vineri, 20 ianuarie 2017

Satul românesc trăitor în Evul Mediu, an 2017, Mileniul III

O familie de americani care vizita la un moment dat România a fost intervievată la întoarcere de un reporter TV român. La întrebarea „cum vi s-a părut ţara noastră?” răspunsul americanilor a venit năucitor: „Fabuloasă! Pentru noi, a fost ca o întoarcere în timp!”...

Îmi pot imagina cât de „frumos” pare pentru un american învăţat cu viaţa ultramodernă din ţara lui să vadă cu ochii săi că acum, în prezent, în fantasticul mileniu III, undeva ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ, mai există localităţi care să-i amintească acestuia de perioada Vestului Salbatic! Localităţi „născute” cu adevărat în Evul Mediu acum sute de ani şi rămase PÂNĂ AZI nu departe de acelaşi nivel de dezvoltare!

Da, e vorba de România noastră dragă! De satele noastre din care ni se trag TUTUROR bunicii şi străbunicii, de unde ne tragem şi noi gena de români deştepţi şi frumoşi! Suportaţi un EXEMPLU?

Judeţul Botoşani...Când spui Botoşani spui Moldova şi, evident, România. Prima impresie când spui „Moldova” e cea clasic-negativă: „aaaa, ăia înapoiaţi rău”. Înapoiaţi în ce? În nimic, dragilor, decât poate în (in)competenţa clasei politice! Atât! Când spui Moldova, vorbeşti de români extraordinari şi de o istorie care face cinste României! Dar în acelaşi timp vorbeşti deseori de o clasă politică de-a dreptul dobitoacă!

Comuna Mileanca... Nu ştiu cine-i primar pe acolo, dar ăsta dacă ar fi primar în Maramureş ar fi ucis cu pietre de săteni! Asta nu pentru că noi, maramureşenii, am fi mai grozavi ci tocmai pentru că nu avem, poate, acea răbdare frumoasă a moldoveanului, acel spirit iertător şi curat! Suntem puţin mai „corupţi” de Occident, fiind mai aproape geografic de acesta... şi nu doar în cele "bune", ci (mai ales) în cele rele!

Un sat, Codreni, uitat de lume, de autorităţi şi parcă şi de Dumnezeu... Rămas între dealuri şi idealuri, cu oameni încăpăţânaţi să trăiască şi să supravieţuiască împotriva cursului vremii! Unii, în aroganţa şi superficialitatea lor, îi numesc „pesedişti” sau „liberali” sau pun tot felul de etichete de astea ieftine. Oamenii de acolo, însă, n-au treabă cu politica. Sunt ţărani adevăraţi, sănătoşi la trup şi prea sănătoşi la minte ca sa se încurce cu tâmpeniile din politică. De aceea, poate, au fost lăsaţi deoparte de toată lumea! Din politică! În satul ăsta nimeni n-a băgat apă potabilă, n-a asfaltat nici un drum, n-a făcut NIMIC de câteva milioane de ani încoace! Dacă generaţia lui Ştefan cel Mare a ratat sa facă investiţii majore în satul Codreni, comuna Mileanca, judeţul Botoşani atunci generaţia actuală se pare că nu poate avea aşteptări serioase de la clasa politică!

Şi totuşi, oamenii de acolo, OAMENII, nu dorm pe ei! Se dezvoltă personal, îşi dezvoltă viziunea, idealurile, se adaptează, trăiesc şi evoluează normal, judecă şi... uneori acţionează, neuitând de unde-şi trag sângele!

Costel Bardan de-acolo a plecat... Nu în lumea largă, nu văzând cu ochii ci urmându-şi destinul. S-a stabilit la Bucureşti, munceşte acolo, trăieşte acolo şi se bucură de tot ce-a dat modernismul Capitalei româneşti. E moldovean, însă şi asta nu-i dă pace! Se uită în urmă nu cu regrete, ci cu furie! Cu supărare, cu dorinţe aprinse de focul său interior care vrea pentru satul său, pentru oamenii de acolo, măcar minimul necesar de civilizaţie. Un pic de apă, un drum, o canalizare... A făcut (scris) o petiţie. A adresat-o autorităţilor. E un drum înfundat ăsta! Costel nu ştie, el speră! El ŞTIE că aşa e normal, ca şi acel sat să beneficieze de condiţii umane şi... moderne! 
Ca să vezi... Să ai apă potabilă în satul tău, să ai un amărât de drum şi-o canalizare a devenit ceva MODERN! Păi dacă s-ar băga acolo o Bibliotecă ultra-dotată sau o Clinică Medicala ce-ar fi, S.F.???

Eu nu spun, da’ zic... Primaru’ de-acolo ar trebui să mulţumească Dumnezeului în care nu crede că nu l-a pus naiba primar p-aici, prin Transilvania! Că numa’n şuturi îşi trăia traiul până nu scotea satul din Evul Mediu! Ăla, însă (nici nu contează ce nume are) îşi ia salarul normal, frumos, la dată fixă şi doarme-n izmene, la fel ca preşedintele Consiliului Judeţean din Botoşani!

Costel Bardan, însă, nu dezarmează... Într-o zi visul său se va împlini! El crede în asta aşa cum credem toţi oamenii sănătoşi la minte în idealurile noastre! Mă alătur demersului său şi am să-i public aici, pe blogul meu, petiţia adresată autorităţilor. Mă gândesc că, totuşi, ţara asta nu-i guvernată doar de izmănoşi de ăştia născuţi morţi! Că mai sunt şi autorităţi adevărate care ştiu, pot şi vor să-şi impună AUTORITATEA!

Succes, Costel, şi salutări din Maramureş pentru sătenii din Codreni, Mileanca, Botoşani!

Cornel SABOU

PETIŢIE


Către 


Consiliul Judeţean Botoşani 
şi Primăria Comunei Mileanca 
Jud. Botoşani

Stimate Domnule Preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani, şi stimate Domnule Primar al comunei Mileanca, judeţul Botoşani, 
Subsemnatul Bardan Costel domicilat în Bucureşti str. ... nr ... sector 5, doresc ca prin intermediul acestei petiţii să vă aduc la cunoştinţă doleanţele locuitorilor satului CODRENI din comuna Mileanca, judeţul Botoşani, şi anume, asfaltarea drumului principal şi a străzilor adiacente, construirea podurilor stradale, alimentarea cu apă potabilă şi canalizare. Drumul este anevoios iar pe timp de ploaie devine foarte greu practicabil. 
Având în vedere că satul este locuit într-un procent mai mult decât jumătate de oameni în vârstă şi că în acest sat vin la şcoală copii din satele învecinate, pe jos, şi că tot în acest sat locuiesc rudele mele la care mă deplasez sistematic, conform progreselor care au avut loc în judeţul Botoşani, inclusiv în comuna Mileanca, şi locuitorii satului Codreni solicită un standard de viaţă adecvat. Datorită situaţiei expuse şi având în vedere posibilitatea accesării de fonduri Europene, în cazul în care nu se dispune de fonduri locale, rezultă că este necesar să dispuneţi următoarele măsuri: 
Implementarea unor proiecte pentru atragerea de fonduri Europene. 
Pe această cale solicit instituţiilor Dumneavoastră să ia aceste măsuri pentru remedierea imediată a problemelor expuse. 
Astfel, prezentul petiţionar solicit urmatoarele: 

1 - Asfaltarea satului Codreni. 
2 - Alimentarea cu apă potabilă şi canalizare. 


Fiind acreditat de locuitorii satului Codreni, vă solicit ca în termenul legal să-mi comunicaţi modul de soluţionare a petiţiei şi măsurile dispuse. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu