Dacă te pui să analizezi sistemul penitenciar românesc (şi eu asta fac de vreo doi ani), atunci te loveşti de o primă şi mare problemă: la ce sistem de valori raportezi realitatea? La standardele occidentale (care, pentru România, reprezintă acum doar speranţe de viitor) sau la situaţia din trecut (când crima, brutalitatea şi tortura erau literă de lege)? Dacă de raportezi la prima variantă, realitatea prezentului te loveşte în cap ca o măciucă. Dacă faci însă o comparaţie cu trecutul, atunci da, ai motive să răsufli uşurat şi chiar mai mult decât atât, poţi să estimezi deja în mod corect cam care va fi şi pe viitor viteza de modernizare şi de adaptare la noul necesar.
Trebuie să recunosc că, de când am ajuns în acest loc, în Penitenciarul Baia Mare, am fost motivat în tot ce am scris de valorile primei variante descrise mai sus. Oricât de multe şi mari erau transformările faţă de trecut, eu veneam şi ceream mai mult, mai repede, mai bine... Nu aveam "timp" să aştept ani pentru schimbări care puteau deveni realitate în câteva zile. Şi, totuşi... Undeva, oamenii ăştia au dreptate. Munca prestată de cadrele unităţilor penitenciare româneşti rămâne, cel mai adesea, ascunsă ochiului opiniei publice. Mass media nu s-a arătat prea dornică să mediatizeze schimbarea sistemului, iar cazurile care în general ajungeau în atenţia publică erau exemplele negative, reale sau imaginare, reclamate de deţinuţi. Nu pot fi eu (aici şi acum) purtătorul "lor" de cuvânt, dar pot măcar recunoaşte public o realitate care, pentru cei care lucrează în sistem, este un motiv de mândrie: ruperea definitivă de trecutul monstruos şi încadrarea fermă pe un drum nou, sănătos şi cu accente clar europene!
În penitenciarul băimărean-românesc, orice cadru mi se adresează direct este OBLIGAT să spună "domnule Sabou". Vremea când, pentru un deţinut, cuvinte precum "jigodie", "banditule", "gunoiule" sau alte epitete de acest gen erau folosite non stop a trecut. Şi vă rog să mă credeţi că regula aceasta, de bun simţ şi respect, chiar este respectată de marea majoritate a cadrelor! Efectul ei e mult mai benefic decât vă puteţi imagina. Formulele de politeţe şi respect aproape că te obligă să răspunzi la fel, cu politeţe şi respect! Cele mai multe stări de tensiune dintre cadre şi deţinuţi (generate de limbajul violent folosit înainte) au fost eliminate.
Cei care citiţi frecvent blogul meu aţi fost martorii unui eveniment care, în urmă cu doar câţiva ani, era de neconceput. Am fost de două ori în învoire de 24 de ore, în timp ce mulţi alţi colegi de-ai mei au plecat chiar în permisii de 3-5 zile. Deţinuţi, oameni condamnaţi la ani grei de puşcărie (unii, cu pedepse mari, de peste 10 ani închisoare), au putut să retrăiască pentru câteva zile atmosfera reală din libertate, să guste din "fructele" vieţii libere şi să aprecieze astfel mult mai mult ceea ce au pierdut cândva. Şi poate iar n-o să mă credeţi, dar din sutele (poate, miile) de deţinuţi trimişi în permisie sau învoire, aproape toţi s-au întors la penitenciar la termenul stabilit. Rarele cazuri când s-au înregistrat întârzieri au fost motivate, în general, de consumul necontrolat de băuturi alcoolice. Cred că până şi autorităţile au fost surprinse să constate că atitudinea cvasi-generală a acestor deţinuţi (plecaţi în permisie) a fost să se îngrijească să respecte întru totul litera şi spiritul legii şi regulamentelor care permiteau eliberarea lor parţială.
Dacă înainte tortura (bătaia, schingiuirea, maltratarea) era "armă" convenţională de reeducare, acum orice act de violenţă fizică şi psihică este categoric interzis. Chiar dacă mai există, pe ici-colo, unele răbufniri nervoase (din partea unor cadre cu nervii întinşi la maxim), putem spune că interdicţia de a folosi violenţa este respectată cu sfinţenie. Este poate una din cele mai importante şi necesare transformări ale sistemului penitenciar românesc!
Faţă de trecutul chiar apropiat, acum, deţinutul se poate apăra legal de orice abuz al sistemului. Legile care reglementează detenţia prevăd o mulţime de factori responsabili, de comisii şi de supraveghetori ai funcţionării sistemului. Niciun cadru nu mai poate lua, de capul lui, orice fel de decizie fără să răspundă în faţa colegilor, superiorilor sau magistraţilor. Deţinutul are multe căi prin care poate ataca o decizie luată împotriva sa. Chiar eu am contestat multe asemenea decizii şi am reuşit întotdeauna să câştig, uzând doar de aceste căi permise de lege. În trecut, nu exista decât un singur "Dumnezeu". Cadrul de penitenciar te sancţiona cum voia el şi nu dădea nimănui socoteală. Comparând cele două situaţii, trebuie să recunoaştem că e o schimbare reală, nu-i aşa?
Aplicarea acestor legi noi a produs până şi o schimbare majoră în viaţa dusă dincoace de gratii, în mediul deţinuţilor. Acum, extrem de rar auzi de vreo bătaie între persoanele private de libertate sau de alte abuzuri clasice, de puşcărie. Desigur, situaţiile conflictuale nu au fost reduse cu totul (nici nu cred că vor putea fi vreodată complet eliminate), dar riscul de a pierde avantajele oferite de lege l-a făcut pe deţinut să-şi reconsidere întreg comportamentul. Pentru că legea oferă acum deţinutului multe avantaje, iar un comportament necorespunzător poate duce la pierderea acestora pentru mult timp.
Aş putea încă vorbi mult despre schimbările pozitive reale din mediul penitenciar românesc, dar mă opresc deocamdată aici. Am scris aceste rânduri în onoarea acelui tip de cadru care, prin munca sa, a permis înfăptuirea acestor schimbări, salvând astfel vieţi! Se spune că un om ajuns la închisoare este un om pierdut. Nu, dragii mei, nu este pierdut! În mare măsură, el este deja recuperat, salvat, ocrotit şi pregătit să plece dintre oameni pentru a se întoarce tot între oameni! Aveţi o mică dovadă chiar sub ochii voştri, un jurnal penitenciar scris de un deţinut, o comunicare real-virtuală legală între lumea mea închisă şi cea în care te afli tu, cititorule...
Mai sunt încă multe de făcut. Vor mai fi piedici, neajunsuri, excepţii de la normalitate, dar avalanşa schimbărilor în bine nu mai poate fi oprită. Schimbarea asta în BINE îţi foloseşte şi ţie, cititorule, la fel cum îmi foloseşte şi mie. Voi critica poate mai des decât voi lăuda acest sistem, dar asta nu pentru că sunt inconştient sau incorect, ci pentru că este în firea umană (iar eu sunt om) să fie liberă, iar eu nu sunt! Ştiu că voi fi într-o zi din nou liber şi că îmi voi pune amprenta pe viaţa societăţii, măcar prin faptul că exist. Dacă voi ajunge cu bine în acea zi, vreau să ştiţi că undeva, într-o părticică a sufletului meu, voi păstra ascunsă o comoară de recunoştinţă pentru cei - ştiuţi şi neştiuţi - care m-au încurajat, m-au respectat, m-au îngrijit şi m-au ajutat să vă redevin contemporan!
Pe curând, Cornel Sabou
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu