joi, 13 septembrie 2012

Senatorul "rezolvă tot"

Vă este cunoscut deja cazul funcţionarei penale de la Direcţia Agricolă Maramureş, Viorica Manta, cea care a încălcat flagrant legea candidând la un post de primar fără să demisioneze din postul de şef serviciu la această instituţie şi care apoi a fost protejată de şefii ei fiind transferată recent - printr-un ordin al ministrului Agriculturii! - pe un alt post în cadrul acestei Direcţii Agricole. Astfel, funcţionara penală, în loc să fie pedepsită pentru încălcarea legii beneficiază de protecţie înaltă şi îşi trăieşte mai departe fericită traiul ei infracţional...

Aflu între timp însă (pentru că am şi eu urechi la nivel mai înalt) că aceasă Viorica Manta este de fapt protejata unui senator de Maramureş. Acesta ar fi fost cel care a făcut tot taficul de influenţă necesar pentru a o ascunde pe funcţionara penală şi a o feri de rigorile legii. În materialul următor, după ce îmi voi termina documentarea, vă voi dezvălui şi numele acestuia plus alte amănunte interesante din viaţa senatorului traficant de corupţie! Pentru că tot se apropie alegerile şi e bine să ştiţi ce votaţi!

Rămâneţi pe-aproape!

Cornel SABOU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu