Peter CZOMPA
Ziar online de ATITUDINE, editat de Cornel SABOU (Baia Mare/Maramures); Tel. 0758.970059
joi, 1 februarie 2007
Cazul judecătorului Zvara – în UE şi în anul OPT!
Cazul judecătorului băimărean Vasile Zvara a intrat şi el în UE: tot nerezolvat! Adică pe rol, deci tot nefinalizat după şapte ani (sic!) de anchete, procese, strămutări, sentinţe de condamnare la închisoare, recursuri, casări de sentinţe, rejudecări ş.a.m.d. De fapt, e chiar impropriu spus nefinalizat, pentru că acum cazul Zvara nu mai e nici măcar pe rolul instanţelor de judecată, ci, nota bene, după aproape şase ani de procese, dosarul a fost returnat la Parchetul General în urmă cu un an. Mai exact pe data de 26 ianuarie 2006, cînd instanţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis – atunci cînd toată lumea aştepta în sfîrşit o sentinţă definitivă şi irevocabilă – ca dosarul cazului să fie trimis înapoi la procurii Parchetului General! Altfel spus, ceva n-a mers, ceva a ,,scîrţîit’’ din greu în dosar, în toţi aceşti ani, aşa că judecătorii ÎCCJ n-au îndrăznit nici să-l achite, dar nici să-l condamne pe magistratul băimărean inculpat. Una peste alta, pe scurt, concluziile sînt următoarele: cazul e tot pe rol, intrînd astfel în anul opt!!! (cercetările procurorilor au început în anul 2000, iar în februarie 2001 judecătorul penalist Vasile Zvara de la Judecătoria Baia Mare a fost trimis în judecată); procesele s-au desfăşurat în Cluj-Napoca, Alba-Iulia, Braşov şi Bucureşti; inculpatul a fost condamnat de două ori (în Alba-Iulia, la 6 ani şi opt luni de închisoare, respectiv în Braşov, la 6 ani de închisoare); ambele sentinţe au fost ulterior casate de CSJ, recte de ÎCCJ; acum, dosarul fiind din nou la Parchetul General, practic situaţia cazului/dosarului este precum era în anul 2000: din nou în faza de cercetare penală (incredibil, dar adevărat); judecătorul inculpat nu a fost niciodată reţinut, nici arestat şi nici nu i s-a pus vreo interdicţie, de exemplu de a părăsi ţara (oare de ce, procurorii nu aveau suficiente probe?). Într-adevăr, acest caz este incredibil sub absolut toate aspectele sale, de la durata lui şi pînă la modul în care cazul Zvara este ţinut în cel mai mare secret, vorba vine, de către absolut toţi reprezentanţii Justiţiei din România – de la ministru pînă la purtătorii de cuvînt ai Ministerului Justiţiei şi Parchetelor. Oare de ce nici acum, după şapte ani de tăcere generală, nici măcar acum cînd România a devenit membră UE, nimeni dintre reprezentanţii Justiţiei nu spune public că există pe rol şi cazul unui ,,judecător corupt’’ din Baia Mare? Pentru că, în fond, magistratul băimărean e acuzat de luare de mită, fals în acte şi uz de fals, acuzaţii extrem de grave! Iar băimărenii, de fapt toţi maramureşenii şi, de ce nu, toţi ceţăţenii ţării au dreptul să afle cum se derulează mult trîmbiţata reformă în justiţie – mai ales atunci cînd e vorba de curăţenia internă printre judecători şi procurori; de aceea opinia publică din Maramureş ar trebui informată nu doar despre cazurile cu fel şi fel de infractori de duzină, violatori, spărgători, hoţi şi proxeneţi sau criminali, ci şi despre cazurile în care sînt implicaţi judecători, procurori, avocaţi sau executori judecătoreşti. Nu de alta, însă marea majoritate a populaţiei are de-a face, într-un fel sau altul, cu JUSTIŢIA, iar cei mai mulţi cetăţeni se plîng exact de acest lucru: porcăriile din justiţie, la toate nivelurile! Deci, un judecător băimărean este cercetat de opt ani de zile; ce mama dracului poţi cerceta, judeca, rejudeca timp de opt ani? Există sau nu probe, dovezi împotriva magistratului? Iată de ce acest caz este ţinut sub totală tăcere (inclusiv de mass-media), iată de ce avem un caz fără precedent în justiţia din România!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu