Aşadar, cele nouă persoane cercetate pînă acum în cazul trustului Gazeta, iată, au fost trimise în judecată. Adică, inclusiv colegul nostru Dan Pârcălab, director general al Gazetei de Maramureş şi director de dezvoltare la nivelul trustului Gazeta. Însă am menţionat aici acest lucru doar ca ştire de interes public general, pentru că de fapt scopul acestui material este de o cu totul altă factură. Şi anume, pe de-o parte, după ce s-au scris şi s-au spus atît de multe chestiuni despre cazul Gazeta – inclusiv sau mai ales privind controversatul caz Pârcălab -, noi considerăm că, paradoxal, după momentul ciudatei arestări a lui Dan (pe 3 ianuarie a.c.), în loc ca apele să se limpezească uşor-uşor, cît de cît, totuşi lucrurile au evoluat exact invers de la o zi la alta. Mai precis, odată cu trecerea timpului au apărut tot mai multe şi mai mari semne de întrebare; deci întrebări la care nu numai că nimeni nu mai vrea să răspundă, dar întrebări ale căror răspunsuri par a fi, multe dintre ele, la rîndul lor, subiecte aparte de manipulare a opiniei publice sau, probabil, chiar de dezinformare inclusiv a unor jurnalişti din Maramureş. Nu, nicidecum n-am dat o ,,sentinţă’’, n-am spus că noi deţinem tot adevărul şi încă nu putem spune că, în urma anchetei noatre jurnalistice, am aflat deja mai tot ceea ce se întîmplă în culisele cazului. Nu, nici vorbă, nu încă. Iată de ce, stimaţi cititori, pe de altă parte, ne-am decis acum să apelăm şi la această formă de a pune pe hîrtie şi, respectiv, de a dezbate subiectul: sub formă de întrebări! Întrebări care multe dintre ele încă nu au fost rostite public, întrebări care cu siguranţă vor deranja pe mulţi dintre cei implicaţi (direct sau indirect) în cazul Gazeta, întrebări ale căror răspunsuri vor schimba, poate, multe dintre datele false – multe induse probabil deliberat opiniei publice. De către cine? Cu ce scop? Poftiţi, iată primele întrebări… Dar mai trebuie să precizăm un lucru foarte important: cine, cînd şi cum va răspunde la întrebările noastre? E foarte simplu, la aceste întrebări va putea răspunde absolut oricine – ziarişti, politicieni, oameni de afaceri, funcţionari, avocaţi, studenţi, profesori, ingineri, muncitori etc., deci absolut oricine doreşte să răspundă (la una, două sau la cîte întrebări crede că ştie răspunsul). Cum anume? Sunîndu-ne la telefoanele 0745.706004, 0741.467746 sau scriindu-ne pe adresa Baia Mare, str. G. Coşbuc 17/1 . În plus, dacă cineva doreşte să nu-i divulgăm numele, îi vom respecta doleanţa (nu vom da publicităţii numele persoanei, însă totuşi vom dori să ştim cu cine stăm de vorbă, profesia, vîrsta). Aşadar, iată întrebările:
- De ce procurorii şi judecătorii l-au considerat pe ziaristul Pârcălab drept un PERICOL SOCIAL? De fapt, PERICOLUL PUBLIC NR.1 pentru cine anume şi unde? În Maramureş? În Cluj? Sau în toate judeţele unde apar publicaţiile trustului Gazeta?
- De ce procurorii şi judecătorii au legat cazul Dan Pârcălab de cazul şefilor din Cluj ai trustului Gazeta? Sînt cazuri separate, distincte, sau nu?
- De ce în Maramureş s-a încercat şi se încearcă din răsputeri acreditarea ideii că acest caz Pârcălab nu ar avea nici o legătură cu cazurile celorlalţi jurnalişti anchetaţi şi/sau reţinuţi în arest? Chiar nu este nici o legătură între aceste cazuri? Cei reţinuţi nu au fost arestaţi sub aceleaşi acuzaţii grave? Cei care au lucrat ca ziarişti (căci nu toţi au fost jurnalişti în sensul propriu al cuvîntului) şi au fost arestaţi, nu au aceleaşi drepturi în faţa legii?
- În afară de declaraţiile unor politicieni şi/sau oameni de afaceri maramureşeni (declaraţii care nu reprezintă nici pe departe probe directe şi cu atît mai puţin probe pentru arestarea cuiva!), în cazul Pârcălab ce probe au stat la baza arestării ziaristului? Nişte înregistrări ale unor convorbiri telefonice? Dacă da, făcute cînd, de ce, de către cine şi cu aprobarea cui? Ori poate există ca probe un altfel de înregistrări audio (de exemplu, înregistrarea pe reportofon a unei discuţii private?!)? Sau poate alte probe?
- Procurorii DIICOT l-au avut în vizor numai pe Dan Pârcălab sau şi pe alţi ziarişti de la Gazeta de Maramureş?
- În timpul anchetei oficiale în dosarul Gazeta, procurorii s-au ocupat şi au cercetat numai aspecte legate de jurnaliştii de la Gazeta de Maramureş sau, poate, anchetatorii s-au interesat, discret şi neoficial, şi de alţi jurnalişti din Maramureş?
- Cum se face că Dan Pârcălab şi Aurelian Grama au fost arestaţi deodată, dar după atîta timp de la arestarea celorlalţi colegi ai lor?
- Cum şi în ce împrejurări au ajuns avocaţii Cristian Niculescu-Ţîgîrlaş şi Vasile Jurj apărători-delegaţi ai ziaristului Dan Pârcălab?
- De ce pînă acum, dintre cei doi avocaţi ai lui Pârcălab, doar Cristian Niculescu-Ţîgîrlaş a ieşit public, comentînd situaţia (mult mai puţin decît îi permite legea), în timp de avocatul Jurj n-a declarat absolut nimic (cel puţin nu din cîte ştim noi)?
- De ce, din cîte se pare, avocatul Cristian Niculescu-Ţîgîrlaş se retrage (sau se va retrage) din cazul Pârcălab? Fiindcă i-a expirat delegaţia ca apărător? Dacă da, de ce nu se mai reînoieşte înţelegerea/delegaţia între client şi avocat? Se teme avocatul Niculescu de ceva? Se teme că, din punct de vedere profesional, nu va face faţă unui asemenea complex caz penal? Sau poate se teme de altceva? Ori Dan Pârcălab nu-l mai doreşte ca avocat? Şi dacă avocatul Cristian Niculescu-Ţîgîrlaş iese din ,,joc’’, Pârcălab va rămîne doar cu avocatul Vasile Jurj sau va mai angaja pe cineva?
- Mare parte a instituţiilor media din Maramureş au făcut publice, în primele zile după arestarea lui Pârcălab, cîteva dintre numele politicienilor şi/sau oamenilor de afaceri maramureşeni care au dat declaraţii la Parchet. De ce unele instituţii media locale au menţionat doar două-trei nume, alte instituţii media au dat publicităţii alte trei-patru nume, deci, nota bene, fără ca cineva să facă publice TOATE NUMELE IMPLICATE? Nici cei doi avocaţi nu au ştiut şi nu ştiu nici acum toate numele? Avocaţii nu au studiat atent dosarul sau nu au avut acces la toate documentele şi declaraţiile? Cei doi avocaţi au stat de vorbă sau nu au discutat despre amănuntele cazului cu cei trei-patru ziarişti maramureşeni (în afară de cei de la Gazeta de Maramureş) care au gîndit şi iniţiat acţiunile pentru eliberarea din arest şi cercetarea în libertate a lui Dan Pârcălab?
- De ce la ,,Primul miting al jurnaliştilor din România’’, cel desfăşurat pe 16 ianuarie a.c. în Baia Mare (da, chiar a fost o premieră; da, asta înseamnă solidaritate adevărată; da, am fost şi noi prezenţi!), din cei ,,200 de ziarişti’’ care, zic unele voci, susţin cauza lui Pârcălab, la marş şi la miting n-au participat mai mult de 80-90 de gazetari? Unde au fost ceilalţi, pînă la 200? Oare au fost şi instituţii media locale - deci cu redacţiile în Baia Mare, care n-au avut nici măcar un singur reprezentant la marşul şi mitingul jurnaliştilor? Dacă da, din ce motive? Dacă da, care sînt acele instituţii media?
- De ce în faţa Palatului Administrativ din Baia Mare – punctul final al marşului jurnaliştilor, deşi pe platoul din faţa clădirii s-au adunat şi mai mulţi oameni decît cei care au participat la marş (plus cîţiva politicieni – frumos din partea lor!, sau trecători ocazionali etc.), totuşi Excelenţa-sa doamna prefect Bondi Gyongyike n-a catadicsit să coboare măcar şi pentru un singur minut în faţa tuturor participanţilor la miting? Ar fi fost un gest nepotrivit (sic!) sau, dimpotrivă, ar fi fost un gest elegant şi de respect faţă de toţi cei adunaţi acolo?
- Doamna prefect Bondi Gyongyike n-a coborît din biroul său pentru că n-a considerat necesar (sic!), pentru că aşa e ,,protocolul’’ sau pentru că aşa fusese stabilit ,,programul’’ împreună cu doi-trei-patru ziarişti participanţi-iniţiatori ai acţiunii? (la urma urmei, nu că acest aspect ar conta foarte mult, însă e vorba tot de un principiu, de bun simţ şi de respect inclusiv între participanţii la miting; de altfel, politicianul Emil Ambruş a fost singurul care, prezent fiind la miting, ulterior a spus public de gestul surprinzător al doamnei prefect).
- De ce anumiţi lideri de opinie (din mass-media locală, desigur), ,,reprezentanţi’’ ai media locale, se străduie din răsputeri de două săptămîni încoace să inoculeze opiniei publice ideea că, în privinţa cazului Dan Pârcălab, cu mass-media locală au pactizat şi s-au raliat principiilor apărate de presă mai toţi liderii politici maramureşeni, şefii instituţiilor statului, o mulţime de oameni de afaceri? (şi nicidecum nu ne referim aici la cetăţenii simpli, care habar nu au ce se petrece în culisele cazului Pârcălab). Sau poate că ,,ralierea’’ s-a produs în sens invers? Oare nu sînt niţel absurde ambele variante?
- De ce n-au fost chemaţi în emisiunile tv (sau poate că următorii nici n-au dorit să participe? de ce?), tot de exemplu, av.Vasile Jurj, av.Radu Ştef, av.Traian Velea, av.Ion Blăjan, av.Gheorghe Cocuţa sau av.Octavian Cioltea? Dar av.Ludovica Pârvu? Sau de ce n-au fost în emisiuni Mircea Man, Ioan Hoban, Dumitru Matei, Alexandru Peterliceanu, Gheorghe Zoicaş, Viorel Zoicaş, Marinel Zoicaş, Anton Ardelean, Nicolae Boitor, Vasile Vlaşin, Ioan Buda, Alexandru Bondrea, Ioan Hudrea, Vasile Pintea, Staicu Bălănescu, Ioan Isac, Radu Roşca, Călin Matei, Adiel Florian, Mircea Mărieş, Ioan Marchiş (sculptorul), Eugenia Godja sau soţul ei, Petre Godja, Florian Sălăjean, Cătălin Cherecheş, Codruţ Şereş, Vasile Mureşan (poliţistul care a urcat ierarhic, în ultimii 10 ani, cît toată poliţia din Maramureş la un loc!), Corin Cherecheş, Mircea Coza sau Ioan Mihăilă? Sau poate procurorii Ioan Brisc, Ioan Demeter sau, de ce nu, super-profesionistul procuror Crinel Couţi?
- Ce se întîmplă în acest moment cu Gazeta de Maramureş? Care este situaţia financiară a publicaţiei? Cine îi ajută în aceste săptămîni şi cum pe ziariştii de la Gazeta de Maramureş? Cine îi ajută dezinteresat? Cine îi ajută, dar de fapt avînd alte interese ascunse? Sînt acum persoane importante din Maramureş care ,,ajută’’ discret, dar din greu, punerea pe butuci, definitiv, a Gazetei de Maramureş? Sînt acum persoane importante din Maramureş care vor să pună mîna pe Gazeta de Maramureş sau cel puţin s-o controleze subtil?
Cornel SABOU, Peter CZOMPA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu