De ieri, am rămas trei în Puşcărie. În sfârşit, un complet curajos al Curţii de Apel Cluj i-a eliberat pe Dan Pârcălab, Aurelian Grama şi pe Dorel Vidican. S-a rupt hamul. De la eliberarea Ancăi Cocuţ, în luna noiembrie, nu se mai întâmplase nimic bun. Iată că, totuşi, se poate. Când a fost eliberat, Dan Pârcălab era în a 19-a zi de greva foamei. Cel mai optimist dintre noi a fost, fără îndoială, Aurelian Grama, care a refuzat marţi să se tundă la frizerul puşcăriei pentru că, a spus el, oricum se va tunde joi la frizerul lui favorit. I-a ajutat Dumnezeu. Şi pe Dorel Vidican, care, ca şi mine, împlinise 90 de zile în arest. Şi căruia i se spusese pentru prima dată „tată” de către fiica lui Miruna, în arestul puşcăriei din Cluj. Miruna are un an şi opt luni. Şi nu ştie că tatăl ei a făcut puşcărie.
Toată manopera hidoasă a celor de la DIICOT s-a risipit ca fumul pe care-l produc gunoaiele din grădină când sunt arse toamna. Arestarea lui Dan Pârcălab şi Aurelian Grama a fost clocită de minţile procurorilor Hrudei&Deritei ca să umfle balonul deja fâsâit al „celebrului” caz Gazeta. Cei doi au fost primii ziarişti arestaţi în Uniunea Europeană în 3 sau 4 ianuarie. Iată că, 27 de zile mai târziu, sunt eliberaţi. Mai mult, Dorel Vidican, arestat odată cu noi în 30 octombrie anul trecut, este şi el în libertate. Mă tot întreb ce vor cloci cei doi procurori până în 15 februarie când este un nou termen în cazul Gazeta. Ce documente le vor mai înmâna condeierilor de serviciu de la organul de presă al DIICOT-ului, Evenimentul Zilei.
Acum două luni, DIICOT-iştii se lăudau cu înregistrarea a 30.000 de convorbiri telefonice, ba apoi cu 50.000 de convorbiri între membrii Trustului. La dosar, din cele 30 - 50.000 de convorbiri telefonice au ajuns vreo 100-150. Dacă chiar au înregistrat 30.000 de convorbiri, iar relevante după părerea lor sunt sunt 100, asta înseamnă un procent de 0,3%. Bun randament. Deci, un procent de 99,7% din convorbiri sunt considerate de genialii dicotişti ca nefiind bune de ceva. Dar cine plăteşte pentru asta? Toma Rus, cel mai bogat poliţist din România, favoritul chestorului Fătuloiu? Procurorii Hrudei şi Deritei? Nu! Dumneavoastră, dragi cititori!
Abia aştept să intrăm pe fondul cauzei. O să vedeţi atunci, dragi cititori, cum martori care au fost presaţi să spună minciuni, fiind ameninţaţi cu arestarea dacă nu „colaborează” cu DIICOT-ul, vor spune adevărul pentru că nu-i mai pot aresta vajnicii procurori. Alţii o să vă spună cum au fost audiaţi la sediul BCCO la ora trei dimineaţa. O să aflaţi cum, cei care n-au colaborat cu organele poliţieneşti, oameni de afaceri serioşi, au primit vizita Gărzii Financiare, iar apoi pe cea a Poliţiei Economice. ...Ce amenzi au luat şi cum au fost ameninţaţi.
Derbedeii de la DIICOT se cred ceva trupe de elită. Umblă mascaţi, cu maşini fără numere de înmatriculare. Pun cătuşe pe mâinile oricui. Se cred în ceva film american. Sunt filmaţi şi daţi în prime-time de televiziunile noastre care trăiesc exclusiv din senzaţii. Din aparenţe. Oamenii sunt arestaţi, stau prin puşcării, apoi sunt eliberaţi. Cine va plăti atunci oalele sparte? Cand vom câştiga procesul şi vom fi achitaţi? Fie în ţară, fie la CEDO! Tot dumneavoastră, stimaţi contribuabili. Astfel încât procurorii pot să facă orice vor pentru că nu vor plăti nici un leu despăgubiri. În schimb, între timp, dragi cititori, deoarece sunt un pericol public cum consideră încă instanţele clujene, am să vă scriu, zilnic, din Penitenciarul Gherla. (Liviu MAN)
P.S. Prin eliberarea celor trei, mi s-au risipit ultimele îndoieli că ziarele mele sau ale lui Aurelian vor da faliment. Nasol, băieţi. N-a ieşit planul. Aşa-i?
Data aparitiei: 2007-02-09, în ediţia on-line „BZA”
PS Cornel SABOU - În imagine puteţi vedea casa (vila) comisarului clujean Toma Rus, duşmanul de moarte al jurnalistului Liviu Man.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu