luni, 25 aprilie 2011

Coşmarul pe care l-am trăit, în visul pe care îl trăiesc


Astă noapte am visat cu puşcăria... E prima oară când mi se întâmplă acest lucru de când am venit acasă. M’am trezit din somn perfect lucid, şi n-am mai putut dormi. Nu sunt mistic, dar mă întreb dacă nu e cumva un “semn” că ar trebui sa reiau subiectele despre penitenciar! Pentru că acolo, spre deosebire de mine, alţi oamei, condamnaţi, TRĂIESC coşmarul pe care eu acum doar îl visez! Dacă eu am scăpat de vis trezindu-mă, ei nu pot scăpa de coşmar decât dormind...

O să “profit” de timpul liber pe care îl am de Paşte ca să imi mai amintesc una-alta. Pentru că lucrurile “alea”, chiar de aş vrea eu să le uit, se întorc în viaţa mea pe căi întortocheate, tulburându-mi somnul. Acum nu scriu nimic... Doar mă relaxez scriind, pentru ca să mă întorc apoi, înapoi, la somn. Ferice de voi, cei care aveţi somnul liniştit! Deşi, cred eu, nu calitatea dormitului caracterizează OMUL, ci faptele vieţii. Care se fac cu mintea lucidă, în lumina zilei şi în lumină.

Am un Paşte fericit, aşa cum l-am visat când era fiecare zi a mea coşmar. Cu ai mei alături, cu masa plină, cu soare şi căldură, cu linişte şi pace. Mulţumesc lui Dumnezeu, şi celor care m-au ajutat să ajung aici! Nu v-am uitat, nu te-am uitat!

Pe curând...

Cornel SABOU

2 comentarii:

  1. cornel. bine ai face sa descrii viata de acolo. in ce consta o zi obisnuita. ce oameni ai intalnit, ce interlopi aka celebritati, ce legi nescrise exista dupa gratii, ce sanse de reabilitare au cei iesiti de acolo (folclorul zice ca ies de acolo si mai versati decat inainte).

    interesant cum directorul s-a transformat dintr-un erudit (am auzit despre el ca ar fi fost sef de promotie pe la psihologie la cluj) intr-un corupt cum zici tu.

    bafta multa,

    georges

    ps. cine iese primar? eu as miza pe dolha. nu e el un intelectual, dar mi se pare ancorat in realitate si nu este fals ca si baietii mostenitori de averi bunicele din fondul forestier al maramuresului.

    RăspundețiȘtergere
  2. georges, iti promit ca pana la finalul acestui week-end vei avea materialul pe care l-ai solicitat, despre puscarie. La fel, am in intentie sa scriu un material complex despre sansele in alegeri ale fiecarui candidat, dar la acest subiect inca ma mai documentez. Si eu as putea spune, asa, intr-o doara, ca va iesi Dolha, Chereches sau Vlasin (sau oricare altul dintre candidati), dar mie imi place sa-mi argumentez ideile pe care le exprim cu informatii concrete si credibile. Dincolo de ceea ce as prefera in nume personal... Deocamdata, traversez o perioada in care sunt marcat de o raceala puternica, si asta ma tine mai mult la pat decat in stare activa. Sper sa dobor boala intr-o zi-doua si sa ma reapuc serios de scris... Multa bafta!

    RăspundețiȘtergere