“Să arunce primul cu piatra cel care este fără de păcat” spune, undeva în Noul Testament, Isus Hristos. Din păcate, această frază este incompatibilă zilelor noastre. Şi nu mă refer la faptul că societatea, pentru a putea exista, se organizează uneori aspru, judecând în locul lui Dumnezeu oameni şi stabilind vinovăţii. Mă gândesc însă la “judecăţile de valoare” pe care le facem noi, fiecare, atunci când aplicăm ştampila vinovăţiei sau nevinovăţiei individului de lângã noi având la baza acestor judecăţi doar argumente subiective, părtinitoare. “Piatra” pe care o folosim atunci este cuvântul, scris sau vorbit, adresat direct sau prin media. Şi această “piatră” loveşte uneori mai dur, mai rău decât roca! Nu cred că a existat în istoria modernă a României o perioadă mai zbuciumată, mai plină de conflicte decât cea prin care trecem acum. Începând de la liderii politici şi până la omul de rând, “pietrele” pe care le aruncă fiecare către cei consideraţi vinovaţi produc pagube inestimabile! Pe de o parte, părem a fi un popor de oameni “perfecţi”, autorizaţi să lovim în “păcătoşii” indezirabili, iar pe de alta (dacă îi ascultăm pe cei ce ne acuză) suntem nişte păcătoşi care merităm ploaia de pietre! Procurorii DIICOT l-au trimis pe Dan Pârcălab în judecată... În viziunea lor, Dan e vinovat de infracţiuni specifice mafiei. Spălare de bani, constituire de grup infracţional şi şantaj. Deci, Dan Pârcălab e un mafiot! Urmează ca alţi oameni, judecătorii, sã confirme (sau nu) acestă concluzie a procurorilor. Nu e greu să ne imaginăm că Dan va fi condamnat deoarece tot un judecător a stabilit faptul că Dan e un pericol social şi trebuie ţinut după gratii în perioada procesului. Se pleacă, aşadar, de la prezumţia de vinovăţie. Piatra a fost aruncată... Grupul de mafioţi format din Dan Pârcălab, Liviu Man, Aurelian Grama şi ceilalţi arestaţi din dosarul “Gazeta” va petrece ani buni la închisoare. Poate că o parte din ei vor renunţa definitiv la meseria de jurnalist, în timp ce unii vor încerca sã revină... Peste ani însă, condiţiile vor fi altele decât acum. Lovitura aceasta nu se va şterge însă niciodată din CV-ul lor, chiar dacă vor pretinde mereu că au fost victimele unui sistem putred şi corupt. Pentru societate vor rămâne doar nişte mafioţi... Evident, peste toate acestea mai este o judecată, o judecată pe care - formal - o recunoaştem cu toţii dar pe care cei mai mulţi o iau în derâdere, judecata divină! Noi nu ne putem pronunţa public în privinţa acestei “sentinţe”. Este o problemã care îi priveşte strict pe Dan Pârcãlab şi pe colegii săi. Raportul direct cu Dumnezeu nu este negociabil şi nici supus unor norme metodologice. Probabil că acolo, în celula sa, Dan a şi conştientizat gradul său de “vinovăţie” spirituală. Cert e cã acţiunile sale, ulterioare procesului de conştiinţă, ar trebui să fie în spiritul gradului de vinovăţie conştientizat. Dan a ales greva foamei... Dusă la extrem, această formă de protest poate produce moartea! Iar moartea înseamnă... întâlnirea cu Dumnezeu! Se teme Dan de aceastã întâlnire? Sau se simte “liber” şi/sau chiar bucuros să păşească înaintea judecăţii divine? Aparent, îl priveşte... În realitate, consecinţele asupra vieţii lui Dan ne privesc pe toţi, dar îndeosebi pe cei care-l acuză pe colegul nostru, judecându-l înainte de vreme! Va veni un timp în care, în “închisoarea” conştiinţei noastre, va trebui să decidem dacă am fost “fără de păcat” pentru a arunca atât de dur cu “piatra”... Pe curând...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu