joi, 17 mai 2012

Cătălin Cherecheş, primarul ţiganilor

Cătălin Cherecheş (foto stânga) a fost ales anul trecut primar al municipiului Baia Mare. Ideea de "ales", în cazul său, e una mai mult simbolică pentru că la alegerile de anul trecut nu s-a prezentat la urne decât un sfert din populaţia cu drept de vot (puţin peste 25%) din Baia Mare. Din sfertul acela, un procent de 51% l-au ales pe Cherecheş, marea majoritate a alegătorilor săi fiind hoardele de ţigani aduşi la cabina de vot de liderii negrotei din zonă care îşi mânau găştile cu arcanu ca să îl voteze pe Kake (porecla lui Cătălin Cherecheş). De atunci şi până azi, Cătălin Cherecheş este cunoscut în urbe drept "primarul ţiganilor", nicidecum al băimărenilor. 

De anul trecut încoace, ţiganii băimăreni au prins curaj când au văzut că "fratele" lor a ajuns primar. Unii dintre liderii ţiganilor şi-au manifestat chiar intenţia de a candida în aceste alegeri locale pentru a ajunge în Consiliul local şi a fi acolo, aproape de colegul şi prietenul Kake. Ştiu că cititorilor mei din alte oraşe le va veni greu să creadă, dar vreau să ştiţi că doar în urmă cu câteva luni pe posturile TV locale se lăfăia nevoie mare un interlop ţigan care îşi declarase intenţia de a ajunge în Consiliul local. Cel mai greţos lucru pe care am putut să-l văd atunci a fost să observ cum moderatorii TV locali au lins în fund (contra-cost) această spurcăciune locală ţigănească! Asta deşi borâtul cu pricina vorbea pe postul TV în termeni specifici lumii sale boschetare (spunând, de exemplu, despre acţiunile altor politicieni că sunt o mare... "lăbăreală" şi făcând gesturi sugestive cu mâna). 

Anul acesta, Cătălin Cherecheş îşi doreşte să ajungă din nou primar. Ţiganii sunt acum mai mobilizaţi ca niciodată. Nebunaticul şi interlopul Kake va ajunge iar primar cu votul lor, pentru că băimărenii par mai departe complet dezinteresaţi de campania electorală şi de candidaţii care s-au înscris în cursă. Pe acest fond general de nepăsare, Kake va ieşi primar, va băga în Consiliul local câţiva ţigani din cea mai joasă speţă a umanităţii şi îşi va consolida astfel puterea sa locală. 
Precizez că eu, personal, am destui prieteni ţigani, oameni muncitori, de caracter, care nu se bagă în mizeriile acestea politice şi care vin la mine să-mi povestească cu mare regret despre interlopii care au acaparat mişcarea locală a rromilor şi despre modul mizerabil în care folosesc ei această influenţă. "Cornel, noi, rromii, ţiganii, nu ne vom integra niciodată cu adevărat în societatea românească pentru a fi complet acceptaţi şi respectaţi atâta vreme cât politicienii voştri, români get-beget, promovează şi susţin în fruntea minorităţii noastre doar interlopi fără scrupule, infractori şi bolnavi psihici! Asta în timp ce ţiganii muncitori, cuminţi şi educaţi sunt mai departe marginalizaţi şi ocărâţi pe baza originilor ţigăneşti şi în timp ce infractorii cu tupeu care îşi vând votul sunt respectaţi şi chiar implicaţi direct în viaţa comunităţii". Cam asta îmi spunea un astfel de prieten ţigan...

Planurile lui Kake nu se opresc aici. După alegeri, el doreşte să preia filiala locală a PNL. El ştie că urmează alegereile generale, speră ca USL să câştige şi mai ştie apoi că toate funcţiile în administraţia locală nu se negociază la primărie ci în cadrul conducerii filialei partidului de guvernământ. Drept urmare, următorul pas al lui Kake va fi preluarea filialei PNL. Mişcarea se va întâmpla anul ăsta pentru că de anul viitor s-ar putea să revină în prim-plan Cristian Anghel, cel care a fost primar 17 ani în acest oraş şi care a condus PNL-ul. Anghel are pe moment interdicţie să candideze, dar la următoarele alegeri o poate face. Cu toată condamnarea sa la închisoare, Cristi Anghel este deocamdată singurul lider politic din Maramureş care are ceva priză la public şi care ar putea (cel puţi teoretic) peste 4 ani să , să redea Baia Mare băimărenilor! 

Cu respect,

Cornel SABOU 

PS - foto jos: tiganii adunati la primăria lui Cherecheş ca să îşi primească "dreptul"... 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu