de
azi. Astăzi sunt în faliment chiar şi cei mai bogaţi oameni. Pentru că, în
prostia lor, s-au blocat în aceste nevoi imediate pentru care sacrifică totul.
Îsi fac case, multe şi mari, apoi şi mai multe case şi mai mari, pentru ei şi
familia lor, apoi tot pentru ei şi pentru urmaşii lor, cumpără maşini, apoi
alte maşini că apar tot timpul modele noi (nu-i aşa?), merg în excursii lungi si
costisitoare de parcă Marea sau Oceanul, Muntele sau Câmpia e altfel în altă
parte decât în cea pe care deja ai văzut-o, îşi cumpără haine noi aruncându-le
pe cele „vechi” care oricum erau nepurtate,îşi cumpără femei şi cumpără surogat
de dragoste când de fapt lumea liberă e plină de sentimente gratuite şi sincere
(prin definiţie, aşa sunt sentimentele!!!), apoi, când nu mai au idei o iau
razna cu droguri, petreceri cu râuri nu de apă ci de alcool, îşi pierd minţile
apoi se simt „cool” şi – când nu-i observă nimeni – se uită cu o privire
pierdută în zare spre... nicăieri!
Cam asta a ajuns democraţia de tip
Capitalist pe care o experimentăm azi, un orizont către nicăieri... spre care ne uităm toţi!
S-auzim de bine, pe
curând...
Cornel SABOU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu