A fost candva o vreme a tineretii mele, a primei tinereti, ca sa spun asa. Indrazneam atunci sa cred si apoi sa actionez fara ezitare, indrazneam sa lupt pentru ceea ce credeam si nu incetam niciodata sa sper! Viata m-a lovit inapoi ca un bumerang! M-am clatinat, am cazut, apoi m-am ridicat. Ranit, ciuruit, parasit de toti, mancat de-o boala nesuferita si dureri ascunse. O vreme m-am stins incet, ca un bec care-si atinge limita de functionare.
Am urmat vreo 9 luni de tratament intensiv (din care vreo 5 in spital) care m-au tras din groapa in care deja ma-ngropasem singur acceptand inevitabilul. Nu stiu cum si de ce, am supravietuit!
De atunci si pana azi sunt tot eu, dar totusi, o mare parte din EU nu mai este. Urc doua etaje si ma opresc, merg 50 metri si ma asez pe-o banca sa-mi recapat suflul. N-am gasit inca acea cheie prin care psihicul meu de invingator sa poata domina neajunsurile trupului...
Astazi, 10 august, poporul roman renaste prin REVOLTA sa impotriva sistemului. As fi vrut tare mult sa fiu acolo, la Bucuresti, in primul rand al luptei. Si Doamne, martora mi-e constiinta c-as fi luptat cum altul nu-i! Poate ca, totusi, e vremea noii generatii, a noilor luptatori liberi, cinstiti si onesti. A oamenilor care au fost pastrati de Dumnezeu pentru acest moment. Eu, probabil, sunt pastrat pentru altceva...
Doresc din inima succes romanilor incepand de azi si-i asigur ca nici un sacrificiu nu va fi in zadar! Iar daca nevoia o va impune, constient ca sunt dator c-o singura viata (nu cu o moarte!) voi pune si viata mea, ultima pe care o am, pe acest altar sfant al renasterii noastre!
Dumnezeu sa ne ajute!
Cornel SABOU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu