România teroristă
Încercarea de a publica un „Armaghedon” al penitenciarelor din România este (trebuie s-o recunoaştem) una temerară, mai ales dacă ţinem cont de postura dificilă în care mă aflu, de deţinut! Vreau să cred că nu sunt nebun sau inconştient. Vreau să cred că, în ţara asta a mea, există oameni care pot să se ridice deasupra unor orgolii ieftine şi prosteşti, pentru a corecta rănile unui sistem ce, timp de decenii, a distrus şi ucis fără milă! În fine, CRED că Dumnezeu mă va păzi de răzbunările „ţintelor” mele şi nu-mi va pune pe umeri greutăţi pe care să nu le pot duce. Cu această credinţă, pornesc pe drumul „Armaghedonului”…
Înainte de a vă prezenta realităţi din spatele gratiilor care vă vor îngrozi, trebuie să vă arăt o situaţie de tip legislativ cel puţin ciudată! Într-un sistem penitenciar în care sunt închişi zeci de mii de oameni pentru că au încălcat legea, putem spune că însuşi sistemul penitenciar este în afara legii!
În România, detenţia este organizată şi aplicată în baza a două acte normative esenţiale: LEGEA 275/2006 şi regulamentul de aplicare a acestei legi, respectiv Hotărârea de Guvern nr. 1897/2006. Detaliile de importanţă mai redusă sunt regulamente prin ordin al Ministerului Justiţiei.
Legea 275/2006 nu se poate aplica fără… regulamentul de aplicare! Acesta din urmă este (cum am spus deja) HG 1897/2006. În motivarea făcută de Guvern la data emiterii Hotărârii, se spune că aceasta are la bază prevederile art. 108 din Constituţia României (care dă dreptul Guvernului să emită Hotărâri) şi art. 86, alin. 2 din Legea 275/2006. Acest ultim articol (care, în viziunea Guvernului, justifică adoptarea HG 1897) spune aşa: „În termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Guvernul va adopta, prin hotărâre, regulamentul de aplicare a dispoziţiilor acesteia”. Ei bine, Legea 275/2006 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 627, din 20 iulie 2006. Acelaşi art. 86, dar la alin. 1 (din Legea 275) spune: „Prezenta lege INTRĂ ÎN VIGOARE la 90 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial”. Dacă la data de 20 iulie 2006 (când legea a fost publicată în M.O.) adăugăm cele 90 de zile prevăzute de art. 86, alin. 1, ajungem la data de 20 OCTOMBRIE 2006, moment în care Legea 275/2006 ESTE ÎN VIGOARE! Ne întoarcem acum la art. 86, alin. 2 (citat anterior) şi vedem că Guvernul trebuie să publice, prin hotărâre, regulamentul de aplicare a Legii 275/2006 „în termen de 10 zile de la intrarea în vigoare” a acesteia, respectiv până la data de 30 OCTOMBRIE 2006. Guvernul însă a emis această hotărâre cu două luni întârziere faţă de termenul legal! HG 1897/2006 poartă ca dată a emiterii 21 decembrie 2006. Aplicând strict juridic (la rece) prevederile legilor române, putem spune că Guvernul a publicat HG 1897/2006 TARDIV (în afara termenului legal) şi, conform art. 108, alin. 4 din Constituţie, această hotărâre (care conţine „regulamentul de aplicare a Legii 275/2006”) este INEXISTENTĂ, deci aplicarea ei devine ILEGALĂ! Fără regulament, nici măcar Legea 275/2006 nu poate fi aplicată! Ţinând cont de aceste aspecte juridice, putem spune că, în România, nu există la această dată o bază legală pentru „internarea” în penitenciare a persoanelor condamnate. Pentru că, totuşi, în penitenciare există închişi 20-30.000 de oameni, putem afirma că aceştia au, din punct de vedere legal, statut de OSTATIC, nu de deţinut! În acest caz, ar trebui ca nouă, deţinuţilor din România, să ni se aplice nu Legea 275/2006 şi HG 1897/2006, ci prevederile Convenţiilor Europene care reglementează statutul ostaticilor”.
Ca să vedeţi că nu spun aberaţii, vă precizez că, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din Bucureşti, chiar a fost pe ril un dosar pe această temă (deschis de un deţinut de la Penitenciarul Rahova), dosar care a fost transferat la Secţia Civilă, pentru a se calcula daunele morale şi materiale pe care statul român trebuie să le plătească acelui deţinut. Mai mult, am consultat personal câţiva avocaţi, care mi-au confirmat această stare de fapt, fără a uita să precizeze că… „nu ai ce face, Cornele. Suntem în România!”.
Adică aici, în România, statul însuşi poate să încalce legea flagrant, fără să dea nimănui socoteală. Poate să încarcereze fără o bază legală zeci de mii de oameni. Poate să suporte pierderea unor procese pe această temă şi să plătească milioane de RON despăgubiri, din banii contribuabililor, fără să schimbe nimic după aceea!
Aşadar, nu e de mirare că, într-o lume penitenciară care este organizată pe baze ilegale, se petrec o mulţime de alte ilegalităţi. Le voi prezenta pe rând, cu timpul… Durerile sistemului sunt mari, iar caracatiţa şi-a construit tentacule în fiecare penitenciar şi chiar şi în sânul ANP. Sunt înconjurat de deţinuţi veniţi de prin toate puşcăriile. Am fost eu însumi „călător” prin alte puşcării. Cu ajutorul unor colegi-jurnalişti, pot verifica de afară nişte situaţii, iar Legea 544/2001 (privind liberul acces la informaţii de interes public) mă va ajuta să clarific şi să probez altele. „Armaghedonul” acesta este un drum lung pe care pornesc acum şi pe care-l voi ţine „viu” cât timp voi fi închis. Nu vă faceţi griji în privinţa mea. Nu am de înfruntat aici decât multă prostie, aroganţă şi diletantism. Ştiu de pe acum că voi fi combătut printr-un limbaj de lemn şi printr-un comportament de rahat, dar voi răspunde cu o atitudine fermă, DE OŢEL! Mă mândresc deja cu caracterizarea care este consemnată în dosarul meu de penitenciar: „Manifestă indiferenţă faţă de cadre”!
Pentru eventualitatea că acest blog va fi piratat, blocat sau distrus de anumiţi „binevoitori”, precizez că materialele publicate aici sunt arhivate frumos şi vor fi imediat republicate pe un blog nou, care va fi mediatizat corespunzător.
Urez, aşadar, „drum bun” Armaghedonului lansat azi şi vouă, cititorilor mei, să aveţi parte în 2009 de tot ceea ce meritaţi!
Pe curând, Cornel Sabou.
Ziar online de ATITUDINE, editat de Cornel SABOU (Baia Mare/Maramures); Tel. 0758.970059
sâmbătă, 31 ianuarie 2009
miercuri, 21 ianuarie 2009
ABUZ
Vineri, 16 ianuarie 2009, un deţinut de la secţia a VI-a (deschişi) din Penitenciarul Baia Mare a fost scos din unitate şi trimis la groapa de gunoi a oraşului, pentru a descărca o maşină cu deşeuri. După ce şi-a terminat munca, deţinutul a sărit de pe maşină fără să se asigure corespunzător şi s-a accidentat grav! A fost imediat internat în Spitalul Judeţean din Baia Mare cu multiplă fractură deschisă şi pus sub pază.
Faţă de acest eveniment, după primele verificări făcute de subsemnatul, rezultă următoarele:
deţinutul nu era repartizat legal de Comisia de Muncă pentru a presta activităţi de genul celor la care fusese solicitat;
din cauza amintită mai sus, evident că acestuia nu i-au fost nici prelucrate normele de protecţie a muncii şi nici nu avea semnat vreun document în acest sens;
cadrul care a decis scoaterea abuzivă şi ilegală la muncă a acestui deţinut este Ionică Ghilvaci, şeful sectorului „Deservire – Munci gospodăreşti”. În mod normal, acesta nu ar fi putut scoate deţinutul în afara unităţii fără acordul pazei, Florea Gavriş.
Incidentul de mai sus este rezultatul unui comportament iresponsabil al unor cadre angajate la penitenciarul băimărean, care îşi imaginează că pot dispune după bunul lor plac de vieţile deţinuţilor. Solicit pe această cale conducerii superioare a ANP să execute de urgenţă un control la unitatea băimăreană şi să sancţioneze aspru persoanele care se fac vinovate de acest abuz, înainte ca vinovaţii să muşamalizeze cazul.
Voi reveni cu amănunte.
Cornel Sabou
Faţă de acest eveniment, după primele verificări făcute de subsemnatul, rezultă următoarele:
deţinutul nu era repartizat legal de Comisia de Muncă pentru a presta activităţi de genul celor la care fusese solicitat;
din cauza amintită mai sus, evident că acestuia nu i-au fost nici prelucrate normele de protecţie a muncii şi nici nu avea semnat vreun document în acest sens;
cadrul care a decis scoaterea abuzivă şi ilegală la muncă a acestui deţinut este Ionică Ghilvaci, şeful sectorului „Deservire – Munci gospodăreşti”. În mod normal, acesta nu ar fi putut scoate deţinutul în afara unităţii fără acordul pazei, Florea Gavriş.
Incidentul de mai sus este rezultatul unui comportament iresponsabil al unor cadre angajate la penitenciarul băimărean, care îşi imaginează că pot dispune după bunul lor plac de vieţile deţinuţilor. Solicit pe această cale conducerii superioare a ANP să execute de urgenţă un control la unitatea băimăreană şi să sancţioneze aspru persoanele care se fac vinovate de acest abuz, înainte ca vinovaţii să muşamalizeze cazul.
Voi reveni cu amănunte.
Cornel Sabou
joi, 15 ianuarie 2009
Prolog la „Armaghedon”
Reacţii interesante după primele articole dedicate domnului Florea Gavriş, un om cu funcţii diverse în Penitenciarul Baia Mare. Nu le voi comenta acum, pentru că nu a sosit încă vremea unui bilanţ. Mai sunt multe lucruri de spus…
Vă spuneam într-un articol anterior că Florea Gavriş este un paravan între deţinuţi şi administraţia penitenciarului. Postura aceasta, inedită şi ilegală, îl „obligă” pe Gavriş să comită tot felul de abuzuri şi să tensioneze, astfel, în mod inutil viaţa din interiorul unităţii.
Când deţinuţii vor să solicite anumite lucruri, ei trebuie să completeze o cerere tip pe care o predau, apoi. Cererea merge mai departe, la birourile competente să rezolve problema şi, în final, la directorul unităţii, care aprobă sau respinge cererea. De nenumărate ori, Gavriş intervine în circuitul firesc al acestui demers normal şi blochează rezolvarea (într-un fel sau altul) a problemei semnalate. Cererile depuse legal de deţinuţi sunt „confiscate” de Gavriş, care le rupe şi le aruncă.
Cum spuneam şi altă dată, Gavriş este tipul omului „bun la toate” şi, în acelaşi timp, exemplul cel mai potrivit pentru profilul incompetentului angajat la penitenciar. Cu un dispreţ total şi vizibil faţă de drepturile deţinutului, fără nici un gram de respect faţă de om şi demnitatea umană, Gavriş ameninţă, şantajează, sancţionează şi calcă în picioare tot ce vrea, fără să dea nimănui socoteală. Este tolerat de administraţie pentru că minte fără scrupule, pentru că este în stare să facă orice ilegalitate ca să-şi protejeze scaunul, pentru că nu are Dumnezeu… Are, în schimb, rude pe care nu a uitat să le angajeze la Penitenciar!
Apelul meu către ANP este clar: vă rog să vă documentaţi dacă tot ceea ce am scris eu despre acest Gavriş este sau nu real! Dacă veţi constata că aceste fapte, atitudini şi abuzuri sunt reale, atunci vă rog să scăpaţi de astfel de personaje! Penitenciarul viitorului (chiar şi al viitorului imediat) nu are nevoie de hiene şi şacali, ci de oameni şcoliţi, profesionişti, demni şi educaţi. Dacă scopul dumneavoastră, stimaţi directori ANP, este să distrugeţi omul închis, atunci păstraţi-l pe Gavriş! El nu are conştiinţă, scrupule sau demnitate şi poate călca pe cadavre, zâmbind. Dacă doriţi însă altceva, dacă vă preocupă cu adevărat recuperarea pentru societate a omului de după gratii, atunci TREBUE să scăpaţi de modelul FLOREA GAVRIŞ!
Eu lucrez, în prezent, la un amplu memoriu pe care îl voi trimite ONG-urilor care se ocupă cu respectarea drepturilor deţinuţilor şi Parlamentului. Desigur, nu voi cădea în penibil, semnalând „cazul Gavriş” în Parlament, dar voi descrie tot ceea ce şchiopătează în sistemul penitenciar românesc.
Zeci şi zeci de cadre angajate pe bază de PCR (Pile, Cunoştinţe, Relaţii), studii false depuse la dosar pentru că aşa cere legea, afaceri personale derulate sub paravanul puşcăriei, vile construite „graţie” deţinuţilor, cu materiale furate la ordin tot de deţinuţi, amante promovate în funcţii de conducere şi multe altele.
Poate că aveam nevoie de un astfel de impuls, de un astfel de personaj (ca Florea Gavriş), care să mă incite şi, prin comportamentul său abuziv, să mă determine să acţionez.
Evident, voi prezenta în serial, pe acest blog, conţinutul memoriului. Până la urmă, eu mă adresez, de fapt, publicului larg, aşa cum am făcut în ultimii 14 ani în care am lucrat ca jurnalist. Am obosit să tot semnalez cazuri „mărunte” (precum acesta, că Gavriş rupe şi aruncă cererile deţinuţilor) şi îmi dau seama că exemplele de acest gen sunt posibile pentru că sistemul le permite. De ce le permite sistemul? Veţi vedea toate acestea în serialul care va debuta săptămâna viitoare, sub titlul „Armaghedonul Penitenciarelor”!
Pe curând…
Cornel Sabou
Vă spuneam într-un articol anterior că Florea Gavriş este un paravan între deţinuţi şi administraţia penitenciarului. Postura aceasta, inedită şi ilegală, îl „obligă” pe Gavriş să comită tot felul de abuzuri şi să tensioneze, astfel, în mod inutil viaţa din interiorul unităţii.
Când deţinuţii vor să solicite anumite lucruri, ei trebuie să completeze o cerere tip pe care o predau, apoi. Cererea merge mai departe, la birourile competente să rezolve problema şi, în final, la directorul unităţii, care aprobă sau respinge cererea. De nenumărate ori, Gavriş intervine în circuitul firesc al acestui demers normal şi blochează rezolvarea (într-un fel sau altul) a problemei semnalate. Cererile depuse legal de deţinuţi sunt „confiscate” de Gavriş, care le rupe şi le aruncă.
Cum spuneam şi altă dată, Gavriş este tipul omului „bun la toate” şi, în acelaşi timp, exemplul cel mai potrivit pentru profilul incompetentului angajat la penitenciar. Cu un dispreţ total şi vizibil faţă de drepturile deţinutului, fără nici un gram de respect faţă de om şi demnitatea umană, Gavriş ameninţă, şantajează, sancţionează şi calcă în picioare tot ce vrea, fără să dea nimănui socoteală. Este tolerat de administraţie pentru că minte fără scrupule, pentru că este în stare să facă orice ilegalitate ca să-şi protejeze scaunul, pentru că nu are Dumnezeu… Are, în schimb, rude pe care nu a uitat să le angajeze la Penitenciar!
Apelul meu către ANP este clar: vă rog să vă documentaţi dacă tot ceea ce am scris eu despre acest Gavriş este sau nu real! Dacă veţi constata că aceste fapte, atitudini şi abuzuri sunt reale, atunci vă rog să scăpaţi de astfel de personaje! Penitenciarul viitorului (chiar şi al viitorului imediat) nu are nevoie de hiene şi şacali, ci de oameni şcoliţi, profesionişti, demni şi educaţi. Dacă scopul dumneavoastră, stimaţi directori ANP, este să distrugeţi omul închis, atunci păstraţi-l pe Gavriş! El nu are conştiinţă, scrupule sau demnitate şi poate călca pe cadavre, zâmbind. Dacă doriţi însă altceva, dacă vă preocupă cu adevărat recuperarea pentru societate a omului de după gratii, atunci TREBUE să scăpaţi de modelul FLOREA GAVRIŞ!
Eu lucrez, în prezent, la un amplu memoriu pe care îl voi trimite ONG-urilor care se ocupă cu respectarea drepturilor deţinuţilor şi Parlamentului. Desigur, nu voi cădea în penibil, semnalând „cazul Gavriş” în Parlament, dar voi descrie tot ceea ce şchiopătează în sistemul penitenciar românesc.
Zeci şi zeci de cadre angajate pe bază de PCR (Pile, Cunoştinţe, Relaţii), studii false depuse la dosar pentru că aşa cere legea, afaceri personale derulate sub paravanul puşcăriei, vile construite „graţie” deţinuţilor, cu materiale furate la ordin tot de deţinuţi, amante promovate în funcţii de conducere şi multe altele.
Poate că aveam nevoie de un astfel de impuls, de un astfel de personaj (ca Florea Gavriş), care să mă incite şi, prin comportamentul său abuziv, să mă determine să acţionez.
Evident, voi prezenta în serial, pe acest blog, conţinutul memoriului. Până la urmă, eu mă adresez, de fapt, publicului larg, aşa cum am făcut în ultimii 14 ani în care am lucrat ca jurnalist. Am obosit să tot semnalez cazuri „mărunte” (precum acesta, că Gavriş rupe şi aruncă cererile deţinuţilor) şi îmi dau seama că exemplele de acest gen sunt posibile pentru că sistemul le permite. De ce le permite sistemul? Veţi vedea toate acestea în serialul care va debuta săptămâna viitoare, sub titlul „Armaghedonul Penitenciarelor”!
Pe curând…
Cornel Sabou
duminică, 11 ianuarie 2009
Bilant neoficial
Am urmărit cu interes o emisiune televizată pe postul local AXA TV, în care directorul Penitenciarului Baia Mare, Horia Chiş, prezenta un bilanţ al unităţii pe anul 2008. A fost o prezentare interesantă, elegantă, frumoasă, mult prea frumoasă! La sfârşit, nu a lipsit decât îndemnul: „Vă aşteptăm cu drag în penitenciarul nostru!”, dar dacă mă gândesc bine, cred că fostul director, Vasile Chiorean, l-ar fi rostit.
Nu voi veni eu acum să-l contrazic pe Chiş, chiar dacă unele realităţi îl contrazic flagrant. 2008 a fost un an marcat de multe tulburări. Directorul Vasile Chiorean şi directorul adjunct Ioan Chindriş au fost înlocuiţi din funcţii şi sancţionaţi administrativ (nu pentru bună purtare); şeful de tură Florentin Cosma a fost sancţionat şi degradat pentru incompetenţă, Florea Gavriş a fost, şi el, sancţionat (ca şef secţie). În spatele acestor sancţiuni, stau multe abuzuri (unele cunoscute, altele nu) şi multe situaţii anormale, care au fost tolerate ani în şir, în această unitate.
În Penitenciarul Baia Mare, în 2008, au murit oameni. Au murit din cauza anumitor boli şi asta nu pot eu înţelege! Omul liber este… liber să se trateze (sau nu) de bolile pe care le are, dar cel închis nu are de ales. El se află total la discreţia doctorilor unităţii şi, dacă aceştia nu-şi fac datoria, el este liber să moară, aşa cum, de altfel, s-a şi întâmplat. Părerea mea (neavizată şi subiectivă) este că un deţinut nu are „voie” să moară în penitenciar din cauza anumitor boli! Dacă medicii descoperă o boală gravă la un deţinut, ei trebuie să-l interneze pe acesta într-un spital-penitenciar, iar dacă nici acolo nu se poate trata, să-l lase liber! În toate ţările civilizate se procedează aşa! Nici nu admit faptul că medicii ar putea să nu descopere o afecţiune a unui deţinut care ar putea să-i provoace acestuia moartea! Dacă într-o altă viaţă voi fi director general al ANP, voi demite imediat orice director de penitenciar la care îi moare de boală vreun deţinut!
2008 a fost un an „normal” şi din alte puncte de vedere. Un deţinut a protestat urcându-se pe puşcărie şi a fost dat jos după ce a fost, evident, minţit şi dus de nas! A fost un an în care, culmea, toţi deţinuţii care au mers în permisie s-au întors în unitate la timpul potrivit! Tot în 2008, s-au schimbat câteva „drepturi” ale deţinuţilor, asprindu-se oarecum detenţia (mă refer aici la dreptul de a primi pachete cu alimente). Nu s-a schimbat însă nimic în ceea ce priveşte dreptul cadrelor de a fi premiate în bani! Asta e de bine…
2008 a însemnat un progres dureros înainte. Este bine să marcăm PROGRESUL, fără a ascunde însă durerile care l-au făcut posibil! Faţă de ce a fost, 2009 trebuie să însemne mai mult. În primul rând, mai mult profesionalism, mai mult respect, demnitate şi onoare din partea purtătorilor de uniforme. Noi, deţinuţii, suntem „gunoaiele” societăţii, de la noi nu puteţi avea pretenţii. Noi putem face orice prostie, nebunie sau tâmpenie, pentru că suntem calificaţi infractori. Voi, cadrele, nu aveţi „dreptul” acesta! De aceea, vă urmărim şi vă „taxăm” ori de câte ori călcaţi strâmb! Noi încercăm să ne salvăm din acest iad, iar voi trebuie să ne înţelegeţi şi, unde puteţi, să ne ajutaţi!
Nu extind mai departe acest bilanţ neoficial, pentru că ce a fost rău a trecut şi ce a fost bun a rămas. Mergem înainte pe drumul condamnării noastre, trăindu-ne micile drame neînţeleşi de nimeni, dar judecaţi de toţi. S-auzim de bine!
Pe curând…
Cornel Sabou
Nu voi veni eu acum să-l contrazic pe Chiş, chiar dacă unele realităţi îl contrazic flagrant. 2008 a fost un an marcat de multe tulburări. Directorul Vasile Chiorean şi directorul adjunct Ioan Chindriş au fost înlocuiţi din funcţii şi sancţionaţi administrativ (nu pentru bună purtare); şeful de tură Florentin Cosma a fost sancţionat şi degradat pentru incompetenţă, Florea Gavriş a fost, şi el, sancţionat (ca şef secţie). În spatele acestor sancţiuni, stau multe abuzuri (unele cunoscute, altele nu) şi multe situaţii anormale, care au fost tolerate ani în şir, în această unitate.
În Penitenciarul Baia Mare, în 2008, au murit oameni. Au murit din cauza anumitor boli şi asta nu pot eu înţelege! Omul liber este… liber să se trateze (sau nu) de bolile pe care le are, dar cel închis nu are de ales. El se află total la discreţia doctorilor unităţii şi, dacă aceştia nu-şi fac datoria, el este liber să moară, aşa cum, de altfel, s-a şi întâmplat. Părerea mea (neavizată şi subiectivă) este că un deţinut nu are „voie” să moară în penitenciar din cauza anumitor boli! Dacă medicii descoperă o boală gravă la un deţinut, ei trebuie să-l interneze pe acesta într-un spital-penitenciar, iar dacă nici acolo nu se poate trata, să-l lase liber! În toate ţările civilizate se procedează aşa! Nici nu admit faptul că medicii ar putea să nu descopere o afecţiune a unui deţinut care ar putea să-i provoace acestuia moartea! Dacă într-o altă viaţă voi fi director general al ANP, voi demite imediat orice director de penitenciar la care îi moare de boală vreun deţinut!
2008 a fost un an „normal” şi din alte puncte de vedere. Un deţinut a protestat urcându-se pe puşcărie şi a fost dat jos după ce a fost, evident, minţit şi dus de nas! A fost un an în care, culmea, toţi deţinuţii care au mers în permisie s-au întors în unitate la timpul potrivit! Tot în 2008, s-au schimbat câteva „drepturi” ale deţinuţilor, asprindu-se oarecum detenţia (mă refer aici la dreptul de a primi pachete cu alimente). Nu s-a schimbat însă nimic în ceea ce priveşte dreptul cadrelor de a fi premiate în bani! Asta e de bine…
2008 a însemnat un progres dureros înainte. Este bine să marcăm PROGRESUL, fără a ascunde însă durerile care l-au făcut posibil! Faţă de ce a fost, 2009 trebuie să însemne mai mult. În primul rând, mai mult profesionalism, mai mult respect, demnitate şi onoare din partea purtătorilor de uniforme. Noi, deţinuţii, suntem „gunoaiele” societăţii, de la noi nu puteţi avea pretenţii. Noi putem face orice prostie, nebunie sau tâmpenie, pentru că suntem calificaţi infractori. Voi, cadrele, nu aveţi „dreptul” acesta! De aceea, vă urmărim şi vă „taxăm” ori de câte ori călcaţi strâmb! Noi încercăm să ne salvăm din acest iad, iar voi trebuie să ne înţelegeţi şi, unde puteţi, să ne ajutaţi!
Nu extind mai departe acest bilanţ neoficial, pentru că ce a fost rău a trecut şi ce a fost bun a rămas. Mergem înainte pe drumul condamnării noastre, trăindu-ne micile drame neînţeleşi de nimeni, dar judecaţi de toţi. S-auzim de bine!
Pe curând…
Cornel Sabou
miercuri, 7 ianuarie 2009
Capul lui Gavriş vrem!
Continuăm serialul despre cel mai incompetent cadru din sistemul penitenciar din România, şeful de secţie din Penitenciarul Baia Mare, FLOREA GAVRIŞ.
În trecut, în condiţii învăluite în „mister”, Florea Gavriş s-a ales cu un accident la picior, fapt care îl face să şchiopăteze vizibil. Trec peste faptul că şi numai din cauza acestei deficienţe fizice, Gavriş n-ar fi trebuit să ocupe vreun post în Penitenciar şi mă voi duce direct la problemele pe care le generează sechelele accidentului din trecut în viaţa prezentă a unităţii.
În mod nejustificat (sau justificat doar de această amintire nefastă pentru el), Gavriş are o aversiune vizibilă contra deţinuţilor condamnaţi pentru… accidente de circulaţie (omoruri din culpă)! Un caz de notorietate a fost cel al deţinutului Nicolae Uglea (acum, om liber). Judecat în lipsă pentru un accident cu victimă, Uglea a fost condamnat la 2,4 ani închisoare. A fost arestat în Franţa şi transferat în Baia Mare pentru executarea pedepsei. Aici, a redeschis cazul şi, în timpul rejudecării, s-a „descoperit” că Uglea nu era vinovat de accidentul cu pricina. Cum apucase să execute însă 1,4 ani de închisoare, instanţa nu l-a achitat (pentru a nu-i da ocazia să solicite despăgubiri), ci l-a lăsat la pedeapsa executată, eliberându-l. În timpul celor 16 luni de detenţie, Uglea a avut de suportat un „duşman” neaşteptat: Florea Gavriş. Deşi era un intelectual rasat, un om cu o educaţie superioară, vorbitor a mai multe limbi străine, Uglea nu a beneficiat niciodată de vreo permisie, Florea Gavriş fiind mereu la locul şi momentul potrivit pentru a o bloca. Mai mult, prin dese şi mărunte şicane, Gavriş îi îngreuna cât putea detenţia acestui om, în fond, nevinovat! Am fost coleg de muncă şi de cameră cu acest Uglea şi îmi amintesc şi acum disperarea în care îl aduceau şicanele lui Gavriş! La un moment dat, Uglea ajunsese într-un asemenea hal încât a început să studieze serios posibilitatea de a protesta, urcându-se pe puşcărie şi de a ameninţa cu sinuciderea! A renunţat doar când i-am spus eu că nu va fi lăsat mai mult de cinci minute pe acoperiş, deoarece cunoscându-i nivelul educaţiei şi intelectului, cadrele îl vor „umfla” pe loc, ştiind că nu va face pasul decisiv. Uglea s-a „răzbunat” apoi, urlând de câteva ori de la Clubul deţinuţilor spre birourile administraţiei: „Sunteţi o fabrică de criminali!”, mesaj mult prea pretenţios pentru nivelul „intelectual” mediocru al domnului Gavriş.
O altă situaţie ciudată mi-a fost relatată de deţinutul Marius Varga, un coleg de detenţie cu care (n-am nicio problemă să recunosc acest lucru) sunt prieten bun. După mai multe luni în care Marius a „spart” toate normele de muncă la secţia „confecţionare pantofi” a unităţii, s-a dus la Gavriş să-l întrebe de ce nu este niciodată recompensat! Răspunsul primit l-a lăsat „mască” pe deţinut. „Îl cunoşti pe Gaşpar Marin?”, l-a întrebat Gavriş. Gaşpar Marin este un angajat al Ministerului Apărării (cu grad mic), care se bagă în tot felul de speculaţii financiare (detalii, cu altă ocazie… dacă va fi nevoie!) cu lumea interlopă din Baia Mare. Marius (o recunoaşte chiar el!) era un interlop inteligent, speculând în mod legal (dacă se poate spune aşa) prostia omenească şi făcând bani din asta. Pentru că plutonierul acesta major nu dădea pe dinafară de inteligenţă, a fost şi el „prostit” de câteva mii de Euro, de Marius. „Rezolvă-ţi problema cu el, dă-i banii înapoi şi abia atunci să vii la mine pentru recompense”, a adăugat şeful de secţie din Penitenciarul Baia Mare, Florea Gavriş. Marius Varga i-a replicat că-l „doare-n p…ă de Gaşpar Marin”, că nu a încălcat nicio lege în cazul respectiv, că el, Gavril, nu este recuperator, ci funcţionar public şi că pentru recompensa aia a muncit de câteva ori mai mult decât alţii, care au primit-o! Gavriş a râs şi l-a scos afară din birou pe deţinutul care avusese naivitatea să creadă că poate fi recompensat pentru muncă!
Întrebare: de când cadrele Penitenciarului Baia Mare se ocupă de rezolvarea afacerilor dintre interlopi? Este cumva vreo sarcină „secretă” dată de ANP cadrelor pentru a recupera anumite sume de bani, în speranţa unor comisioane grase? (am glumit… sau am nimerit?).
Că Gavriş nu este la prima acţiune de acest gen am putut vedea cu ochii mei. De mai multe ori, deţinuţii care se certau între ei din cauza unor datorii (zeci, sute de pachete de ţigări care se jucau şi pierdeau la jocuri de noroc) apelau la Gavriş (pe care îl plăteau pe faţă cu un comision consistent din prada recuperată), pentru a rezolva problema. Deşi jocurile de noroc sunt interzise în Penitenciar, Gavriş nu era interesat de chestiunea asta. Îi primea în birou pe cei doi împricinaţi şi, după ce avea confirmarea existenţei datoriei, fixa termene pentru plata acesteia! La termenul respectiv, verifica efectuarea „plăţii” şi îşi încasa comisionul… Propun promovarea domnului Florea Gavriş la conducerea superioară a ANP şi transformarea puşcăriilor din România în cazinouri (pentru cei… neavizaţi, precizez că eram doar ironic!).
Mă opresc aici, azi, cu precizarea că, în ambele cazuri prezentate, atât Nicolae Uglea (în libertate), cât şi Marius Varga (în detenţie) sunt dispuşi să dea declaraţii oricui doreşte să documenteze „beton” dosarul afacerilor necurate derulate de Florea Gavriş. Vom continua în episoadele următoare cu istoria jafului de la bucătăria penitenciarului (unde Gavriş a fost supraveghetor), cu alte declaraţii ale deţinuţilor, apoi, cu ajutorul de care a beneficiat acesta din partea altor colegi de-ai săi (unii, din conducere), pentru a scăpa de sancţiuni, dosare penale şi multe altele…
Cornel Sabou
În trecut, în condiţii învăluite în „mister”, Florea Gavriş s-a ales cu un accident la picior, fapt care îl face să şchiopăteze vizibil. Trec peste faptul că şi numai din cauza acestei deficienţe fizice, Gavriş n-ar fi trebuit să ocupe vreun post în Penitenciar şi mă voi duce direct la problemele pe care le generează sechelele accidentului din trecut în viaţa prezentă a unităţii.
În mod nejustificat (sau justificat doar de această amintire nefastă pentru el), Gavriş are o aversiune vizibilă contra deţinuţilor condamnaţi pentru… accidente de circulaţie (omoruri din culpă)! Un caz de notorietate a fost cel al deţinutului Nicolae Uglea (acum, om liber). Judecat în lipsă pentru un accident cu victimă, Uglea a fost condamnat la 2,4 ani închisoare. A fost arestat în Franţa şi transferat în Baia Mare pentru executarea pedepsei. Aici, a redeschis cazul şi, în timpul rejudecării, s-a „descoperit” că Uglea nu era vinovat de accidentul cu pricina. Cum apucase să execute însă 1,4 ani de închisoare, instanţa nu l-a achitat (pentru a nu-i da ocazia să solicite despăgubiri), ci l-a lăsat la pedeapsa executată, eliberându-l. În timpul celor 16 luni de detenţie, Uglea a avut de suportat un „duşman” neaşteptat: Florea Gavriş. Deşi era un intelectual rasat, un om cu o educaţie superioară, vorbitor a mai multe limbi străine, Uglea nu a beneficiat niciodată de vreo permisie, Florea Gavriş fiind mereu la locul şi momentul potrivit pentru a o bloca. Mai mult, prin dese şi mărunte şicane, Gavriş îi îngreuna cât putea detenţia acestui om, în fond, nevinovat! Am fost coleg de muncă şi de cameră cu acest Uglea şi îmi amintesc şi acum disperarea în care îl aduceau şicanele lui Gavriş! La un moment dat, Uglea ajunsese într-un asemenea hal încât a început să studieze serios posibilitatea de a protesta, urcându-se pe puşcărie şi de a ameninţa cu sinuciderea! A renunţat doar când i-am spus eu că nu va fi lăsat mai mult de cinci minute pe acoperiş, deoarece cunoscându-i nivelul educaţiei şi intelectului, cadrele îl vor „umfla” pe loc, ştiind că nu va face pasul decisiv. Uglea s-a „răzbunat” apoi, urlând de câteva ori de la Clubul deţinuţilor spre birourile administraţiei: „Sunteţi o fabrică de criminali!”, mesaj mult prea pretenţios pentru nivelul „intelectual” mediocru al domnului Gavriş.
O altă situaţie ciudată mi-a fost relatată de deţinutul Marius Varga, un coleg de detenţie cu care (n-am nicio problemă să recunosc acest lucru) sunt prieten bun. După mai multe luni în care Marius a „spart” toate normele de muncă la secţia „confecţionare pantofi” a unităţii, s-a dus la Gavriş să-l întrebe de ce nu este niciodată recompensat! Răspunsul primit l-a lăsat „mască” pe deţinut. „Îl cunoşti pe Gaşpar Marin?”, l-a întrebat Gavriş. Gaşpar Marin este un angajat al Ministerului Apărării (cu grad mic), care se bagă în tot felul de speculaţii financiare (detalii, cu altă ocazie… dacă va fi nevoie!) cu lumea interlopă din Baia Mare. Marius (o recunoaşte chiar el!) era un interlop inteligent, speculând în mod legal (dacă se poate spune aşa) prostia omenească şi făcând bani din asta. Pentru că plutonierul acesta major nu dădea pe dinafară de inteligenţă, a fost şi el „prostit” de câteva mii de Euro, de Marius. „Rezolvă-ţi problema cu el, dă-i banii înapoi şi abia atunci să vii la mine pentru recompense”, a adăugat şeful de secţie din Penitenciarul Baia Mare, Florea Gavriş. Marius Varga i-a replicat că-l „doare-n p…ă de Gaşpar Marin”, că nu a încălcat nicio lege în cazul respectiv, că el, Gavril, nu este recuperator, ci funcţionar public şi că pentru recompensa aia a muncit de câteva ori mai mult decât alţii, care au primit-o! Gavriş a râs şi l-a scos afară din birou pe deţinutul care avusese naivitatea să creadă că poate fi recompensat pentru muncă!
Întrebare: de când cadrele Penitenciarului Baia Mare se ocupă de rezolvarea afacerilor dintre interlopi? Este cumva vreo sarcină „secretă” dată de ANP cadrelor pentru a recupera anumite sume de bani, în speranţa unor comisioane grase? (am glumit… sau am nimerit?).
Că Gavriş nu este la prima acţiune de acest gen am putut vedea cu ochii mei. De mai multe ori, deţinuţii care se certau între ei din cauza unor datorii (zeci, sute de pachete de ţigări care se jucau şi pierdeau la jocuri de noroc) apelau la Gavriş (pe care îl plăteau pe faţă cu un comision consistent din prada recuperată), pentru a rezolva problema. Deşi jocurile de noroc sunt interzise în Penitenciar, Gavriş nu era interesat de chestiunea asta. Îi primea în birou pe cei doi împricinaţi şi, după ce avea confirmarea existenţei datoriei, fixa termene pentru plata acesteia! La termenul respectiv, verifica efectuarea „plăţii” şi îşi încasa comisionul… Propun promovarea domnului Florea Gavriş la conducerea superioară a ANP şi transformarea puşcăriilor din România în cazinouri (pentru cei… neavizaţi, precizez că eram doar ironic!).
Mă opresc aici, azi, cu precizarea că, în ambele cazuri prezentate, atât Nicolae Uglea (în libertate), cât şi Marius Varga (în detenţie) sunt dispuşi să dea declaraţii oricui doreşte să documenteze „beton” dosarul afacerilor necurate derulate de Florea Gavriş. Vom continua în episoadele următoare cu istoria jafului de la bucătăria penitenciarului (unde Gavriş a fost supraveghetor), cu alte declaraţii ale deţinuţilor, apoi, cu ajutorul de care a beneficiat acesta din partea altor colegi de-ai săi (unii, din conducere), pentru a scăpa de sancţiuni, dosare penale şi multe altele…
Cornel Sabou
vineri, 2 ianuarie 2009
Omul „PROBLEMĂ"
Bine v-am regăsit în 2009! Aşa cum am promis, odată cu noul an, începe o nouă serie de dezvăluiri despre viaţa Penitenciarului Baia Mare…
Pentru că sunt un om ne(re)educat, nu merit recompense. Drept urmare, nu voi beneficia de niciunul din avantajele permise de lege în acest sens. Nicio problemă… Totuşi, hai să vă spun cum stă treaba cu recompensele astea…
În afara drepturilor prevăzute de lege, deţinutul poate primi suplimentar şi alte „drepturi". De fapt, mici (sau mari) avantaje, care îi pot face detenţia mai uşoară. Acestea nu sunt obligatorii şi – în principiu – se acordă pentru a încuraja deţinutul să aibă un comportament potrivit cu scopul pedepsei. Recompensele acestea sunt de diverse feluri: încredinţarea unei responsabilităţi (o recompensă mai mult formală, pentru că, în realitate, nu înseamnă nimic), suplimentarea drepturilor la vizită şi pachet, oferirea de… hârtie şi pix (!!) şi, în fine, cea mai importantă, învoirea (permisia). Învoirea este de 24 de ore, iar permisia, de 2-5 zile, până la maxim 25 zile/an (pentru regimul semideschis, unde sunt încadrat şi eu). Pentru această ultimă formă de recompensă, se luptă cei mai mulţi! Nu e puţin lucru să mergi în permisie, din puşcărie!
În mod normal, tentaţia firească a deţinutului este să respecte toate condiţiile care se cer, pentru obţinerea permisiei. Uitându-se în lege, el descoperă că trebuie să demonstreze o bună conduită, stăruinţă în muncă sau în cadrul activităţilor educative, instruire şcolară sau formare profesională. Sentimentul de frustrare apare atunci când, deşi sunt îndeplinite toate condiţiile de mai sus, permisia nu apare! Odată cu trecerea timpului, apare deznădejdea. Apoi, revolta. În final, deţinutul „descoperă" că toate condiţiile stipulate în lege sunt literă moartă şi că aceste învoiri şi permisii se acordă pe baza altor criterii, care n-au nimic în comun cu stimularea pozitivă, educativă…
Să vă dau câteva exemple concrete. Avem aici un şef de secţie – model perfect pentru starea perpetuă de tranziţie. Se numeşte FLOREA GAVRIŞ şi ocupă cam toate funcţiile posibile, deşi nu este competent pentru niciuna. Florea Gavriş este folosit ca paravan între deţinuţi şi administraţia penitenciarului. Dacă „hoţul" vrea să vorbească cu directorul, se loveşte de Gavriş. Dacă iese la raport la un alt cadru din conducere, apare tot Gavriş. Dacă vrea la judecătorul delegat, acolo e Gavriş. În fine, dacă vrea să-l reclame pe Gavriş, mai întâi, trebuie s-o facă la… Gavriş! Într-o atare situaţie, e şi normal să apară nemulţumiri. Pe zi ce trece, Gavriş este responsabilizat pentru tot răul din unitate. Culmea e că răspunderea aceasta este şi întemeiată! Dacă în penitenciarul Baia Mare există acumulări de tensiune, nemulţumiri sau proteste, acestea i se datorează, în cea mai mare măsură, „omului bun la toate", Florea Gavriş!
Gavriş este cel care a „elaborat" condiţiile speciale şi ilegale (!) în care se acordă permisiile. Nu contează cât munceşte omul, cât de „cuminte" este sau câtă râvnă depune în activităţile cultural-educative. Pentru a se încadra în condiţiile lui Gavriş, deţinutul trebuie să-i ofere acestuia informaţii despre locurile în care alţi deţinuţi ascund telefoanele mobile! În timp, „hoţul" s-a adaptat cerinţelor şi a început să-şi „vândă" colegii. Acest fapt a dus la câteva conflicte grave între deţinuţii-victime ale „prăduielilor" şi cei care ofereau informaţii. Cei mai „şmecheri" au găsit soluţia de a împăca şi capra, şi varza. Dacă Gavriş vrea telefoane, păi, hai să-i dăm! Cumpărăm un telefon (cu 40 de pachete de Marlboro), îl ascundem „bine" în cameră, apoi mergem la Gavriş şi-l informăm că un coleg îşi ascunde telefonul în acel loc! Micul „Napoleon" merge imediat la locul indicat, descoperă telefonul şi totul e OK: vine recompensa! În consecinţă, putem spune că o recompensă în Penitenciarul Baia Mare costă cam 260 RON (echivalentul ţigărilor cu care s-a cumpărat telefonul)! Bravo, maestre Gavriş! Aşa te-a învăţat ANP-ul? Mă îndoiesc…
Culmea e că aceste condiţii impuse de Gavriş au dus la dublarea, triplarea şi – în final – înzecirea comerţului ilegal cu telefoane mobile! Dacă, înainte, telefoanele din penitenciar erau puţine, necesitatea de a da informaţii exclusiv despre acest subiect a făcut ca cererea de telefoane să crească! Deţinuţii din camerele în care nu exista nici un telefon se simţeau „nedreptăţiţi", pentru că nu aveau ce informaţii să-i dea lui Gavriş, aşa că au început să introducă în unitate (pe diferite căi) un mare număr de telefoane „second hand". Lucrul acesta poate fi confirmat chiar de administraţie, care raportează un număr din ce în ce mai mare de telefoane „descoperite"! politica aceasta iresponsabilă de a încuraja şi recompensa „prăduiala" (oferirea de informaţii) a condus la o situaţie care, în prezent, este scăpată de sub orice control! Şi toate acestea pornit de la nişte „idei" ce aparţin „marelui" şef de secţie Florea Gavriş…
E trist că nişte cadre de penitenciar (profund incompetente) se cred mai inteligente decât Parlamentul României, Guvern sau conducerea superioară a ANP. Scopul prevederilor legale este ca, printr-o stimulare pozitivă, să se dezvolte în omul închis acele aspecte ce ţin de personalitatea curată, frumoasă şi înălţătoare a OMULUI. Ştiind că poate fi în mod REAL recompensat pentru rezultate deosebite în muncă, deţinutul va munci cum n-o face niciun alt om de pe pământ!!! Pentru o zi, două sau trei de libertate (permisie), analfabetul este capabil să scrie o carte, tâlharul, să compună o piesă de teatru sau hoţul, să se întoarcă la Dumnezeu! Stimularea pozitivă REALĂ poate produce minuni, poate schimba destine şi salva vieţi! Rog pe cineva să-i spună toate astea lui Florea Gavriş! Sau, eventual, rog pe ALTCINEVA să-l dea afară din sistemul penitenciar pe Florea Gavriş!!!
Unii vor spune că sunt subiectiv, că dacă aş fi fost „cumpărat" de acest Gavriş cu o recompensă nu aş mai fi scris toate astea. Vă înşelaţi, domnilor (doamnelor)!
Singura recompensă care mi s-a acordat până acum (cea inutilă, cu „încredinţarea unei responsabilităţi") mi-a fost acordată chiar de către acest Florea Gavriş! Nu sunt însă atât de prost, să nu înţeleg mesajul ascuns în spatele ei. Acordarea acestei recompense a venit în momentul imediat următor schimbării directorului Vasile Chiorean, când ANP Bucureşti a tăiat în carne vie, sancţionând mai multe cadre din Penitenciarul Baia Mare (inclusiv pe acest Gavriş). Atunci, Florea Gavriş a încercat să-şi salveze propriul fund şi, profitând de conjunctura creată, iată că a reuşit! Mai mult decât atât, prin linguşeli, trădări, minciuni şi diversiuni, a reuşit să se facă „util", protejând administraţia penitenciarului de orice „problemă" venită din partea deţinuţilor. Şi, aşa, ajungem de unde am pornit… Paravanul care stopează orice legătură (firească) între deţinuţi şi administraţie îşi face „datoria"!
Acesta e doar începutul unui amplu serial care vă va aduce în faţă toată viaţa acestui distrugător de vieţi! M-am documentat intens şi am strâns o mulţime de informaţii despre acest cadru incompetent. Pe cât posibil, voi încerca să nu extind investigaţia asupra altor persoane, pentru a nu altera mesajul, dar dacă nu voi avea de ales, voi merge asemenea păianjenului, PE FIR, atât pe orizontală, cât şi pe verticală! Cine are minte să priceapă!
Închei, nu înainte de a vă spune că, în urma evenimentelor descrise în articolul precedent („Sărbătorind o zi…"), directorul Horia Chiş a luat – extrem de operativ! – toate măsurile necesare pentru îndreptarea situaţiei de la sectorul vizită. Semn că, la nivel superior, unitatea se află pe drumul cel bun! Cât de lung va fi însă drumul acesta spre normalitate rămâne de văzut…
Pe curând…
Cornel Sabou
Pentru că sunt un om ne(re)educat, nu merit recompense. Drept urmare, nu voi beneficia de niciunul din avantajele permise de lege în acest sens. Nicio problemă… Totuşi, hai să vă spun cum stă treaba cu recompensele astea…
În afara drepturilor prevăzute de lege, deţinutul poate primi suplimentar şi alte „drepturi". De fapt, mici (sau mari) avantaje, care îi pot face detenţia mai uşoară. Acestea nu sunt obligatorii şi – în principiu – se acordă pentru a încuraja deţinutul să aibă un comportament potrivit cu scopul pedepsei. Recompensele acestea sunt de diverse feluri: încredinţarea unei responsabilităţi (o recompensă mai mult formală, pentru că, în realitate, nu înseamnă nimic), suplimentarea drepturilor la vizită şi pachet, oferirea de… hârtie şi pix (!!) şi, în fine, cea mai importantă, învoirea (permisia). Învoirea este de 24 de ore, iar permisia, de 2-5 zile, până la maxim 25 zile/an (pentru regimul semideschis, unde sunt încadrat şi eu). Pentru această ultimă formă de recompensă, se luptă cei mai mulţi! Nu e puţin lucru să mergi în permisie, din puşcărie!
În mod normal, tentaţia firească a deţinutului este să respecte toate condiţiile care se cer, pentru obţinerea permisiei. Uitându-se în lege, el descoperă că trebuie să demonstreze o bună conduită, stăruinţă în muncă sau în cadrul activităţilor educative, instruire şcolară sau formare profesională. Sentimentul de frustrare apare atunci când, deşi sunt îndeplinite toate condiţiile de mai sus, permisia nu apare! Odată cu trecerea timpului, apare deznădejdea. Apoi, revolta. În final, deţinutul „descoperă" că toate condiţiile stipulate în lege sunt literă moartă şi că aceste învoiri şi permisii se acordă pe baza altor criterii, care n-au nimic în comun cu stimularea pozitivă, educativă…
Să vă dau câteva exemple concrete. Avem aici un şef de secţie – model perfect pentru starea perpetuă de tranziţie. Se numeşte FLOREA GAVRIŞ şi ocupă cam toate funcţiile posibile, deşi nu este competent pentru niciuna. Florea Gavriş este folosit ca paravan între deţinuţi şi administraţia penitenciarului. Dacă „hoţul" vrea să vorbească cu directorul, se loveşte de Gavriş. Dacă iese la raport la un alt cadru din conducere, apare tot Gavriş. Dacă vrea la judecătorul delegat, acolo e Gavriş. În fine, dacă vrea să-l reclame pe Gavriş, mai întâi, trebuie s-o facă la… Gavriş! Într-o atare situaţie, e şi normal să apară nemulţumiri. Pe zi ce trece, Gavriş este responsabilizat pentru tot răul din unitate. Culmea e că răspunderea aceasta este şi întemeiată! Dacă în penitenciarul Baia Mare există acumulări de tensiune, nemulţumiri sau proteste, acestea i se datorează, în cea mai mare măsură, „omului bun la toate", Florea Gavriş!
Gavriş este cel care a „elaborat" condiţiile speciale şi ilegale (!) în care se acordă permisiile. Nu contează cât munceşte omul, cât de „cuminte" este sau câtă râvnă depune în activităţile cultural-educative. Pentru a se încadra în condiţiile lui Gavriş, deţinutul trebuie să-i ofere acestuia informaţii despre locurile în care alţi deţinuţi ascund telefoanele mobile! În timp, „hoţul" s-a adaptat cerinţelor şi a început să-şi „vândă" colegii. Acest fapt a dus la câteva conflicte grave între deţinuţii-victime ale „prăduielilor" şi cei care ofereau informaţii. Cei mai „şmecheri" au găsit soluţia de a împăca şi capra, şi varza. Dacă Gavriş vrea telefoane, păi, hai să-i dăm! Cumpărăm un telefon (cu 40 de pachete de Marlboro), îl ascundem „bine" în cameră, apoi mergem la Gavriş şi-l informăm că un coleg îşi ascunde telefonul în acel loc! Micul „Napoleon" merge imediat la locul indicat, descoperă telefonul şi totul e OK: vine recompensa! În consecinţă, putem spune că o recompensă în Penitenciarul Baia Mare costă cam 260 RON (echivalentul ţigărilor cu care s-a cumpărat telefonul)! Bravo, maestre Gavriş! Aşa te-a învăţat ANP-ul? Mă îndoiesc…
Culmea e că aceste condiţii impuse de Gavriş au dus la dublarea, triplarea şi – în final – înzecirea comerţului ilegal cu telefoane mobile! Dacă, înainte, telefoanele din penitenciar erau puţine, necesitatea de a da informaţii exclusiv despre acest subiect a făcut ca cererea de telefoane să crească! Deţinuţii din camerele în care nu exista nici un telefon se simţeau „nedreptăţiţi", pentru că nu aveau ce informaţii să-i dea lui Gavriş, aşa că au început să introducă în unitate (pe diferite căi) un mare număr de telefoane „second hand". Lucrul acesta poate fi confirmat chiar de administraţie, care raportează un număr din ce în ce mai mare de telefoane „descoperite"! politica aceasta iresponsabilă de a încuraja şi recompensa „prăduiala" (oferirea de informaţii) a condus la o situaţie care, în prezent, este scăpată de sub orice control! Şi toate acestea pornit de la nişte „idei" ce aparţin „marelui" şef de secţie Florea Gavriş…
E trist că nişte cadre de penitenciar (profund incompetente) se cred mai inteligente decât Parlamentul României, Guvern sau conducerea superioară a ANP. Scopul prevederilor legale este ca, printr-o stimulare pozitivă, să se dezvolte în omul închis acele aspecte ce ţin de personalitatea curată, frumoasă şi înălţătoare a OMULUI. Ştiind că poate fi în mod REAL recompensat pentru rezultate deosebite în muncă, deţinutul va munci cum n-o face niciun alt om de pe pământ!!! Pentru o zi, două sau trei de libertate (permisie), analfabetul este capabil să scrie o carte, tâlharul, să compună o piesă de teatru sau hoţul, să se întoarcă la Dumnezeu! Stimularea pozitivă REALĂ poate produce minuni, poate schimba destine şi salva vieţi! Rog pe cineva să-i spună toate astea lui Florea Gavriş! Sau, eventual, rog pe ALTCINEVA să-l dea afară din sistemul penitenciar pe Florea Gavriş!!!
Unii vor spune că sunt subiectiv, că dacă aş fi fost „cumpărat" de acest Gavriş cu o recompensă nu aş mai fi scris toate astea. Vă înşelaţi, domnilor (doamnelor)!
Singura recompensă care mi s-a acordat până acum (cea inutilă, cu „încredinţarea unei responsabilităţi") mi-a fost acordată chiar de către acest Florea Gavriş! Nu sunt însă atât de prost, să nu înţeleg mesajul ascuns în spatele ei. Acordarea acestei recompense a venit în momentul imediat următor schimbării directorului Vasile Chiorean, când ANP Bucureşti a tăiat în carne vie, sancţionând mai multe cadre din Penitenciarul Baia Mare (inclusiv pe acest Gavriş). Atunci, Florea Gavriş a încercat să-şi salveze propriul fund şi, profitând de conjunctura creată, iată că a reuşit! Mai mult decât atât, prin linguşeli, trădări, minciuni şi diversiuni, a reuşit să se facă „util", protejând administraţia penitenciarului de orice „problemă" venită din partea deţinuţilor. Şi, aşa, ajungem de unde am pornit… Paravanul care stopează orice legătură (firească) între deţinuţi şi administraţie îşi face „datoria"!
Acesta e doar începutul unui amplu serial care vă va aduce în faţă toată viaţa acestui distrugător de vieţi! M-am documentat intens şi am strâns o mulţime de informaţii despre acest cadru incompetent. Pe cât posibil, voi încerca să nu extind investigaţia asupra altor persoane, pentru a nu altera mesajul, dar dacă nu voi avea de ales, voi merge asemenea păianjenului, PE FIR, atât pe orizontală, cât şi pe verticală! Cine are minte să priceapă!
Închei, nu înainte de a vă spune că, în urma evenimentelor descrise în articolul precedent („Sărbătorind o zi…"), directorul Horia Chiş a luat – extrem de operativ! – toate măsurile necesare pentru îndreptarea situaţiei de la sectorul vizită. Semn că, la nivel superior, unitatea se află pe drumul cel bun! Cât de lung va fi însă drumul acesta spre normalitate rămâne de văzut…
Pe curând…
Cornel Sabou