Sarutand-o pe Demi Moore !!!!!

Acolo unde isi doresc toti sa fie... la Turnul Eiffel!

Interviuri cu Cornel Sabou

Zilele trecute am fost intervievat de doi bloggeri pe tema serialului "Armaghedonul Maramureşului"
Primul interviu l-am dat lui Iulian Trasă care l-a publicat pe http://moarteaonline.ro/
Al doilea interviu l-am acordat lui Daniel Todoran şi a apărut în avanpremiera conferinţei virtuale de presă pe http://blogreview.romblog.ro/
Cornel SABOU

Armaghedonul Maramureşului (V)

• Colonelul Vasile Mureşan patrona o reţea de poliţişti care se ocupau cu înmatriculări ilegale de autoturisme furate
  
• "Asociatul" lui Mureşan la această "afacere" era şeful Registrului Auto Român Maramureş, Vasile Măgureanu
  
• Pentru a închide ochii, şefii RAR de la Bucureşti erau mituiţi cu autoturisme aduse şi înmatriculate ilegal în ţară
  
• Citiţi în continuare date concrete despre zeci de exemple de fraudă în domeniul înmatriculărilor ilegale de maşini!!!
  
• Fraude organizate, incredibil, chiar de poliţiştii maramureşeni!

Iată mai jos reproducerea unui articol publicat în săptămânalul "Viaţa Maramureşului" nr. 8(105) din 11 - 17 aprilie 2006...

Mai întâi trebuie să vă precizez câteva lucruri importante fără de care “povestea” afacerilor necurate derulate de Mureşan nu poate fi înţeleasă în toată “splendoarea” ei. În principiu, Poliţia ar trebui să fie un instrument prin care societatea să controleze fenomenul infracţional. În realitate însă, Poliţia a ajuns de foarte multe ori să fie ea însăşi un fenomen infracţional care scapă de sub controlul societăţii şi se manifestă ca o putere de tip mafiot. Acest lucru se întâmplă atunci când Poliţia (sau - în cazul nostru - Inspectoratul Judeţean de Poliţie) este condusă de mici dictatori care au tentaţia de a folosi slujba “de la stat” pentru întemeierea unui imperiu de relaţii care să ducă în final atât la o situaţie materială de excepţie cât şi la o poziţie - în societate - invulnerabilă! Pe scurt, ideea se poate rezuma astfel: profiţi cât poţi de toate avantajele pe care ţi le oferă sistemul, îi cointeresezi în această “afacere” şi pe şefii tăi pentru ca - mai târziu - acestora să le fie imposibil să “scape” de tine şi apoi poţi sta liniştit să savurezi deliciile vieţii, să “condamni” sau să “salvezi” oameni care îţi sunt duşmani sau apropiaţi şi să fi ferit de neplăceri directe. Domeniile în care se manifestă această putere malefică şi beneficiile pe care le aduce sunt extrem de diverse. S-ar putea scrie, fără exagerare, multe cărţi numai despre abuzurile şi ilegalităţile pe care le-a făcut colonelul Mureşan de-a lungul anilor... În acest număr, însă, mă voi referi la un singur domeniu (şi acesta extrem de vast): cel al înmatriculărilor ilegale de autoturisme!!! Citiţi şi vă cruciţi...
Despre Registrul Auto Român se poate spune fără nici o exagerare că este “mătuşa Tamara” în ceea ce priveşte abuzurile patronate de Mureşan. De-alungul anilor, la această instituţie s-au săvârşit atât de multe ilegalităţi încât până şi Al Capone ar fi de acord să-şi dea doctoratul aici! Să exemplificăm...
O vreme, legea română interzicea înmatricularea maşinilor din import, mai vechi de 8 ani. Şi cum orice lege nu e făcută decât pentru a fi încălcată, primii care s-au gândit să “profite” de ea au fost chiar cei din reţeaua colonelului Mureşan (la acea dată şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie). Aceste maşini, mai vechi de 8 ani, erau aduse la RAR şi acolo erau întocmite acte false care permiteau înmatricularea maşinii. Se “schimba” caroseria, apoi, după câteva săptămâni se “schimba” şi motorul. Pentru evitarea unor asemenea ilegalităţi, legiuitorul prevăzuse o reglementare specială. Rapoartele care consemnau aceste “schimbări” trebuiau verificate şi contrasemnate de Poliţie. Pe scurt, poliţistul trebuia să se ocupe cu verificarea tuturor documentelor pentru ca în procesul de înmatriculare a unei maşini să nu se “strecoare” şi astfel de autoturisme care contraveneau legii (atunci, mai vechi de 8 ani, iar acum cele care nu respectă la motor norma de poluare Euro3). Şeful Mafiei de la RAR a fost şi mai este Vasile Măgureanu, directorul care votează cu toate partidele odată, fără scrupule şi fără prejudecăţi. "Banul înainte de toate!" este sloganul său... Pentru a face aceste verificări la RAR, din partea Poliţiei era desemnat un anume Locotenent-Colonel Ludovic Buda. Acesta se deplasa zilnic de la sediul Poliţiei la sediul RAR pe jos. Nu avea la dispoziţie o maşină. Cică, nu erau fonduri... În schimb, atunci când era vorba despre o afacere de-a lui Mureşan, despre un lot de maşini “problemă” care trebuiau să intre în circuitul actelor false pentru o înmatriculare ulterioară tot atât de falsă, la RAR se prezenta direct omul de casă al lui Mureşan, plutonierul Mihuţ. Acesta venea la prima oră, la volanul maşinii personale a lui Mureşan (Volkswagen Vento cu aer condiţionat), semna pe loc toate documentele care priveau interesul lui Mureşan şi apoi pleca. Undeva pe la prânz sosea la RAR şi colonelul Buda, plin de praf şi obosit de atâta drum pe jos şi găsea documentele gata “lucrate” de ditamai Garcea, plutonierul Mihuţ. Despre acest plutonier am mai aflat câteva lucruri interesante. Mihuţ s-a ocupat, printre altele, de construirea uneia din casele lui Mureşan, de cumpărăturile zilnice ale familiei colonelului, de încasarea comisioanelor de la anumite firme care erau cercetate penal. Cum se producea evenimentul?
Poliţiştii de la economic declanşau cercetări asupra firmei vizate. Acum ştie toată lumea, dacă poliţiştii vor, pot să-ţi găsească o mie de defecte. Şi chiar dacă n-ar putea (conform legii) tot ar inventa ei ceva pentru că... ce poţi face tu, cum te poţi împotrivi? N-ai cum! Aşa că, după primele controale la firma cu pricina se prezenta plutonierul Mihuţ în chip de mare salvator. El realiza medierea cazului, adică “împăcarea” dintre firma buclucaşă şi comandantul care avea puterea să îngroape cazul. Aşa se face că timp de mai mulţi ani, acest Garcea deloc prost încasa în numele lui (şi pentru) Mureşan o mulţime de bani. Nimeni nu ar putea avea o evidenţă clară, exactă a tuturor sumelor astfel încasate.
Să revenim însă la problema înmatriculărilor ilegale. De la Poliţie erau extrase Certificate de Înmatriculare de la maşini casate de vechii proprietari. Apoi, pe baza acestor Certificate de Înmatriculare erau create Cărţi de Identitate care erau atribuite acestor maşini aduse ilegal în ţară. În acest mod, de exemplu, au fost aduse în Baia Mare o mulţime de limuzine marca “Mercedes”, maşini cu care s-au împăunat toţi şefii de Poliţie. În acest timp, în actele despre care vorbeam erau trecute doar două modele de Mercedes, şi anume Mercedes 200 şi Mercedes 220. Dacă ar exista vreo putere capabilă să efectueze un supercontrol asupra maşinilor deţinute de aceşti şefi de poliţie s-ar putea constata extrem de uşor falsul.
Personal, am cunoştinţă de un număr de 84 de vame false în cazul autoturismelor de care vorbeam la începutul acestui material. Pe lângă faptul că înmatriculările se făceau aşa cum am spus mai sus, pentru aducerea în ţară a acestor maşini nu se plăteau nici un fel de taxe către stat! Pentru a înţelege mai bine cât de vastă a fost operaţiunea patronată de Mureşan şi cât de grave sunt ilegalităţile făcute de poliţişti în acest domeniu este bine să amintesc alte câteva nume. De exemplu, în Spania este ţinut în “carantină” un “ţap ispăşitor” pentru cazul în care ar apărea probleme. Este vorba de fostul plutonier-major Claudiu Vultur care, înainte de a se refugia în Spania, lucra la Poliţie la departamentul care se ocupa de aceste înmatriculări. Şeful acestuia era colonelul Roşca, cel care, în urma unor controale, fusese silit să se pensioneze. Acest Vultur este ţinut şi în prezent în Spania pentru ca mafioţii de aici ai lui Mureşan să-l poată învinui, la o adică, de producerea tuturor acestor falsuri! După cum puteţi vedea, probe pentru susţinerea acuzaţiilor pe care le fac eu aici sunt cu duiumul şi sunt păstrate chiar la sediul Poliţiei şi al RAR-ului. Nimeni nu se oboseşte nici măcar să le nege. Toată problema pe care şi-o pune Mureşan (împreună cu acoliţii lui) este să poată da vina pe altcineva, să nu apară el pe nicăieri ca vinovat direct. În acest sens, timp îndelungat a fost sprijinit în multe astfel de ilegalităţi de fostul şef al cercetărilor penale, colonelul Pricop, acum şi el pensionat. Acest Pricop era nelipsit de la chefurile pe care mafioţii din Poliţie le ţineau regulat la sediul RAR-ului. Ştiu, de asemenea, că mulţi alţi şefi au primit cadouri speciale (maşini) fără să-şi facă probleme de conştiinţă. Unul dintre aceştia este tovarăşul Jean de la Corpul de Control al RAR Bucureşti, cel care era responsabil cu verificarea legalităţii operaţiunilor de la RAR Maramureş. Pentru a închide ochii la toate aceste măgării orchestrate de clica Măgureanu-Mureşan, nenea Jean a primit cadou un Volkswagen Passat. Frumos, nu?
Haideţi să trecem şi la alte afaceri, mai concrete. Profitând de statutul de zonă defavorizată, mafioţii de care vorbeam au pus în practică o altă escrocherie. Pe numele unei stripteuze din satul Mesteacăn au înfiinţat o firmă de taxi! Această stripteuză era direct controlată de un bişniţar local, Ioan Negrea care se afla în legătură directă cu oamenii lui Mureşan. Pe această firmă s-au înmatriculat ilegal 21 de autoturisme aduse din import, iar la stat nu s-au plătit - evident - nici un fel de taxe! În mod normal, aceste maşini ar fi trebuit să funcţioneze în regim de taxi. După înmatriculare, însă, nimeni nu s-a mai ocupat de taximetrie. Maşinile au fost vândute imediat unor persoane fizice...
Alte 12 maşini care urmau să fie înmatriculate tot ilegal de Poliţia condusă de colonelul Mureşan au fost oprite, la un moment dat, în vama Petea, judeţul Satu Mare. Cel care se ocupa cu aducerea lor în ţară a fost depistat cu ceva dubios. La intervenţia lui Mureşan, care se afla în relaţii foarte bune cu şeful din Satu Mare, maşinile au fost lăsate să treacă şi au fost, de asemenea, înmatriculate ilegal. O altă afacere prosperă pentru mafioţii lui Mureşan a fost legată de falsificarea actelor unor camioane MAN de la Roman. Metoda folosită era tot cea cu “schimbul” de caroserii. Se poansona şasiul cu numărul de identitate atribuit de RAR şi se înmatricula pe diferite persoane.
Aceiaşi metodă a fost folosită pentru înmatricularea ilegală a şase cifaroane (maşini mari, speciale, folosite pentru transportarea betonului). Pentru ajutorarea unor eventuali anchetatori precizez că afacerea cu aceste cifaroane s-a făcut pe firma Chilia SRL..
După cum vedeţi, în timp ce unii cetăţeni se chinuie o viaţă întreagă pentru a-şi lua o maşină, sau se împrumută de la bănci plătind apoi dobânzi grele, alţii - asemeni colonelului Mureşan - îşi pot permite să obţină fraudulos zeci de maşini să le înmatriculeze chiar dacă legea interzice acest lucru să nu plătească nici o taxă la stat, iar cu banii câştigaţi să-şi construiască vile şi să-şi clădească adevărate imperii.
Mă opresc deocamdată aici cu dezvăluirile. Ar mai fi multe de spus, dar vreau să văd dacă se agită cineva. Vreau să văd dacă există pe lumea asta vreo instituţie care să aibă curajul de-a se lua la trântă cu taurul (deşi, în cazul lui Mureşan ar trebui să vorbim de un bou!). Săptămânile următoare voi continua cu alte dezvăluiri pe tema afacerilor murdare ale colonelului. Pentru că materialul documentar este extrem de vast şi de interesant.

Cornel SABOU

Acesta a fost un articol publicat în "Viaţa Maramureşului" nr. 8(105) din 11 - 17 aprilie 2006, pe pagina 3. În acelaşi ziar, pe pagina 1 publicam un editorial intitulat "Dezvăluirile continuă" în care îl rugam efectiv pe colonelul Vasile Mureşan să mă dea în judecată dacă se simte calomniat. N-a făcut-o... dar vă rog să citiţi şi acest material:
"O vorbă înţeleaptă spune că atunci când autorităţile vor să îngroape un adevăr... formează o comisie! De obicei, “comisiile” acestea “lucreză” pe timp nelimitat, până când problema semnalată se uită cu desăvârşire şi astfel adevărului i se pune cruce. O altă tendinţă asemănătoare se înregistrează în cazul autorităţilor care nu vor nici măcar să cerceteze adevărul în anumite cazuri. Atunci, celor care fac “gălăgie” li se răspunde în noul limbaj de lemn: “aduceţi dovezi”. Iar dacă, prin absurd, se întâmplă ca o persoană simplă din România să deţină dovezi pe care Parchetul sau Poliţia să nu le aibă şi care să vizeze acte de corupţie, atunci se trece la faza a doua, cea semnalată deja, adică... se formează o comisie! În numărul de azi, “Viaţa MM” publică o serie de informaţii inedite despre implicarea colonelului Vasile Mureşan (fost şef al Poliţiei Judeţene) în mafia înmatriculărilor ilegale de maşini aduse din import. Aceste informaţii nu sunt dovezi - în sens juridic - ci doar capete “de aţă” de la care ar putea pleca o anchetă puternică. ªtim însă că dovezile reale există! Acestea sunt depozitate în arhivele Poliţiei şi Re-gistrului Auto Român din Maramureş. Nu trebuie decât ca o autoritate competentă (parchet, corp de control etc) să demareze ancheta şi poate obţine dovezi cu nemiluita. Tocmai din această cauză, a existenţei dovezilor, mafioţii au şi pregătit ţapi ispăşitori, oameni care au fost trimişi “dincolo” pentru a li se pierde urma şi pentru a fi făcuţi responsabili aici de numeroasele fărădelegi. Problema cea mare este însă faptul că nimeni nu doreşte în Maramureş să tulbure apele! Magistraţii se complac în starea actuală de fapt, procurorii au o eficienţă extraordinară (care lipseşte însă cu desăvârşire!), iar poliţiştii... ce să mai zicem de poliţişti. Pentru ei, Maramureşul este raiul afacerilor necurate! Păcat de acei ofiţeri (inspectori) tineri, plini de curaj şi ambiţie, care nu pot găsi teren de afirmare! Mi-aş dori mult ca după articolul de azi, din pagina 3, Mureşan să mă dea în judecată! Ba chiar îl rog s-o facă!! Cel puţin, dacă se consideră nevinovat, ar trebui s-o facă!!! Ar fi singura şansă de a se începe o anchetă în problema aceasta spinoasă, a înmatriculărilor ilegale de maşini. Ar fi pretextul de care m-aş putea folosi pentru a cere mai multor autorităţi să se implice, să ancheteze şi chiar să pedepsească... Din păcate, cred că Mureşan nu e atât de prost. În acest caz, pentru el, tăcerea valorează cât libertatea pe mai mulţi ani. În cel mai “rău” caz, se va găsi vreunul, asemeni procurorului Brisc, care va pretinde dovezi. Iar atunci când le va primi va forma - cu siguranţă - o comisie de anchetă! Iar aceasta va ancheta cai verzi pe pereţi albaştrii...
Dar dacă... dezvăluirile continuă?! Dacă apar alte nume, alte “afaceri”, alţi implicaţi cu nume grele ??! Vom trăi şi vom vedea.
Pe curând..."
Cornel SABOU

În fine, la final să vă mai spun una tare de tot... După campania de presă dusă de subsemnatul (singurul jurnalist din Maramureş care a avut curajul să-l critice pe acest Mureşan!, în timp ce toţi ceilalţi îi ridicau osanale "împăratului") Vasile Mureşan ne-a făcut surpriza unui anunţ. Prin intermediul prefectului de Maramureş, mass-media a fost anunţată că Mureşan a demisionat de la comanda serviciului de informaţii "doi şi-un sfert"! Totodată, se anunţa faptul că în viitor acesta se va ocupa de activităţi liniştite, în afara structurilor MI. FALS! Se pare că imediat după această demisie, Mureşan a fost cooptat la comanda unei instituţii naţionale de care n-auzisem până atunci! A devenit director adjunct la Direcţia de Investigaţii sub Acoperire, la Bucureşti! Probabil, Mureşan îşi imaginează că odată mutat acolo, a scăpat de mine... care am fost un coşmar pentru el de-a lungul acestor ani. Aş fi bucuros ca măcar un jurnalist bucureştean cu "sânge-n instalaţie" să preia cazul Mureşan şi să încerce să documenteze activitatea sa infracţională de la Bucureşti! Pentru că eu îl cunosc foarte bine pe acest mafiot şi vă spun că jafurile patronate de acesta nu se vor opri ci - eventual - se vor extinde la scară naţională! (C.S.)

Conferinţă virtuală de presă - blogging live!

Sâmbătă, 09.06.2007, începând cu orele 12.00, jurnalistul Cornel Sabou, director al săptămânalului "Viaţa Maramureşului", va susţine o conferinţă virtuală de presă unde va pune la dispoziţia celor interesaţi date despre campania de dezvăluiri iniţiaţă în urmă cu câteva zile şi intitulată "Armaghedonul Maramureşului". Conferinţa va avea loc pe Blogreview-revista blogosferei (http://blogreview.romblog.ro/).

Cornel Sabou a activat în ultimii 12 ani ca jurnalist devenind mai cunoscut după episodul condamnării sale la închisoare pentru calomnie, în 1998, în urma unui proces cu şefa Judecătoriei din Baia Mare, Mariana Iancu. A fost corespondent în Maramureş al ziarului "Ziua", director al Agenţiei de Presă "Transpress" şi în prezent este director al săptămânalului local "Viaţa Maramureşului". În 1998, după arestarea sa şi apoi graţierea de către preşedintele Constantinescu, a deschis un proces contra Guvernului României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg pe care l-a câştigat - după 6 ani - statul român fiind obligat şi la plata a peste 10.000 euro despăgubiri.

Recent, Cornel Sabou a suferit alte două condamnări penale din partea justiţiei maramureşene urmând să efectueze (dacă sentinţele vor rămânea definitive) 5 şi respectiv 2,1 ani închisoare pentru pretinse infracţiuni de drept comun (înşelăciune şi fals)! Revoltat pe necinstea magistraţilor şi poliţiştilor care au instrumentat aceste dosare, Cornel Sabou a decis să publice în serial - pe blogul său (http://cornelsabou.blogspot.com/) o serie de dezvăluiri despre mafia din Maramureş grupate sub genericul "Armaghedonul Maramureşului".

Viaţa Maramureşului

Parteneri media:

http://blogreview.romblog.ro/

http://www.moarteaonline.ro/

Armaghedonul Maramureşului (IV)

• Colonelul Vasile Mureşan şi Ioan Pop, şeful Gărzii Financiare Maramureş sunt implicaţi în activităţi de crimă organizată
  
• Cei doi, împreună cu directorul staţiunii din Ocna Şugatag, Ciubotariu, şi-au propus să aducă pe capul jurnalistului Cornel Sabou racketi din Moldova
  
• SRI Maramureş a organizat o demonstraţie de forţă pentru a-i împiedica pe aceştia să-şi pună ameninţarea în practică!

În cele ce urmează, am să vă redau conţinutul unui articol apărut în săptămânalul "Viaţa Maramureşului", nr. 12(109) din 30 mai - 6 iunie 2006 (deci, acum un an). Comentariile suplimentare, după...

Bandiţii
În anchetele publicate de mine spuneam, printre altele, că Mureşan foloseşte anumite locuri publice din oraş şi din afara oraşului Baia Mare pentru întâlniri secrete, întâlniri la care iau parte personaje deosebit de interesante şi cu care Mureşan pune la cale tot felul de diversiuni. Unul din aceste locuri “secrete” - dezvăluit deja - este sediul Registrului Auto Român din Baia Mare, altul era staţiunea Ocna Şugatag... Aici ajunsese director un tip dubios care avea însă ceva legături speciale de rudenie cu Mureşan. Atunci când colonelul trebuia să pună la punct unele diversiuni îi convoca pe colaboratorii săi speciali (persoane importante din Baia Mare!) la Ocna Şugatag unde, feriţi de ochii publicului, puteau pe îndelete pune la cale ţara... Mi-am propus ca, în timp, să vă dezvălui toate aceste rapoarte de colaborare malefică pe care Mureşan le-a implementat în Maramureş pentru ca fiecare dintre dvs, care este într-un fel sau altul interesat, să ştie de unde i se trag anumite necazuri. De data aceasta mă voi referi la o întâlnire pe care Mureşan a avut-o la Ocna Şugatag în jurul datei de 11 mai 2006 (deci luna aceasta) cu câteva persoane, dintre care amintesc aici pe Ioan Pop - şeful Gărzii Financiare Maramureş şi fostul locotenent Tepei de la Circulaţie, dat afară din sistem după ce fusese prins (alături de alţii) cu tot felul de matrapazlâcuri. Despre acest Tepei se spune că era omul lui Mureşan pe zona Sighet, cel care reprezenta intreresele “strategice” ale colonelului peste deal. Ce căuta însă Pop de la Garda Financiară în această combinaţie? Am aflat între timp că fratele şefului Gărzii este un fel de administrator la staţiunea cu pricina! În ce condiţii a fost angajat acesta acolo nu se ştie, dar se bănuieşte! Sunt curios să aflu câte controale a făcut Garda Financiară la staţiunea Ocna Şugatag şi cu câte sancţiuni s-au lăsat acestea!?
Să revenim însă la Mureşan şi la directorul staţiunii, “un oarecare” Ciubotariu... Despre acest Ciubotariu se spune că şi-a câştigat postul de director după ce a participat la un concurs organizat la Bucureşti în urmă cu ceva ani. Acesta ar fi fost auzit spunând că pentru obţinerea postului ar fi plătit o sumă de aproximativ 30.000 euro. Pentru adunarea acestor bani a fost ajutat personal de colonelul Mureşan care s-a lăudat cu altă ocazie că l-a finanţat pe Ciubotariu cu un miliard de lei!!! De unde avea un colonel de poliţie un miliard pe care să-l dea aşa, de pomană, unui “prieten” pentru ca acesta să-şi cumpere postul de director? Grea (sau nu!) întrebare...
Aprovizionarea complexului turistic respectiv se face printr-o singură firmă (al cărei nume nu-l dezvăluim deocamdată!) la care patroană este - ciudat - o doamnă cu numele de Ciubotariu! O altă fază interesantă este legată de proprietăţile lui Mureşan. Se spune (vedeţi, umblu numai cu zvonuri!!!) că recent acesta a achiziţionat o proprietate care aparţinuse în trecut renumitului sculptor Vida Gheza! Voi verifica această informaţie mai amănunţit şi voi reveni asupra ei...
Oricum, despre metodele ciudate pe care le-a folosit Ciubotariu pentru a ajunge director la staţiune a fost sesizat şi PNA (DNA) instituţie care - printr-un procuror renumit de la Cluj - va demara curând o anchetă în acest sens.
Să revenim însă discuţia purtată de cei numiţi... La un moment dat, Mureşan spune că nu mai ştie ce să facă cu Cornel Sabou pentru că acesta (adică eu!) îi deranjează afacerile prin articolele pe care le publică în “Viaţa MM” Colonelul a afirmat că a încercat să ia mai multe măsuri împotriva mea, dar a eşuat în toate încercările de a-mi face rău sau de a mă scoate de pe piaţă. În final, acesta se recunoştea neputincios... Este momentul în care intervine “salvator” nemernicul de Ciubotar... Acesta se ridică, îşi dă importanţă şi spune: “Nu-i bai, dacă voi nu-i puteţi face nimic lăsaţi-l în seama mea. O să trimit eu rackeţii mei pe capul lui şi-l termin! Vă garantez”. În faţa unui asemenea exemplu de vitejie, capetele încoronate ale colonelului Mureşan şi ale şefului Gărzii Financiare, Ioan Pop s-au plecat recunoscătoare. Prealuminatele lor hoituri s-au minunat de simplitatea soluţiei şi i-au mulţumit ciubotarului pentru bunăvoinţă. Odată “rezolvată” această problemă, oamenii au trecut la alte afaceri...
Aşadar, oameni buni, iată care este preocuparea de căpătâi a şefului de “la doi şi-un sfert” din Maramureş: să lovească fizic în ziaristul Cornel Sabou şi în familia acestuia, să cheme din Moldova rackeţi (tâlhari şi ucigaşi) pentru a-i asmuţi asupra mea! Declar public că nu mă tem de ameninţările acestor idioţi şi le cer să-şi bage minţile în cap! Între timp, dezvăluirile vor continua... (articol apărut în săptămânalul "Viaţa Maramureşului", nr. 12(109) din 30 mai - 6 iunie 2006)

Cornel SABOU

PS - Ei bine... ţineţi-vă bine! În zilele care au urmat apariţiei acestui articol am trimis o adresă către SRI Maramureş solicitând acestei instituţii să verifice temeinicia acestor informaţii şi să-mi comunice dacă există vreun pericol pentru siguranţa mea fizică sau a familiei mele. Imediat am primit un răspuns scris de la sediul central al SRI în care se spune că instituţia va verifica toate aspectele sesizate de mine care au legătură cu siguranţa naţională şi că va lua măsurile necesare. La alte câteva zile după aceea, în toată presa locală din Maramureş a apărut un comunicat extrem de interesant. Sincer să vă spun, când l-am văzut nu mi-a venit să-mi cred ochilor. Titlurile alese de ziare sunau cam aşa: "Demonstraţie de forţă a SRI Maramureş: Trupele antiteroriste ale SRI au efectuat un exerciţiu la Ocna Şugatag în care era neutralizat un grup de racketi din Moldova." Atunci am înţeles... O coincidenţă în acest sens nu era posibilă! Informaţiile publicate de mine anterior erau adevărate. Mureşan (de la "doi şi-un sfert"), Pop (de la Garda Financiară) şi Ciubotariu (de la staţiune) plănuiseră cu adevărat să mă atace cu acei racketi! SRI verificase şi - probabil - ajunsese la concluzia că ameninţarea este iminentă. Altfel nu se explică demonstraţia lor de forţă, făcută exact pe această temă, a racketilor, la Ocna Şugatag şi la câteva zile de la sesizarea mea oficială... Pentru a-l menţine pe Cornel Sabou în viaţă (!!!) se ajunsese chiar ca anumite instituţii ale statului să se înfrunte cu demonstraţii militare de forţă! Interesant, nu? (va urma)

Armaghedonul Maramureşului (III)

• Colonelul Vasile Mureşan, dictator de Maramureş
  
• Şeful IJP şantaja oameni de afaceri
  
• Patronului de la "Siromex", Călin Petruşca, i-a cerut 10.000 de dolari
  
• Capii Poliţiei Maramureş se războiau prin media şi au fost demişi
  
• Casa ascunsă a lui Mureşan

Cred că a venit timpul să vorbesc puţin de "iubita" noastră Poliţie, mai exact de exponenţii acestei instituţii în Maramureş. "Geniul Rău", sau Capul tuturor infracţiunilor practicate şi protejate de poliţiştii maramureşeni a fost - ani la rând - colonelul Vasile Mureşan. Acest colonel a fost - până la Revoluţie - cel mai aprig tânăr activist PCR. Era unul din puţinii poliţişti (mă rog, miliţieni) din RSR care aveau funcţie politică, adică şef la UTC pe Maramureş... După Revoluţie a avut o ascensiune fulminantă, ajungând în foarte scurt timp şeful Inspectoratului de Poliţie a Judeţului Maramureş (IJP). La vremea lui, a fost cel mai tânăr şef de Poliţie judeţeană din România!

Gurile rele spun că după instalarea sa în funcţie ar fi îngenuncheat în faţa lui Ioan Hudrea (directorul general al Companiei REMIN) jurându-i supunere veşnică! Oricum, îndată ce a preluat controlul asupra Poliţiei s-a apucat de făcut "treabă" specifică... (apropo, să nu credeţi că am o obsesie vis a vis de acest Hudrea! n-o să mă faceţi pe mine vinovat pentru că şi-a băgat nasul cam în tot ce înseamnă viaţă publică locală!)

Liderii lumii interlope au fost chemaţi imediat la ordin şi au fost trasate anumite "linii directoare" pe care aceştia aveau să le respecte în activitatea lor infracţională pentru a nu prejudicia oarecum funcţia lui Mureşan. Apoi, colonelul a încercat să preia controlul asupra afacerilor murdare din judeţ. Să dau câteva exemple concrete, nu?

Colonelul Vasile Mureşan percepea anumite "taxe de protecţie" chiar de la oameni de afaceri locali! Avea nişte slugi (în uniformă de poliţist) care băteau periodic anticamerele marilor afacerişti maramureşeni inventând tot felul de pretexte pentru a stoarce de pe aceştia bani (valută). Nu pot să vă spun câţi oameni au fost astfel şantajaţi şi nici cât timp au plătit aceştia pentru protecţia pe care le-o oferea Mureşan... dar pot să vă dau un exemplu concret (vor urma şi altele). Prin 1996, omul de afaceri Călin Petruşca (clasat an de an în Top 300, patron la firma "Siromex"), important membru al PNL într-o vreme (a fost şi consilier local în perioada 2000-20004 - ministrul Remeş i-a fost contabil), ştiind că sunt în conflict cu Mureşan (în urma articolelor pe care eu le publicam frecvent în presă) m-a chemat să-mi destăinuie o problemă pe care o avea cu acesta. La el la birou s-a prezentat un subofiţer din partea şefului IJP şi a cerut nici mai mult nici mai puţin decât 10.000 de dolari! Pretextul era - cică - organizarea unui flagrant! Mureşan îi transmitea lui Petruşca faptul că Poliţia - săraca de ea! - nu avea de unde lua aceşti bani pentru a organiza flagranturi. Argumentul era penibil, deoarece toată lumea ştie că Poliţia poate procura, pentru asemenea acţiuni, orice fel de sumă de la Banca Naţională! "Îţi dai seama Cornel, am refuzat să dau banii ăştia" mi-a spus Petruşca. Omul de afaceri nu vroia să cedeze la şantajul lui Mureşan. Am mers mai departe, şi m-am prezentat la Mureşan pentru a verifica informaţia. Şeful IJP a recunoscut că a trimis pe cineva la Petruşca pentru a cere aceşti bani şi s-a justificat cu aceleaşi argumente penibile (nevoia de bani pentru flagrant). Apoi, fără nici o legătură cu ceea ce discutasem, Mureşan s-a arătat disponibil să-mi pună la dispoziţie tot felul de date interesante din dosarele pe care Poliţia le instrumenta pentru a le publica eu în exclusivitate. Au fost mai multe asemenea "cazuri"... Îmi amintesc acum de un cadru M.Ap.N care violase o vacă (după publicarea materialului în "Ziua", Florin Călinescu preluase subiectul şi-l tratase în emisiunea sa "Chestiunea Zilei"!), de o bandă de traficanţi de droguri prinsă în flagrant pe terasa hotelului "Mara" din Baia Mare, etc... Am simţit că Mureşan dorea să compenseze oarecum tăcerea mea din "cauza" şantajului la Petruşca prin oferirea de asemenea excusivităţi... Sincer să fiu (poate am greşit, poate nu?!) am acceptat tacit acest lucru, am preluat datele respective (şi altele care au urmat apoi, o perioadă de timp) şi m-am făcut că uit de problema celor 10.000 de dolari! Mă gândeam (nu doar pentru a-mi linişti - vezi Doamne - conştiinţa) că oricum în cazul şantajului nu aveam probe materiale. Nu eram sigur nici pe faptul că Petruşca va dori să reclame public acest lucru. Până la urmă, legal vorbind, Mureşan se putea justifica să zicem acceptabil, chiar dacă era totodată şi penibil...

În campania pentru localele din 1996, cântăreţul de muzică populară Nicolae Sabău candidase pentru postul de primar al comunei Cicârlău. Întrucât se lupta cu primarul în funcţie (de la PSD) a încercat să strângă probe despre corupţia din Cicârlău şi să-l atace publicându-le în presă. Mi-a cerut ajutorul şi i l-am acordat chiar mai mult decât spera. I-am pus la dispoziţie un fotograf şi l-am trimis pe teren. A rezultat un dosar beton cu care am făcut apoi multe valuri în media! Cicârlău e o comună la câţiva kilometri de Baia Mare unde s-au retras mulţi din milionarii judeţului construindu-şi case de vacanţă sau cumpărând teren. Multe asemenea achiziţii s-au făcut cu concursul acestui primar (Morar parcă-l chema - oricum, nu el e important în povestea noastră). Descoperisem, printre altele, o "alee" plină de celebrităţi, directori de direcţii locale, oameni de afaceri, inspectori, cadre militare etc... toţi proprietari peste noapte pe pământurile Cicârlăului! Am predat o copie după acest amplu dosar colonelului Vasile Mureşan. Am fost în birou la el împreună cu colegul meu de atunci Dan Pârcălab (în prezent director al săptămânalului "Gazeta de Maramureş" - implicat în scandalul "Trustul Gazeta"). Mureşan a căzut pe spate nevenindu-i să creadă ce pleaşcă-i căzuse în mână! Ne-a asigurat de cea mai fructuoasă colaborare din partea sa, ne-a promis că va da dosarul în lucru imediat şi ne va ţine la curent cu mersul anchetei. În schimb, ne-a rugat să păstrăm discreţie maximă şi să nu vorbim cu nimeni despre conţinutul dosarului până ce vom primi un semnal de la el... După câteva zile, mi-au parvenit alte documente (tot pe filiera rapsodului Nicolae Sabău) şi am descoperit un lucru năucitor! Una din cele mai mari case de pe aleea celebrităţilor din Cicârlău îi aparţinea de fapt lui Vasile Mureşan! Era vorba de o cerere pentru introducerea de gaz metan în comună făcută de locuitori către filiala Distrigaz Nord... Cererea era semnată de fiecare posesor de casă, iar în dreptul uneia dintre ele apărea numele (şi semnătura) lui Vasile Mureşan! Vecinii şefului IJP erau omul de afaceri (miliardar, patron de bănci, reprezentanţe auto etc) Heinrich Schorsch şi şeful Comisariatului Militar Maramureş, un anume Moldovan. M-am enervat şi am rupt tăcerea pe care ne-o solicitase Mureşan. Am publicat în Ziua de Ardeal fotografia celor trei case şi am expus toată "afacerea". Şeful IJP m-a chemat imediat la el în birou, furios la culme! Era însoţit (pentru a mă speria-impresiona) de şeful serviciului de informaţii 0215 din Maramureş, Brânduşan. M-au luat tare: "Ştim că eşti plătit să scri împotriva mea, am probe în acest sens" a zis Mureşan. "Zău? Să le văd" i-am replicat. "Voi demara o anchetă" continuă el. "Foarte bine, începe-o" l-am provocat eu. A doua zi, m-a chemat din nou la birou (de fiecare dată trimitea o maşină a Poliţiei să mă aducă de la biroul meu la al său). Mi-a pus în faţă un dosar... "Citeşte" mi-a zis şi am stat în biroul său vreo oră (ca la bibliotecă, la sala de lectură) citind un dosar... În 24 de ore, Mureşan rezolvase problema! Cum? O anchetă fulger demarată în Cicârlău a relevat faptul că un consilier comunal trecuse cu de la sine putere numele lui Mureşan pe lista de la Distrigaz în speranţa (idioată!) că greutatea numelui să va urgenta aprobarea introducerii de gaz în Cicârlău!!! Consilierul acela declara negru pe alb că regretă fapta!... Dosarul casei lui Mureşan din Cicârlău a fost astfel închis. N-am înţeles însă nici până azi de ce era nevoie de numele lui Mureşan pe lista aceea (pentru urgentarea aprobării) din moment ce - două case mai încolo, pe aceiaşi celebră alee - se afla casa lui Ioan Oroianu, directorul general de la Distrigaz Baia Mare! În fine... despre dosarul pe care i l-am pus la dispoziţie (cu nenumăratele matrapazlâcuri ale primarului Morar) nu s-a mai auzit nimic de atunci încoace...

Tot scriind de Mureşan - ba azi, ba mâine - au început unii să mă caute pentru a-mi furniza şi alte informaţii despre el... Aşa se face că, la un moment dat, unul din prietenii mei (om de afaceri) m-a chemat la o mică poveste... Este vorba de Alexandru Peterliceanu, un tip foarte simpatic şi manierat, proprietar al tipografiei "Proema" din Baia Mare. Unul din puţinii români care făcea afaceri directe cu Irakul lui Saddam Hussein, fiind deseori primit la cele mai înalte foruri guvernamentale din Bagdad. Preşedinte - la vremea aceea - al filialei PSM (Partidul Socialist al Muncii - lider naţional: Adrian Păunescu). Peterliceanu s-a implicat şi în eliberarea jurnaliştilor români reţinuţi ostateci în Irak, prevestind din timp eliberarea lor. De asemenea (lucru mai puţin cunoscut) s-a implicat în ajutorarea unor arabi cu origini (sau alianţe) româneşti să fugă din Irak şi să ajungă cu bine în România, la familiile pe care le-au întemeiat aici. Sandu m-a chemat atunci la un pahar de vorbă şi mi-a spus că cineva vrea să-mi vorbească de Mureşan. M-am trezit atunci faţă-n faţă cu alt colonel, Ioan Pop, care pe atunci era adjunctul lui Mureşan la comanda IJP! Pop publicase o carte la tipografia "Proema" (despre satul său natal) şi aceste preocupări literare îl apropiaseră de Peterliceanu. Mi-a povestit atunci Pop câteva lucruri interesante despre Mureşan, inclusiv faptul că acesta ar fi un homosexual notoriu! Eu, probabil prost crescut, dar "educat" la "Ziua", n-am avut ce face şi m-am dus direct la Mureşan: "Ia zi, eşti sau nu eşti homosexual, că nu-i nici o ruşine?" Omul, s-a urcat din nou pe pereţi, l-au apucat damblalele, m-a luat în maşina sa personală şi a început să hoinărească aiurea prin oraş... După ce s-a mai liniştit (în timpul ăsta eu l-am lăsat în pace), s-a oprit la un local din Baia Mare şi m-a invitat înăuntru. Fără nici o explicaţie, s-a dus direct în biroul şefului de local, l-a expediat cu un ordin scurt pe acesta de acolo, a închis uşa, a scos o coală de hârtie, a pus-o pe masă şi mi-a zis: "dacă eşti un jurnalist cinstit, şi dacă nu eşti plătit să scri împotriva mea (iar vechea poveste!) scrie aici o declaraţie în care să povesteşti cine, când, cum şi de ce ţi-a dat această informaţie. Va fi o declaraţie extrem de oficială pe care o voi prezenta Consiliului de Onoare din IJP, deci te rog să fi sincer"! Am scris acolo exact cum au fost evenimentele, cum m-am întâlnit cu Pop şi ce mi-a zis... Mureşan a luat declaraţia mea şi a convocat Consiliul de Onoare al IJP (până atunci nici nu ştiam că există aşa ceva!). L-a pus pe Ioan Pop în discuţie şi i-a solicitat acestuia să recunoască faptul că a vorbit cu mine şi că l-a pârât astfel pe el, pe Mureşan. Pop a băgat capul în pământ şi s-a resemnat... A doua zi am publicat un articol despre declaraţia pe care am dat-o la Mureşan, despre felul în care el a folosit-o şi la scurt timp, Pop a fost demis din funcţia pe care o ocupa (ulterior, a fost reactivat şi instalat şef al IJP Cluj!). După alte câteva zile, am publicat şi poveştile pe care Pop mi le-a spus despre Mureşan (implicarea sa în crima organizată, modul dictatorial şi abuziv în care îşi exercită funcţia, faza cu homosexualitatea etc...). La fel ca Pop, după o scurtă anchetă venită de la Bucureşti, Mureşan a fost demis din funcţie şi a stat o perioadă pe banca de rezerve. Iată cum, profitând de conflictul dintre cei doi capi ai poliţiei maramureşene şi publicând toate poveştile pe care le spuneau unul despre altul, am reuşit să le bag "mortul" în casă şi să-i pun pe liber în aşteptarea unor vremuri mai bune! Fiecare crezuse că voi fi "de partea sa" şi că voi lucra (subversiv, prin campanie media) la slăbirea tronului rivalului. Eu i-am "împuşcat" pe amândoi şi în loc să am cel puţin un prieten, m-am ales cu doi duşmani! Asta e... treacă de la mine!

Vremurile bune au venit mai repede decât de aşteptau cei doi demişi. După cum spuneam, Pop a fost numit şef la comanda IJP Cluj, o funcţie mai mare decât cea pe care o avusese în Baia Mare! Mureşan a primit comanda UM 0215 Maramureş (Brânduşan fusese transferat la Satu Mare, probabil tot din cauza implicării sale în scandalul Pop-Mureşan, reflectat în amănunt de mine în presă). Probabil, în Poliţia Română cu cât eşti mai corupt, cu cât eşti mai implicat în abuzuri şi fapte penale ai mai multe şanse să fi promovat!?

Ah... Despre Mureşan uitasem să vă povestesc un episod din perioada în care el conducea IJP-ul... Este vorba de arestarea mea din 1998, după condamnarea de presă la 10 luni închisoare (proces câştigat de mine ulterior la CEDO). Într-o zi m-am prezentat din nou la Mureşan în birou... Devenisem, între timp, proprietarul unei Agenţii regionale de Presă, Transpress se numea... I-am predat o casetă audio în care era o înregistrare făcută de un mafiot local. Se vorbea cu un colonel (Bota) despre înmatricularea ilegală a unor maşini străine aduse (furate?) din vest. Bota ăsta trebuia să se ocupe de acte, iar individul trebuia să-l mituiască. S-au convenit chiar şi tarifele (inclusiv o ladă de bere şi un cartuş de ţigări!). N-am să vă plictisesc acum povestindu-vă cum a ajuns caseta aceea la mine... L-am rugat să facă o verificare şi să-şi comunice rezultatul (în spiritul vechii noastre colaborări "fructuoase, nu-i aşa?). M-a asigurat că voi primi răspunsul a doua zi. A doua zi m-a arestat!... (va urma)

Cornel SABOU

În fotografie sunt prezentate trei case. Cea din mijloc ar fi aparţinut (conform tabelului de introducere a gazului metan din comuna Cicârlău) colonelului Vasile Mureşan. El nu a recunoscut niciodată această proprietate...

Armaghedonul Maramureşului (II)

• Ioan Hudrea (alături de Virgil Măgureanu) a fost tatăl spiritual al fostului partid parlamentar PUNR
  
• Senatorii şi deputaţii PUNR promovaţi în Parlament prin influenţa şi banii lui Hudrea supravegheau masiva acţiune de privatizare în masă a economiei româneşti, în special prin metoda MEBO
  
• Senatorul maramureşean Teodor Ardeleanera era mâna dreaptă a lui Hudrea prin poziţia pe care o ocupa, de şef al comisiei de privatizare din Senat

În primul episod am vorbit foarte mult de Ioan Hudrea, fostul director general al Companiei REMIN din Baia Mare. Voi continua, periodic, să menţionez de mai multe ori numele său pentru că sunt multe lucruri în care este implicat şi pentru care (asemeni mie, nu-i aşa?) ar trebui să dea socoteală în faţa justiţiei!

La vremea sa, Partidul Unităţii Naţionale a Românilor (celebrul "defunct" PUNR) a fost înfiinţat cu sprijinul nemijlocit şi direct al lui Ioan Hudrea! Puţină lume ştie acest lucru... Cei mai mulţi cred că în spatele PUNR ar fi stat Virgil Măgureanu, "şarpele cu ochelari". Ca să înţelegi mai bine "problema" trebuie să te decizi din ce unghi priveşti unele evenimente... A controlat Virgil Măgureanu mai multe persoane influente din societatea românească, sau a fost el cel controlat de aceştia? Chestiune de nuanţă... sau nu? Cert e că Hudrea s-a implicat cu toate forţele sale în susţinerera PUNR. Pe lângă faptul că a finanţat mascat acest partid (prin metode descrise în episodul anterior) a şi promovat deputaţi şi senatori pe liste în mai multe judeţe. În Maramureş, parlamentarii lui Hudrea din PUNR au fost senatorul Teodor Ardelean (fost preşedinte al Comisiei de privatizare din Senat!), deputatul Nicolae Bud (de pregătire inginer miner) şi deputatul Gheorghe Brânzei (în prezent director general al Băncii Naţionale, filiala Maramureş). În alte judeţe au fost alte nume (acolo nu mă bag deocamdată deşi cunosc date concrete - dar n-am putut niciodată să le verific la faţa locului, de aceea mă abţin...). Gheorghe Funar a fost principalul beneficiar al "investiţiei" patronate de Ioan Hudrea, primind sarcina de a conduce acest partid mercenar, alături de Valeriu Tabără! În spatele unor slogane extrem de populare (ideea de unitate naţională a prins foarte bine atunci) PUNR se ocupa de fapt de aspecte economice vitale pentru statul român, dar şi pentru grupul de interese al lui Ioan Hudrea. Cea mai mare parte a privatizărilor din perioada 1990-2000 a fost săvârşită sub "patronajul" acestor parlamentari marionetă... Virgil Măgureanu era cel "mai la vedere" (dacă se poate spune aşa despre şeful SRI din acea perioadă) care conducea destinele PUNR şi care asigura o "politică" de interese unitară, în scopul îndeplinirii obiectivelor trasate de Hudrea şi de alţi acoliţi de-ai săi.

De exemplu, mii de întreprinderi din România au fost privatizate prin înşelătoarea metodă MEBO (v-o mai amintiţi?), metodă inventată (adaptată la specificul naţional) de... PUNR! Ce însemna metoda MEBO? Pe scurt, fabrica de stat era "vândută" (de fapt cedată aproape gratis) muncitorilor care lucrau în ea! Fiecare muncitor putea cumpăra o parte (mică) din acţiuni cu bani împrumutaţi de la... stat (FPS)! Apoi, cică, muncitorii (deveniţi acţionari) îşi alegeau conducerea. Totul la suprafaţă părea extrem de democratic... În realitate însă, majoritatea acţiunilor de la fiecare astfel de fabrică erau ulterior achiziţionate de la muncitori de directorii care le conduceau şi care deveneau astfel patroni. De unde aveau aceştia bani ca să cumpere acţiunile? Da, aţi ghicit! De la Ioan Hudrea (nu numai de la el, dar era unul din finanţatorii cei mai importanţi). Ce făceau mai departe aceşti directori cu acţiunile? Le cedau către Hudrea sau către alte persoane aflate în slujba acestuia? Nu mai ştiu pentru că n-am avut cum să urmăresc întregul proces. Bănuiesc însă acest lucru... Dacă este adevărat însă, putem spune că acest mafiot patrona la un moment dat (prin interpuşi sau direct) un număr impresionant (imposibil de stabilit cu precizie) de fabrici din România. Banii pe care el îi sustrăgea de la bugetul de stat din funcţia pe care o ocupa - de director general al Companiei REMIN - (zeci de miliarde lei) îi folosea apoi, printre altele, pentru cumpărarea - prin metoda descrisă mai sus - fabricilor privatizate prin metoda MEBO. Omul promovat de el în Senat (senatorul maramureşean Teodor Ardelean) şi care ocupa funcţia cea mai importantă (preşedinte al Comisiei de privatizare din Senatul României) supraveghea personal mersul "afacerilor" pe întreg cuprinsul României. El stabilea ce firme vor fi privatizate (nu singur, bineînţeles, dar, avea o foarte mare influenţă!) când anume şi prin ce metode. Apoi, se asigura că acţiunile erau cumpărate de la muncitori de directorii angajaţi, după care - repet - drumul acţiunilor (şi al adevăraţilor proprietari) se pierdea (pentru cei ca mine, din afara sistemului)! Pentru activităţile sale din slujba lui Hudrea, senatorul Teodor Ardelean a primit câte un "pumn" de acţiuni la aproape fiecare întreprindere privatizată în România în perioada în care era el senator! După ce s-a înfruptat serios de la această "masă a bucatelor" şi după ce a asigurat interesele patronului său spiritual (Ioan Hudrea), Teodor Ardelean a primit ordin să se retragă total din viaţa politică pentru a i se pierde urma! Cum a făcut-o, veţi vedea în continuare... (o analiză scurtă a metodei MEBO o puteţi găsi aici, iar un exemplu de atitudine PUNR-istă în Parlament - făcută de marionetele lui Hudrea - în favoarea privatizărilor prin MEBO, aici)

Aici trebuie să mai fac câteva precizări... Pe Teodor Ardelean l-am întâlnit în nenumărate rânduri... În vremea aceea (mijlocul anilor 90) era foarte activ. Făcea săptămânal conferinţe de presă, discuta cu orice jurnalist, avea un stil de a vorbi extrem de atractiv! Reuşea să capteze imediat interesul maselor care-l ascultau! N-am înţeles niciodată de ce un om ca el, cu o cultură generală vastă, cu un discurs extraordinar (vă spun că îi eclipsează categoric pe Geoană, Năstase sau alţi lideri în vogă!), cult şi inteligent s-a putut lăsa atras în această caracatiţă patronată de Hudrea! Am înţeles că există unele aspecte în trecutul său care îl fac şantajabil... Ceva legat de dorinţa de carieră în rândurile activiştilor PCR şi pe tărâmul propagandei comuniste... Se ştie sigur, la nivel de Maramureş, că a scris o carte în care condamna în cel mai veninos limbaj comunist secta Martorilor lui Iehova, încercând oarecum să capteze interesul puternicilor de atunci. Poate o mai fi şi altceva...

Într-o vreme, Ardelean mi-a recunoscut că avea acţiuni la mai multe firme din România, fără să-mi precizeze însă la care şi la câte. La sfârşitul anilor 90 el a dispărut brusc de pe scena politică locală şi naţională. A refuzat orice promovare în prima linie (deşi a tranzitat pe la PSD şi PD) şi a refuzat să mai stea de vorbă cu jurnaliştii. Ani de zile n-a mai dat nici măcar un interviu, el... cel care anterior era mediatizat (local şi naţional) aproape zilnic! Ce se întâmplase cu "marele" Teodor Ardelean? Răspunsul a venit în scurt timp...

După plecarea lui Ardelean din Parlament şi desfiinţarea PUNR, Hudrea a tras sforile necesare în Guvern şi în Consiliul Judeţean Maramureş pentru a urgenta finalizarea în Baia Mare a unei investiţii mamut: noul sediu al Bibliotecii Judeţene! O clădire imensă, vastă, largă... spuneţi-i cum vreţi (vezi aici). Înainte chiar de terminarea construcţiei, Teodor Ardelean a fost numit director general al acestei instituţii! De atunci şi până în prezent el conduce Biblioteca Judeţeană Maramureş. Am înţeles atunci totul! După ce se folosise masiv de el, după ce îl recompensase cu acţiuni prin toată ţara, Hudrea îi pregătise lui Ardelean culcuşul de retragere! Postul de director al unei asemenea instituţii era unul comod, liniştit, ferit de bliţurile jurnaliştilor şi neexpus la scandaluri publice... În timp, numele lui Teodor Ardelean urma să fie uitat, iar contribuţia sa la jefuirea economiei naţionale în interesul lui Ioan Hudrea aşişderea!

Anii au trecut şi se părea că totul este în regulă în privinţa sa... dar Teodor Ardelean a comis o greşeală! Plictisit probabil de confortul Bibliotecii Judeţene, acum câteva luni el s-a înscris în noul partid Liberal-Democrat (al lui Stolojan)! Celălalt Teodor (Stolojan) căuta probabil nişte oameni în Maramureş care să-i promoveze PLD-ul. Ardelean era ideal deoarece - repet - în prestanţă publică se comportă excepţional şi are un discurs elaborat, care prinde la auditoriu. În plus, are şi relaţiile care să-i permită o ascensiune furtunoasă în noua sa activitate politică. Se pare însă că Teddy (cum este el alintat în judeţ) nu s-a sfătuit înainte de a face acest pas şi cu mentorul său, Ioan Hudrea (ca să nu mai vorbesc de Virgil Măgureanu!). Aşa că... citiţi aici! La nici cinci luni de când a intrat în PLD (şi de când a preluat conducerea acestui partid în Maramureş), Teodor Ardelean şi-a dat brusc şi inexplicabil demisia! Citiţi - în articolul la care v-am trimis - explicaţiile sale şi veţi recunoaşte că sunt penibile! Cum adică “pretentiile politice au crescut dupa referendum iar eu nu le pot face pe toate”... Teddy a primit ordin să revină la... normal, adică să se retragă din prim-planul vieţii politice pentru a nu atrage atenţia asupra sa!!! Acesta este adevărul! Amănuntul (demisia sa recentă din vârful PLD Maramureş) are relevanţă doar în contextul descris mai sus, altfel el nu este suficient de bine înţeles...

Să zicem că eu am luat-o puţin razna cu „teoria” mea (Hudrea, MEBO, Ardelean etc...). Ar trebui ca cineva să verifice exact câte firme privatizate prin metoda MEBO în anii 90 au dat între timp faliment (şi au fost cumpărate pe nimic de investitori strategici) şi câte mai menţin şi în prezent structura acţionariatului muncitoresc! Dacă cineva îmi va prezenta cifre şi date concrete în acest sens voi recunoaşte că am greşit. Altfel, a nega pur şi simplu o „teorie” (susţinută de argumente logice) fără a contrargumenta serios nu mi se pare OK... Să trecem mai departe însă...

Până s-a finalizat construcţia Bibliotecii Judeţene, Teddy Ardelean a „vegetat” ca director la o firmă privată din Baia Mare, Izoterom, firmă patronată de omul de afaceri Dumitru Matei (PSD). Matei are mai multe firme şi lucrează în special în întreprinderi axate pe producţie industrială. A dezvoltat afaceri în toată ţara şi chiar în Ucraina! A candidat în 2004 la Primăria Baia Mare dar a pierdut în faţa liberalului Cristian Anghel. Este tot din „gaşca” lui Virgil Măgureanu (şi – prin extensie – a lui Ioan Hudrea), dar pe „filiera” PSD (cu mai multe detalii despre acesta şi PSD voi reveni cu altă ocazie).

Gheorghe Brânzei, celălalt parlamentar PUNR-ist creat de Ioan Hudrea, a fost mai întâi primar ales al municipiului Baia Mare! Ochit de Hudrea cu ocazia alegerilor locle, acesta a fost atras imediat spre listele parlamentare, înscris în PUNR şi a ieşit deputat! Brânzei făcea parte din grupul de oameni ai lui Hudrea care încerca să menţină o „colaborare” eficientă între interesele sale şi conducerea Băncii Naţionale a României (direct cu Mugur Isărescu!). Tocmai de aceea, după ce a ieşit din Parlament a fost „ascuns” la comanda filialei Maramureş a BNR. Ce interese putea avea însă Hudrea (şi gaşca sa) la BNR? Aici e iarăşi tare mult de vorbit, aşa că o lăsăm – iar! – pe altă dată...

Vedeţi dvs, oameni buni, în Maramureş practic nu există o competiţie politică reală, veritabilă între diferitele partide sau între anumiţi lideri politici. Maramureşenii get-beget care s-au afirmat în politică nu au fost decât nişte marionete, executanţi docili ai unor ordine primite din sectoarele care i-au promovat acolo. În prezent, de exemplu, îl avem în Camera Deputaţilor (din partea PSD) pe „ilustrul” deputat-anonim Ioan Buda! Buda a fost mai întâi primar în Tg. Lăpuş, apoi prefect al judeţului. Toată cariera lui politică a fost finanţată de un puternic Trust de construcţii local. Este vorba de omul de afaceri Viorel Zoicaş, patronul SC Agecom SA. Zoicaş a plătit peste tot unde trebuia pentru ca acest Buda să ocupe funcţii importante. Încă de când era primar la Tg Lăpuş, Buda îi facilita lui Zoicaş Viorel obţinerea unor lucrări de construcţii plătite de la buget. Pentru cine are chef (şi timp de pierdut) e foarte uşor să documenteze la faţa locului lista de lucrări „executate” de SC Agecom în Tg Lăpuş. Una din ultimele lovituri marca Viorel Zoicaş este încasarea unei sume de peste 1 milion de euro pentru construirea în Baia Mare a unui nou sediu (ultramodern) pentru Vamă! Lucrarea s-a terminat la sfârşitul anului trecut, iar după 1 ianuarie 2007 (odată cu aderarea la UE), s-a decis desfiinţarea Vămii Baia Mare şi dezafectarea clădirii ultramoderne. Cine şi de ce a permis cheltuirea de la buget a unui milion de euro pentru construirea inutilă a acestui sediu? Eu m-am obosit, n-aveţi decât să verificaţi... Mai interesant ar fi însă de urmărit cine va primi de la stat (pe bani puţini, bineînţeles) această clădire „dezafectată”, „inutilă” şi „falimentară”...

Pentru ca „tacâmul” să fie complet, am să vă reamintesc (dacă cumva aţi uitat) că acest Viorel Zoicaş este cel care i-a construit frumoasa vilă lui Virgil Măgureanu în judeţul Sălaj (presa timpului a scris o mulţime de articole despre asta – inclusiv eu)... Tot el a ridicat şi casa primarului băimărean Cristian Anghel din Baia Mare. Apoi – în pas cu moda – şi-a făcut şi-o televiziune (Alpha TV Baia Mare). După ce-a supt câteva sute de milioane de la bugetul local pentru – vezi Doamne – publicitate, a închis-o şi gata! A trecut la alte afaceri... Să nu uităm de sediul ultraluxos pe care l-a „donat” filialei judeţene a PSD taman în buricul târgului. Voi mai reveni şi asupra acestui Viorel Zoicaş, pentru că – după cum vedeţi – face parte din celebra gaşcă „Măgureanu-Hudrea” şi n-aş vrea doar să trec în revistă anumite „afaceri” de-ale lui. Repet... Toate informaţiile „interesante” despre un asemenea om trebuie puse (şi accentuate) într-un context mai larg, pentru a fi mai uşor de „digerat”, adică de înţeles... Acestea (afacerile aranjate şi bănoase) n-ar fi fost posibile dacă el (individul numit simbolic „mafiot”) nu făcea parte dintr-un „sistem” care guvernează la negru - dacă pot spune aşa – sau în paralel cu guvernul real. Acest „sistem ticăloşit” (termenul l-am împrumutat de la Traian Băsescu, sper să nu se supere!) îl ajută pe mafiot să se îmbogăţească, să progreseze şi să-şi conceapă – la rândul său – o altă reţea de slujitori (în administraţia de stat, poliţie, justiţie etc...) care – la nevoie – să reacţioneze la ordin. De aceea reţelele de mafioţi în legătură directă cu statul pot fi foarte greu – sau deloc – răpuse!

În fine, povestea celui de-al treilea parlamentar PUNR de Maramureş, Nicolae Bud, e mult mai simplă. Acesta a fost chemat la birou de Hudrea care i-a pus în vedere următoarele: „Alege: ce vrei să fi, director în Ministerul Industriilor sau deputat?” Omul s-a zăpăcit un pic, dar în final a preferat deputăţia. Ca să fiu sincer, Nicolae Bud a fost un om cuminte, sufletist şi sincer interesat de amărâţii prezentului nu doar de parveniţii tranziţiei. Era singurul parlamentar la biroul căruia mai găseai şi oameni sărmani, nu doar inşi în frac şi costum... Dar şi Bud a fost folosit de Hudrea o bună perioadă. Totuşi, spiritul mai independent pe care acesta îl manifesta uneori, „slăbiciunile” pe care Bud le afişa faţă de oameni insignifianţi pentru „zeii” mineritului şi încercarea sa de a „rezolva” anumite probleme create iniţial chiar de către mentorii săi l-au dus - la un moment dat - la marginea prăpastiei! Lui Bud i s-a înscenat un dosar penal, i s-a ridicat imunitatea de parlamentar şi a fost trimis în judecată. Poate nu mă veţi înţelege, dar pentru mine (care am început să înţeleg cât de cât cum funcţionează sistemul) asemenea „recomandări” (cercetări penale la politicieni în anii 90!!!) reprezentau mai degrabă un certificat de bună purtare decât unul de „infractor”. De aceea, la vremea aceea – ca jurnalist – lui Nicu Bud i-am acordat credit şi l-am susţinut în „lupta” sa. În ultima clipă acesta a fost „salvat” tot de... Virgil Măgureanu! Fostul director al SRI l-a luat sub aripa sa protectoare, şi l-a băgat în noul său partid de atunci (PNR – Partidul Naţional Român). Încetul cu încetul (după eşecul proiectului PNR) Bud a fost abandonat de mentorii săi şi a lucrat ani buni ca director la o importantă firmă din Bucureşti. În 2004 şi-a forţat destinul şi a candidat independent la Consiliul Judeţean dar a ratat la mustaţă obţinerea unui post de consilier judeţean. Impresionaţi, oarecum, de succesul său la public, mai multe partide l-au curtat în ultimii ani pe Bud. În urmă cu două luni, acesta s-a înscris în PSD Maramureş!

Cam aceasta a fost mica poveste a muşchetarilor lui Ioan Hudrea din Maramureş... Voi reveni din nou, în curând...

Cornel SABOU

Primul jurnalist care m-a intervievat pe marginea acestui "Armaghedon" a fost însăşi... moartea! Vezi pe... http://moarteaonline.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=483&Itemid=63

Armaghedonul Maramureşului (I)

• Compania REMIN din Baia Mare a păgubit bugetul de stat de-a lungul anilor cu mii de miliarde lei
• Şeful mafiei din mineritul maramureşean a fost si este Ioan Hudrea
  
• Hudrea a condus ani buni fosta Regie a Plumbului şi Zincului din Baia Mare
  
• Tot el a fost artizanul falsei investiţii australiene sub masca SC Aurul” din Baia Mare, firmă care a cauzat alte prejudicii de zeci de milioane de euro bugetului de stat
  
• Nici o instituţie din România nu-l poate ancheta pe acest om pentru că este foarte bine protejat, în special de serviciile secrete
  
• Preşedintele Băsescu a fost informat… dar nici el nu face nimic!

Maramureşul e un judeţ extrem de interesant. Politicienii îl consideră un teritoriu stabil, deoarece - situat în nordul ţării, în afara oricărui drum comercial important, izolat de munţi şi văi - populaţia nu se modifică simţitor ani la rând! Pe aici, prin Maramureş, nu trece multă lume (decât în scurte vizite turistice)... Oamenii se nasc, trăiesc şi mor tot aici, în Maramureş. Nu se emigrează masiv nici spre alte ţări şi nici spre alte localităţi din România. Oamenii locului sunt mai mult simpli muncitori decât ambiţioşi pe tărâmul politic sau al afacerilor. Poate că tocmai de aceea mulţi politicieni de la centru au fost - de-a lungul anilor - "detaşaţi" în Maramureş pentru a intra în Cameră sau Senat (amintesc doar exemplele foştilor miniştri Aurel Constantin Ilie, Ioan Mircea Paşcu, Radu Stroe sau Ioan Avram Mureşan). Din punctul de vedere al liniştii sociale, aici a fost mereu pace! Cele mai mari grupuri sindicale (cele din minerit) au fost mereu ţinute sub control de administraţia locală prin promovarea şi menţinerea unor lideri sindicali corupţi. Aşa se face că minerii maramureşeni nu au participat la nici o mineriadă şi nu au declanşat nici o formă importantă de protest în toţi aceşti 17 ani care au trecut de la Revoluţie. Ba mai mult, minerii (şi familiile lor) au constituit mereu o masă importantă de manevră electorală. Şeful Companiei REMIN (fosta Regie a Plumbului şi Zincului) a manipulat întodeauna zecile de mii de voturi din sectorul minier în favoarea unuia sau altuia din candidaţi.

In anii 90, şef al acestei instituţii era Ioan Hudrea, unul din cei mai corupţi (şi periculoşi) oameni din România post revoluţionară! Cine şi cât se ştie de acest Ioan Hudrea? Sunt convins că cea mai mare parte din jurnaliştii importanţi din România nici n-au auzit de existenţa acestuia... Şi totuşi, a fost o vreme în care acest om "a tăiat şi a spânzurat" după cum au vrut muşchii lui! Şi nu doar la nivel local, ci chiar la nivel internaţional!

Pe la mijlocul anilor 90, Curtea de Conturi a judeţului Maramureş a "îndrăznit" să efectueze un control amplu asupra activităţii financiare a Companiei REMIN (pe atunci R.A.Pb.Zn. – Regia Autonomă a Plumbului şi Zincului). Compania era finanţată de la bugetul de stat şi înghiţea anual zeci de miliarde lucrând - după cum s-a spus - în pierdere. La vremea aceea am avut şi eu în mână o copie integrală a dosarului întocmit de procurorii Curţii de Conturi. Au fost descoperite atunci evaziuni fiscale şi alte infracţiuni comise de acest Hudrea care au adus statului prejudicii imense!! Compania din subordinea sa elabora mereu situaţii false pe baza cărora primea de la buget noi şi noi finanţări ilegale. După mai mulţi ani de asemenea practici, se putea spune că Hudrea înşelase bugetul de stat cu multe zeci de miliarde de lei! Dar unde se duceau aceşti bani? Oficial, nimeni nu ştie... Neoficial... Compania lucra cu o seamă de firme private (atent selecţionate de însuşi Hudrea). Aceste firme erau conduse de patroni care aparţineau diferitelor partide politice. Când Hudrea dorea să sponsorizeze mai puternic un anume partid făcea comenzi enorme către o anumită firmă şi astfel banii ajungeau unde trebuie. O parte din câştigurile astfel obţinute erau folosite în interes de partid, dar cea mai mare parte ajungea în buzunarele câtorva lideri locali care-şi constituiau astfel o situaţie materială de lux. Pe de altă parte, Hudrea era extrem de abil... El reuşea să motiveze (financiar, bineînţeles) multe persoane din cadrul conducerii Guvernului român, astfel încât de cele mai multe ori rămânea imun la orice fel de posibile consecinţe în defavoarea sa.

Prin 1996, am publicat un articol în "Ziua de Ardeal" despre controlul Curţii de Conturi. Hudrea a organizat o conferinţă de presă şi a declarat că-şi va rezolva problema la un nivel superior, aşa că rezultatele controlului efectuat de procurorii Curţii nu pot fi relevante. Vreau să vă spun că aşa s-a şi întâmplat! Pornit pe drumurile întortocheate ale superiorilor de la Bucureşti, dosarul care-l incrimina pe Hudrea s-a pierdut... De dragul rigorilor jurnalistice am să precizez că acel dosar care releva practicile ilegale patronate de Ioan Hudrea l-am primit de la omul de afaceri Gheorghe Zoicaş. Zoicaş lucrase în minerit şi fusese azvârlit afară din sistem de Hudrea. De-a lungul anilor, Zoicaş a făcut tot ce a putut pentru a-l lovi cumva pe Hudrea, pentru a se răzbuna de fapt. În 1995-1997 Gheorghe Zoicaş patrona ziarul săptămânal „Nord Magazin”, ziar la care mi-am făcut şi eu debutul în presă (în 1995). Nu am lucrat mult timp la el, dar ştiu că profita de orice informaţie, cât de mică, pentru a lovi în Hudrea. Ne cerea nouă, redactorilor, să folosim informaţiile în articole sau (dacă acestea nu erau prea sigure) în clasicele „bârfe” publicate întodeauna cu caracter de relativitate. De la „Nord M” eu m-am transferat corespondent la cotidianul „Ziua”, dar am rămas – peste timp – în relaţii de colaborare cu acest Zoicaş... Atunci când Zoicaş a făcut rost de dosarul de la Curtea de Conturi s-a arătat interesat să-l mediatizeze cât mai mult, iar eu eram pentru el cea mai "valabilă" ocazie. Aşa că mi-a dat o copie integrală a dosarului (mai multe sute de pagini). Vreau să vă spun că la vremea aceea (anul 1996, cred...) nimeni nu a negat autenticitatea acelui control (şi evident, a dosarului), nici chiar Hudrea. Ar fi foarte interesant – pentru jurnaliştii de investigaţie de la Bucureşti – să afle cine a stopat acea anchetă declanşată de procurorii Curţii de Conturi Maramureş! Pentru că – în timp – cu Hudrea nu s-a întâmplat nimic, nimeni nu l-a chemat la nici o anchetă, nu a dat nici o declaraţie nicăieri! Asta deşi, repet, dosarul respectiv proba fără nici un dubiu pagube de miliarde produse de acest om la bugetul de stat al României! (În timp, eu am „pierdut” acel dosar... Sincer, nu-mi mai amintesc unde l-am rătăcit. Publicasem date din el aşa că nu mai era un document actual. Arhiva mea era de sute, mii de documente şi periodic mai scăpam de cele vechi, folosite, pentru a avea spaţiu pentru cele noi).

Ioan Hudrea era şi un om foarte răzbunător... Directorii de mine din subordinea sa trebuiau să percuteze întodeauna aşa cum dicta el, fără iniţiative personale sau proteste. Cei care îl contraziceau erau zburaţi din sistem imediat. Aşa se face că împotriva lui Hudrea s-au trimis câteva memorii la Parlament, Guvern şi prin alte locuri, memorii scrise de persoanele pe care el le hărţuia. Amintesc aici doar cazul deputatului (PRM şi apoi PSD) Luca Ştefănoiu... Ştefănoiu fusese - înainte de a ajunge parlamentar - director de mină. Avusese un conflict deschis cu Hudrea şi lupta lor ajunsese să fie desfăşurată pe faţă, la vedere. Poate că nu întâmplător (?!), Ştefănoiu a fost singurul parlamentar din istoria Maramureşului care a fost implicat într-un accident de circulaţie soldat cu o victimă, accident în urma căruia s-a ales cu un dosar penal. A scăpat de probleme doar retrăgându-se din politică şi plătind o groază de bani familiei victimei. Hudrea însă s-a reprofilat...

După ce a stors tot ce se putea de pe spatele mineritului maramureşean lucrând din interior, Hudrea a decis că e mai bine să se retragă în secorul privat pentru a continua jaful sub masca unui "investitor strategic". A înfiinţat o serie de firme, o încrengătură de relaţii şi de acţionariate care a acaparat întreaga piaţă a mineritului maramureşean. A fost implicat în celebra firmă româno-australiană "AURUL" care a produs o poluare "accidentală" a apelor din judeţ astfel încât Ungaria a dat statul român în judecată şi a câştigat despăgubiri de milioane de euro. După ce a tras această ţeapă, s-a retras din nou din parteneriat încasând toate profiturile rezultate din exploatarea aurului maramureşean şi lăsând statului grija plătirii imenselor amenzi şi a despăgubirilor către statul maghiar. Aurul a fost declarată în stare de faliment, iar statul român (asociat cu Hudrea în această afacere) a rămas să plătească oalele sparte (milioanele de euro pagubă către Ungaria, plus alte milioane credite contractate în timp şi nerambursate). Iniţial, după falimentul „Aurului”, noua societate care administra prelucrarea piritelor aurifere din Maramureş a fost SC Transgold, firmă condusă de foşti directori ai companiei REMIN, care pe timpuri lucrau în subordinea lui Hudrea. Acum, şi Transgold este în faliment, întreaga afacere fiind lăsată baltă de falsul investitor australian, de fapt de Ioan Hudrea. Vreau să vă mai spun că SC Aurul (şi apoi SC Transgold) sunt suspectate că au declarat concentraţii false în aur ale piritelor prelucrate. Întregul proces tehnologic este complicat, dar rezumând putem spune că pirita colectată (din deşeuri miniere) nu mai este prelucrată în România (la Combinatul „Phoenix” din Baia Mare) ci exportată. Aşa se face că nici o instituţie din România nu poate verifica exact care este adevărata cantitate de aur care se extrage din această pirită. Pentru că statul român este asociat în această afacere, putem spune că de fapt el a fost păgubit cu o valoare care nu poate fi exact cuantificată, dar care cu siguranţă este foarte mare.

Numele lui Hudrea a fost, neoficial, vehiculat şi în legătură cu moartea celor patru jandarmi de la Arhivele din Baia Mare. Cazul de care vorbesc a îngrozit Maramureşul în septembrie 2003... Oficial, se spune că unul din jandarmii aflaţi în pază a înebunit (cică era satanist!), şi-a împuşcat foştii colegi apoi s-a sinucis (citiţi aici scurta poveste şi apoi aici o analiză a variantei parchetului). Neoficial însă, se vorbeşte despre faptul că la ordinul lui Hudrea cineva ar fi încercat sustragerea – sau înlocuirea - din arhivele maramureşene a documentelor care ar proba adevărata concentraţie de aur din piritele maramureşene. Pentru că unul din jandarmi s-a nimerit să-l prindă pe intrus, acesta i-a ucis pe toţi cei aflaţi în gardă şi a înscenat pretinsa nebunie a jandarmului Flaviu Pop. La o primă vedere varianta pare neverosimilă, dar dacă ne gândim că astfel sau putut proteja zeci sau sute de tone de aur sustrase de la statul român nu pare chiar atât de deplasată! În altă ordine de idei, pot să vă spun că am vorbit cu mai mulţi jandarmi din Baia Mare. Nimeni, dar absolut nimeni (uşor de verificat – întrebaţi orice jandarm băimărean, cu sau fără funcţie!) nu crede în varianta oficială a Parchetului, cum că un coleg de-al lor a înebunit şi i-a împuşcat pe ceilalţi! Mai mult, unele voci mi-au descris şi posibilitatea „tehnică” prin care putea fi săvârşită crima de către o persoană din exterior, dar cu acest subiect voi reveni în viitor (merită dezvoltată ideea).

În perioada 1990-1998 mai mulţi miniştri ai industriilor sau de interne au venit în Maramureş şi - după ce au fost sesizaţi asupra corupţiei patronate de acest Hudrea - s-au angajat să ia măsuri ferme. Nu s-a întâmplat niciodată ca Hudrea să fie deranjat cu vreo anchetă a Parchetului sau - mai nou - a DNA! Deşi - de-a lungul timpului - a provocat pagube de zeci de milioane de euro statului român (ultra-mega-documentate!) nici o instituţie de stat nu s-a apropiat de afacerile acestui mafiot! Nu s-a demarat nici măcar o anchetă serioasă! Oare de ce?

Printre preocupările cotidiene ale acestui mafiot erau şi formarea (pregătirea) şi lansarea pe piaţă a unor politicieni locali. Negocia acordarea de funcţii pentru diverse persoane până la nivel de guvern (directori de direcţii în ministere sau secretari de stat). Bugetul de bani negri de care dispunea în perioada în care era şef la R.A.Pb.Zn. îi permitea să plătească cash pentru obţinerea unor avantaje pentru protejaţii săi. În Maramureş, în perioada 1992-1998 era de notorietate faptul că majoritatea candidaţilor din alegerile parlamentare veneau mai întâi la Hudrea pentru a obţine "aprobare" de a candida! La vremea aceea, direcorul R.A.Pb.Zn. a întemeiat relaţii extraordinare de „afaceri” cu directorul SRI Virgil Măgureanu şi cu alţi şefi de servicii secrete. Se implica foarte mult în aducerea unor aşa-zişi investitori din America sau din alte ţări occidentale cu care negocia tot felul de afaceri păgubitoare pentru statul român, dar profitabile pentru buzunarele lor. România cumpăra (prin Ioan Hudrea şi R.A.Pb.Zn.) utilaje de milioane de dolari care în Vest erau deja casate şi care nici la noi nu puteau fi folosite! Hudrea menţinea legături strânse cu toţi directorii de Regii miniere din România care făceau afaceri asemănătoare cu ale lui. Toţi aceşti directori de Regii miniere se constituiau de fapt într-o mafie suprastatală care manevra (manevrează şi în prezent!) după bunul plac bugetul de stat. Ei dictează din fotoliile lor ce buget trebuie alocat secorului pe care îl conduc, iar Guvernul (şi apoi Parlamentul) îl votează fără nici un comentariu. În fiecare an, în momentul în care se discută Legea Bugetului, aceşti directori de regii, îşi activează toţi protejaţii instalaţi din timp în Guvern şi Parlament pentru a aproba fără comentarii bugetele solicitate! Eu ştiu doar ce agitaţie mare era în Maramureş printre toţi Parlamentarii atunci când - anual - se discuta Legea Bugetului! Toţi aceşti "reprezentanţi ai poporului" se călcau în picioare pentru a îndeplini ordinele trasate de Ioan Hudrea, respectiv de a se asigura de aprobarea bugetului în sensul celor propuse de regiile falimentare din minerit..!

Trebuie să precizez că o parte din activitatea acestui prim-mafiot a frost publicată în presa regională. (Ziarul „Ziua” e doar un exemplu, dar dacă daţi căutare cu „Ioan Hudrea” pe google mai găsiţi câteva articole). A fost vorba însă de mici povestioare, nelegate între ele... Nimeni nu a încercat o privire de ansamblu asupra întregii sale activităţi pentru a o încadra într-un tipar general, pentru a desluşi pe de-antregul (sau măcar parţial) resorturile care au făcut posibilă ascensiunea sa fulminantă şi menţinerea sa în topul miliardarilor „negri” din România! Pentru că Ioan Hudrea este unul din cei mai bogaţi „oameni de afaceri” din România, dar – vă asigur – nu-l veţi găsi niciodată într-un „Top 300”!!

L-am cunoscut personal pe acest om de câteva ori... Prima dată l-am vizitat la spital (prin 1996, înainte de a publica ceva despre el). Era internat – dacă bine ţin minte – cu ceva fractură de picior. Vroiam să mă conving dacă e cu adevărat internat sau dacă e o diversiune. L-am vizitat solicitându-i un interviu. A refuzat interviul dar m-a primit amabil. Era întins pe un pat şi înconjurat de tot felul de staţii de emisie şi alte aparate. „Chiar şi din spital pot să-mi conduc Regia” îmi spunea el dorind să-mi arate că este stăpân pe „sistem”. După ce am publicat câteva articole în „Ziua de Ardeal” despre ilegalităţile lui ne-am întâlnit într-o conferinţă de presă în care a încercat să combată acuzaţiile care i le aduceam. A „fentat” întodeauna răspunsurile directe... În legătură cu dosarul de la Curtea de Conturi, când l-am întrebat dacă recunoaşte faptele descrise acolo mi-a răspuns că rezoluţia procurorilor Curţii a fost atacată la organul ierarhic superior (nu mai ţin minte dacă la Cluj sau Bucureşti – mea culpa!) şi deci, nu este „definitivă”. Adică, la o problemă de fond el răspundea cu una de procedură...

În timp (pentru că scrisesem de el) mai mulţi oameni m-au căutat spre a-mi furniza alte informaţii... Un lider al unui (mai) mic sindicat din minerit (de la Flotaţia Baia Sprie, cred) pe numele său Daniel Ciurcaş, după ce a fost dat afară din sistem a venit să-mi dea tot felul de declaraţii contra lui Hudrea. A ţinut chiar şi o conferinţă de presă... Era însă prea mic pentru un război aşa mare! A rămas pe drumuri...

A venit apoi la mine o tipă bine de tot... Înaltă, subţire, drăguţă, tânără... Fata avea şi ea – cică - ceva de împărţit cu Hudrea. Îşi pierduse – tot aşa – un loc de muncă. Mi-a declarat, de asemenea, mai multe lucruri despre directorul R.A.Pb.Zn. printre care şi faptul că acesta ar fi sponsorizat publicarea unei cărţi de către colonelul Ioan Pop, pe atunci adjunct al şefului Poliţiei Maramureş (peste timp, acest Pop a ajuns şeful IJP Cluj). Pop a dat-o în judecată pe tipă pentru calomnie. În proces am fost citat ca martor. Eu am prezentat originalele declaraţiilor ei depuse la mine la redacţie şi, cum tipa nu putuse proba pretinsa sponsorizare, a pierdut procesul.

Ajuns aici, mă văd nevoit să fac o scurtă paranteză... Cele mai multe întâlniri dintre mine şi tipa respectivă se desfăşurau în oraş, dar de câteva ori am fost invitat în „garsoniera ei”, undeva pe stada Luminişului din Baia Mare. Acolo, seara, în semiîntuneric şi la o sticlă de vin, îmi făcea tot felul de avansuri... Nu zic, poate aş fi căzut în mrejele ei (eram tânăr, pe atunci necăsătorit, deci fără obligaţii), dar „vraja” s-a rupt brusc într-o seară. Trebuind să-i dau ceva am trecut pe la ea neanunţat... Am găsit-o – spre surpriza mea – împreună cu şeful de atunci al serviciului de informaţii 0215 din Maramureş, pe numele său Brânduşan! Ce căuta un şef de serviciu secret într-o garsonieră dintr-un cartier amărât, în compania unei „dame” simplă-fostă salariată la R.A.Pb.Zn.? Pentru mine a fost un şoc, deoarece pe Brânduşan îl ştiam din alte „combinaţii” pe care acesta le patrona... Printre altele, la vremea aceea, şeful de la „doi şi-un sfert” îl apăra cu dinţii pe... şeful IJP Maramureş, colonelul Vasile Mureşan, care se afla într-un conflict la sânge cu adjunctul său, col. Ioan Pop – cel cu sponsorizarea - (despre această poveste voi vorbi într-un alt episod)! A fost ultima întrevedere pe care am avut-o cu madam... După asta am aflat că a plecat din ţară şi s-a „pierdut” undeva prin Spania... Din investigaţiile făcute ulterior, am înţeles că tipa era doar una din damele folosite de şefii poliţiei pentru a zăpăci de cap anumite persoane de pe care trebuiau să stoarcă informaţii sau să le folosească în orice alt mod. Atunci când misiunea acestopr dame eşua (cum a fost în cazul meu) ele erau scoase de pe piaţă şi pierdute în occident! Nu ştiu nici azi dacă e adevărat că a fost angajată la R.A.Pb.Zn sau asta era doar o „legendă”... În timp, ea îmi povestise despre tot felul de orgii la care fusese împreună cu Ioan Hudrea sau despre felul în care acesta cheltuia valize de bani prin localurile de noapte cu clientelă atent selectată. Nu ştiu dacă acestea erau adevărate sau erau doar momeală pentru a mă cuceri şi apoi folosi în alte scopuri... Ştiu că, deşi unele declaraţii ale ei le mediatizasem, Hudrea nu a ieşit deloc să facă polemică cu ea.

În altă ordine de idei, despre activităţile ilegale ale lui Hudrea ştiu extrem de multe persoane. Am enumerat aici doar câteva: fostul deputat de Maramureş Luca Ştefănoiu, omul de afaceri (acum miliardar) Gheorghe Zoicaş, procurorii Curţii de Conturi Maramureş, fostul lider sindical Daniel Ciurcaş. Aceştia au ieşit în faţă, la război – cum se spune, dar mai sunt mulţi alţii, oameni de afaceri, politicieni care-l cunosc extrem de bine. Orice parlamentar de Maramureş din perioada 1990-2000 a avut o experienţă personală cu acest Hudrea şi ar putea povesti multe. Cine să-i întrebe însă??? Anii au trecut şi nimeni nu se mai interesează de trecutul infracţional al lui Ioan Hudrea, sau de influenţa sa malefică din prezent. Omul străbate oceanele, continentele şi pune pe picioare alte şi alte afaceri tot mai păgubitoare pentru statul român... Nimeni nu-l urmăreşte, nimeni nu-l anchetează! Pentru justiţia română, Ioan Hudrea este un mafiot prea puternic!!!

În media locală nu s-a scris, cred, niciodată nimic despre el şi despre ilegalităţile sale. A dat de câteva ori publicitate en-gros şi le-a închis gura tuturor. La un moment dat (pe când se afla în „război” cu mine) comandase câte o pagină publicitară la ambele cotidiene existente pe atunci în Baia Mare, „Glasul Maramureşului” şi „Graiul Maramureşului”. Intenţiona să scrie pe acea pagină tot felul de injurii la adresa mea. Am fost chemat personal de redactorul şef al „Glasului”, Ananei Gagniuc (care îmi era prieten), şi acesta m-a informat despre situaţie. M-a rugat să înţeleg situaţia şi să nu mă supăr. Totuşi, s-a declarat de acord să refuze publicarea respectivei pagini dacă şi celălalt cotidian, „Graiul”, se declara de acord să refuze – la rândul său – publicarea injuriilor lui Hudrea. Întrucât redacţiile celor două ziare se aflau în aceiaşi clădire, ne-am deplasat împreună (eu şi Gagniuc) la sediul „Graiului” unde am întrebat dacă vor publica comanda lui Hudrea. „Nici vorbă” ni s-a spus... „Nu ne punem noi cu cei de la Ziua” a firmat unul din şefi (eu scriam la Ziua şi se pare că „tonul” ziarului era receptat ca fiind foarte dur, motiv pentru care Graiul nu dorea să devină „duşmanul” nostru). Aşa se face că paginile respective nu au apărut niciodată... A fost mica mea victorie în războiul cu „marele” Ioan Hudrea!

Există însă şi un alt personaj, mult mai puternic, care îi poartă sâmbete lui Ioan Hudrea şi care ar putea oferi informaţii suplimentare de calibru „greu” despre activitatea infracţională a acestuia. Este un fost şef al Companiei REMIN de pe vremea lui Ceauşescu şi fost ministru al minelor după 1989, Nicolae Dicu. Omul m-a contactat telefonic pe vremea aceea, dar el era la Bucureşti, eu în Baia Mare şi n-am reuşit să ne întâlnim. (ca fapt divers, citiţi următoarea ştire publicată de un ziar electronic din Baia Mare. Cine ştie citi printre rânduri înţelege mai mult decât e scris acolo). Am înţeles că în 2006, Dicu l-a sesizat chiar şi pe preşedintele Traian Băsescu asupra „crimelor” săvârşite de Ioan Hudrea, dar de atunci nu s-a primit nici un semnal de la preşedintele-luptător cum că ar urgenta oarecum cercetarea penală a lui Hudrea. Să fie oare acest om mai puternic decât preşedintele?..

Numele lui Ioan Hudrea va fi pomenit des şi în alte episoade din serialul „Armaghedonul Maramureşului” deoarece acest personaj s-a implicat – de-a lungul anilor – în tot ceea ce înseamnă viaţă politică, administrativă şi de afaceri judeţeană.

Mă opresc deocamdată aici... Ar mai fi multe de scris numai despre acest om, dar mă tem că mă lungesc prea mult cu primul material... Voi reveni foarte curând.

Cornel SABOU

Condamnat la închisoare (II)

A doua condamnare pe care am primit-o din partea "justiţiei" maramureşene este de 5 (cinci) ani închisoare. Infracţiunile care mi se impută sunt fals şi înşelăciune, adică eliberarea a 70 de adeverinţe de salarizare false şi folosirea lor pentru a cumpăra bunuri în rate de tot atâtea persoane. Iată despre ce e vorba...

În anul 2003 eram administrator al firmei SC Sacoda SRL din Baia Mare. Obiectul principal de activitate al firmei era executarea lucrărilor de construcţii. Nu lucram decât cu persoane fizice (n-am luat niciodată vreun leu de la bugetul de stat). Am construit case, spaţii comerciale sau am modificat (modernizat) apartamente. Cererea de lucru era foarte mare motiv pentru care am colaborat cu multe echipe de meseriaşi în construcţii fără să am contracte de muncă cu aceşti muncitori. Ziarele maramureşene sunt pline şi azi de anunţuri pe domeniul construcţiilor date de mici echipe (2-3 oameni) care caută de lucru. Ei bine, la un moment dat (după o colaborare de câţiva ani) o astfel de echipă (formată din patru muncitori) m-a solicitat să le dau câte o adeverinţă de salarizare pentru a-şi putea lua anumite bunuri în rate. Iniţial am refuzat pentru că oamenii nu aveau contract de muncă la firma mea, dar ei mi-au spus că asta nu e o problemă. Vorbiseră la unul din magazine şi vânzătoarea de acolo le-a spus că nu contractul contează ci posibilitatea efectivă, reală de a plăti ratele. Pentru a fi convins de acest fapt am fost sunat chiar de juristul Băncii Transilvania din Cluj Napoca (BT Direct) care s-a arătat interesat doar de colaborarea care există între firma mea şi aceşti muncitori. I-am spus atunci acestui jurist că nu există contracte de muncă, dar colaborarea este reală, de mai mulţi ani, iar oamenii chiar câştigă bani frumoşi de pe urma acestei colaborări. Juristul acesta mi-a confirmat că nu-l interesează contractele ci doar posibilitatea de a plăti (ulterior, acest lucru mi-a fost confirmat chiar şi de poliţie şi de instanţa de judecată)Ei bine, în aceste condiţii am eliberat acele adeverinţe. Băieţii aceia mi-au cerut ulterior şi alte adeverinţe pentru persoane cu care colaborau adesea în diferite lucrări. Aşa s-a ajuns, în timp, la 70 de adeverinţe.
Vreau să vă spun că până la un moment dat toată această poveste avea un caracter absolut normal. Ne încadram, ca să zic aşa, în tendinţa generală a "poporului" de a lua anumite bunuri în rate pentru folosul personal. Chiar şi familia mea (inclusiv mama şi soţia mea) au luat asemenea bunuri. Problemele au apărut însă imediat...
Unul din aceşti muncitori care îmi solicitaseră adeverinţe la început (pe numele său Marin) era un fost puşcăriaş, condamnat în dese rânduri pentru înşelăciune (eu, la data respectivă nu ştiam acest lucru). Pornind de la faptele (reale) descrise mai sus (colaborarea bună pe care o avea cu mine, lucrările în derulare, indulgenţa băncii de a accepta adeverinţe false pentru acordarea de finanţări pentru cumpărarea de bunuri etc) s-a gândit să obţină un profit din această situaţie şi mi-a solicitat adeverinţe pentru oameni care nu lucraseră niciodată cu el în echipă la lucrări de construcţii. Marin îi convinsese să meargă la magazin, să cumpere în acest fel produsele şi să i le dea lui (pentru această tranzacţie omul primea ceva bani mărunţi). După ce se vedea cu produsele în braţe, Marin le vindea unor "şmecheri" locali la preţuri mult mai mici decât erau acestea achiziţionate. Aşa se făcea escrocul nostru cu nişte bani... La vremea aceea nu aveam cunoştinţă de aceste combinaţii şi atâta vreme cât lucrările şi colaborarea dintre noi pe domeniul construcţiilor continua se plăteau şi ratele şi deci nu îmi făceam griji.
Problema mai gravă a apărut ulterior. Acest Marin a zăpăcit de cap o vânzătoare de la un magazin care vindea asemenea bunuri în rate. Tipa (tânără, studentă) s-a lăsat amăgită de promisiunile sale (escrocii de meserie sunt de cele mai multe ori foarte convingători) şi a acceptat să-i dea anumite bunuri în rate fără ca omul, titular al contractului, să mai fie prezent în magazin. Acest lucru i-a dat ocazia lui Marin să organizeze o altă schemă. El făcea rost de copii după buletinele unor oameni (unele le luase chiar din biroul meu, unde erau stivuite cererile de angajare depuse de diverse persoane însoţite de copii după buletin) şi cu aceste copii se ducea la magazin. Tipa de care vorbeam accepta să întocmească contracte de vânzare doar pe baza acestor copii şi să-i livreze produsele chiar dacă beneficiarul legal nu era prezent. Ulterior, am înţeles că o parte din "profitul" astfel obţinut îl împărţeau. Ca să nu lungesc povestea (care are foarte multe astfel de detalii) am să vă spun că la un moment dat unul din cei care nu luase de loc bunuri în rate se trezise acasă, în poştă, cu un plic de la BT Direct în care îi erau trimise desfăşurătorul de plată a ratelor, contractul de finanţare şi alte pliante. La fel s-a întâmplat şi cu celelalte persoane în numele cărora (doar cu o copie după buletin) Marin luase bunuri în rate. Aceştia (nu ştiu nici acum câţi sunt, vreo 4-5 probabil) s-au dus la bancă să reclame că ei n-au luat nimic în rate. Banca i-a trimis la poliţie şi aşa s-a născut dosarul penal.
Poliţia a solicitat băncii toate contractele semnate cu "angajaţi" ai formei Sacoda şi aşa s-a întocmit lista de 70... De aici încolo s-a început vânarea mea, chiar dacă toate aceste operaţiuni s-au făcut fără ştiinţa mea şi fără participarea mea directă.
Prima veste pe care am primit-o a fost că BT Direct a suspendat toate contractele de finanţare şi că solicită achitarea integrală a contravalorii acestora într-un termen foarte scurt. Sincer să vă spun, înţeleg oarecum modul de gândire al băncii... Pentru a vinde cât mai mult, BT Direct acceptase toate aceste contracte false plecând de la premisa că ele se vor plăti şi deci... nu mai contează dacă există sau nu! Când a descoperit că există însă şi bunuri cumpărate în numele unor persoane care nu aveau cunoştinţă de existenţa contractelor s-a hotărât să oprească toată "afacerea" şi să-şi încaseze banii. În acest scop a dat şi "ultimatumul" cu anularea contractelor şi a solicitat plata lor integrală. Acum vor începe să apară tot felul de situaţii ciudate. Din cele 70 de persoane, vreo 40 reuşesc să-şi lichideze "problemele" cu BT Direct (era vorba, cred, de primele contracte care se făceau "pe bune" şi oamenii erau speriaţi de apariţia peste noapte a poliţiei în casa lor). Restul nu au reuşit... şi au ajuns inculpaţi în procesul care a urmat.
N-am înţeles niciodată cum se face că eu sunt acuzat de fals (eliberarea unor adeverinţe de salarizare false) dar în proces nu sunt reţinute decât cele 30 de cazuri de adeverinţe în care persoanele nu au reuşit să-şi lichideze contractul! Ceilalţi 40, dacă au plătit, au fost scoşi din dosar! Deci, dacă au plătit, adeverinţele acelea nu mai sunt false? Se pare că da... După cum vedeţi, chiar şi numai din acest exemplu se confirmă faptul că de la bun început banca ştia de faptul că adeverinţele sunt false. Poliţia era folosită - pe de o parte - pentru a recupera banii băncii (iar dacă banii se recuperau, falsul nu mai exista!), iar pe de altă parte pentru a mă înfunde pe mine. Cum? Veţi vedea...
Panicat de faptul că Poliţia a intrat pe firul escrocheriilor sale, acest Marin de care vorbeam a încercat să-şi piardă urmele. Mai întâi şi-a schimbat numele (din Marin ONUC în Marin ARGYELEAN), apoi - când a primit citaţie de la poliţie - a fugit din ţară! Ajuns în Franţa, a lâncezit pe acolo câteva luni... Apoi, rupt de foame, este silit să se întoarcă în ţară. Aici este arestat de poliţie. M-am bucurat atunci gândindu-mă că odată cu prinderea lui lucrurile se vor clarifica. Dar nu a fost aşa...
Ajuns în arestul poliţiei, lui Marin i se propune un târg. Trebuie să-l înfunde pe Cornel Sabou şi va scăpa cu o pedeapsă mai mică. Prostul, a crezut că acest "troc" este valabil şi a început să inventeze poveşti împotriva mea. M-am trezit astfel că sunt "capul" acestei "reţele" de infractori care au avut drept unic scop înşelarea Băncii BT Direct! Că Marin împărţea cu mine câştigurile sale din aceste operaţiuni cu bunuri luate în rate! Că eu organizasem totul, că eu eram Al Capone în persoană! Prima oară m-a pufnit râsul, apoi m-am îngrijorat... Toate aceste declaraţii ale lui Marin împotriva mea erau flagrant contrazise de declaraţiile persoanelor (cei 30 sau 70). Toţi aceştia (sau, mă rog, cea mai mare parte a lor) declaraseră că nici nu mă cunoscuseră pe mine! Unii spuneau chiar că Marin se prezentase ca fiind de fapt patronul Sacoda SRL şi că le promisese tot felul de avantaje. Cu toate acestea, Poliţia şi Parchetul nu au ezitat să mă treacă mai departe ca fiind "capo di tutti capi".
Surpriza lui Marin a fost totală când avea să afle că a fost condamnat, la fel ca mine, la 5 ani închisoare. Se aşteptase la mult mai puţin având în vedere "colaborarea" sa cu poliţia... M-a sunat de mai multe ori spunându-mi că-i pare rău, dar nu mai are ce face.
Acestea sunt faptele pentru care am primit 5 ani de închisoare. În prezent, procesul se desfăşoară în prima fază de apel, la Curtea de Apel Cluj. Iată o scurtă listă cu neregulile pe care le reclam în acest caz:
1. De la bun început, Poliţia şi Parchetul au dorit cu orice preţ să mă implice cât mai mult în acest dosar şi asta indiferent de cum arăta de fapt realitatea. Da, eu emisesem acele 70 de adeverinţe, dar atâta era tot! Nu avusesem nici un fel de înţelegere cu nimeni, nu primisesem nici un ban de la nimeni. Credeam că oamenii sunt real interesaţi de a avea anumite bunuri, iar dacă banca acceptase situaţia eu le dădeam adeverinţele.
2. O mulţime de probe existente la dosar demonstrează că n-am avut nimic de-a face cu escrocheriile, dar multe dintre acestea sunt interpretate cu rea credinţă împotriva mea. Vă dau un singur exemplu (din multele existente!): în rechizitoriu, se spune la un moment dat că "Marin Onuc s-a recomandat în dese rânduri ca fiind patronul firmei SC Sacoda SRL" Atribuindu-şi această calitate el convingea diverse persoane să meargă şi să scoată bunuri în rate, promiţându-le acestora tot felul de avantaje. Mai departe însă, în rechizitoriu, Parchetul spune că "patronul SC Sacoda a mers, a promis, a făcut..." fără să precizeze că de fapt e vorba de falsul patron, adică de Marin Onuc şi nu de mine! Aşa se face că "patronul SC Sacoda" a devenit capul mafiei în mod real, dar e vorba de acest fals "patron", Marin Onuc. Parchetul însă a manevrat spectaculos această situaţie şi s-a acreditat ideea că patronul real al firmei (adică eu!) ar fi făcut toate aceste matrapazlâcuri. Asta deşi - repet - din toate verificările făcute în detaliu rezultă că eu n-am făcut nimic altceva decât să semnez acele blestemate de adeverinţe! Atât!
3. Imediat ce a luat primele declaraţii, poliţia a publicat un comunicat în presa locală "informând" că eu sunt cercetat penal pentru fals şi înşelăciune! Poate nu mă credeţi, dar acesta a fost modul în care eu am aflat de existenţa dosarului! M-am dus revoltat la poliţie şi l-am chestionat pe inspectorul cu pricina întrebându-l cum poate da un astfel de comunicat fără să facă verificări şi fără să mă cheme la cel puţin o declaraţie. Mi-a răspuns că ştie el cum stau lucrurile şi că va îmi va veni rândul să dau şi eu declaraţii, să nu-mi fac griji...
4. În prima instanţă (la Tribunalul Maramureş) nu au fost deloc audiaţi cei 40 care şi-au rezolvat problemele cu BT Direct. Audierea lor ar fi fost în favoarea mea demonstrând că mulţi oameni îşi luaseră cu bună credinţă produse în rate şi că nu făceau parte din nici o "mafie" condusă de Cornel Sabou!
5. În timpul acestui proces nici un avocat din Baia Mare nu a dorit să mă apere. La un moment dat am declarat acest lucru în faţa instanţei, iar judecătoarea nu m-a crezut (îşi imagina probabil că e un artificiu prin care urmăresc amânarea cauzei). "Nu-i nimic", mi-a zia ea "vă vom da un avocat din oficiu". Luni de zile însă Baroul Maramureş nu a trimis nici un avocat din oficiu! Vă puteţi imagina asta? La un moment dat, preşedinta de instanţă - exasperată - a cerut imperativ ca unul din avocaţii din sală să se ofere voluntar să mă apere. După minute bune de aşteptare şi coate date unul altuia, s-a oferit o domnişoară după care procesul s-a închis... cu condamnarea mea!
6. Am uitat să vă spun că atunci când s-a deschis dosarul penal, alături de Marin Onuc fugise din ţară şi acea vânzătoare care acceptase să vândă bunuri pe numele unor persoane care nu erau prezenrte. La fel ca Marin, după ce făcuse foame prin occident câteva luni, s-a întors şi ea în ţară. În proces a fost apărată de avocatul Ludovica Pârvu (vicepreşedinte PSD, fost candidat la primăria Baia Mare din partea PSD). Pârvu este avocatul care a luat mereu orice proces care era împotriva mea! Ea fusese în 1997-1998 avocata judecătoarei Mariana Iancu (care mă dăduse în judecată pentru calomnie şi obţinuse condamnarea mea la 10 luni închisoare). După ce am câştigat la CEDO, Pârvu a turbat şi s-a angajat în toate procesele care erau împotriva mea (ca un fapt divers, pe majoritatea le-am câştigat!). Eu, care nu făcusem decât să semnez acele adeverinţe, am luat 5 ani închisoare, iar acestă fătucă (Groza Carmen parcă o cheamă) care a făcut în mod real escrocherii a luat 6 luni cu suspendare!
7. Din câte am aflat eu (neoficial, vă daţi seama!) Marin Onuc era manevrat în Baia Mare de nişte indivizi foarte bogaţi. Aceştia se ocupau, printre altele, cu cumpărarea la preţuri foarte mici a unor bunuri furate (produse electrocasnice, maşini etc...) pe care apoi le plasau la vânzare în toată ţara! Se pare că aceştia îl împinseseră la "afacerea" cu bunuri luate în rate! Marin (un escroc totuşi de mâna a doua) nu simţise că era de fapt folosit şi că va fi lăsat baltă atunci când vor apărea probleme. De aici şi regretele sale târzii... Printre indivizii care formau această reţea clandestină de comercializare a bunurilor furate (în cazul meu era vorba de bunuri în rate scoase din magazine de oameni care pentru bani mărunţi le lăsau la Marin. Acesta le ducea apoi la aceşti speculanţi milionari de unde încasa o sumă de bani modică, iar mai departe se pierdea urma produselor) se aflau şi foşti poliţişti! Pe unul din ei l-am cunoscut chiar personal! Ciudat mi s-a părut faptul că ancheta Poliţiei Maramureş s-a oprit tocmai când ajunsese la aceşti traficanţi importanţi! Ei nu sunt deloc menţionaţi în rechizitoriu şi nici nu au fost amintiţi în cursul procesului!
8. Modul de reacţie al BT Direct este foarte ciudat... Cei care n-au putut achita atunci integral contravaloarea contractelor nu au putut s-o facă nici parţial. Adică, ori dai toţi banii, ori nimic! Nici acum, dacă vrei să plăteşti o parte din banii ăia, nu poţi s-o faci pentru că nu este nici un cont disponibil în care să verşi suma!!! Omul trebuie să aibă neapărat toţi banii, să se ducă cu ei la BT Direct şi să negocieze acolo o formă prin care să plătească. Eu cred că dacă ar fi acceptat să preia şi sume mai mici de bani (şi de mai multe ori) din 2003 şi până acum ar fi rămas mult mai puţini decât 30 cu contracte neachitate!
9. Sunt conştient că am greşit şi eu, nu sunt absurd! Nu pretind că sunt nevinovat, dar ancheta aceasta a avut un singur scop: să mă implice pe mine cât mai mult chiar dacă implicarea mea nu era reală! Adevăraţii infractori (speculanţii care l-au încurajat pe Marin să-mi ceară cât mai multe adeverinţe, fata aceea care acceptase să dea aşa, aiurea, produse din magazin şi chiar oamenii care au acceptat conştient să scoată bunuri pentru a le ceda traficanţilor) au scăpat toţi, iar eu am fost condamnat la 5 ani închisoare! Cum naiba se explică asta?
Ar mai fi multe de spus... Dosarul a fost ţinut 3 ani în faza de cercetare penală, apoi un an şi ceva în prima instanţă. Rog pe cei care vor să afle mai multe detalii să mă întrebe şi le voi răspunde.
Concluziile mele sunt următoarele:
Ani de zile eu am lucrat ca simplu jurnalist şi am produs anchete de presă care au zguduit puţin viaţa politică şi economică locală (mai mulţi şefi de poliţie, gardă financiară etc... au fost schimbaţi şi anchetaţi în urma dezvăluirilor mele). Nu am putut fi niciodată agăţat cu ceva deoarece nu făceam decât presă. Nu am putut fi nici cumpărat deoarece câştigam bine şi preferam să fiu un ziarist tare pe piaţă decât unul slab cu doi lei în plus! Am avut zeci de procese de calomnie, dar le-am câştigat pe toate! Singurul pierdut în ţară (cel cu judecătoarea Mariana Iancu) l-am câştigat apoi la CEDO, la Strasbourg. Atunci când mi-am făcut firma de construcţii am sperat să câştig suficienţi bani ca să-mi pot permite editarea propriului ziar. Asta s-a şi întâmplat... Am lucrat corect, cinstit, am câştigat bani şi mi-am edit ziarul "Viaţa Maramureşului" în care am continuat să scriu în acelaşi mod. Atunci când am avut primele probleme ca administrator de firmă, mafioţii din justiţie au sărit în sus de bucurie! Au instrumentat dosarele cu rea credinţă în defavoarea mea acuzându-mă de cât mai multe lucruri, chiar şi de cele pe care nu le făcusem (de parcă greşelile mele reale nu erau suficiente!). Era ocazia lor şi nu trebuia scăpată! Există probe în acest sens! Vă amintesc aici una singură... În celălalt dosar (cel cu filele CEC) imediat ce am primit ţepele şi s-au înregistrat incidentele de plată am început să plătesc din alţi bani datoriile către depozite. Justiţiei nu i-a păsat de asta şi a decis că e mai bine să-mi închidă firma, radiind-o din Registrul Comerţului! Se temeau oare că lucrând mai departe aş putea achita tot? Mi-au luat firma şi mi-au tăiat astfel posibilitatea de a plăti mai departe datoriile! Ce înseamnă asta? Vă mai dau un exemplu din dosarul cu adeverinţele... După ce au apărut problemele, soţia mea şi mama mea (care luaseră şi ele produse în rate pentru folosul propriu) au vândut aceste bunuri încercând să plătească o parte din suma datorată către BT Direct. Au fost refuzate pe motiv că nu era adunată toată suma datorată, pusă jos odată! Care este logica unei astfel de atitudini?
În fine... Acum, asta este situaţia... Voi merge mai departe în căile de recurs permise de lege. Nu mă aştept la rezultate favorabile din multe motive. S-ar putea să nu-mi pot permite un avocat foarte bun (care costă pe măsură!), iar unul slab nu are rost să-mi iau. Cauza e complexă şi chiar un avocat bun ar avea foarte mult de lucru. Eu nu sunt la curent cu "şmecheriile" de care uzează justiţia atunci când vrea să condamne un om, dar cu toate acestea voi încerca să fac faţă. Sunt dispus, la o adică, să execut pedeapsa pe care mi-o va da instanţa... nu mă tem de puşcărie! Într-un fel, atunci când mi-am ales acest drum de luptă cu mafioţii maramureşeni pe calea jurnalisticii ştiam că într-o zi voi pica. Speram doar ca rezultatele pe care le voi obţine în presă să compenseze eventualele pagube personale pe care le voi suferi! Şi cred că într-o oarecare măsură am câştigat! Vi se pare absurd? Mie nu...
Fostul senator de Maramureş Liviu Doru Bindea (mort în condiţii suspecte, de inimă!) mi-a spus odată (când "ameninţam" cu publicarea unui "Armaghedon al Maramureşului") aşa: "Cornele, dacă vei face asta, toţi se vor uni împotriva ta! Şi vreau să-ţi spun că de mafia asta unită nu te poate scăpa nimeni!" Bindea a avut dreptate, dar acum e mort şi nu pot să i-o spun...

Cornel SABOU