Nu cred ca exista in Romania vreo familie care sa nu aiba cel putin un membru al sau cazut in patima alcoolului, drogurilor sau curvasagului (ca sa amintesc doar cateva din viciile care pot distruge un om)! Sunt cazuri atat de multe incat stirile "de la ora 5", care ne arata tot felul de crime si abuzuri comise de acesti oameni pierduti ai sortii, au intrat deja in cotidianul normal. Nu ne mai mira nimic!
Cand ne gandim la astfel de situatii pe cine ar trebui oare sa plangem? Familia omului cazut, care este nevoita sa suporte infinite momente penibile si dureroase, sau chiar victima viciului? Cumva, prin caile neintelese ale vietii, ambele parti sufera chiar daca nu in egala masura!
De cele mai multe ori, originea "problemei", daca nu este genetica, se regaseste in copilaria nefericita a individului, in frustrarile acumulate cu anii, in educatia nepotrivita primita (sau tocmai in lipsa totala a acesteia!), in suportarea unor abuzuri parintesti sau sociale, in saracie si nu in ultimul rand in prostie, care este tot un efect al lipsei de educatie. Daca acceptam ideea ca un copil nu este vinovat pentru conditiile in care creste, atunci vom accepta ideea ca si acesti decazuti ai vietii sunt tot niste victime, la fel cum vor deveni peste ani si cei care vor face parte din urmatoarea generatie de copii in familia celui nenorocit. Cumva, aici, este un cerc vicios... nesfarsit!
Nu sunt psiholog, n-o sa dau solutii. Scriu doar pentru ca simt un anume fel de tristete cand ma gandesc la acesti oameni, la talentul lor irosit in pahare de alcool fara fund, la mintile lor uneori geniale, tulburate de nebunia drogurilor, la profesionalismul si harnicia neobosita, ambele "violate" de instinctele sexuale nestapanite. Ma gandesc la acesti oameni care daca ar fi fost in deplinatatea facultatilor mintale ar fi putut, zic, schimba lumea! Cumva, pierzandu-i pe ei ne-am pierdut si pe noi, ceilalti, care ne cocosim in normalitatea noastra si apoi ne plangem inteligent de viata proasta ce-o traim.
Oricum, stiu ca nu exista vreo solutie miraculoasa... Dovada ca numarul "lor" n-a scazut, ba dimpotriva. Desi nu i-a numarat nimeni ii vedem tot printre noi, la fel cum au fost si uneori chiar mai mult(i) decat erau. Exista, in schimb, ca idee generala, frumusetea excesiva a OMULUI, care a facut de-a lungul istoriei ca orice imposibil sa devina (uneori peste noapte) un posibil banal cotidian! Exista, chiar si in lumea lor, exemple de oameni care au invins soarta cruda, asa cum exista nenumarati oameni ce-au invins, prin viata lor, moartea! Uneori, un gest e suficient, alteori e o lupta de-o viata. Cert e ca ei, invingatorii, au demonstrat ca se poate, ca miracolul era chiar acolo, in ei, si ca tot ce fusese candva ingropat in uitare poate stralucii in noua viata producand celor dinainte napastuiti o bucurie imensa. Sunt cazurile fericite ale celor care au putut sa iasa din nenorocul vietii lor!
Dar nu toti pot asta si unii mor langa noi dorindu-si sa fii putut! Las tristetea acestor randuri sa incheie un regret pe care am incercat doar sa-l exprim, nu sa-l condamn. De acest Craciun imi vor lipsi cei care n-au putut sa-si castige la roata norocului dreptul la o viata cu adevarat fericita! Si eu le voi lipsi lor!
Cornel SABOU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu