Minunea întâmplată în 1917 la Fatima a fost documentată de presa vremii şi văzută de zeci de mii de martori. După ce Fecioara Maria le-a apărut celor trei copii, aceştia au cerut o minune pentru ca lumea să-i creadă atunci când vor dezvălui secretele. Fecioara le-a dat întâlnire în acelaşi loc pe data de 13 octombrie 1917. În acea zi, pe câmpul cu pricina au venit vreo 70.000 de oameni care aşteptau să vadă ce miracol le pregătise cerul. Şi au văzut... Un Soare pe cer care creştea vâzând cu ochii lăsându-le celor prezenţi impresia că se va prăbuşii pe pământ (probabil un OZN foarte strălucitor, motiv pentru care a fost comparat cu Soarele). oamenii s-au panicat, crezând că a venit Sfârşitul Lumii. O ploaie torenţială care s-a oprit instant şi toate hainele zecilor de mii de martori s-au uscat pe loc, împreună cu pământul care fusese plin de băltoace şi noroi. Fecioara Maria care a apărut pe cer...
După miracol, mii de persoane prezente la faţa locului s-au înscris în bisericile creştine, cea Catolică înregistrând mii de membri noi. Presa vremii a prezentat pe larg minunea, inclusiv ziarele anti-creştine sau masonice care autentificau faptul că aceasta avusese loc.
Câţiva analişti spun că evenimentul întâmplat la Fatima în 1917 este o împlinire a profeţiei scrise în Apocalipsa 12:1
În cer s-a arătat un semn mare: o femeie învăluită în soare, cu luna sub picioare şi cu o cunună de douăsprezece stele pe cap.
Mai departe vă las pe voi să gândiţi problema şi să vă faceţi o părere. Vă prezint mai jos o sinteză a acestei chestiuni preluată de pe ro.wikipedia şi vă provoc să încercaţi să dezlegaţi misterul celui de-al treilea secret căci acesta a rămas nedezlegat până azi!
(Cornel SABOU)
Cele trei secrete de la Fátima reprezintă o serie de viziuni şi profeţii care ar fi avut loc ca urmare a apariţiei Fecioarei Maria în faţa a trei tineri păstori portughezi, Lucia Santos şi verişorii ei Jacinta şi Francisco Marto, începând cu data de 13 mai 1917. Cei trei copii au afirmat că au fost vizitaţi de către o presupusă Fecioara Maria de şase ori între mai şi octombrie 1917. Apariţia este acum cunoscută sub numele de Maica Domnului de la Fátima.
Potrivit interpretării catolice oficiale, cele trei secrete implică descrierea iadului, Primul Război Mondial şi al Doilea Război Mondial şi încercarea de asasinare a Papei Ioan Paul al II-lea.
La 13 iulie 1917, în jurul prânzului, se spune că Fecioara Maria a dat copiilor trei secrete. Două dintre secrete au fost descoperite în 1941 într-un document scris de Lucia, la cererea lui José da Silva, Episcopul de Leiria, pentru a ajuta cu publicarea unei noi ediţii a unei cărţi a lui Jacinta. Când a fost întrebat episcopul de Leiria în 1943 de ce nu dezvăluie şi secretul al treilea, Lucia s-a luptat pentru o perioadă scurtă de timp, spunând că „nu este încă convinsă dacă Dumnezeu a autorizat-o să acţioneze.” Cu toate acestea, în octombrie 1943, episcopul de Leiria i-a ordonat să-l scrie. Lucia a scris apoi secretul şi l-a sigilat într-un plic care nu trebuia deschis până în 1960, atunci când textul „va apărea mai clar.” Textul celui de-al treilea secret a fost lansat oficial de către Papa Ioan Paul al II-lea în 2000, deşi unii susţin că nu a fost descoperit întregul secret aşa cum a fost scris de către Lucia, în ciuda repetatelor afirmaţii contrare ale Vaticanului.
Primul secret a fost o viziune a iadului:
Doamna noastră ne-a arătat o mare de foc, care părea a fi sub pământ. Cufundaţi în acest foc erau demoni şi suflete în formă umană [cei osândiţi]. Cei din urmă erau ca ambra transparentă ce ardea, înnegriţi sau ca un bronz şlefuiţi, având forme omeneşti. Pluteau în acel foc, plutind în aer din cauza flăcărilor ce ieşeau din ei, împreună cu nori mari de fum, cădeau pe fiecare parte ca scânteile dintr-un foc imens, fără greutate sau echilibru, în mijlocul ţipetelor şi gemetelor de durere şi disperare, care ne-au îngrozit şi ne-au făcut să tremurăm de frică. Demonii se deosebeau de figurile osândiţilor prin asemănarea lor îngrozitoare şi respingătoare de animale înspăimântătoare şi necunoscute, toate negre şi transparente precum cărbunii arzători. Această viziune a durat doar o clipă datorită bunătăţii Mamei noastre cereşti, care la prima apariţie ne-a promis să ne ducă în Rai. Altfel, cred că am fi murit de frică şi groază.
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------
Al doilea secret a fost o declaraţie conform căreia primul război mondial se va termina şi continuă să prezică un alt război, al doilea război mondial în timpul domniei Papei Pius al XI-lea dacă oamenii vor continua să-l ofenseze pe Dumnezeu şi dacă Rusia nu va fi convertită. A doua jumătate a secretului solicită ca Rusia să fie consacrată Inimii Imaculate:
Aţi văzut iadul unde merg sufletele sărmanilor păcătoşilor. Pentru a-i salva, Dumnezeu voieşte să înfiinţeze în lume devoţiunea la Inima Mea Neprihănită. Dacă ceea ce vă spun se va face, multe suflete vor fi salvate şi va fi pace. Războiul se va termina: însă dacă oamenii nu încetează să-L ofenseze pe Dumnezeu, un război şi mai rău va începe în timpul pontificatului Papei Pius al XI-lea. Când veţi vedea o noapte luminată de o lumină necunoscută, să cunoaşteţi că acest lucru este un semn mare dat de la Dumnezeu, că el este pe cale de a pedepsi lumea pentru crimele sale, prin intermediul războiului, foametei şi persecuţie împotriva Bisericii şi împotriva Sfântului Părinte. Pentru a preveni acest lucru, voi cere consacrarea Rusiei la Inima Mea Neprihănită şi împărtăşania de reparaţie în fiecare sâmbătă a lunii. Dacă aceste cerinţe sunt îndeplinite, Rusia va fi convertită şi va fi pace, dacă nu, îşi va răspândi erorile sale în întreaga lume, provocând războaie şi persecuţii împotriva Bisericii. Cei buni vor fi martirizaţi, Sfântul Părinte va avea mult de suferit; diferite naţiuni vor fi anihilate. În cele din urmă, Inima Mea Neprihănită va triumfa. Sfântul Părinte va consacra Rusia pentru mine şi ea va fi convertită, iar o anume perioadă de pace va fi acordată omenirii [În Portugalia dogma Credinţei va fi mereu păstrată etc. Nu spuneţi acesta nimănui].
Unii au criticat faptul că a doua profeţie nu a fost dezvăluită până în august 1941, când al doilea război mondial începuse deja.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------
A treia parte a secretului a fost scrisă „la ordinul Excelenţei Sale, Episcopul de Leiria şi al Preasfintei Mame” la 3 ianuarie 1944. În 1943, Lucia s-a îmbolnăvit de gripă şi pleurezie, bolile care i-au ucis pe verişorii săi. Timp de câteva luni, ea era sigură că va muri. Episcopul Silva, vizitând-o la 15 septembrie 1943 în timp ce ea era imobilizată la pat, în primul rând i-a sugerat să scrie al treilea secret pentru a se asigura că acesta nu se va pierde în cazul decesului ei. Lucia, cu toate acestea, a ezitat să facă acest lucru. Ea a fost pusă sub o strictă ascultare în conformitate cu jurămintele ei Carmelite, dar ea a susţinut că atunci când a primit secretul a auzit-o pe Maria menţionându-i să nu-l dezvăluie. Deoarece stricta ascultare a Carmelitei impunea ca ordinele de la superiorii ei să fie considerate ca venind direct de la Dumnezeu, ea era într-o dilemă cu privire la ale cui comenzi sunt prioritate. În cele din urmă, la mijlocul lunii octombrie, Episcopul Silva i-a trimis o scrisoare care conţine un ordin direct de a scrie secretul pe care Lucia l-a ascultat. În iunie 1944, plicul sigilat care conţinea al treilea secret a fost livrat Episcopului Silva, unde a rămas până în 1957, când a fost în cele din urmă expediat la Roma.
A fost anunţat de către Cardinalul Sodano la 13 mai 2000, la 83 de ani după apariţia în faţa copiilor din Cova da Iria pentru prima oară a Maicii Domnului. În anunţul său, Cardinalul Sodano a sugerat că secretul era despre persecuţia creştinilor din secolul al XX-lea care a culminat cu tentativa de asasinare eşuată a Papei Ioan Paul al II-lea la 13 mai 1981.
Textul celui de-al treilea secret a fost publicat la 26 iunie 2000:
A treia parte a secretului dezvăluit la Cova di Iria - Fatima la 13 iulie 1917:
Scriu ca un act de ascultare faţă de Tine, Dumnezeul meu, care mi-o ceri prin intermediul Excelenţei Sale, Episcopul de Leiria, şi al Preasfintei Tale Mame, care este şi a mea. După cele două părţi pe care le-am expus deja, am văzut în partea stângă a Stăpânei noastre, puţin mai sus, un Înger cu o sabie de foc în mâna stângă; scânteind, aceasta emitea flăcări care se părea că vor incendia lumea; dar ele se stingeau în contact cu splendoarea care ieşea din mâna dreaptă a Stăpânei Noastre în direcţia lui: arătând pământul cu mâna sa dreaptă, Îngerul spuse cu o voce puternică: Pocăinţă! Pocăinţă! Pocăinţă! Şi văzurăm într-o lumină imensă care este Dumnezeu: «ceva asemănător felului în care se văd persoanele în oglindă când trec prin fața ei» un Episcop îmbrăcat în alb «am avut presentimentul că este Sfântul Părinte». Diferiţi alţi Episcopi, preoţi, călugări şi călugăriţe urcând pe un munte abrupt, în vârful căruia era o Cruce mare din trunchiuri neprelucrate, de parcă ar fi fost din stejari de plută cu scoarţă cu tot; Sfântul Părinte, înainte de a ajunge aici, traversa un oraş mare pe jumătate în ruină, ş aproape tremurând, cu pas şovăitor, copleşit de suferinţă şi de durere, se ruga pentru sufletele cadavrelor întâlnite în cale; ajuns în vârful muntelui, prosternat în genunchi la piciorul Crucii mari, el fu ucis de un grup de soldaţi care au tras de mai multe ori cu arme de foc şi cu săgeţi, şi în acelaşi fel muriră unii după alţii ceilalţi Episcopi, preoţi, călugări şi călugăriţe şi diverşi laici, bărbaţi şi femei din clase şi categorii sociale diferite. Sub cele două braţe ale Crucii se aflau doi îngeri, fiecare cu o stropitoare de cristal în mână în care strângeau sângele Martirilor şi cu acesta udau sufletele care se apropiau de Dumnezeu.
Vaticanul a păstrat Cel De-al Treilea Secret până în 26 iunie 2000, deşi declaraţia Luciei trebuie publicată după 1960, Unele surse, printre care Canon Barthas şi Alfredo Ottaviani [Cardinal Ottaviani], spun că Lucia a insistat ca acest secret să fie dezvaluit în jurul anilor 1960, spunând că "în acel moment, va fi mai bine înţeles şi "Binecuvantata Fecioară aşa doreşte". La începutul anilor 1960, în loc să publice Al Treilea Secret, Vaticanul a anuntat presa că ar fi mai bine ca acest secret să rămână mereu sub sigiliu. După anunţ, s-au produs multe speculaţii despre conţinutul secretului. Conform New York Times, speculaţiile despre conţinut treceau de la "anihilare nucleară mondială" până la mari divergenţe din Biserica Romano-Catolică care or să ducă la rivalităţi papale." În 1981, Laurence James Downey la cererea Papei Ioan Paul al II-lea, a facut public Cel De-al Treilea Secret de la Fatima.
Textul celui de-al treilea secret prezentat de Vatican este scris de mână pe patru foi de hârtie. Mai mulţi clerici care susţin că cunosc acest text au afirmat că a fost scris pe o singură foaie şi nu pe patru. De exemplu, părintele Joaquin Alonso, arhivistul oficial din Fatima pentru şaisprezece ani, arată în cartea sa că „Lucia ne spune că a scris textul pe o singură foaie de hârtie”. Cardinaulul Ottaviani, care l-a citit, afirmă acelaşi lucru: „Lucia l-a scris pe o foaie de hârtie ..” În plus, despre episcopul Venancio, cel care a fost însărcinat cu transportul plicului ce conţinea al treliea secret către un reprezentant al Vaticanului după ce Lúcia l-a scris, se spune că a ţinut plicul în faţa unei surse de lumină şi a observat că cel de-al treilea secret a era „scris pe o mică bucată de hârtie”. Episcopul Venancio a măsurat de asemenea dimensiunile hâritei, dimensiunile marginilor şi a estimat că aceasta conţinea 20-25 de linii de text. De asemenea, părintele Malachi Martin a afirmat că a văzut textul celui de-al treilea secret în februarie 1960. Într-o emisiune radio, Fr. Martin a afirmat că cel de-al treilea secret a fost scris pe „o foaie de hârtie.” Într-un interviu înregistrat, Fr. Charles Fiore l-a citat pe Fr. Malachi Martin, care a spus următoarele despre textul celui de-al treilea secret: „Mi-am răcit picioarele în coridoarele din afara apartamentelor Papei, în timp ce şeful meu, Cardinalul Bea, era înăuntru discutând cu Papa şi cu un grup de alţi episcopi şi preoţi şi cu doi seminarişti portughezi, care au tradus scrisoarea, o singură pagină, scrisă în limba portugheză, pentru toţi cei din încăpere.”
Un alt motiv pentru care criticii consideră că textul complet al celui de-al treilea secret nu a fost făcut cunoscut este faptul că există evidenţe documentate că cel de-al treilea secret a fost scris sub forma unei scrisori semnate către episcopul din Leiria. Textul celui de-al treilea secret publicat de Vatican nu este scris sub forma unei scrisori. Lúcia a fost interogată de părintele Jongen pe 3 februarie 1946. Când Fr. Jongen a întrebat-o pe Lúcia când va veni vremea pentru cel de-al treilea secret, Lúcia i-a răspuns: „I-am comunicat cea de-a treia parte episcopului din Leiria, printr-o scrisoare.” De asemenea, Canon Galamba, un consilier al episcopului din Leiria, este menţionat spunând „Când episcopul a refuzat să deschidă scrisoarea, Lucia l-a făcut să promită că va fi deschisă şi citită lumii ori la moartea ei, ori cel mai târziu în 1960, în cazul că ea nu moare până atunci”. De asemenea, comunicatul de presă din 1960 în care Vaticanului a anunţat că cel de-al treilea secret probabil nu va fi arătat niciodată a fost scris cu următoarele cuvinte: „.. este foarte probabil că scrisoarea în care sora Lucia a scris despre secretul mărturisit de Fecioara Maria celor trei ciobani din Cova da Iria nu va fi niciodată deschisă.”
Textul celui de-al treilea secret comunicat de Vatican nu conţine cuvinte atribuite Fecioarei Maria. În acelaşi comunicat de presă al Vaticanului din 1960 menţionat mai sus se menţionează că „Sora Lucia a scris secretul mărturisit de Fecioara Maria ..” Unele surse spun că cel de-al treilea secret începe cel mai probabil cu cuvintele „În Portugalia dogma credinţei va fi păstrată întotdeauna etc.”, cuvinte pe care Lúcia le-a menţionat şi în cel de-al patrulea jurnal, dar care sunt incluse doar ca note de subsol în textul comunicat de Vatican. În plus, există evidenţe care arată că Fr. Joseph Schweigl a fost trimis de Papa Pius al XII-lea să o interogheze pe Lúcia despre cel de-al treilea secret pe 2 septembrie 1952. În ziua următoare interogării, Fr. Schweigl ar fi afirmat următoarele: „Nu pot să dezvălui nimic din ce am aflat la Fatima despre cel de-al treilea secret, dar pot spune că conţine două părţi: una referitoare la Papă, iar cea de-a doua fireşte (deşi nu pot spune nimc) ar trebui să fie continuarea cuvintelor: 'În Portugalia dogma credinţei va fi păstrată întotdeauna.'
Potrivit Cardinalului Ratzinger în comentariile care însoţesc textul celui de-al treilea secret dezvăluit de Vatican, „Acei care se aşteaptă la excitante revelaţii apocaliptice despre sfârşitul lumii sau despre cursul istoriei vor fi dezamăgiţi. Fatima nu satisface curiozitatea noastră în acest fel...” (după cum, în general, credinţa creştină nu vrea şi nu poate să satisfacă astfel curiozitatea noastră.) Unii critici consideră acest lucru ca pe o mare contrazicere, inclusiv mărturia anterioară a Cardinalului Ratzinger însuşi. Într-un interviu publicat la 11 noiembrie 1984 în revista Jesus, Cardinalul Ratzinger a fost întrebat dacă a citit textul celui de al treilea secret şi de ce nu a fost dezvăluit. Ratzinger a recunoscut că el a citit secretul al treilea şi a declarat că, în parte, al treilea secret implică "importanţa lucrurilor extreme (novissimi)" şi "pericole care ameninţă credinţa şi viaţa creştinismului şi, prin urmare, (viaţa) întregii lumi." Ratzinger a comentat, de asemenea, că, "Dacă nu este făcut public - cel puţin pentru moment - este doar pentru a preveni ca profeţia religioasă să nu fie confundată cu goana după senzaţional."
Cardinalul Bertone a fost acuzat de minciună în legătură cu conţinutul celui de-al treilea secret în cartea sa Ultimul secret de la Fatima (The Last Secret of Fatima), şi al afirmaţiilor sale din apariţiile televizate. După ce cartea lui Bertone a fost publicată, jurnalistul italian Antonio Socci a publicat un articol intitulat Dragă Cardinale Bertone: Care dintre noi doi minte cu bună ştiinţă? Avocatul catolic Christopher Ferrara a scris o carte numită Secretul care este încă ascuns (The Secret Still Hidden - conţinutul disponibil online) cu scopul de a expune şi demonta afirmaţiile Cardinalului Bertone în legătură cu Fatima. Cartea conţine un appendix numit 101 motive pentru a nu crede în afirmaţiile Cardinalului Bertone (101 Grounds for Doubting Cardinal Bertone's Account). De exemplu, Ferrara afirmă că Bertone a prezentat cel puţin cinci versiuni diferite ale presupusei acceptări a Luciei a interpretării viziunii publicate de Vatican în 2000.
Un articol publicat în Catholic World News pe 27 septembrie 2007 arată că jurnaliştii italieni Antonio Socci şi Solideo Paolini „au realizat o casetă în care Arhiepiscopul Loris Capovilla, care a fost secretarul personal al Papaei Ioan al XXIII-lea, a revelat că au existat două texte în cel de-al treilea secret.” Un articol publicat cu doar două săptămâni în urmă îl citează pe Archbishop Capovilla spunând, "Nu există două adevăruri în ce priveşte Fatima şi nu există niciun al patrulea secret. Textul pe care l-am citit în 1959 este acelaşi cu cel distribuit de Vatican.” Capovilla este de asemenea citat spunând, „M-am săturat de aceste teorii ale conspiraţiei. Pur şi simplu nu este adevărat. L-am citit, l-am prezentat papei şi acesta a distrus plicul."
Grupul catolic contra-reformă, înfiinţat de teologul Abbé George de Nantes, consideră că textul cu pricina este versiunea completă a celui de-al treilea secret, dar că se referă la Papa Ioan Paul I, şi nu la Papa Ioan Paul al II-lea, arătând că acesta din urmă nu a murit după ce a fost atacat, aşa cum se arată în cel de-al treilea secret. Papa Ioan Paul I s-a întâlnit cu Lúcia Santos pe vremea când era patriarh al Veneţiei, fiind profund impresionat de această experienţă. Într-o scrisoare adresată unui coleg după ce a fost ales ca papă, a afirmat că va realiza consacrarea Rusiei despre care Lúcia spunea că a cerut-o fecioara Maria.
şi în final un film documentar (tot controversat) pe acest subiect...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu