Cuvântul MOARTE ar trebui să fie sinonim cu SFÂRŞIT... dar de când creştinii sărbătoresc Învierea lui Isus Hristos, acest cuvânt a căpătat alte conotaţii. “Moarte” înseamnă mai mult “tranziţie”, de la o viaţă marcată de încercări de tot felul la o “viaţă” eternă, în fericire sau chin. Chiar dacă toată lumea cunoaşte doctrina creştină, am observat că sunt puţini cei care cred cu adevărat în continuarea vieţii după moarte!
Îmi amintesc de ceea ce spunea părintele istoriei, Herodot, despre daci, cum că ei merg la moarte râzând, că abia aşteaptă să moară pentru că ei cred că, după moarte, vor avea parte de o altă viaţă, alături de zei. Iată o formă de creştinism în timpuri în care Hristos nici nu se născuse!
De ce noi lăsăm deoparte CREDINŢA reală în ceea ce înseamnă “viaţă de apoi”? Suntem oare prea “moderni” pentru a ne mai bucura de “viaţa alături de zei”, asemeni dacilor? Ne considerăm prea inteligenţi ca să “credem” în ceea ce nu putem vedea cu ochiul liber? Suntem noi suficienţi pentru noi înşine ca să ne mai dorim eternitatea vieţii? Cred că Paştele este momentul potrivit să privim în “sus”! Nu spre cerul nedefinit al Universului, ci spre infinutul aşteptărilor noastre de la viaţă! Să (re)vedem tot ce ne-am dorit şi nu ne-am împlinit, să conştientizăm tot ce am pierdut şi să înţelegem cât suntem de limitaţi. Chiar şi în ceea ce priveşte posibilitaţile noastre de a ne face fericiţi, de a ne împlini idealurile. Ştiu că nu poţi să simţi dragoste fără să fii un om bun, şi nu poţi fii bun fără să ai dragoste, dar nu poţi nici să clădeşti o fericire în suflet fără să pui suflet!!! Şi când spui SUFLET spui deja CREDINŢĂ! Pentru că sufletul nu e “inteligent”, nu face corecţii gramaticale şi nu cunoaşte legile fizicii. Nu răspunde la chemarea banilor. Sufletul e “plin” sau “gol” după cum este el marcat (sau nu) de credinţa adevărată...
Timp de secole, oamenii au interpretat în fel şi chip scrierile religioase şi au inventat culte de tot felul. “Toate” sunt adevărate, toate se pretind inspirate de Dumnezeu, toate aduc mântuirea... De fapt, toate sunt doar vorbe! Superficialitatea care ne caracterizează, ca oameni, ne îndeamnă să dăm “culoare” credinţei, s-o îmbrăcăm în “hainele” pe care le credem noi potrivite, s-o adaptăm la nevoile noastre, s-o transformăm – până la urmă – din VIAŢĂ în MOARTE! Pentru că ne depărtăm de esenţialul lăsat de Dumnezeu pe pământ, pentru că ne construim propriul rai în care nu ştim de ce trăim tot nefericiţi! Şi apoi, dacă nu suntem capabili să găsim “calea”, tot pe Dumnezeu dăm vina...
Este primul Paşte (după 4 ani) pe care îl petrec acasă... Vă doresc să simţiţi mai mult ceea ce înseamnă, în suflet, credinţa în Dumnezeu! Credinţa aceea care te poate face fericit aşa cum eşti, cu ce ai, cu ce n-ai, cu ce eşti şi cu ce n-ai fost. Să nu puneţi graniţe credinţei voastre, căci puterea aceasta, de a CREDE, este infinită, la fel ca Dumnezeu! Şi nu este fără rost... Credinţa este cea mai inteligentă formă de manifestare a materiei vii! Poate, tocmai pentru că putem avea credinţă putem fi OAMENI! Iar dacă e aşa, şi n-o avem, atunci... ce suntem? Dumnezeu să vă ajute să găsiţi plăcere în viaţă, şi împăcare în credinţă!
Paşte Fericit!
Cornel SABOU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu