Dumnezeu la închisoare

Programarea în ziua de azi presupune o cursă între inginerii de software care încearcă să construiască programe cât mai măreţe şi mai idioate, şi Univers care încearcă să producă cât mai mulţi idioţi. Până acum, Universul învinge. Anonim

Sigur, eu îmi accept limitele! Sunt lucruri pe care, oricât mă străduiesc, nu pot să le înţeleg. De exemplu, m-a pus... Dumnezeu (era să zic ”Dracu”) să merg la biserică. La biserica din interiorul penitenciarului. Şi-am constatat acolo că în timpul slujbei duminicale noi, deţinuţii, suntem păziţi de un cordon puternic de gardieni! M-am holbat la ei ca pe timpuri la maşinile străine! ”Ce naiba caută în Biserică?” - mă întrebam eu. Păzeşte pe cine, şi de cine? Nu pricepeam logica lucrurilor...
Suntem în interiorul penitenciarului. Acolo (aici) este o biserică. Ortodoxă. Deţinuţii pot merge la slujbă. Sunt scoşi din camere, încolonaţi, percheziţionaţi, şi conduşi la biserică. Până aici totul PARE ok. Dar miliţienii noştri nu se mulţumesc cu atât. Ei intră în biserică, şi păzesc uşile de ieşire de parcă acolo, înăuntrul bisericii, ar trebui să ne fie nouă sfârşitul! ”Voi, cei care-aţi intrat aici, spuneţi adio...” M-am uitat la moaca lor. Speram să văd că măcar unul trăieşte momentul, adică se roagă sau ascultă slujba. Vezi-ţi de treabă! Căscau păzitorii mei de mama focului! S-a trezit unul atunci când m-am apropiat de el şi l-am întrebat dacă pot să ies afară, să iau o gură de aer. A reacţionat de parcă i-am dat cu o bâtă în cap. ”Nuuuuuuuuuuuuu, nici vorbă” mi-a răspuns el. ”De ce? Aici e biserică, nu izolare” am spus eu, naivul... ”Aici e puşcărie” mi-a răspuns el, inteligentul... Mmno, n-am mai avut replică...

Acuma, ce să zic... Eu merg în oraş, la Bibiloteca Judeţeană, să-mi documentez o carte pe care o voi publica după liberare. Plec singur dimineaţa, şi mă întorc singur seara. Nu sunt păzit de nimeni. N-am întârziat niciodată, şi n-am ieşit din litera şi spiritul regulamentului. Am respectat toate indicaţiile preţioase pe care le-am primit de la ofiţerii care mi-au aprobat ieşirea. S-a-ntâmplat să ies de zeci (poate sute) de ori. Totul e ok... De aceea nu pricep. De aceea mi-e greu să gândesc în termeni ”miliţieneşti”. Afară, în libertate, pot să ies singur, dar la biserică, în puşcărie, trebuie să fiu păzit! În fine, mai e un aspect... Întâmplător, bisericii i se mai spune ”Casa Domnului”. E vorba de Casa lui Dumnezeu, ca să nu creadă miliţienii mei că mă refer la ceva domn din conducere. ”Chestia” asta cu Dumnezeu e ceva spiritual, metafizic, transcede cumva lumea aceasta. Acolo cauţi răspunsuri esenţiale şi valori care nu pot fi cumpărate. Şi nici păzite cu bastonul. În Biserică locuieşte Dumnezeu! Are oare nevoie Dumnezeul acesta de gardienii angajaţi ca funcţionari publici la stat? Are? Nu cred... De fapt, sunt convins că nu-i face deloc plăcere lui Dumnezeu să-l vadă pe agentu' lu' peşte cum stă crăcănat şi cască în Casa Sa! Dovadă este chiar faptul că Mi-a permis să scriu acest articol! Vom reveni... Pe curând....

Cornel Sabou