Mergeam pe un drum... Merg mereu pe un drum! Nu stau locului niciodată. Şi poate tocmai pentru că “merg”, pe drumurile vieţii mele întâlnesc mereu oameni. De tot felul. Cu unii mă mai opresc la câte-o ciorbă de vorbă. Mâncăm cuvinte până ne săturăm, experimentăm... Uneori, “mesele” astea se lasă cu juruinţe ca desert, cu priviri drepte aruncate în ochii mei obosiţi de strălucirile solare neimaginare de pe drum. Nu o dată... De mai multe ori... Mai mereu... Am strâns mâna care mi s-a întins! Mâna care mi-a vorbit cerându-mi picături din ceea ce sunt eu. Din forţa fiinţei mele! Altă dată din prietenia mea sau din dragostea mea...
Cum spuneam, mergeam pe un drum... Greşeala e a mea. Şi nu o spun retoric. E a mea pentru că lecţiile vieţii nu mi-au fost suficiente. Şi mereu mă mai opresc la câte-o ciorbă de varză din cuvinte. Şi mereu mănânc rahat la desert... Şi mereu mai strâng câte-o mână, credul, privind în zarea pierdută a ochilor lor. Şi mereu...
Acum nu mai contabilizez distanţa pe care o parcurg în viaţă, căci a devenit mai interesant drumul, peisajul... fauna! Văd animale domestice devenite brusc sălbatice. Văd alte animale care mimează sălbăticia. Văd fluturi... din floare-n floare, şobolani printre flori... E fascinant! E fascinantă viaţa, cu toate mizeriile ei, cu toate umanismele dezumanizate înainte de vreme şi vremuri, nici măcar inteligent!
Nimic nou sub soare... Nici măcar eu nu mai sunt nou. Decât pentru mine. Descoperindu-mă mereu îmi par nou, dar sunt mai vechi decât lumea pe care vreau s-o schimb. Pentru că lumea şi-a înţeles legea ei, pe când eu tot iau lecţii...
Ăsta ar putea să fie ceva... Un fel de altceva... Poate un jurnal de gânduri absurde, neîncadrate în concret, dar nici rupte din experienţe fictive.
Pe drumul meu am întâlnit mulţi oameni. Asta e important! Că la început, atunci când îi întâlneşti, toţi sunt oameni. Nu PAR... chiar sunt! Aşa spun ei... şi eu îi cred! De ce n-aş crede un om când spune că e om? Doar pentru că...? Nu... Chiar dacă “ştiu” ce urmează de fiecare dată. O masă, un prânz, un corn şi-un lapte, un fruct interzis... o mână întinsă plăcut şi strânsă cu grijă. Apoi o plimbare prin toată splendoarea junglei care mărgineşte drumul! Alone...
O să reiau seria de materiale tip “Jurnal”... În ele voi scrie pentru mine, nu pentru voi, chiar dacă voi veţi putea cuprinde cu vederea tot. Cu înţelegerea mai puţin. Dar nu ăsta este scopul. Să mă înţeleagă cineva. Ci doar să mă exprim. Ştiind că voi fi citit, mă voi exprima mai inteligent, tocmai ca să nu-mi poată fii înţeleasă prostia. The show must go on... Uraţi-mi drum bun în continuare...
Cornel SABOU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu