“Toţi oamenii fac greşeli, dar numai înţelepţii învaţă din greşelile lor.” Winston Churchill
Aproape c-a trecut... Ce să zic, am trecut cu bine prin momentele ”critice” (Crăciun, ziua mea de naştere). Timpul mă regăseşte tot la închisoare, a treia iarnă consecutivă. Dar nu timpul contează acuma...
Pe-aici nu a ştiut nimeni că e ziua mea (pe 28 decembrie). N-am spus la nimeni. Nu vreau să primesc ”felicitări” fictive... de complezenţă. M-am mulţumit (şi chiar m-am bucurat) să fiu felicitat pe net, pe mess, pe facebook şi alte site-uri de socializare. Acolo am oamenii mei de suflet. Acolo simt că există (şi) sinceritate în afara familiei mele. E bine...
Citesc... Despre jurnalism. Mulţumesc!!! Mă mulţumesc cu ce am. Dar oare am ceva? Am simboluri de bine. E mai mult decât ceva rău, şi mai puţin decât un BINE real.. dar ”binele” meu nu e neapărat şi binele altora, nu? Şi-atunci, ce aleg??? (în ideea că pot eu alege ceva....). Deocamdată doar asist la spectacolul vieţii mele. Nu aleg nimic. Nici nu alerg.
Vă urez distracţie faină de Revelion. Un gând pentru cei dragi la cumpăna anilor, şi-o dorinţă. Sau chiar mai multe. E voie... :) Chiar şi-un sărut!
Pe anul viitor!!! La Mulţi Ani!
Cornel Sabou
joi, 30 decembrie 2010
marți, 28 decembrie 2010
Ziua Mea
“Să-ţi spun ce este dragostea adevărată... E credinţă oarbă, umilinţă fără preget, supunere desăvârşită, încredere şi dăruire împotriva ta însuţi, împotriva lumii întregi. Dragostea înseamnă să îţi dai inima şi sufletul întreg celui care ţi le va zdrobi.” Charles Dickens
Astăzi e ziua mea. De naştere. ”Fac” 39... Încă sunt tânăr. Sau nu?.. Nu contează... Mă simt bine. Sunt sănătos, pregătit pentru provocările vieţii, de orice ”culoare” ar fi. Merg, gândesc înainte. Nu înaintea vremurilor însă. Cuplat bine de tot la prezent, aşez cuminte fiecare faptă la locul ei, şi-mi arhivez corect amintirile.
Nu aştept ceva special de ziua mea. Am primit de Crăciun... Vizita copiilor şi a mamei mele. Zâmbetele, îmbrăţişările şi sărutările lor. Şi bucuria lor. Că m-au văzut. Că sunt bine. E bine să contezi pentru cineva...
Vă spun La Mulţi Ani! Să fiţi mari şi buni, curaţi la suflet şi în gând! Să nu vă lăsaţi la viaţa asta. De fapt, la necazurile ei... Că altfel, viaţa e faină... Nu?
Cornel SABOU
Astăzi e ziua mea. De naştere. ”Fac” 39... Încă sunt tânăr. Sau nu?.. Nu contează... Mă simt bine. Sunt sănătos, pregătit pentru provocările vieţii, de orice ”culoare” ar fi. Merg, gândesc înainte. Nu înaintea vremurilor însă. Cuplat bine de tot la prezent, aşez cuminte fiecare faptă la locul ei, şi-mi arhivez corect amintirile.
Nu aştept ceva special de ziua mea. Am primit de Crăciun... Vizita copiilor şi a mamei mele. Zâmbetele, îmbrăţişările şi sărutările lor. Şi bucuria lor. Că m-au văzut. Că sunt bine. E bine să contezi pentru cineva...
Vă spun La Mulţi Ani! Să fiţi mari şi buni, curaţi la suflet şi în gând! Să nu vă lăsaţi la viaţa asta. De fapt, la necazurile ei... Că altfel, viaţa e faină... Nu?
Cornel SABOU
joi, 23 decembrie 2010
Bancuri cu Mos Craciun
Intr-o seara friguroasa, de iarna, o tanara statea pe unul din podurile Dambovitei si se gandea cum sa scape de viata asta amara.
La un moment dat, Mos Craciun se apropie si-i zice:
- Ce faci tu, aicea, fata mosului?
- Ce sa fac, mosule, iaca sunt suparata, ca n-am servici, n-am casa, n-am bani si ma gandesc sa ma omor, sa scap de toate necazurile.
- Ei, fata mosului, stai ca nu-i dracu asa de negru! Uite, eu pot sa-ti indeplinesc trei dorinte, acum, pe loc. Spune, ce-ti doresti?
- Pai, as vrea sa am o vila in Cotroceni...
- S-a facut! Asta e adresa si astea sunt cheile de la noua ta casa. Altceva?
- O masina, mi-ar fi de mare folos...
- Nici o problema! In garajul casei, un Mercedes te asteapta. A treia dorinta?
- Pai, as vrea sa am un cont in banca, sa-mi nu-mi mai fac griji din cauza banilor...
- In casa o sa gasesti un carnet de cecuri. Ai un milion de dolari in banca. Dar stii, fata mosului, ca toate astea sa se indeplineasca, trebuie sa indeplinesti o conditie...
- Spune, Mos Craciun, ce trebuie sa fac?
- Pai, as vrea sa te asezi in genunchi si sa-ncerci un sex oral.
- Vai, mosule, nu pot sa fac una ca asta!
- Cum, pentru toate dorintele care ti le-am indeplinit?
Pana la urma, fata se lasa convinsa si se apuca de treaba.
Dupa vreo 5 minute, mosu o intreaba:
- Cati ani ai tu, fata mosului?
Luand o scurta pauza, fata raspunde:
- 28, mosule.
- Si, la varsta asta, mai crezi in Mos Craciun?!!
------------------------------------------------------------------------------
Un copilas ii scrie lui Mos Craciun :
- Mosule, trimite-mi un fratior .
Mos Craciun raspunde :
- Trimite-mi-o pe maica-ta mai intai !!!
------------------------------------------------------------------------------
Un copil sarman i-a trimis o scrisoare lui Mos Craciun in care scria tremurat si cu litere sui:
"Draga Mos Craciun,
Eu mi-as dori un calculator cat de ieftin dar parintii mei nu au bani si cred ca nici tu nu ai putea sa-mi trimiti asa ceva dar cate lucruri frumoase n-as putea sa fac eu cu un calculator?
Toti colegii mei au calculator si se lauda dar eu nu m-as lauda si as face tot felul de minunatii care ar aduce numai bucurie alor mei. Fiindca nu cred c-o sa-mi poti trimite un calculator te rog sa-mi trimiti o ciocolata."
Scrisoarea a fost pusa la cutie si a ajuns la oficiul postal de care apartinea copilul si fiindca nu avea timbru diriginta a decis s-o deschida si citind-o i-au dat lacrimile. S-a sfatuit cu colegele si au pus mana de la mana, au cumparat un calculator ieftin si l-au trimis din partea lui Mos Craciun copilului amarat.
Dupa cateva zile in cutia de scrisori a aparut un alt plic scris de aceeasi manuta tremuranda si femeile l-au deschis curioase. Iata ce scria:
"Mos Craciun,
Multumesc pentru calculator si promit ca o sa fac cele mai minunate lucruri cu el si o sa invat si mai bine si o sa fiu si mai cuminte si o sa auzi despre mine numai lucruri de lauda. Daca ai fost asa de bun si mi-ai cumparat calculator sunt sigur ca mi-ai trimis si o ciocolata dar au furat-o curvele alea de la Posta."
------------------------------------------------------------------------------
Intrebari si raspunsuri:
Cine e nevasta lui Mos Craciun?
Merry Christmas!
De ce e Mos Craciun mereu fericit?
Pentru ca stie unde stau fetitele rele...
La un moment dat, Mos Craciun se apropie si-i zice:
- Ce faci tu, aicea, fata mosului?
- Ce sa fac, mosule, iaca sunt suparata, ca n-am servici, n-am casa, n-am bani si ma gandesc sa ma omor, sa scap de toate necazurile.
- Ei, fata mosului, stai ca nu-i dracu asa de negru! Uite, eu pot sa-ti indeplinesc trei dorinte, acum, pe loc. Spune, ce-ti doresti?
- Pai, as vrea sa am o vila in Cotroceni...
- S-a facut! Asta e adresa si astea sunt cheile de la noua ta casa. Altceva?
- O masina, mi-ar fi de mare folos...
- Nici o problema! In garajul casei, un Mercedes te asteapta. A treia dorinta?
- Pai, as vrea sa am un cont in banca, sa-mi nu-mi mai fac griji din cauza banilor...
- In casa o sa gasesti un carnet de cecuri. Ai un milion de dolari in banca. Dar stii, fata mosului, ca toate astea sa se indeplineasca, trebuie sa indeplinesti o conditie...
- Spune, Mos Craciun, ce trebuie sa fac?
- Pai, as vrea sa te asezi in genunchi si sa-ncerci un sex oral.
- Vai, mosule, nu pot sa fac una ca asta!
- Cum, pentru toate dorintele care ti le-am indeplinit?
Pana la urma, fata se lasa convinsa si se apuca de treaba.
Dupa vreo 5 minute, mosu o intreaba:
- Cati ani ai tu, fata mosului?
Luand o scurta pauza, fata raspunde:
- 28, mosule.
- Si, la varsta asta, mai crezi in Mos Craciun?!!
------------------------------------------------------------------------------
Un copilas ii scrie lui Mos Craciun :
- Mosule, trimite-mi un fratior .
Mos Craciun raspunde :
- Trimite-mi-o pe maica-ta mai intai !!!
------------------------------------------------------------------------------
Un copil sarman i-a trimis o scrisoare lui Mos Craciun in care scria tremurat si cu litere sui:
"Draga Mos Craciun,
Eu mi-as dori un calculator cat de ieftin dar parintii mei nu au bani si cred ca nici tu nu ai putea sa-mi trimiti asa ceva dar cate lucruri frumoase n-as putea sa fac eu cu un calculator?
Toti colegii mei au calculator si se lauda dar eu nu m-as lauda si as face tot felul de minunatii care ar aduce numai bucurie alor mei. Fiindca nu cred c-o sa-mi poti trimite un calculator te rog sa-mi trimiti o ciocolata."
Scrisoarea a fost pusa la cutie si a ajuns la oficiul postal de care apartinea copilul si fiindca nu avea timbru diriginta a decis s-o deschida si citind-o i-au dat lacrimile. S-a sfatuit cu colegele si au pus mana de la mana, au cumparat un calculator ieftin si l-au trimis din partea lui Mos Craciun copilului amarat.
Dupa cateva zile in cutia de scrisori a aparut un alt plic scris de aceeasi manuta tremuranda si femeile l-au deschis curioase. Iata ce scria:
"Mos Craciun,
Multumesc pentru calculator si promit ca o sa fac cele mai minunate lucruri cu el si o sa invat si mai bine si o sa fiu si mai cuminte si o sa auzi despre mine numai lucruri de lauda. Daca ai fost asa de bun si mi-ai cumparat calculator sunt sigur ca mi-ai trimis si o ciocolata dar au furat-o curvele alea de la Posta."
------------------------------------------------------------------------------
Intrebari si raspunsuri:
Cine e nevasta lui Mos Craciun?
Merry Christmas!
De ce e Mos Craciun mereu fericit?
Pentru ca stie unde stau fetitele rele...
De Craciun...
Instead of being a time of unusual behavior, Christmas is perhaps the only time in the year when people can obey their natural impulses and express their true sentiments without feeling self-conscious and, perhaps, foolish. Christmas, in short, is about the only chance a man has to be himself. (În loc să fie timpul unui comportament neobişnuit, Crăciunul este singura perioada a anului când oamenii îşi pot urma propriile impulsuri şi îşi pot exprima propriile sentimente, fără reţineri. Crăciunul, pe scurt, reprezintă şansa de a fi noi înşine
– Francis C. Farley
Ce să zic?.. Am trăit şi zile mai bune. Normal, nu? Dar şi mai rele! De aceea nu mă plâng. Mă bucur de ceea ce am, pentru că ceea ce-mi lipseşte voi avea (alt)cândva. E din nou Crăciun...
Ce-mi doresc eu de sărbătorile astea?.. Păi... Îmi doresc să ai TU tot ceea ce-ţi doreşti! Pe masă şi în casă! Să nu-ţi lipsească nimic pentru ca să fii fericit(ă)! Altceva nu-mi doresc, pentru că NIMIC nu poate înlocui (pentru mine) faptul că nu pot fi liber! Iar pentru tine e suficient atât. Bucură-te tu de Crăciunul ăsta, iar de celelalte care vor veni, cât vom trăi, ne vom bucura împreună. OK?..
Mie să nu-mi doriţi ”Sărbători Fericite”! Asta e doar o urare care se foloseşte automat. E menită să ”demonstreze” bunele intenţii, gândul curat. Eu nu pot avea sărbători fericite, dar pot trăi cu asta. Şi încerc să vă transmit vouă gândul meu curat...
Să fiţi mai buni...
Cornel SABOU
– Francis C. Farley
Ce să zic?.. Am trăit şi zile mai bune. Normal, nu? Dar şi mai rele! De aceea nu mă plâng. Mă bucur de ceea ce am, pentru că ceea ce-mi lipseşte voi avea (alt)cândva. E din nou Crăciun...
Ce-mi doresc eu de sărbătorile astea?.. Păi... Îmi doresc să ai TU tot ceea ce-ţi doreşti! Pe masă şi în casă! Să nu-ţi lipsească nimic pentru ca să fii fericit(ă)! Altceva nu-mi doresc, pentru că NIMIC nu poate înlocui (pentru mine) faptul că nu pot fi liber! Iar pentru tine e suficient atât. Bucură-te tu de Crăciunul ăsta, iar de celelalte care vor veni, cât vom trăi, ne vom bucura împreună. OK?..
Mie să nu-mi doriţi ”Sărbători Fericite”! Asta e doar o urare care se foloseşte automat. E menită să ”demonstreze” bunele intenţii, gândul curat. Eu nu pot avea sărbători fericite, dar pot trăi cu asta. Şi încerc să vă transmit vouă gândul meu curat...
Să fiţi mai buni...
Cornel SABOU
miercuri, 22 decembrie 2010
Jurnal (13)
Paradox... Când aud iar de ”lupta împotriva corupţiei” mi se face părul măciucă! Toată ”lupta” asta nu e decât o ”afacere” care manipulează sume enorme, şi reprezintă interese strict personale. LEGEA, din ”armă” defensivă (de protejare a unor drepturi, libertăţi), a fost transformată într-o TÂRFĂ pe care o folosesc cum vor cei puternici. Am lângă mine un ”corupt” de frunte, primarul băimărean Cristian Anghel. De fapt, totul e cum INTERPRETEZI legea, atât! În primele două instanţe (Judecătorie şi Tribunal) Anghel a fost declarat nevinovat, magistraţii interpretând legea în favoarea sa. Apoi, la Curtea de Apel, alţi magistraţi au interpretat ALTFEL aceleaşi fapte, în defavoarea sa, şi l-au condamnat la închisoare. Aici e paradoxul... Avem corupţi (e plină societatea de ei) dar n-avem legi care să-i condamne ferm. Avem doar judecători care interpretează legile cum vor... Eşti vinovat (sau nu) după cum vrea EA sau EL. Halal ”luptă”! Un judecător ”duşman” te condamnă, altul ”prieten” te scapă (sau invers). Eu n-am avut prieteni din tabăra asta... Aşa că, sunt vinovat! Aş râde dacă nu m-ar durea ultimii trei ani...
Pe 5 ianuarie, Anghel intră în comisia de liberare condiţionată. Liberează pe 18. Eu intru pe 23 februarie. Liberez pe 8 martie. A trecut ceva timp, nu?....
Cornel SABOU
Pe 5 ianuarie, Anghel intră în comisia de liberare condiţionată. Liberează pe 18. Eu intru pe 23 februarie. Liberez pe 8 martie. A trecut ceva timp, nu?....
Cornel SABOU
marți, 21 decembrie 2010
Jurnal (12)
Nu trebuie să fii trist că n-ai fost remarcat. Fii trist că n-ai făcut nimic remarcabil. Confucius
Unii miliţieni s-au simţit prost (nu proşti!) când am spus (pentru ei!) că George Coşbuc nu e (doar) o stradă, ci (şi) un poet român. M-au contrazis spunându-mi că şi ei ”au auzit” de George Coşbuc. E cazul să-mi cer scuze! Da, AU AUZIT de George (”... şi George nu mai vine”!)... E drept, nu ştiau sigur la ce echipă joacă decât că sigur nu e legitimat la Steaua! Ok, păi, până o să-l transfere Becali pe Coşbuc, hai să vedem ce mai scria omul ăsta în ”bloc-notes”...
Mama
de George Coşbuc (viitor atacant la Steaua Bucureşti)
În vaduri ape repezi curg
Şi vuiet dau în cale,
Iar plopi în umedul amurg
Doinesc eterna jale.
Pe malul apei se-mpletesc
Cărări ce duc la moară -
Acolo, mamă, te zăresc
Pe tine-ntr-o căscioară.
Tu torci. Pe vatra veche ard,
Pocnind din vreme-n vreme,
Trei vreascuri rupte dintr-un gard.
Iar flacăra lor geme:
Clipeşte-abia din când în când
Cu stingerea-n bătaie,
Lumini cu umbre-amestecând
Prin colţuri de odaie.
Cu tine două fete stau
Şi torc în rând cu tine;
Sunt încă mici şi tată n-au
Şi George nu mai vine.
Un basm cu pajuri şi cu zmei
Începe-acum o fată,
Tu taci ş-asculţi povestea ei
Şi stai îngândurată.
Şi firul tău se rupe des,
Căci gânduri te frământă.
Spui şoapte fără de-nţeles,
Şi ochii tăi stau ţântă.
Scapi fusul jos; nimic nu zici
Când fusul se desfiră...
Te uiţi la el şi nu-l ridici,
Şi fetele se miră.
...O, nu! Nu-i drept să te-ndoieşti!
La geam tu sari deodată,
Prin noapte-afară lung priveşti -
- "Ce vezi?î întreab-o fată.
- "Nimic... Mi s-a părut aşa!
Şi jalea te răpune,
Şi fiecare vorbă-a ta
E plâns de-ngropăciune.
Într-un târziu, neridicând
De jos a ta privire:
- "Eu simt că voi muri-n curând,
Că nu-mi mai sunt în fire...
Mai ştiu şi eu la ce gândeam?
Aveţi şi voi un frate...
Mi s-a părut c-aud la geam
Cu degetul cum bate.
Dar n-a fost el!... Să-l văd venind,
Aş mai trăi o viaţă.
E dus, şi voi muri dorind
Să-l văd o dată-n faţă.
Aşa vrea poate Dumnezeu,
Aşa mi-e datul sorţii,
Să n-am eu pe băiatul meu
La cap, în ceasul morţii!
Afară-i vânt şi e-nnorat,
Şi noaptea e târzie;
Copilele ţi s-au culcat -
Tu, inimă pustie,
Stai tot la vatră-ncet plângând:
E dus şi nu mai vine!
Ş-adormi târziu cu mine-n gând
Ca să visezi de mine!
Din când în când ”merită” să ne mai înnobilăm caracterul cu... atacanţi de valoare!
Nu am primit permisie de Crăciun... Nu-i bai... Cel puţin, după liberare, n-o să le fiu ”dator” cu un Crăciun. Pentru mine asta înseamnă mult, la fel ca orice datorie morală. Ştiţi cum se spune... datoriile materiale ţi le achiţi după putinţă, cele morale după voinţă! În VOINŢĂ sunt foarte bogat! Păcat că n-am multe datorii de achitat...
Pe curând...
Cornel SABOU
Unii miliţieni s-au simţit prost (nu proşti!) când am spus (pentru ei!) că George Coşbuc nu e (doar) o stradă, ci (şi) un poet român. M-au contrazis spunându-mi că şi ei ”au auzit” de George Coşbuc. E cazul să-mi cer scuze! Da, AU AUZIT de George (”... şi George nu mai vine”!)... E drept, nu ştiau sigur la ce echipă joacă decât că sigur nu e legitimat la Steaua! Ok, păi, până o să-l transfere Becali pe Coşbuc, hai să vedem ce mai scria omul ăsta în ”bloc-notes”...
Mama
de George Coşbuc (viitor atacant la Steaua Bucureşti)
În vaduri ape repezi curg
Şi vuiet dau în cale,
Iar plopi în umedul amurg
Doinesc eterna jale.
Pe malul apei se-mpletesc
Cărări ce duc la moară -
Acolo, mamă, te zăresc
Pe tine-ntr-o căscioară.
Tu torci. Pe vatra veche ard,
Pocnind din vreme-n vreme,
Trei vreascuri rupte dintr-un gard.
Iar flacăra lor geme:
Clipeşte-abia din când în când
Cu stingerea-n bătaie,
Lumini cu umbre-amestecând
Prin colţuri de odaie.
Cu tine două fete stau
Şi torc în rând cu tine;
Sunt încă mici şi tată n-au
Şi George nu mai vine.
Un basm cu pajuri şi cu zmei
Începe-acum o fată,
Tu taci ş-asculţi povestea ei
Şi stai îngândurată.
Şi firul tău se rupe des,
Căci gânduri te frământă.
Spui şoapte fără de-nţeles,
Şi ochii tăi stau ţântă.
Scapi fusul jos; nimic nu zici
Când fusul se desfiră...
Te uiţi la el şi nu-l ridici,
Şi fetele se miră.
...O, nu! Nu-i drept să te-ndoieşti!
La geam tu sari deodată,
Prin noapte-afară lung priveşti -
- "Ce vezi?î întreab-o fată.
- "Nimic... Mi s-a părut aşa!
Şi jalea te răpune,
Şi fiecare vorbă-a ta
E plâns de-ngropăciune.
Într-un târziu, neridicând
De jos a ta privire:
- "Eu simt că voi muri-n curând,
Că nu-mi mai sunt în fire...
Mai ştiu şi eu la ce gândeam?
Aveţi şi voi un frate...
Mi s-a părut c-aud la geam
Cu degetul cum bate.
Dar n-a fost el!... Să-l văd venind,
Aş mai trăi o viaţă.
E dus, şi voi muri dorind
Să-l văd o dată-n faţă.
Aşa vrea poate Dumnezeu,
Aşa mi-e datul sorţii,
Să n-am eu pe băiatul meu
La cap, în ceasul morţii!
Afară-i vânt şi e-nnorat,
Şi noaptea e târzie;
Copilele ţi s-au culcat -
Tu, inimă pustie,
Stai tot la vatră-ncet plângând:
E dus şi nu mai vine!
Ş-adormi târziu cu mine-n gând
Ca să visezi de mine!
Din când în când ”merită” să ne mai înnobilăm caracterul cu... atacanţi de valoare!
Nu am primit permisie de Crăciun... Nu-i bai... Cel puţin, după liberare, n-o să le fiu ”dator” cu un Crăciun. Pentru mine asta înseamnă mult, la fel ca orice datorie morală. Ştiţi cum se spune... datoriile materiale ţi le achiţi după putinţă, cele morale după voinţă! În VOINŢĂ sunt foarte bogat! Păcat că n-am multe datorii de achitat...
Pe curând...
Cornel SABOU
vineri, 17 decembrie 2010
Jurnal (11)
Unul dintre cele mai grele lucruri în viaţă este să ai cuvinte în inimă pe care nu le poţi pronunţa (James Earl Jones)
Astăzi vreau să vorbesc despre oamenii care sunt importanţi pentru mine. Pentru că EXISTĂ oameni importanţi pentru mine, şi uneori mă gândesc (şi) la ei...
De exemplu, mă gândesc la... George Coşbuc! Nu, nu e vorba despre strada G. Coşbuc, stimaţi miliţieni, ci de cel care-a fost POETUL cu acest nume. Şi de poezia lui.
Dacă-l citeşti pe Coşbuc trebuie s-o faci încet, în şoaptă chiar, şi – eventual – să fii singur. Mesajul lui curge ca un râu, se strecoară prin fisurile personalităţii tale, şi-ţi rămâne apoi lipit de suflet. El nu plânge, dar cheamă dorurile toate, de mamă şi de ţară, de însingurarea căreia îi poate chiar găsi virtuţi. El simte sacrificiul, şi-i vede în versuri pe anonimii ce mor ca să trăiască cei ce merită să moară! Şi totuşi, Coşbuc nu critică.... Îmi place Coşbuc!
Alt om important pentru mine e Alexandru... În Franţa i se mai spune Alexandre Dumas! A (re)creat o parte de istorie prin ochii muşchetarilor săi, dar nu oricum ci făcându-te şi pe tine să crezi ca faci parte din ea. Din istorie...
Ioan Chirilă a fost un banal jurnalist. , dar datorită lui pot spune c-am vizitat şi cunoscut întreaga lume, căci cronicile sale erau sportive şi la propriu, şi la figurat. Mai este apoi Paul Goma, singurul român care nu e român pentru că a refuzat să facă o cerere scrisă în acest sens. Dar să nu credeţi că doar scriitorii sunt importanţi pentru mine!..
Mi-e dor de Pintea Haiducul, de mama, de un film cu Tom Hanks (poate o sa revăd cândva – a câta oară? - ”Nopţi albe în Seattle”), de Flaviu şi Darius... Mi-e dor şi de oamenii pe care nu i-am cunoscut încă! Dar uite că alunec pe panta dorurilor, iar eu vroiam să scriu despre altceva. Vroiam să scriu despre oamenii importanţi... Despre Răzvan, despre fraţii mei, despre cei care ştiu să dea ”bună ziua” sau ”bună seara” chiar dacă nu te cunosc, despre oamenii cu nume de străzi, şi despre oamenii care dorm pe străzi cu nume de oameni.
De la toţi ”ăştia” eu am ”furat” câte ceva... Nu suficient, se pare. O să-i recitesc, o să-i reîntâlnesc, să văd ce mi-a scăpat...
Nu i-am scris aici pe toţi... Unii sunt importanţi pentru că aşa am stabilit eu! M-am lăsat ”cucerit” de viaţa lor simplă, în care eu nu existam. Ei mă ignorau, trăindu-şi destinul, dar trăindu-l în lumină! Lumina aceasta, într-o vreme, a ajuns şi la mine (chiar dacă nu cu viteza luminii). Alţii trăiesc ca şi cum aş însemna ceva pentru ei...
O să fiu de Crăciun aici... Şi pentru că n-o să pot fii cu voi, voi n-o să vă supăraţi. Aveţi fiecare alţi oameni importanţi în jur. Importanţi pentru voi. Purtaţi-le grija! Sunt ocazii care nu se mai întorc, şi oameni care pleacă. Unii definitiv...
Nu i-am scris aici pe toţi... Unii vor fi importanţi doar în viitorul meu. Alţii doar în gândul meu. Câţiva, în inima mea.... Un week-end fain să aveţi! Pe curând...
Cornel SABOU
Astăzi vreau să vorbesc despre oamenii care sunt importanţi pentru mine. Pentru că EXISTĂ oameni importanţi pentru mine, şi uneori mă gândesc (şi) la ei...
De exemplu, mă gândesc la... George Coşbuc! Nu, nu e vorba despre strada G. Coşbuc, stimaţi miliţieni, ci de cel care-a fost POETUL cu acest nume. Şi de poezia lui.
Dacă-l citeşti pe Coşbuc trebuie s-o faci încet, în şoaptă chiar, şi – eventual – să fii singur. Mesajul lui curge ca un râu, se strecoară prin fisurile personalităţii tale, şi-ţi rămâne apoi lipit de suflet. El nu plânge, dar cheamă dorurile toate, de mamă şi de ţară, de însingurarea căreia îi poate chiar găsi virtuţi. El simte sacrificiul, şi-i vede în versuri pe anonimii ce mor ca să trăiască cei ce merită să moară! Şi totuşi, Coşbuc nu critică.... Îmi place Coşbuc!
Alt om important pentru mine e Alexandru... În Franţa i se mai spune Alexandre Dumas! A (re)creat o parte de istorie prin ochii muşchetarilor săi, dar nu oricum ci făcându-te şi pe tine să crezi ca faci parte din ea. Din istorie...
Ioan Chirilă a fost un banal jurnalist. , dar datorită lui pot spune c-am vizitat şi cunoscut întreaga lume, căci cronicile sale erau sportive şi la propriu, şi la figurat. Mai este apoi Paul Goma, singurul român care nu e român pentru că a refuzat să facă o cerere scrisă în acest sens. Dar să nu credeţi că doar scriitorii sunt importanţi pentru mine!..
Mi-e dor de Pintea Haiducul, de mama, de un film cu Tom Hanks (poate o sa revăd cândva – a câta oară? - ”Nopţi albe în Seattle”), de Flaviu şi Darius... Mi-e dor şi de oamenii pe care nu i-am cunoscut încă! Dar uite că alunec pe panta dorurilor, iar eu vroiam să scriu despre altceva. Vroiam să scriu despre oamenii importanţi... Despre Răzvan, despre fraţii mei, despre cei care ştiu să dea ”bună ziua” sau ”bună seara” chiar dacă nu te cunosc, despre oamenii cu nume de străzi, şi despre oamenii care dorm pe străzi cu nume de oameni.
De la toţi ”ăştia” eu am ”furat” câte ceva... Nu suficient, se pare. O să-i recitesc, o să-i reîntâlnesc, să văd ce mi-a scăpat...
Nu i-am scris aici pe toţi... Unii sunt importanţi pentru că aşa am stabilit eu! M-am lăsat ”cucerit” de viaţa lor simplă, în care eu nu existam. Ei mă ignorau, trăindu-şi destinul, dar trăindu-l în lumină! Lumina aceasta, într-o vreme, a ajuns şi la mine (chiar dacă nu cu viteza luminii). Alţii trăiesc ca şi cum aş însemna ceva pentru ei...
O să fiu de Crăciun aici... Şi pentru că n-o să pot fii cu voi, voi n-o să vă supăraţi. Aveţi fiecare alţi oameni importanţi în jur. Importanţi pentru voi. Purtaţi-le grija! Sunt ocazii care nu se mai întorc, şi oameni care pleacă. Unii definitiv...
Nu i-am scris aici pe toţi... Unii vor fi importanţi doar în viitorul meu. Alţii doar în gândul meu. Câţiva, în inima mea.... Un week-end fain să aveţi! Pe curând...
Cornel SABOU
joi, 16 decembrie 2010
Jurnal (10)
“Cel mai bun mod de a-ţi aprecia munca este să-ţi imaginezi cum e fără ea.” Oscar Wilde
Frig... E un frig frumos afară. Unii se încălzesc numărând bani. Alţii, mai puţini, iubind! Cei mai mulţi tremură. Eu am caloriferul chiar lângă pat...
M-am uitat aseară la meciul Stelei cu Napoli. În loc să câştigăm şi noi ca proştii, am pierdut ca românii, în ultimul minut. Nu ştiu de ce, dar nu se întâmplă niciodată să CÂŞTIGĂM în ultimul minut, doar să pierdem. Asta e... S-a dus primăvara fotbalistică europeană. Vom (voi) trăi primăvara altfel. Cu atât mai bine!
Pregătiri de Crăciun? Ar fi cazul, că nu mai e mult până atunci. Să nu uitaţi să luaţi cadouri celor dragi! De Crăciun, dacă nu dăruieşti nimic, nu meriţi să trăieşti... Crăciunul!!!
Încerc să-mi ”spăl” creierii de mizeriile puşcăriei, să mă pregătesc de liberare. Vreau să (re)intru în societate cu ambiţii sănătoase. N-am renunţat la ideea de a-mi reedita ziarul! Ca să vezi...
Mai scriu şi mâine câteva rânduri. Că apoi e iar week-end. Of...
Pe curând...
Cornel SABOU
P.S. Spun doar aşa, ca o observaţie pur statistică: acesta e al 100-lea articol pe care îl public pe blog de când sunt arestat! Nu că ar conta...
Frig... E un frig frumos afară. Unii se încălzesc numărând bani. Alţii, mai puţini, iubind! Cei mai mulţi tremură. Eu am caloriferul chiar lângă pat...
M-am uitat aseară la meciul Stelei cu Napoli. În loc să câştigăm şi noi ca proştii, am pierdut ca românii, în ultimul minut. Nu ştiu de ce, dar nu se întâmplă niciodată să CÂŞTIGĂM în ultimul minut, doar să pierdem. Asta e... S-a dus primăvara fotbalistică europeană. Vom (voi) trăi primăvara altfel. Cu atât mai bine!
Pregătiri de Crăciun? Ar fi cazul, că nu mai e mult până atunci. Să nu uitaţi să luaţi cadouri celor dragi! De Crăciun, dacă nu dăruieşti nimic, nu meriţi să trăieşti... Crăciunul!!!
Încerc să-mi ”spăl” creierii de mizeriile puşcăriei, să mă pregătesc de liberare. Vreau să (re)intru în societate cu ambiţii sănătoase. N-am renunţat la ideea de a-mi reedita ziarul! Ca să vezi...
Mai scriu şi mâine câteva rânduri. Că apoi e iar week-end. Of...
Pe curând...
Cornel SABOU
P.S. Spun doar aşa, ca o observaţie pur statistică: acesta e al 100-lea articol pe care îl public pe blog de când sunt arestat! Nu că ar conta...
luni, 13 decembrie 2010
Jurnal (9)
Suprema înţelepciune este a distinge binele de rău. (Socrate)
Linişte... Linişte şi ”pace”. E bine aşa. Mai am două luni şi ceva. Mi se spune că e greu ”afară”, că banii sunt puţini, că lumea e rea, că... O fi mai greu ca la puşcărie??? Pentru mine, AFARĂ nu e deloc greu! E... frumos, e cald şi bine.
Am călcat-o în picioare! Zăpada... N-a protestat. A căzut mai departe, din cer.. M-a albit cu totul. S-au înmulţit şi firele de păr albe. Cineva mi-a spus să nu-mi fac probleme, că e ”la modă”. Mai mult, cică femeile moderne ar prefera bărbaţii ”grizonaţi”! Ce să zic... nu-i mare stres pe capul meu! Femeile din trecutul meu nu m-au luat pentru culoarea firelor de păr. Sper... Dar să lăsăm femeile pentru... după liberare!
Voi faceţi brad anul ăsta? Noi am primit unul... Mult mai frumos decât anul trecut, dar gol... Stă şi acum pe un suport în ”curte”, pe terenul de sport. E verde!!!
Anghel e ok... Suportă bine detenţia. Nu vă spun ce-i în sufletul lui, că asta nu e treaba mea. Luna viitoare merge acasă...
Pe curând...
Cornel SABOU
Linişte... Linişte şi ”pace”. E bine aşa. Mai am două luni şi ceva. Mi se spune că e greu ”afară”, că banii sunt puţini, că lumea e rea, că... O fi mai greu ca la puşcărie??? Pentru mine, AFARĂ nu e deloc greu! E... frumos, e cald şi bine.
Am călcat-o în picioare! Zăpada... N-a protestat. A căzut mai departe, din cer.. M-a albit cu totul. S-au înmulţit şi firele de păr albe. Cineva mi-a spus să nu-mi fac probleme, că e ”la modă”. Mai mult, cică femeile moderne ar prefera bărbaţii ”grizonaţi”! Ce să zic... nu-i mare stres pe capul meu! Femeile din trecutul meu nu m-au luat pentru culoarea firelor de păr. Sper... Dar să lăsăm femeile pentru... după liberare!
Voi faceţi brad anul ăsta? Noi am primit unul... Mult mai frumos decât anul trecut, dar gol... Stă şi acum pe un suport în ”curte”, pe terenul de sport. E verde!!!
Anghel e ok... Suportă bine detenţia. Nu vă spun ce-i în sufletul lui, că asta nu e treaba mea. Luna viitoare merge acasă...
Pe curând...
Cornel SABOU
vineri, 10 decembrie 2010
Jurnal (8)
În sfârşit! A căzut prima zăpadă!.. Mă bucur întotdeauna de prima zăpadă a iernii. M-am născut iarna, şi poate de aceea sunt puternic influenţat de anotimpul ăsta. Trăiesc... altfel iarna. Simt altfel, sper altfel, cred altfel... Mai profund, mai ”cald”, mai... rece! Sigur, este un pic de disconfort generat de frig, de zăpada care se topeşte formând belţi şi apoi gheaţă, la care se adaugă (pentru mine) lipsa posibilităţilor concrete de a mă proteja de ”răutăţile” iernii, dar toate astea nu contează! Contează doar lucrurile esenţiale, iar acum esenţial este că iarna a venit, că m-a găsit aici, în viaţă, bucuros că pot s-o trăiesc!
Este ultima iarnă prin care voi trece fără posibilitatea de a oferi cadouri celor dragi. Nu ştiu alţii cum sunt, dar pentru mine era (şi este) important SĂ OFER! Atunci mă simt om, mă simt împlinit. Îmi place să culeg bucurie din ochii celor ce-mi sunt apropiaţi, să simt mulţumirea LOR lângă mulţumirea mea. Nu sunt vorbe goale, sunt doar... mâini goale... azi. Dar timpul ăsta ”nefavorabil” va trece (cu mine prin el) şi voi trăi iarna bucuriei mele... în primăvara în care voi libera.
Bucuraţi-vă de zăpadă! Pe curând...
Cornel SABOU
Este ultima iarnă prin care voi trece fără posibilitatea de a oferi cadouri celor dragi. Nu ştiu alţii cum sunt, dar pentru mine era (şi este) important SĂ OFER! Atunci mă simt om, mă simt împlinit. Îmi place să culeg bucurie din ochii celor ce-mi sunt apropiaţi, să simt mulţumirea LOR lângă mulţumirea mea. Nu sunt vorbe goale, sunt doar... mâini goale... azi. Dar timpul ăsta ”nefavorabil” va trece (cu mine prin el) şi voi trăi iarna bucuriei mele... în primăvara în care voi libera.
Bucuraţi-vă de zăpadă! Pe curând...
Cornel SABOU
Sondaj-primar
Pe acest blog am facut un sondaj de opinie...
Iata intrebarea:
Daca acum ar avea loc alegeri pentru functia de primar al municipiului Baia Mare, pe care din urmatorii candidati l-ati vota?
Si acum iata raspunsurile:
Cristian Anghel (PNL)...................34 (56%)
Mircea Dolha (PSD)...................... 6 (10%)
Mircea Man (PDL)........................ 0 ( 0%)
Istvan Ludescher (UDMR)................. 0 ( 0%)
Catalin Chereches (independent)......... 8 (13%)
Altul................................... 8 (13%)
Nu stiu/nu as vota ..................... 4 ( 6%)
Voturi totale: 60
Sondaj încheiat
Iata intrebarea:
Daca acum ar avea loc alegeri pentru functia de primar al municipiului Baia Mare, pe care din urmatorii candidati l-ati vota?
Si acum iata raspunsurile:
Cristian Anghel (PNL)...................34 (56%)
Mircea Dolha (PSD)...................... 6 (10%)
Mircea Man (PDL)........................ 0 ( 0%)
Istvan Ludescher (UDMR)................. 0 ( 0%)
Catalin Chereches (independent)......... 8 (13%)
Altul................................... 8 (13%)
Nu stiu/nu as vota ..................... 4 ( 6%)
Voturi totale: 60
Sondaj încheiat
luni, 6 decembrie 2010
Acasa
Nu scriu mult...
Sunt acasa, cu copiii si cu mama mea. Atmosfera de Craciun. Colinde pe fundal, mancare calda si buna in bucatarie, caldura. Peste cateva ore plec. A fost simplu si frumos.
Pe curand...
Cornel SABOU
Sunt acasa, cu copiii si cu mama mea. Atmosfera de Craciun. Colinde pe fundal, mancare calda si buna in bucatarie, caldura. Peste cateva ore plec. A fost simplu si frumos.
Pe curand...
Cornel SABOU
vineri, 3 decembrie 2010
Jurnal (7)
Motto: Cuvintele nu sunt un joc de artificii, ele sunt arme care pot ucide sau înălţa. Gabriel Ţepelea
Din nou week-end...
M-am ales cu un ”nou” şef de secţie. A revenit pe post ofiţerul Bogdan Neagoş. Cel despre care spuneam că anul trecut s-a ”specializat” în ”cunoaşterea” deţinuţilor uitând să-i mai şi recompenseze cu permisii de Crăciun. Azi dimineaţă a venit pe secţie spunând (ironic) că îi vor trebui din nou vreo trei luni ca să ne cunoască, şi ca să ne propună pentru recompense. Nu prea ştiu dacă trebuie să râd la glumele lui... Cred însă că nici el nu râde la ”glumele” mele. L-am copiat amândoi pe Traian Băsescu (în varianta cârcotaşă), adică... ”vai, ce-mi plac glumele mele!” Vom vedea cine va râde mai bine, şi mai ales cine va râde la urmă! Eu pe ideea asta merg, şi nu-mi fac griji. Ce ziceţi, el ar trebui să-şi facă???
Încerc să ignor provocările astea. Mă deranjează. Îmi place să scriu despre altceva, despre lucruri care înnobilează omul. Despre sentimente. Despre oameni care merită numele ăsta. Aici simt că s-a produs o schimbare în felul meu de-a fi... jurnalist! Înainte căutam doar să critic, să scot în evidenţă răul social din mediul de afaceri şi din cel politic. Nu mai aveam timp de Oamenii care se pierdeau în anonimat, deşi EI erau aceia care făceau aerul respirabil. Vreau să identific în viitor adevăratele valori, şi să le pun în... valoare! Vreau să le cunoaştem mai bine împreună, dacă ”trebuie” să le luăm ca modele demne de urmat, iar dacă alegem să rămânem pe drumul nostru măcar să spunem că există. Puteam să fac asta şi aici, dar dacă acum aş prezenta portrete pozitive despre nişte cadre ale unităţii le-aş face mai mult rău decât bine, pentru că ”superiorii” lor nu ar aprecia asemenea ”laude”. Le-ar interpreta în modul lor mafiot de gândire. Şi atunci, la CE sau la CINE ar folosi? De aceea tac... acum.
Voi fi acasă de duminică seara până luni seara. Copiii mă aşteaptă. Mulţumesc lui Dumnezeu că sunt mari, frumoşi, sănătoşi. Învaţă bine, sunt cuminţi şi devreme maturizati. Ţinând cont că au fost lipsiţi de ambii părinţi o perioadă de aproape trei ani e o minune că sunt aşa cum sunt. De fapt, sunt DOUĂ minuni, Flaviu şi Darius...
Să aveţi un week-end fain...
Cornel SABOU
Din nou week-end...
M-am ales cu un ”nou” şef de secţie. A revenit pe post ofiţerul Bogdan Neagoş. Cel despre care spuneam că anul trecut s-a ”specializat” în ”cunoaşterea” deţinuţilor uitând să-i mai şi recompenseze cu permisii de Crăciun. Azi dimineaţă a venit pe secţie spunând (ironic) că îi vor trebui din nou vreo trei luni ca să ne cunoască, şi ca să ne propună pentru recompense. Nu prea ştiu dacă trebuie să râd la glumele lui... Cred însă că nici el nu râde la ”glumele” mele. L-am copiat amândoi pe Traian Băsescu (în varianta cârcotaşă), adică... ”vai, ce-mi plac glumele mele!” Vom vedea cine va râde mai bine, şi mai ales cine va râde la urmă! Eu pe ideea asta merg, şi nu-mi fac griji. Ce ziceţi, el ar trebui să-şi facă???
Încerc să ignor provocările astea. Mă deranjează. Îmi place să scriu despre altceva, despre lucruri care înnobilează omul. Despre sentimente. Despre oameni care merită numele ăsta. Aici simt că s-a produs o schimbare în felul meu de-a fi... jurnalist! Înainte căutam doar să critic, să scot în evidenţă răul social din mediul de afaceri şi din cel politic. Nu mai aveam timp de Oamenii care se pierdeau în anonimat, deşi EI erau aceia care făceau aerul respirabil. Vreau să identific în viitor adevăratele valori, şi să le pun în... valoare! Vreau să le cunoaştem mai bine împreună, dacă ”trebuie” să le luăm ca modele demne de urmat, iar dacă alegem să rămânem pe drumul nostru măcar să spunem că există. Puteam să fac asta şi aici, dar dacă acum aş prezenta portrete pozitive despre nişte cadre ale unităţii le-aş face mai mult rău decât bine, pentru că ”superiorii” lor nu ar aprecia asemenea ”laude”. Le-ar interpreta în modul lor mafiot de gândire. Şi atunci, la CE sau la CINE ar folosi? De aceea tac... acum.
Voi fi acasă de duminică seara până luni seara. Copiii mă aşteaptă. Mulţumesc lui Dumnezeu că sunt mari, frumoşi, sănătoşi. Învaţă bine, sunt cuminţi şi devreme maturizati. Ţinând cont că au fost lipsiţi de ambii părinţi o perioadă de aproape trei ani e o minune că sunt aşa cum sunt. De fapt, sunt DOUĂ minuni, Flaviu şi Darius...
Să aveţi un week-end fain...
Cornel SABOU
joi, 2 decembrie 2010
Jurnal (6)
citatul zilei: Să trăieşti bine nu este altceva decît să-l iubeşti pe Dumnezeu cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată lucrarea ta. Îi arăţi (prin cumpătare) o iubire desăvîrşită, pe care nici o nenorocire nu o poate zdruncina (ceea ce ţine de tărie), care nu ascultă decît de El (şi aceasta este dreptatea), care veghează pentru a discerne toate, de teama de nu te lăsa luat prin surprindere de viclenie şi de minciună (şi aceasta este prudenţa) Augustin de Hipona
Parcă văd că se va repeta situaţia de anul trecut cu permisiile de Crăciun. Atunci, nici o persoană privată de libertate de la regimul ”deschis” nu a primit vreo permisie. Pentru că un ofiţer incompetent, Bogdan Neagoş, n-a avut timp să ne ”cunoască”... În realitate, şi pe ăsta, şi pe mulţi alţii îi doare-n cot de noi, de lege şi de dramele pe care le trăiesc oamenii închişi. Nu-i interesează nici măcar să-şi cunoască atribuţiile legale, ca să nu mai zic că nu cunosc nici legile care le reglementează munca. Dacă pot să facă un rău, să confişte un telefon sau un cablu improvizat, îl fac cu mare plăcere şi cu un zâmbet tâmp pe faţă. Ca să-ţi facă în ciudă! Ca să exploateze la maxim durerea ta... Ca să te lovească. Asta-i plăcerea multora de aici. Ei nu fac lucrurile astea din datorie, din obligaţie de servici (căci atunci s-ar simţi la fel de obligaţi şi să ne respecte drepturile) ci dintr-o preocupare bolnavă de a crea o durere în plus, de a vedea deţinutul umilit, batjocorit, înjosit etc... Chiar dacă aparent pe mine m-au lăsat în pace de-o vreme încoace, în realitate unii mă urmăresc şi speră să mă ”faulteze” cât de curând. Am parte de tot felul de verificări ciudate, de ”interpretări” ale unor situaţii vechi de când lumea, de avertismente... Oricum, eu am uitat să mă tem. Merg înainte. Încolo e drumul meu... şi credinţa mi-e în Dumnezeu!
Eu ştiu... că am mai trăit situaţii de astea... Cândva, peste timp (nu mult), unii vor veni la mine şi-mi vor spune ”Cornele, eu te-am ajutat”. Dar vorbele lor mă vor plictisi atunci... Pentru că eu ştiu... ştiu foarte bine, şi foarte exact cine şi cum m-a ajutat. Iar ”ajutorul” la care mă refer nu ţine – până la urmă – decât de nişte amărâte de drepturi consfinţite de lege!
Între timp mi s-a confirmat un lucru de care oricum eram convins. Ştiu că s-au dat ordine la administraţia penitenciarului pentru ca să fiu distrus. Da, e adevărat! A venit omul de afară, multimilionar-miliardar, l-a chemat la ordin pe ofiţerul de puşcărie şi i-a spus verde-n faţă: ”Vreau să-l termini pe Cornel SABOU, să-l termini definitiv”... Dar Cornel Sabou nu e aşa uşor de terminat (femeile ştiu mai bine asta – ca să fiu nesimţit). De aia am avut eu multe probleme în timpul detenţiei mele... Am trecut însă peste ele, prin ele, am supravieţuit. Uneori, banii nu sunt suficienţi, chiar dacă ofiţerul fără caracter se supune ordinului tău şi încearcă. Acum ştiu mult mai exact cum stau lucrurile... Şi mă păzesc mult mai bine! Încă nu sunt terminat, domnilor.... Mai lucraţi la asta???
Cornel SABOU
Parcă văd că se va repeta situaţia de anul trecut cu permisiile de Crăciun. Atunci, nici o persoană privată de libertate de la regimul ”deschis” nu a primit vreo permisie. Pentru că un ofiţer incompetent, Bogdan Neagoş, n-a avut timp să ne ”cunoască”... În realitate, şi pe ăsta, şi pe mulţi alţii îi doare-n cot de noi, de lege şi de dramele pe care le trăiesc oamenii închişi. Nu-i interesează nici măcar să-şi cunoască atribuţiile legale, ca să nu mai zic că nu cunosc nici legile care le reglementează munca. Dacă pot să facă un rău, să confişte un telefon sau un cablu improvizat, îl fac cu mare plăcere şi cu un zâmbet tâmp pe faţă. Ca să-ţi facă în ciudă! Ca să exploateze la maxim durerea ta... Ca să te lovească. Asta-i plăcerea multora de aici. Ei nu fac lucrurile astea din datorie, din obligaţie de servici (căci atunci s-ar simţi la fel de obligaţi şi să ne respecte drepturile) ci dintr-o preocupare bolnavă de a crea o durere în plus, de a vedea deţinutul umilit, batjocorit, înjosit etc... Chiar dacă aparent pe mine m-au lăsat în pace de-o vreme încoace, în realitate unii mă urmăresc şi speră să mă ”faulteze” cât de curând. Am parte de tot felul de verificări ciudate, de ”interpretări” ale unor situaţii vechi de când lumea, de avertismente... Oricum, eu am uitat să mă tem. Merg înainte. Încolo e drumul meu... şi credinţa mi-e în Dumnezeu!
Eu ştiu... că am mai trăit situaţii de astea... Cândva, peste timp (nu mult), unii vor veni la mine şi-mi vor spune ”Cornele, eu te-am ajutat”. Dar vorbele lor mă vor plictisi atunci... Pentru că eu ştiu... ştiu foarte bine, şi foarte exact cine şi cum m-a ajutat. Iar ”ajutorul” la care mă refer nu ţine – până la urmă – decât de nişte amărâte de drepturi consfinţite de lege!
Între timp mi s-a confirmat un lucru de care oricum eram convins. Ştiu că s-au dat ordine la administraţia penitenciarului pentru ca să fiu distrus. Da, e adevărat! A venit omul de afară, multimilionar-miliardar, l-a chemat la ordin pe ofiţerul de puşcărie şi i-a spus verde-n faţă: ”Vreau să-l termini pe Cornel SABOU, să-l termini definitiv”... Dar Cornel Sabou nu e aşa uşor de terminat (femeile ştiu mai bine asta – ca să fiu nesimţit). De aia am avut eu multe probleme în timpul detenţiei mele... Am trecut însă peste ele, prin ele, am supravieţuit. Uneori, banii nu sunt suficienţi, chiar dacă ofiţerul fără caracter se supune ordinului tău şi încearcă. Acum ştiu mult mai exact cum stau lucrurile... Şi mă păzesc mult mai bine! Încă nu sunt terminat, domnilor.... Mai lucraţi la asta???
Cornel SABOU
marți, 30 noiembrie 2010
Jurnal (5)
Pentru a putea fi realist trebuie sa poti crede in minuni. (Henry Christopher Bailey)
Mi-au mai rămas 99 zile de închisoare... Nu mă grăbesc să le număr, am timp. Cu timpul, înveţi să nu te mai grăbeşti! La ce bună atâta grabă? Până la urmă, farmecul vieţii îţi este dat chiar de ziua pe care o trăieşti acum, şi nu de cele care au trecut sau care or să vină. E drept că la puşcărie nu e tare mult ”famec”, dar asta depinde din ce unghi priveşti problema... ca să zic aşa.
De Sf. Nicolae voi fi acasă... lângă copii, şi lângă mama mea. O învoire de 24 ore. Mă gândeam să o păstrez pentru Crăciun, dar cu miliţienii ăştia care mă urmăresc, care vor musai să mă ”lege” cu ceva, mai bine nu risc. Nu că m-aş complica eu cu ceva (mă feresc de ”complicaţii”), dar am văzut multe mizerii patronate de oamenii în uniformă, şi prefer să nu le dau ”sfânta” ocazie de a mă lipsi de bucuria revederii cu copiii...
Anghel nu merge în permisie. N-are voie. Adică, administraţia spune că n-a avut suficient timp ca să-l cunoască, să vadă dacă merită permisia! Trebuie minim patru luni, şi Anghel n-are... C-a stat mult la Gherla. Nici nu ştiu ce să zic. Pe de o parte e ”corect”, pentru că şi alţi deţinuţi au ”beneficiat” de ”tratamentul” ăsta, dar mi se pare un pic aiurea să zici că nu-l cunoşti pe omul care a condus oraşul timp de 17 ani! În fine... Treaba lui, a lui Anghel... El ştie...
Mâine sărbătoresc ziua mea, că şi eu sunt român. De 1 decembrie mă simt sărbătorit, chiar dacă... Aş fi vrut să fiu aici, pe net, să scriu ceva din inimă pentru suflet, dar nu voi fi. Pentru că nu se lucrează de 1 decembrie... E zi liberă... Mai sunt 99 de zile ”libere” ca să fiu şi eu liber!!! Îmi revine obsedant gândul ăsta...
Şi totuşi... Vă spun ”La Mulţi Ani” de ziua voastră, români! Fie binecuvântată casa voastră, familia voastră, viaţa voastră! Bucurie-n fiecare zi, şi dorinţe împlinite. Capul sus, zâmbetul pe faţă şi putere în spirit, în credinţă şi-n trup. Iar de eşti plecat, şi simţi că pământul ăsta îţi lipseşte, că locul unde-ţi sunt îngropaţi strămoşii este trist şi-nsingurat, nu dispera, căci am rămas mulţi aici ca să-l apărăm! Uneori, cu preţul libertăţii noastre...
Un decembrie fericit!...
Cornel SABOU
Mi-au mai rămas 99 zile de închisoare... Nu mă grăbesc să le număr, am timp. Cu timpul, înveţi să nu te mai grăbeşti! La ce bună atâta grabă? Până la urmă, farmecul vieţii îţi este dat chiar de ziua pe care o trăieşti acum, şi nu de cele care au trecut sau care or să vină. E drept că la puşcărie nu e tare mult ”famec”, dar asta depinde din ce unghi priveşti problema... ca să zic aşa.
De Sf. Nicolae voi fi acasă... lângă copii, şi lângă mama mea. O învoire de 24 ore. Mă gândeam să o păstrez pentru Crăciun, dar cu miliţienii ăştia care mă urmăresc, care vor musai să mă ”lege” cu ceva, mai bine nu risc. Nu că m-aş complica eu cu ceva (mă feresc de ”complicaţii”), dar am văzut multe mizerii patronate de oamenii în uniformă, şi prefer să nu le dau ”sfânta” ocazie de a mă lipsi de bucuria revederii cu copiii...
Anghel nu merge în permisie. N-are voie. Adică, administraţia spune că n-a avut suficient timp ca să-l cunoască, să vadă dacă merită permisia! Trebuie minim patru luni, şi Anghel n-are... C-a stat mult la Gherla. Nici nu ştiu ce să zic. Pe de o parte e ”corect”, pentru că şi alţi deţinuţi au ”beneficiat” de ”tratamentul” ăsta, dar mi se pare un pic aiurea să zici că nu-l cunoşti pe omul care a condus oraşul timp de 17 ani! În fine... Treaba lui, a lui Anghel... El ştie...
Mâine sărbătoresc ziua mea, că şi eu sunt român. De 1 decembrie mă simt sărbătorit, chiar dacă... Aş fi vrut să fiu aici, pe net, să scriu ceva din inimă pentru suflet, dar nu voi fi. Pentru că nu se lucrează de 1 decembrie... E zi liberă... Mai sunt 99 de zile ”libere” ca să fiu şi eu liber!!! Îmi revine obsedant gândul ăsta...
Şi totuşi... Vă spun ”La Mulţi Ani” de ziua voastră, români! Fie binecuvântată casa voastră, familia voastră, viaţa voastră! Bucurie-n fiecare zi, şi dorinţe împlinite. Capul sus, zâmbetul pe faţă şi putere în spirit, în credinţă şi-n trup. Iar de eşti plecat, şi simţi că pământul ăsta îţi lipseşte, că locul unde-ţi sunt îngropaţi strămoşii este trist şi-nsingurat, nu dispera, căci am rămas mulţi aici ca să-l apărăm! Uneori, cu preţul libertăţii noastre...
Un decembrie fericit!...
Cornel SABOU
luni, 29 noiembrie 2010
Jurnal (4)
Maxima zilei: Porumbul nu se poate astepta la dreptate cand judecatorii sunt gaini. (proverb african)
Unii se enervează pe mine. Să le fie de bine, le-a trece. Şi eu mă mai enervez pe ei, doar că mie îmi trece mai greu. În schimb, mie îmi pasă! Lor nu prea...
Am citit recent o carte care analiza, în mod ştiinţific, deosebirea fundamentală între sistemul de guvernare comunist şi cel capitalist. Autorul afirma că în comunism, autoritatea îşi bazează întreaga construcţie guvernamentală pe inocularea, în mentalul populaţiei, a sentimentului de FRICĂ! În schimb, în capitalism, sentimentul pe care se consolidează guvernarea este cel de SPERANŢĂ! Dacă aceste sentimente se estompează, dispare şi sistemul de guvernământ. Când românii şi-au depăşit frica, au făcut o Revoluţie. Acum, că suntem în capitalism, vi se pare că vieţile ne sunt conduse de SPERANŢA reală că mâine va fii mai bine? Nu pare că guvernanţii continuă să conducă pe acelaşi ”sistem” de valori comunist, încercând să ne inoculeze din nou frica?
În penitenciar, la o scară mai mică, se păstrează aceiaşi situaţie paradoxală. Deţinuţii conduşi de frică se supun, dar în acelaşi timp se dezumanizează, pierd din vedere valorile. Viaţa lor se limitează la satisfacerea nevoilor imediate. Odată ajunşi în libertate se pierd... Cei care pot să rămână ancoraţi în speranţă au şansa reală de a fi din nou oameni întregi!
Mâine, marţi, liberează Zoli Kiss...
Cornel SABOU
Unii se enervează pe mine. Să le fie de bine, le-a trece. Şi eu mă mai enervez pe ei, doar că mie îmi trece mai greu. În schimb, mie îmi pasă! Lor nu prea...
Am citit recent o carte care analiza, în mod ştiinţific, deosebirea fundamentală între sistemul de guvernare comunist şi cel capitalist. Autorul afirma că în comunism, autoritatea îşi bazează întreaga construcţie guvernamentală pe inocularea, în mentalul populaţiei, a sentimentului de FRICĂ! În schimb, în capitalism, sentimentul pe care se consolidează guvernarea este cel de SPERANŢĂ! Dacă aceste sentimente se estompează, dispare şi sistemul de guvernământ. Când românii şi-au depăşit frica, au făcut o Revoluţie. Acum, că suntem în capitalism, vi se pare că vieţile ne sunt conduse de SPERANŢA reală că mâine va fii mai bine? Nu pare că guvernanţii continuă să conducă pe acelaşi ”sistem” de valori comunist, încercând să ne inoculeze din nou frica?
În penitenciar, la o scară mai mică, se păstrează aceiaşi situaţie paradoxală. Deţinuţii conduşi de frică se supun, dar în acelaşi timp se dezumanizează, pierd din vedere valorile. Viaţa lor se limitează la satisfacerea nevoilor imediate. Odată ajunşi în libertate se pierd... Cei care pot să rămână ancoraţi în speranţă au şansa reală de a fi din nou oameni întregi!
Mâine, marţi, liberează Zoli Kiss...
Cornel SABOU
joi, 25 noiembrie 2010
Jurnal intim (3)
citatul zilei: Nu iubesti o femeie pentru ca e frumoasa, dar ea este frumoasa pentru ca o iubesti (Necunoscut)
În autobus... Parcă nimic nu s-a schimbat în timp. Aceleaşi feţe triste, aceiaşi lume tăcută şi parcă acelaşi cenuşiu... ca inainte de Revoluţie! Bătrâni, femei şi adolescenţi. Unde sunt bărbaţii maturi, de ce nu circulă ei cu autobusul? Ar fi câteva explicaţii hazlii... Una, că sunt întreţinuţi de femei. Drept urmare, ei stau acasă, se uită la meci, şi îşi iau la rost nevasta după ce biata se întoarce de la lucru. Alta, că preferă o porţie de ”cincizeci” şi mersul pe jos decât un drum ”uşor”. Sau poate au plecat cu toţii! În Italia, Spania, Franţa şi Anglia... Muncesc, trimit bani acasă, şi femeile îi cheltuie. Ori, poate, n-am fost eu cu autobusul potrivit...
Scriu...
Aud că se pregătesc alegeri în Baia Mare. Pentru primar. Că primarul ”original” e la pârnaie. Şi se înghesuie acuma oamenii de bine să-i ia locul. Nu mă interesează... deocamdată!
Mă stresează iar nişte cadre... Văd că dacă eu îi las în pace nu-i bine. Îi excită conflictul???? OK...
Se reduce încrederea. Nu în mine. Asta e solidă. În alţii. Care aparent o meritau. Şi care vor să păstreze doar aparenţele. Şi-n spatele lor construiesc... tot felul. Păcat. Dacă spun eu că-i păcat, atunci credeţi-mă că aşa e! Mai vedem...
Mă retrag oarecum în singurătate (atât cât e posibil aici). Poate din cauza deselor dezamăgiri. Recunosc că am greşit amăgindu-mă, dar... ce să fac, nu eu sunt cel perfect! Eu doar voi fi...
Linişte...
Cornel SABOU
În autobus... Parcă nimic nu s-a schimbat în timp. Aceleaşi feţe triste, aceiaşi lume tăcută şi parcă acelaşi cenuşiu... ca inainte de Revoluţie! Bătrâni, femei şi adolescenţi. Unde sunt bărbaţii maturi, de ce nu circulă ei cu autobusul? Ar fi câteva explicaţii hazlii... Una, că sunt întreţinuţi de femei. Drept urmare, ei stau acasă, se uită la meci, şi îşi iau la rost nevasta după ce biata se întoarce de la lucru. Alta, că preferă o porţie de ”cincizeci” şi mersul pe jos decât un drum ”uşor”. Sau poate au plecat cu toţii! În Italia, Spania, Franţa şi Anglia... Muncesc, trimit bani acasă, şi femeile îi cheltuie. Ori, poate, n-am fost eu cu autobusul potrivit...
Scriu...
Aud că se pregătesc alegeri în Baia Mare. Pentru primar. Că primarul ”original” e la pârnaie. Şi se înghesuie acuma oamenii de bine să-i ia locul. Nu mă interesează... deocamdată!
Mă stresează iar nişte cadre... Văd că dacă eu îi las în pace nu-i bine. Îi excită conflictul???? OK...
Se reduce încrederea. Nu în mine. Asta e solidă. În alţii. Care aparent o meritau. Şi care vor să păstreze doar aparenţele. Şi-n spatele lor construiesc... tot felul. Păcat. Dacă spun eu că-i păcat, atunci credeţi-mă că aşa e! Mai vedem...
Mă retrag oarecum în singurătate (atât cât e posibil aici). Poate din cauza deselor dezamăgiri. Recunosc că am greşit amăgindu-mă, dar... ce să fac, nu eu sunt cel perfect! Eu doar voi fi...
Linişte...
Cornel SABOU
marți, 23 noiembrie 2010
Jurnal intim (2)
Îmi plac strugurii... Moi, dulci, zemoşi. Au gust de buze! Când mănânc struguri parcă sărut o femeie frumoasă! Si e tocmai sezonul lor... Al strugurilor, nu al femeilor... frumoase.
În cameră, cineva dă cu aspiratorul. Mă deranjează un pic zgomotul. Oare de ce nu s-a gândit nimeni să inventeze un aspirator silenţios?.. Dacă tot am menţionat faptul că la puşcărie facem curat cu aspiratorul, spuneţi drept: ce vă şochează mai tare, că folosim acest aparat, sau că facem curat???
Un prieten... Eu l-am câştigat când l-aţi pierdut voi. E după gratii. Nu pentru că ar fi cu adevărat vinovat de ceva, ci pentru că un judecător a decis că e vinovat. E puternic. Va face faţă, şi va trece peste asta. Fie ca acest sistem jegos de justiţie să se întoarcă într-o zi împotriva celor care l-au creat!!!! În acest sens, cred că şi Cristian Anghel are o părere... şi-o durere.
Beau suc... Nu de struguri. Cola, ca să nu zic Coca, pentru că la noi se interpretează. Şi apă minerală. Borsec... Am fost la Borsec! Când eram copil şi jucam volei.Am stat acolo câteva săptămâni, în cantonament de iarnă. Junior la Explorări Baia Mare, cu Mircea Spătăceanu antrenor. Mare antrenor omul ăsta, şi mare om antrenorul ăsta! Păcat că nu m-am ţinut eu de sport pană la ”capăt”! Ar fi fost, poate, o viaţă (mai) frumoasă... Asta e. Acum fac sportul peştelui pe uscat: mă zbat să supravieţuiesc! Şi reuşesc...
Mi-e dor să mănânc struguri! Şi iarna asta care nu mai vine...
Cornel SABOU
În cameră, cineva dă cu aspiratorul. Mă deranjează un pic zgomotul. Oare de ce nu s-a gândit nimeni să inventeze un aspirator silenţios?.. Dacă tot am menţionat faptul că la puşcărie facem curat cu aspiratorul, spuneţi drept: ce vă şochează mai tare, că folosim acest aparat, sau că facem curat???
Un prieten... Eu l-am câştigat când l-aţi pierdut voi. E după gratii. Nu pentru că ar fi cu adevărat vinovat de ceva, ci pentru că un judecător a decis că e vinovat. E puternic. Va face faţă, şi va trece peste asta. Fie ca acest sistem jegos de justiţie să se întoarcă într-o zi împotriva celor care l-au creat!!!! În acest sens, cred că şi Cristian Anghel are o părere... şi-o durere.
Beau suc... Nu de struguri. Cola, ca să nu zic Coca, pentru că la noi se interpretează. Şi apă minerală. Borsec... Am fost la Borsec! Când eram copil şi jucam volei.Am stat acolo câteva săptămâni, în cantonament de iarnă. Junior la Explorări Baia Mare, cu Mircea Spătăceanu antrenor. Mare antrenor omul ăsta, şi mare om antrenorul ăsta! Păcat că nu m-am ţinut eu de sport pană la ”capăt”! Ar fi fost, poate, o viaţă (mai) frumoasă... Asta e. Acum fac sportul peştelui pe uscat: mă zbat să supravieţuiesc! Şi reuşesc...
Mi-e dor să mănânc struguri! Şi iarna asta care nu mai vine...
Cornel SABOU
luni, 22 noiembrie 2010
Jurnal intim (1)
Doar gânduri... Despre mine, cu mine, despre alţii şi altele. Nimic important. Doar eu...
Se poate spune că în gândurile tale stă scris adevărul despre tine? Poate că da, poate că nu... Oricum, în gândurile mele sunt eu, cu amintiri, cu dureri, vise şi speranţe, cu lacrimi ce nu au curs încă. Nimic sensibil, însă... Fier. Rocă! Asta trebuie să fie acum gândul meu! Pentru că altfel...
De exemplu, încă tot nu pot să recitesc scrisorile care mi-au fost scrise de-a lungul timpului de copiii mei. Nu e vorba că m-ar durea cuvintele lor, şi că ne(re)citindu-le aş fugi de durere. Pur şi simplu, nu pot! Mă blochează imaginea lor, scriindu-mi, desenându-mi inimioare. Rupte-n două...
Aiurea... Uneori cuprind cu gândul meu întreaga lume! Revăd Parisul care m-a văzut cândva. Cu Arcul de Triumf lângă care mă odihneam gândind. Cu croaziera pe Sena, şi etajul trei din Eiffel. Am Turnul cu mine. În gând, şi pe un raft. Simbolic...
M-am săturat de televizor... Nu mă mai uit la ştiri. Le ştiu di-nainte. Aceleaşi poveşti, cu alţi actori. Nimic nou sub soare... Citesc cărţi uşoare! Mai nou, de dragoste. Caut un happy-end. Îl găsesc în vieţile inventate de scriitori. În ”vieţile” mele, finalul e departe... de a fi happy.
Mama îmi tot zice să mă las de fumat. Şi să mă rog. Se apropie Crăciunul...
(va urma)
Cornel SABOU
Se poate spune că în gândurile tale stă scris adevărul despre tine? Poate că da, poate că nu... Oricum, în gândurile mele sunt eu, cu amintiri, cu dureri, vise şi speranţe, cu lacrimi ce nu au curs încă. Nimic sensibil, însă... Fier. Rocă! Asta trebuie să fie acum gândul meu! Pentru că altfel...
De exemplu, încă tot nu pot să recitesc scrisorile care mi-au fost scrise de-a lungul timpului de copiii mei. Nu e vorba că m-ar durea cuvintele lor, şi că ne(re)citindu-le aş fugi de durere. Pur şi simplu, nu pot! Mă blochează imaginea lor, scriindu-mi, desenându-mi inimioare. Rupte-n două...
Aiurea... Uneori cuprind cu gândul meu întreaga lume! Revăd Parisul care m-a văzut cândva. Cu Arcul de Triumf lângă care mă odihneam gândind. Cu croaziera pe Sena, şi etajul trei din Eiffel. Am Turnul cu mine. În gând, şi pe un raft. Simbolic...
M-am săturat de televizor... Nu mă mai uit la ştiri. Le ştiu di-nainte. Aceleaşi poveşti, cu alţi actori. Nimic nou sub soare... Citesc cărţi uşoare! Mai nou, de dragoste. Caut un happy-end. Îl găsesc în vieţile inventate de scriitori. În ”vieţile” mele, finalul e departe... de a fi happy.
Mama îmi tot zice să mă las de fumat. Şi să mă rog. Se apropie Crăciunul...
(va urma)
Cornel SABOU
vineri, 19 noiembrie 2010
Cu Bujor făr-obrăjor
Am scris, nu o dată, despre cadrele, ofiţerii, din penitenciarul Baia Mare care sunt ”complicaţi” în relaţii neprincipiale (ca să folosesc un termen mai uşor de digerat) cu interlopii deţinuţi aici, şi am scris acele articole doar pentru faptul că activitatea INTERLOPĂ a acestor cadre m-a afectat în mod direct! Altfel, nu mă consider eu ”abilitat” cu misiunea de a curăţa lumea penitenciară de indivizii-funcţionari corupţi, diletanţi sau pur şi simplu bolnavi psihic! Rămân la părerea că nu trebuie să fac ”jocul” nimănui (dat fiind faptul că există asemenea... ”jocuri”) ci doar să MĂ APĂR de abuzurile celor care se cred (în spaţiul acesta... închis) nişte mici (mari?) dumnezei. La fel voi face şi în continuare, în articolul de faţă. Voi pleca de la o ”problemă” aparent minoră (cum PAR mai toate problemele din spaţiul penitenciar), dar care dezvăluie faţa ascunsă a unei probleme majore. De aceea vă solicit atenţia şi vă ”provoc” la o judecată de valoare...
Zilele trecute, într-un moment în care eu lipseam (fiind plecat în oraş), s-a organizat o percheziţie pe secţia ”deschişi” (a V-a) din penitenciarul Baia Mare, secţie în care îmi petrec şi eu ”veacul”. Percheziţia a fost condusă de ofiţerul-comisar BUJOR, o mai veche ”cunoştinţă” de-a mea... ”Profitând” de faptul că eu lipsesc, Măria-Sa, ofiţerul Bujor, a confiscat o... plită electrică pe care, de obicei, deţinuţii îşi încălzeau mâncarea pentru ca s-o facă mai ”comestibilă”. Sincer, m-a supărat foarte tare faza asta, indiferent care va fi ”interpretarea” autorităţilor, şi anume că plita aceea era, sau nu, ”legală”. M-am învăţat de mult timp că legalitatea unei asemenea... situaţii stă la cheremul ofiţerilor. Ei, ca şi dumnezei ce sunt, decid ce e legal, şi ce nu... De exemplu, în acte, secţia noastră figurează ca fiind dotată cu maşină de spălat, cu un cuptor cu microunde, şi cu alte asemenea ”acareturi” care, în realitate, LIPSESC, acestea fiind însuşite în timp de tot felul de cadre, şi folosite în interesul lor! N-am făcut niciodată caz de aceste situaţii... Am înţeles că aşa funcţionează sistemul, şi n-ai ce face. Românul (nu-i aşa?) trăieşte de la locul de muncă! Şi apropo de vorba asta... mi-am amintit de Bujor!
Tipul ăsta chiar a trăit cu ce i-a oferit slujba sa, şi nu mă refer aici la salar, nici la veniturile sale legale. De exemplu, o REGULĂ de la care nu s-a abătut ani întregi a fost să servească masa pe secţiile de deţinere. Anumiţi deţinuţi, interlopi, ŞTIAU că, atunci când vine Bujor în schimb, trebuie aşteptat cu platoul plin de mâncare. Bujor se instala comod într-unul din birourile de pe secţie şi aştepta să fie servit. Interlopul colecta mâncarea şi de la alţi deţinuţi (ca să umple bine de tot platoul) mai adăuga şi o sticlă de suc (ocazional mergea şi câte-o pălincă!) după care ofiţerul era servit. Uneori, Bujor mai avea şi ”invitaţi”, alţi colegi de-ai săi tot aşa de pofticioşi. Cheful dura, de regulă, până seara târziu. Se bârfea, se mai făceau câteva ”conspiraţii”, după care, sătul şi satisfăcut, Bujor mergea acasă...
Omul nu era lipsit de ambiţii ”profesionale”... Visul său era să ajungă director, şi avea mare ”boală” pe cei din ANP care tot transferau la Baia Mare ofiţeri de la Gherla, destrămându-i visul. Pe plan ”local” a concurat cu actualul director, Horea Chiş, şi după cum arată azi realitatea se vede treaba că n-a prea avut câştig de cauză. Eu ştiam de ambiţiile sale, de comploturile anti-Horea Chiş pe care le punea la cale, dar am preferat să nu mă implic deloc în războiul dintre cei doi, deşi indirect, Bujor făcea în aşa fel încât la mine să ajungă tot felul de informaţii ”compromiţătoare” despre rivalii săi. M-am păstrat în rezerva mea până azi, până când omul s-a hămesit la plita electrică de pe secţia noastră. Oare e supărat Bujor că de o vreme încoace trebuie să mănânce doar din banii săi, că ”hoţul” nu mai ştie de ”respect” şi nu-l mai serveşte cu platoul? Să vă spun ceva... Pe platourile alea am pus şi EU mâncare, mâncare pe care o primeam la vizită, adusă de mama mea! L-am hrănit pe nemernicul ăsta care e plătit din banii voştri! Şi nu i-am cerut NIMIC în schimb... Am văzut care era ”regula”, şi cine eram eu s-o schimb? Mai ales că mă alegeam oricum cu o grămadă de informaţii pe care omul mi le strecura prin intermediari! Eu, însă, nu sunt ”de ieri”, şi nici dus cu pluta nu sunt. Am ignorat total jocurile sale, interesele sale particulare, şi am reţinut doar acele aspecte care erau importante pentru detenţia mea, pentru condiţiile în care eu îmi desfăşuram viaţa. Probabil că şi asta l-a făcut să fie mai... puţin îngăduitor de data asta, luându-ne ”săraca” plită! Nu-i nimic, să-i fie de bine! Doar că acum, nemaiputând să fierb supa, o să-l fierb pe el, pentru că am foarte multe ”ingrediente”!
Subiectul ”Bujor” e de fapt un serial, şi azi e doar partea întâi. Mă aştept la contra-reacţii, la măsuri prosteşti menite să mă sperie, dar oare de ce trăiesc în această imagine un deja-vu? Şi daca s-au mai încercat asemenea presiuni, şi s-a văzut care a fost efectul, atunci...? Nimeni nu învaţă nimic? Păcat... Sau nu? Vom vedea! Pe curând...
Cornel SABOU
Zilele trecute, într-un moment în care eu lipseam (fiind plecat în oraş), s-a organizat o percheziţie pe secţia ”deschişi” (a V-a) din penitenciarul Baia Mare, secţie în care îmi petrec şi eu ”veacul”. Percheziţia a fost condusă de ofiţerul-comisar BUJOR, o mai veche ”cunoştinţă” de-a mea... ”Profitând” de faptul că eu lipsesc, Măria-Sa, ofiţerul Bujor, a confiscat o... plită electrică pe care, de obicei, deţinuţii îşi încălzeau mâncarea pentru ca s-o facă mai ”comestibilă”. Sincer, m-a supărat foarte tare faza asta, indiferent care va fi ”interpretarea” autorităţilor, şi anume că plita aceea era, sau nu, ”legală”. M-am învăţat de mult timp că legalitatea unei asemenea... situaţii stă la cheremul ofiţerilor. Ei, ca şi dumnezei ce sunt, decid ce e legal, şi ce nu... De exemplu, în acte, secţia noastră figurează ca fiind dotată cu maşină de spălat, cu un cuptor cu microunde, şi cu alte asemenea ”acareturi” care, în realitate, LIPSESC, acestea fiind însuşite în timp de tot felul de cadre, şi folosite în interesul lor! N-am făcut niciodată caz de aceste situaţii... Am înţeles că aşa funcţionează sistemul, şi n-ai ce face. Românul (nu-i aşa?) trăieşte de la locul de muncă! Şi apropo de vorba asta... mi-am amintit de Bujor!
Tipul ăsta chiar a trăit cu ce i-a oferit slujba sa, şi nu mă refer aici la salar, nici la veniturile sale legale. De exemplu, o REGULĂ de la care nu s-a abătut ani întregi a fost să servească masa pe secţiile de deţinere. Anumiţi deţinuţi, interlopi, ŞTIAU că, atunci când vine Bujor în schimb, trebuie aşteptat cu platoul plin de mâncare. Bujor se instala comod într-unul din birourile de pe secţie şi aştepta să fie servit. Interlopul colecta mâncarea şi de la alţi deţinuţi (ca să umple bine de tot platoul) mai adăuga şi o sticlă de suc (ocazional mergea şi câte-o pălincă!) după care ofiţerul era servit. Uneori, Bujor mai avea şi ”invitaţi”, alţi colegi de-ai săi tot aşa de pofticioşi. Cheful dura, de regulă, până seara târziu. Se bârfea, se mai făceau câteva ”conspiraţii”, după care, sătul şi satisfăcut, Bujor mergea acasă...
Omul nu era lipsit de ambiţii ”profesionale”... Visul său era să ajungă director, şi avea mare ”boală” pe cei din ANP care tot transferau la Baia Mare ofiţeri de la Gherla, destrămându-i visul. Pe plan ”local” a concurat cu actualul director, Horea Chiş, şi după cum arată azi realitatea se vede treaba că n-a prea avut câştig de cauză. Eu ştiam de ambiţiile sale, de comploturile anti-Horea Chiş pe care le punea la cale, dar am preferat să nu mă implic deloc în războiul dintre cei doi, deşi indirect, Bujor făcea în aşa fel încât la mine să ajungă tot felul de informaţii ”compromiţătoare” despre rivalii săi. M-am păstrat în rezerva mea până azi, până când omul s-a hămesit la plita electrică de pe secţia noastră. Oare e supărat Bujor că de o vreme încoace trebuie să mănânce doar din banii săi, că ”hoţul” nu mai ştie de ”respect” şi nu-l mai serveşte cu platoul? Să vă spun ceva... Pe platourile alea am pus şi EU mâncare, mâncare pe care o primeam la vizită, adusă de mama mea! L-am hrănit pe nemernicul ăsta care e plătit din banii voştri! Şi nu i-am cerut NIMIC în schimb... Am văzut care era ”regula”, şi cine eram eu s-o schimb? Mai ales că mă alegeam oricum cu o grămadă de informaţii pe care omul mi le strecura prin intermediari! Eu, însă, nu sunt ”de ieri”, şi nici dus cu pluta nu sunt. Am ignorat total jocurile sale, interesele sale particulare, şi am reţinut doar acele aspecte care erau importante pentru detenţia mea, pentru condiţiile în care eu îmi desfăşuram viaţa. Probabil că şi asta l-a făcut să fie mai... puţin îngăduitor de data asta, luându-ne ”săraca” plită! Nu-i nimic, să-i fie de bine! Doar că acum, nemaiputând să fierb supa, o să-l fierb pe el, pentru că am foarte multe ”ingrediente”!
Subiectul ”Bujor” e de fapt un serial, şi azi e doar partea întâi. Mă aştept la contra-reacţii, la măsuri prosteşti menite să mă sperie, dar oare de ce trăiesc în această imagine un deja-vu? Şi daca s-au mai încercat asemenea presiuni, şi s-a văzut care a fost efectul, atunci...? Nimeni nu învaţă nimic? Păcat... Sau nu? Vom vedea! Pe curând...
Cornel SABOU
luni, 1 noiembrie 2010
Respect
Ideea acestui articol mi-a fost insuflata de un comentariu care ma intreba daca exista (pentru mine!) vreun cadru demn de respect in penitenciarul Baia Mare... Trec peste faptul ca un om inteligent ar fi intuit raspunsul fara ca eu sa mai fac precizari suplimentare. Ignor si ideea ca „pentru mine” ar inseamna un... interes personal. Raspund acestei intrebari intr-un mod simplu... EXISTA peste tot in lumea asta oameni demn de cel mai adanc respect! Eu continui sa cred ca omenirea este compusa in majoritatea sa de oameni „buni”, problemele aparand din cauza faptului ca „minoritatea” oamenilor „rai” se afla, cel mai adesea, la conducerea treburilor statului... In particular, penitenciarul Baia Mare are adevarati profesionisti ai acestei meserii, de ofiter sau agent de penitenciare. Pe majoritatea ii cunosc personal si imi justific parerea pe argumente concrete, reale si nu pe imaginatie. Exista cadre care au un respect egal pentru interdictiile si drepturile detinutilor, care se comporta respectuos si care IMPUN respect si TEAMA, acolo unde nevoia justifica asta,! Exista cadre foarte inteligente, cu calitati umane extraordinare. Si nu e o munca usoara, sa „veghezi” asupra infractorilor de tot felul!!!
E adevarat ca eu am criticat deseori cadre din unitate, dar administratia trebuie sa se obisnuiasca si sa accepte ca numai o critica obiectiva ii este de folos, si nu laude interesate. Eu sunt jurnalist si meseria asta m-a invatat ca rezultatea reale si pozitive se obtin doar cu o critica inteligenta si realista. De aici apare si credibilitatea „atacului” de presa, iar ulterior transformarile. Si in unitatea baimareana s-au schimbat multe de cand tot scriu eu aici, si TOATE aceste schimbari sunt recunoscute acum, de toata lumea, ca fiind benefice. Ce sa fac eu, daca la vremea aceea, „lumea” n-a inteles ca vremurile cand sistemul era criminal si nemilos au trecut? Ca traim intr-o alta lume, in care valorile umane sunt inviolabile si ca TREBUIE ca sis sistemul penitenciar sa progreseze. Articolele mele au fost receptate ca „atacuri”... S-au nascut dusmanii aparent ireconciliabile... Si totusi, lucrurile au evoluat bine, intr-o directie sanatoasa. Mai sunt multe de facut, dar nu sunt absurd, stiu ca e nevoie de timp. Apoi, tocmai faptul ca EXISTA si cadre profesioniste imi da incredere ca drumul inapoi nu mai e posibil.
Cu nume si date concrete despre aceste persoane voi veni, eventual, dupa liberare, cand nu voi mai putea fi suspectat de nu stiu ce interese, si cand voi putea reactiona mult mai puternic daca se vor confirma abuzuri... Pana atunci, toti cei care merita respect sa stie ca, oricum, IL AU! Nu pentru ca-l vor, ci pentru ca-l merita! Pe curand...
Cornel SABOU
E adevarat ca eu am criticat deseori cadre din unitate, dar administratia trebuie sa se obisnuiasca si sa accepte ca numai o critica obiectiva ii este de folos, si nu laude interesate. Eu sunt jurnalist si meseria asta m-a invatat ca rezultatea reale si pozitive se obtin doar cu o critica inteligenta si realista. De aici apare si credibilitatea „atacului” de presa, iar ulterior transformarile. Si in unitatea baimareana s-au schimbat multe de cand tot scriu eu aici, si TOATE aceste schimbari sunt recunoscute acum, de toata lumea, ca fiind benefice. Ce sa fac eu, daca la vremea aceea, „lumea” n-a inteles ca vremurile cand sistemul era criminal si nemilos au trecut? Ca traim intr-o alta lume, in care valorile umane sunt inviolabile si ca TREBUIE ca sis sistemul penitenciar sa progreseze. Articolele mele au fost receptate ca „atacuri”... S-au nascut dusmanii aparent ireconciliabile... Si totusi, lucrurile au evoluat bine, intr-o directie sanatoasa. Mai sunt multe de facut, dar nu sunt absurd, stiu ca e nevoie de timp. Apoi, tocmai faptul ca EXISTA si cadre profesioniste imi da incredere ca drumul inapoi nu mai e posibil.
Cu nume si date concrete despre aceste persoane voi veni, eventual, dupa liberare, cand nu voi mai putea fi suspectat de nu stiu ce interese, si cand voi putea reactiona mult mai puternic daca se vor confirma abuzuri... Pana atunci, toti cei care merita respect sa stie ca, oricum, IL AU! Nu pentru ca-l vor, ci pentru ca-l merita! Pe curand...
Cornel SABOU
vineri, 29 octombrie 2010
Week-end
Am pus pe blog un nou sondaj... Verific numele implicate cândva în întrecerea pentru primărie. Şi unul mai nou, deputatul Cătălin Cherecheş. Votaţi cum vreţi, cum simţiţi. Ştiu că Anghel nu mai poate candida, dar hai să-i verificăm popularitatea! Dacă ar putea candida acum, l-aţi vota? Sau l-aţi alege pe veşnicul său ”duşman”, Mircea Man? Sau, de ce nu, pe mai ”tehnicul” Mircea Dolha? De Istavn Ludescher nu zic nimic, pentru că el se bazează pe votul ”minoritarilor”... În fine, sunt curios ce-o să iasă....
Ieri am avut surpriza să constat că s-a dat drumul la căldură pe secţia noastră! Şi tocmai ieri reclamam asta! Ca să vezi, gând la gând... cu bucurie! Se simte începerea iernii... Într-un fel, mi-era dor de iarna asta! Nu va fi o iarnă aşa cum visam eu, dar ştiu că zăpada va ninge şi peste mine. Mi-au rămas, de-alungul acestor ani, întipărite în minte câteva imagini, iar una dintre acestea este sârma ghimbată acoperită de zăpadă! Arată foarte frumos...
Am hotărât să şterg de pe blog materialul cu Bohotici... cel în care reclamam Interlopul. Prea multă lume s-a bucurat de necazul omului. O fi el interlop şi cum o mai fi, dar acum e închis şi cadrele au la îndemână Legea pentru a-l controla, nu trebuie să mă mai implic şi eu. Mă bucur doar că a învăţat ceva din ”lecţia” asta, şi sper ca învăţătura să-i folosească. Pentru binele lui, nu al meu...
Am început să primesc din nou comentarii injurioase, de la cadrele analfabete din penitenciarul băimărean. Mă felicit pentru ideea de a modera toate comentariile, astfel încât să nu mai apară pe blog toţi handicapaţii şi obsedaţii. Dacă vreţi să dezvoltaţi vreo idee, să criticaţi sau să analizaţi în felul vostru materialele de pe acest blog nu trebuie decât s-o faceţi în mod decent, şi totul e ok. E greu, frustraţilor??? (întrebare doar pentru cei săraci cu duhul).
O să mai revin cu materiale de tot felul... Respect pentru cei care mă respectă, şi ”TEROARE” pentru cei care mă irită!!! Un week-end plăcut! Pe curând...
Cornel SABOU
Ieri am avut surpriza să constat că s-a dat drumul la căldură pe secţia noastră! Şi tocmai ieri reclamam asta! Ca să vezi, gând la gând... cu bucurie! Se simte începerea iernii... Într-un fel, mi-era dor de iarna asta! Nu va fi o iarnă aşa cum visam eu, dar ştiu că zăpada va ninge şi peste mine. Mi-au rămas, de-alungul acestor ani, întipărite în minte câteva imagini, iar una dintre acestea este sârma ghimbată acoperită de zăpadă! Arată foarte frumos...
Am hotărât să şterg de pe blog materialul cu Bohotici... cel în care reclamam Interlopul. Prea multă lume s-a bucurat de necazul omului. O fi el interlop şi cum o mai fi, dar acum e închis şi cadrele au la îndemână Legea pentru a-l controla, nu trebuie să mă mai implic şi eu. Mă bucur doar că a învăţat ceva din ”lecţia” asta, şi sper ca învăţătura să-i folosească. Pentru binele lui, nu al meu...
Am început să primesc din nou comentarii injurioase, de la cadrele analfabete din penitenciarul băimărean. Mă felicit pentru ideea de a modera toate comentariile, astfel încât să nu mai apară pe blog toţi handicapaţii şi obsedaţii. Dacă vreţi să dezvoltaţi vreo idee, să criticaţi sau să analizaţi în felul vostru materialele de pe acest blog nu trebuie decât s-o faceţi în mod decent, şi totul e ok. E greu, frustraţilor??? (întrebare doar pentru cei săraci cu duhul).
O să mai revin cu materiale de tot felul... Respect pentru cei care mă respectă, şi ”TEROARE” pentru cei care mă irită!!! Un week-end plăcut! Pe curând...
Cornel SABOU
joi, 28 octombrie 2010
Patru
Mi-au mai rămas patru luni de stat prin zona asta crepusculară... Nu e mult comparativ cu ce am executat deja (doi ani şi nouă luni), dar va fi încă o lună decembrie (foarte dragă mie!) pe care o voi petrece după gratii. Poate că de data aceasta administraţia penitenciarului se va gândi să ne lase acasă de sărbători, în permisii sau învoiri, deoarece legea nu doar că permite asta, ba chiar încurajează în acest sens.
Secţia a V-a, ”deschişi”, e arhiplină... Aproape 40 de oameni înghesuiţi în patru camere mici, în paturi suprapuse câte trei... Avem ”noroc” cu spaţiul larg pe care îl avem la dispoziţie în afara camerelor, cu terenul de sport, cu sala de sport, cu aleile din zonă şi cu faptul că ne putem mişca ”liberi” prin spaţiul desemnat de administraţie. Timpul însă nu ne ajută prea mult. S-a făcut frig, iar conducerea se încăpăţânează să nu ne dea căldură. Restricţii bugetare! Răbdăm cât putem. Am primit de acasă haine groase, de iarnă, şi ne ascundem pe sub pături... Acum, parcă pică mai bine cafeaua fierbinte, ceaiul şi-un joc de ”cruce”. Ne mai întindem şi la poveşti până seara târziu. Omorâm timpul...
Anghel s-a adaptat şi el... Cine n-ar face-o? Până la urmă, dacă tot petrecem aici o parte din timpul vieţii noastre, şi dacă vrem să ieşim sănătoşi trebuie să ne adaptăm. Adaptarea nu presupune însă şi acceptarea unor umilinţe, abuzuri sau nedreptăţi. Din fericire, spre deosebire de trecutul criminal al sistemului penitenciar românesc, în prezent aceste situaţii nedorite sunt mult mai rare.
Fostul primar băimărean a fost repartizat la muncă, la biserica ortodoxă din incinta unităţii. Are un program zilnic de opt ore în care mai face curat, trage clopotele şi-l ajută pe preot în tot felul de treburi. Sunt situaţii inedite pentru un om care a cochetat cândva cu mari funcţii în stat, dar Anghel învaţă din toate aceste experienţe.
Eu mai am răbdare... Trebuie, nu? Şi dacă-i musai, cu plăcere! Din martie, anul viitor, voi reapărea nu doar în viaţa familiei mele, ci şi în ”scena” publică locală. Jurnalistul Cornel Sabou n-a murit la puşcărie! Cred că unii s-au convins de asta...
O să mai scriu... Până atunci vă salut, cu respect! Pe curând...
Cornel SABOU
Secţia a V-a, ”deschişi”, e arhiplină... Aproape 40 de oameni înghesuiţi în patru camere mici, în paturi suprapuse câte trei... Avem ”noroc” cu spaţiul larg pe care îl avem la dispoziţie în afara camerelor, cu terenul de sport, cu sala de sport, cu aleile din zonă şi cu faptul că ne putem mişca ”liberi” prin spaţiul desemnat de administraţie. Timpul însă nu ne ajută prea mult. S-a făcut frig, iar conducerea se încăpăţânează să nu ne dea căldură. Restricţii bugetare! Răbdăm cât putem. Am primit de acasă haine groase, de iarnă, şi ne ascundem pe sub pături... Acum, parcă pică mai bine cafeaua fierbinte, ceaiul şi-un joc de ”cruce”. Ne mai întindem şi la poveşti până seara târziu. Omorâm timpul...
Anghel s-a adaptat şi el... Cine n-ar face-o? Până la urmă, dacă tot petrecem aici o parte din timpul vieţii noastre, şi dacă vrem să ieşim sănătoşi trebuie să ne adaptăm. Adaptarea nu presupune însă şi acceptarea unor umilinţe, abuzuri sau nedreptăţi. Din fericire, spre deosebire de trecutul criminal al sistemului penitenciar românesc, în prezent aceste situaţii nedorite sunt mult mai rare.
Fostul primar băimărean a fost repartizat la muncă, la biserica ortodoxă din incinta unităţii. Are un program zilnic de opt ore în care mai face curat, trage clopotele şi-l ajută pe preot în tot felul de treburi. Sunt situaţii inedite pentru un om care a cochetat cândva cu mari funcţii în stat, dar Anghel învaţă din toate aceste experienţe.
Eu mai am răbdare... Trebuie, nu? Şi dacă-i musai, cu plăcere! Din martie, anul viitor, voi reapărea nu doar în viaţa familiei mele, ci şi în ”scena” publică locală. Jurnalistul Cornel Sabou n-a murit la puşcărie! Cred că unii s-au convins de asta...
O să mai scriu... Până atunci vă salut, cu respect! Pe curând...
Cornel SABOU
miercuri, 27 octombrie 2010
Sondaj
Am făcut pe blogul meu un sondaj...
Întrebare: Considerati ca primarul baimarean Cristian Anghel este vinovat de infractiunile pentru care a fost condamnat la inchisoare?
Răspunsuri:
da 56 (51%)
nu 42 (38%)
nu stiu 11 (10%)
Nu ştiu cât de relevant e sondajul, dar din punctul meu de vedere acesta exprimă ideea că majoritatea cititorilor mei este suficient de matură ca să înţeleagă cum stau lucrurile în cazul lui Cristian Anghel. Eu nu-l învinovăţesc de nimic acum, pentru că n-are nevoie de asta. Îl văd zilnic, lângă mine, într-o cameră de pe secţia a V-a din Penitenciarul Baia Mare. Şi îl respect pentru felul în care îşi duce ”crucea”! Voi mai reveni pe marginea acestui subiect atunci când va fi cazul... Pe curând...
Cornel SABOU
Întrebare: Considerati ca primarul baimarean Cristian Anghel este vinovat de infractiunile pentru care a fost condamnat la inchisoare?
Răspunsuri:
da 56 (51%)
nu 42 (38%)
nu stiu 11 (10%)
Nu ştiu cât de relevant e sondajul, dar din punctul meu de vedere acesta exprimă ideea că majoritatea cititorilor mei este suficient de matură ca să înţeleagă cum stau lucrurile în cazul lui Cristian Anghel. Eu nu-l învinovăţesc de nimic acum, pentru că n-are nevoie de asta. Îl văd zilnic, lângă mine, într-o cameră de pe secţia a V-a din Penitenciarul Baia Mare. Şi îl respect pentru felul în care îşi duce ”crucea”! Voi mai reveni pe marginea acestui subiect atunci când va fi cazul... Pe curând...
Cornel SABOU
vineri, 24 septembrie 2010
O tacere, nimic mai mult
Motto: Fugit irreparabile tempus (timpul fuge fara sa se mai intoarca)
Exista undeva, in societatea voastra libera, un om pe care l-am dezamagit fara ca el sa stie acest lucru. Ceea ce am spus pare un non sens, dar veti vedea ca lipsita de sens a fost doar tacerea mea, ceea ce NU am spus atunci cand trebuia sa vorbesc.
Radu Dancs are 25 de ani, si a fost o vreme detinut in penitenciarul Baia Mare. Undeva, in 2008, cand a vrut sa protesteze s-a urcat pe puscarie. Atunci, impotriva ordinelor primate de la garda, i-am dat apa sa bea si tigari. Ca sa reziste. Si a rezistat el prin puscarie pana prin 2009 cand a protestat din nou, dar in alt fel, prin greva foamei. De aici incolo am sa-i dau cuvantul lui Radu, caci am de la el o declaratie scrisa…..
“Subsemnatul DANCS RADU….declar ca in data de 15.05.2009, in jurul orei 10:30 am fost chemat de dl. FILIP DANIEL sa merg la birou, iar eu am refuzat. Am fost chemat la birou si de dl. TIPLE IULIAN pentru a mi se aduce la cunostinta ca mi s-a intocmit un raport de incident in data de 12.05.2009, dar eu am refuzat sa semnez si sa dau declaratii. M-am indreptat catre camera 25 unde eram cazat in refuz de hrana.
Ajuns acolo, i-am cerut dlui agent TAUT GRIGORE sa-i transmita dlui Tiplea ca vreau sa vorbesc cu dl director HOREA CHIS, deoarece vreau sa ies din refuz. Agentul LIVIU BODEA mi-a spus ca nu ies din refuz cand vreau eu, si m-au bagat in camera. M-am dus la geamul din camera si am strigat dupa dl. director de doua ori. In acel moment au intrat in camera urmatorii: sef tura Florentin Cozma, agentii Liviu Bodea si Taut Grigore, inspectorul Iulian Tiplea si inca un agent. Dl Tiplea mi-a spus sa ma dau jos din geam. M-am dat jos, iar dl Tiplea a inchis geamul, dupa care m-au luat toti la bataie.
Mentionez ca am fost batut de toti cei aratati mai sus cu pumnii si picioarele in stomac si in spate mai mult timp. Dupa circa 15 minute am fost legat de pat cu catusele de maini si amenintat ca voi fi omorat daca spun ceva. Un detinut care lucreaza la Club, Cornel Sabou, trecand pe sub geamul camerei, m-a auzit strigand in timp ce eram batut. A mers si l-a anuntat pe director ca un detinut este batut in camera 25. A venit dl. Director in camera si m-a gasit legat de pat. A intrebat ce este cu mine acolo si i-am spus ca am fost batut de subordonatii sai. L-am rugat sa ma dezlege, sa-i arat vanataile de pe corp.
Cand a vazut ca eu chiar sunt lovit, m-a dezlegat si a spus sa astept ca ma trimite la Medicina Legala. Acolo am fost prezentat la Urgenta, iar pe urma la medicul legist care m-a vazut si a consemnat ceea ce se vedea pe mine, pe corp. La acest incident au fost martori si detinutii Cornel Sabou, Costache Florin si Boca Gavrila Gheorghe”. Aceasta a fost declaratia lui Radu Dancs…
Da, am fost martor direct la acest caz de tortura. Stateam sub geamul camerei 25 si ascultam cum 4-5 brute in uniforma il maltrateaza pe detinut. Am auzit vocile care injurau si gafaielile celor care oboseau de atata lovit. L-am auzit pa Radu Dancs cu vocea strangulata la propriu de mainile care-l pazeau sa nu mai traiasca. Tot ce-am putut face atunci a fost sa-l chem pe “domnul” director in speranta (naiva) ca el va face dreptate.
Horia Chis a venit, si cand a auzit de ce l-am chemat s-a suparat!
“Am crezut ca e ceva mai serios” mi-a spus el, de parca o tortura e o gluma. I-am spus ca voi mediatiza cazul, moment in care s-a agitat promitand ca va lua masuri. Si a luat…..a musamalizat ancheta! I-a salvat pe toti cei care participasera la tortura cu o concluzie de genul “Radu Dancs s-a batut singur”! Ce sa mai spun? Mai spun ca nu am mai mediatizat cazul.
Atat m-a costat pe mine prima permisie (invoire): O TACERE, nimic mai mult! Nu-mi caut scuze, desi daca as face-o as putea sa-mi gasesc pentru ca eu nu sunt, pana la urma, decat un alt detinut, nimic altceva. Nu pot gasi scuze, insa, in fata lui Radu, caci pe suferinta lui mi-am construit atunci fericirea de a-mi vedea copiii acasa. Nu eu am decis asa, eu doar am acceptat. Decizia a luat-o calaul sef pe care Radu il numeste in declaratia sa “Domn”. Pentru ca (intre timp am aflat) tortura a fost ordonata de Horea Chis….
Ar trebui, oare, sa-mi fac o autocritica mai accentuata pentru ca timp de un an nu am vorbit nimic despre acest incident? Poate ca da, dar mai bine nu! Prefer sa fiu sadic de realist si sa spun: “multumesc” Radule, si iarta-ma! Dincolo de asta, te asigur, omule, ca voi trai pentru ca ei sa plateasca! Nu cu sangele cu care ai platit tu, ci pentru acest sange. Daca anul trecut nu ai avut parte de vorbele, de cuvintele mele, ai acum cuvantul meu. Si la propriu si la figurat! Pe curand………
Cornel SABOU
marți, 14 septembrie 2010
Putregaiul
Indiferent ce pot crede unii sau altii, eu scriu aceste articole fara vreo patima sau manat de "interese" obscure si personale. Chiar daca pare "absurd", am si eu o meserie, si aceasta este cea de JURNALIST! Asa cum unele cadre imi cer sa le respect meseria lor (si eu o fac) le cer si eu sa-mi respecte meseria si sa se obisnuiasca mai repede cu gandul ca activitatea lor (mai mult sau mai putin eficienta) poate fi reflectata in mass-media, la fel ca activitatea celorlalti functionari publici, di alte institutii.
Am scris de Ionel Kardos, seful serviciului evidenta muncii din Penitenciarul Baia Mare, pentru ca acest personaj chiar este o problema pentru unitate. In timp, s-a specializat in tot felul de smenuri tipice sistemului, s-a lingusit si lipit de toate "generatiile" de ofiteri care au condus unitatea, a inventat situatii care sa-l avantajeze, a musamalizat alte situatii "speciale" si sfideaza fara teama ca ar putea fi pedepsit legile si regulamentele detentiei. Eu am avut un episod "celebru" cu el, cand am muncit un an jumate fara sa fiu repartizat la munca deoarece el astepta sa-i dau spaga. N-am facut-o, am dat unitatea in judecata si am castigat procesul, instanta acordandu-mi retroactiv zilele-castig meritate. Ar fi trebuit atunci sa-l reclam la Parchet pentru abuz in serviciu, dar m-am oprit la rugamintea directorului Horea Chis... si rau am facut! Chis l-a protejat pentru ca n-a vrut sa tulbure prea mult "apele" din interiorul unitatii, si s-a gandit ca poate construi in timp o noua mentalitate de lucru in sistem. N-a reusit pentru ca el a uitat sa lucreze mai intai la propria sa mentalitate, care ar fi trebuit sa-i spuna ca impreuna cu oameni corupti nu poti lupta impotriva coruptiei!
Nu am nimic personal cu Kardos, desi acesta a incercat de-a lungul timpului sa-mi faca rau cat mai mult, blocandu-ma in comisia de munca oridecate ori a avut ocazia. Dar nici nu pot ramane, la nesfarsit, impasibil in fata stilului sau jenant de mafiot de taraba! Kardos este un putregai care face sistemul sa puta! Kardos va atrage, cu incompetenta sa, multe repercusiuni asupra penitenciarului baimarean. Personal, ii sfatuiesc pe ofiterii care pana acum s-au complacut intr-o colaborare oportunista cu acest cadru corupt, sa-l lase din brate! Altfel, vor aluneca impreuna pe toboganul care duce la pierzanie.... Tocmai vorbeam foarte serios! Pe curand...
Cornel SABOU
Am scris de Ionel Kardos, seful serviciului evidenta muncii din Penitenciarul Baia Mare, pentru ca acest personaj chiar este o problema pentru unitate. In timp, s-a specializat in tot felul de smenuri tipice sistemului, s-a lingusit si lipit de toate "generatiile" de ofiteri care au condus unitatea, a inventat situatii care sa-l avantajeze, a musamalizat alte situatii "speciale" si sfideaza fara teama ca ar putea fi pedepsit legile si regulamentele detentiei. Eu am avut un episod "celebru" cu el, cand am muncit un an jumate fara sa fiu repartizat la munca deoarece el astepta sa-i dau spaga. N-am facut-o, am dat unitatea in judecata si am castigat procesul, instanta acordandu-mi retroactiv zilele-castig meritate. Ar fi trebuit atunci sa-l reclam la Parchet pentru abuz in serviciu, dar m-am oprit la rugamintea directorului Horea Chis... si rau am facut! Chis l-a protejat pentru ca n-a vrut sa tulbure prea mult "apele" din interiorul unitatii, si s-a gandit ca poate construi in timp o noua mentalitate de lucru in sistem. N-a reusit pentru ca el a uitat sa lucreze mai intai la propria sa mentalitate, care ar fi trebuit sa-i spuna ca impreuna cu oameni corupti nu poti lupta impotriva coruptiei!
Nu am nimic personal cu Kardos, desi acesta a incercat de-a lungul timpului sa-mi faca rau cat mai mult, blocandu-ma in comisia de munca oridecate ori a avut ocazia. Dar nici nu pot ramane, la nesfarsit, impasibil in fata stilului sau jenant de mafiot de taraba! Kardos este un putregai care face sistemul sa puta! Kardos va atrage, cu incompetenta sa, multe repercusiuni asupra penitenciarului baimarean. Personal, ii sfatuiesc pe ofiterii care pana acum s-au complacut intr-o colaborare oportunista cu acest cadru corupt, sa-l lase din brate! Altfel, vor aluneca impreuna pe toboganul care duce la pierzanie.... Tocmai vorbeam foarte serios! Pe curand...
Cornel SABOU
vineri, 10 septembrie 2010
De ce pierde statul bani?
In cazul de fata, statul este reprezentat de Penitenciarul Baia Mare. Penitenciarul poate semna contracte de prestari servicii cu diferiti agenti economici, oferind mana de lucru ieftina. Acesta este principiul... Dar el functioneaza doar la nivel teoretic. Pentru ca, in realitate, mana de lucru "ieftina" este doar MOTIV folosit pentru obtinerea de... MITA!
Zilele trecute, la unitatea baimareana au sosit doua firme serioase din Baia Mare pentru a angaja doi, respectiv trei muncitori, in tamplarie si constructii. Auzisera ei ca pot angaja mana de lucru la salariul minim pe economie, ori in criza aceasta generala ocazia era tocmai potrivita. S-au dus patronii la unitate si au fost primiti de cel mai corupt cadru, responsabilul cu forta de munca, Ionel Cardos. Functionarul, fara sa negocieze nimic, a cautat sa impuna semnarea contractelor in conditii nefavorabile pentru angajator, respectiv la salarii de 12-13 milioane pe luna/om. Intentia ar fi laudabila daca n-ar masca de fapt dorinta de a cobori pretentiile in cazul in care patronii ar fi oferit ceva mita. Astia insa, invatati cu economia de piata, au plecat si au incercat sa contacteze ofiterii de la comanda unitatii pentru a primii ultima oferta. Li s-a spus sa se intoarca la negocieri pentru ca se va accepta semnarea contractelor pe salariul minim. Patronii au venit iar... Au asteptat sa fie primiti, rabdatori, si.... surpriza! Din nou Ionel Cardos, zambitor, cum numai cel mai corupt dintre cei corupti stie sa zambeasca! S-au asezat oamenii la aceiasi masa si au (re)discutat "problema". Nicio modificare insa... Cardos al nostru o tinea una si buna, ca nu isi schimba pretentiile. Ori asa, in conditiile dictate de el, ori deloc. Nu conteaza ca statul, unitatea pierde bani, ca detinutii care puteau lucra pierd si ei, daca el nu castiga nimic din afacerea asta, atunci nu merita facuta...
Asa se face ca patronii au plecat nu asa cum au venit, ci oarecum nedumeriti. "Si noi, care credeam ca unitatea se va bucura ca venim sa le angajam forta de munca" spuneau ei...
Oamenii n-au vrut sa dea mita pentru ca in mediul privat nu se lucreaza cu asa ceva. Ei au vrut sa lucreze curat. Statul, penitenciarul, Ionel Cardos nu au vrut asta. Ei isi vor dreptul de smecher! Doar poarta uniforma, nu? Si de ce s-o poarte degeaba cand pot spera sa profite de fraieri. Ca doar ia invatat hotul cum sta treaba cu smecheria...
Pacat... Nu pentru mine, eu sunt doar observator in problema asta. Pacat de oamenii care muncesc frumos si curat in unitatea asta si care trebuie sa suporte rusinea de a fi colegi cu o asemenea lichea ca si Ionica Cardos. Cunosc foarte bine exemplarul... In 2008 am mai scris de el, am declarat si-n presa locala ca e un corupt care ia bani pentru a repartiza detinuti la munca. Am publicat si declaratia unui coleg care afirma ca a dat 600 de euro pentru un post penal. Cardos insa nu imparte singur castigul primit din mita. Mai are - pe undeva - o oarecare sustinere. Dar asta e o alta poveste pe care, poate, o voi spune candva... Pana atunci sa raspundem la intrebarea din titlu: de ce pierde statul bani? Raspuns: pentru ca unii functionari de stat castiga banii cuveniti statului! Daca toti functionarii de tipul "Ionica Cardos" ar disparea brusc din posturi poate ca... criza nici n-ar fi venit! Asadar, criza placuta domnilor! Pe curand...
Cornel SABOU
Zilele trecute, la unitatea baimareana au sosit doua firme serioase din Baia Mare pentru a angaja doi, respectiv trei muncitori, in tamplarie si constructii. Auzisera ei ca pot angaja mana de lucru la salariul minim pe economie, ori in criza aceasta generala ocazia era tocmai potrivita. S-au dus patronii la unitate si au fost primiti de cel mai corupt cadru, responsabilul cu forta de munca, Ionel Cardos. Functionarul, fara sa negocieze nimic, a cautat sa impuna semnarea contractelor in conditii nefavorabile pentru angajator, respectiv la salarii de 12-13 milioane pe luna/om. Intentia ar fi laudabila daca n-ar masca de fapt dorinta de a cobori pretentiile in cazul in care patronii ar fi oferit ceva mita. Astia insa, invatati cu economia de piata, au plecat si au incercat sa contacteze ofiterii de la comanda unitatii pentru a primii ultima oferta. Li s-a spus sa se intoarca la negocieri pentru ca se va accepta semnarea contractelor pe salariul minim. Patronii au venit iar... Au asteptat sa fie primiti, rabdatori, si.... surpriza! Din nou Ionel Cardos, zambitor, cum numai cel mai corupt dintre cei corupti stie sa zambeasca! S-au asezat oamenii la aceiasi masa si au (re)discutat "problema". Nicio modificare insa... Cardos al nostru o tinea una si buna, ca nu isi schimba pretentiile. Ori asa, in conditiile dictate de el, ori deloc. Nu conteaza ca statul, unitatea pierde bani, ca detinutii care puteau lucra pierd si ei, daca el nu castiga nimic din afacerea asta, atunci nu merita facuta...
Asa se face ca patronii au plecat nu asa cum au venit, ci oarecum nedumeriti. "Si noi, care credeam ca unitatea se va bucura ca venim sa le angajam forta de munca" spuneau ei...
Oamenii n-au vrut sa dea mita pentru ca in mediul privat nu se lucreaza cu asa ceva. Ei au vrut sa lucreze curat. Statul, penitenciarul, Ionel Cardos nu au vrut asta. Ei isi vor dreptul de smecher! Doar poarta uniforma, nu? Si de ce s-o poarte degeaba cand pot spera sa profite de fraieri. Ca doar ia invatat hotul cum sta treaba cu smecheria...
Pacat... Nu pentru mine, eu sunt doar observator in problema asta. Pacat de oamenii care muncesc frumos si curat in unitatea asta si care trebuie sa suporte rusinea de a fi colegi cu o asemenea lichea ca si Ionica Cardos. Cunosc foarte bine exemplarul... In 2008 am mai scris de el, am declarat si-n presa locala ca e un corupt care ia bani pentru a repartiza detinuti la munca. Am publicat si declaratia unui coleg care afirma ca a dat 600 de euro pentru un post penal. Cardos insa nu imparte singur castigul primit din mita. Mai are - pe undeva - o oarecare sustinere. Dar asta e o alta poveste pe care, poate, o voi spune candva... Pana atunci sa raspundem la intrebarea din titlu: de ce pierde statul bani? Raspuns: pentru ca unii functionari de stat castiga banii cuveniti statului! Daca toti functionarii de tipul "Ionica Cardos" ar disparea brusc din posturi poate ca... criza nici n-ar fi venit! Asadar, criza placuta domnilor! Pe curand...
Cornel SABOU
marți, 24 august 2010
Doru Manolescu trage să moară
Cunoscutul bişniţar băimărean Doru Manolescu trage să moară în penitenciarul Dej. Zilele trecute am primit de la el un apel aproape disperat. Cere să mai poată vorbi o dată. Cu un ziarist, cu o televiziune. Are cancer, iar doctorii îi mai dau cam două luni de trăit. Dar el spune că nu şi-a spus încă ultimul cuvânt. Iată câteva extrase din scurta sa scrisoare...
"Acum sunt pe Spital-Dej şi o să mă mai ţină aici pentru că starea sănătăţii mele este f.f. gravă. Te rog pune pe internet toată povestea mea, trimite-o la ziare şi televiziuni să vadă toată lumea cum Diana m-a băgat în pământ, şi asta pentru că am iubit-o! I-am oferit totul pe tavă, dar ea mi-a întors spatele. Drept răsplată uite ce am primit! Te rog nu neglija, şi dacă vrea cineva să-mi ia interviu le stau la dispoziţie cât voi mai trăi. Îţi doresc atât ţie, cât şi familiei tale şi tuturor celor dragi ţie tot binele din lume! Cu deosebit respect, Doru Manolescu
Cam asta e, pe scurt, rugămintea lui Manolescu. Să mai vorbească o dată, şi apoi să moară dacă ăsta îi este destinul. Îl va aborda oare cineva? Va merge vreo televiziune la spitalul penitenciar Dej pentru a-i lua doritul interviu? Doru Manolescu a avut celebritatea lui prin mediile obscure băimărene. Putea sparge la ruletă sute de mii de euro într-o noapte, făcea cadouri apartamente sau petrecea vacanţe din cele mai exotice. Apoi, rămânea falit şi o lua de la zero. Era omul de care banii se lipeau, şi din nimic construia imediat o avere. A ajuns la puşcărie pentru furtul unui telefon mobil! A intrat în puşcărie cu câteva sute de milioane de lei la el. Cu banii din contul său a modernizat o cameră de detenţie. Cea mai nenorocită cameră a devenit "staţiune" de lux pentru terchea-berchea care avea "norocul" să fie în cameră cu el. Nu se uită când cheltuie bani, aşa cum nu s-a uitat nici când şi-a cheltuit propria viaţă. Acum, poate a venit pentru el vremea decontului general. Sau poate nu... Eu am lansat apelul său... Să trăiţi bine!
Cornel SABOU
"Acum sunt pe Spital-Dej şi o să mă mai ţină aici pentru că starea sănătăţii mele este f.f. gravă. Te rog pune pe internet toată povestea mea, trimite-o la ziare şi televiziuni să vadă toată lumea cum Diana m-a băgat în pământ, şi asta pentru că am iubit-o! I-am oferit totul pe tavă, dar ea mi-a întors spatele. Drept răsplată uite ce am primit! Te rog nu neglija, şi dacă vrea cineva să-mi ia interviu le stau la dispoziţie cât voi mai trăi. Îţi doresc atât ţie, cât şi familiei tale şi tuturor celor dragi ţie tot binele din lume! Cu deosebit respect, Doru Manolescu
Cam asta e, pe scurt, rugămintea lui Manolescu. Să mai vorbească o dată, şi apoi să moară dacă ăsta îi este destinul. Îl va aborda oare cineva? Va merge vreo televiziune la spitalul penitenciar Dej pentru a-i lua doritul interviu? Doru Manolescu a avut celebritatea lui prin mediile obscure băimărene. Putea sparge la ruletă sute de mii de euro într-o noapte, făcea cadouri apartamente sau petrecea vacanţe din cele mai exotice. Apoi, rămânea falit şi o lua de la zero. Era omul de care banii se lipeau, şi din nimic construia imediat o avere. A ajuns la puşcărie pentru furtul unui telefon mobil! A intrat în puşcărie cu câteva sute de milioane de lei la el. Cu banii din contul său a modernizat o cameră de detenţie. Cea mai nenorocită cameră a devenit "staţiune" de lux pentru terchea-berchea care avea "norocul" să fie în cameră cu el. Nu se uită când cheltuie bani, aşa cum nu s-a uitat nici când şi-a cheltuit propria viaţă. Acum, poate a venit pentru el vremea decontului general. Sau poate nu... Eu am lansat apelul său... Să trăiţi bine!
Cornel SABOU
joi, 19 august 2010
Copiii
Traiesc in luna august a anului 2010, si intotdeauna imi place sa marchez acest moment pentru ca, pentru mine, are o semnificatie deosebita. Este luna in care s-au nascut (acum 12 si 13 ani) copiii mei! DARIUS si FLAVIU... Doamne, mult mi-au mai schimbat viata copiii astia! Nu stiu de ce i-am dorit atat, nu stiu de ce ii iubesc atat, dar stiu ca viata lor m-a tinut si pe mine in viata. Si nu sunt vorbe goale...
Am vazut multi parinti care si-au parasit copiii pentru a-si trai linistiti propria viata; am vazut parinti care si-au sacrificat intreaga viata in interesul copiilor lor; am vazut de toate... Incerc sa nu judec pe nimeni in problema asta deoarece fiecare destin are rostul sau, chiar daca uneori ne poate parea ca destinul este tragic. Pentru mine, acum, copiii reprezinta bogatia pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru a fi fericit. Si chiar sunt! Am vazut ca nu pot culege fericire din bratele unei femei, ca amagirea care vine din iubire este dureroasa, ca minciuna si ipocrizia guverneaza mai mult sau mai putin orice "relatie", dar in ochii copiilor mei nu gasesc decat lumina si caldura, dor si dragoste, toate neconditionate, valori care in mod real imi dau putere pentru a infrunta vremurile pe care le traversez.
Unii vor spune, poate, ca exagerez, ca in toate trebuie un echilibru, chiar si in lucrurile aparent bune. O fi, nu zic, dar eu nu vreau sa fiu perfect, deci imi accept cu seninatate anumite defecte, inclusiv pe acesta de a-mi iubi copiii mai presus de interesele mele materiale sau de interesele altora. Este subiectul, domeniul in care nu negociez nimic, cu nimeni, nici chiar cu femeia care le-a fost mama, si cu atat mai putin cu... penitenciarul!
Anul trecut, de ziua lui Darius, am fost acasa. Poate voi merge si anul acesta, poate nu. Voi vedea... N-am fost niciodata DAR pentru cineva, dar in aceste conditii asa ma simt, ca un dar pentru ziua lor, un dar care vine si pleaca. Pana-ntr-o zi, cand voi veni pentru ca sa nu mai plec niciodata!
Am vazut la stiri, zilele acestea, drama acelor micuti arsi in maternitatea Giulesti, si m-am cutremurat. Niste copii care habar n-au ca traiesc pot sa moara fara sa stie ca s-au luptat pentru viata. Niste doctori si asistente pentru care un copil este doar o bucata de carne depozitata intr-un patut. Niste manageri ocupati cu multe treburi, mai putin cu acelea pentru care sunt platiti. Niste procurori, politisti si judecatori care se sfiiesc sa intre prea tare in sistemul putred al asa-zisei "sanatati". Si niste parinti pentru care Dumnezeu pare in concediu. Peste tot acest apocalips, o durere sufleteasca generala, comuna, si o compasiune sincera din partea unor oameni simpli si necunoscuti. Pentru ca cei care au constiinta treaza nu pot sa uite o asemenea drama, chiar daca n-a fost a lor. Multumesc lui Dumnezeu ca am copii sanatosi, inteligenti si bine educati, cuminti, ascultatori si frumosi. Sunt binecuvantat sa le fiu tata! Si le voi fi mereu...
Cornel SABOU
Am vazut multi parinti care si-au parasit copiii pentru a-si trai linistiti propria viata; am vazut parinti care si-au sacrificat intreaga viata in interesul copiilor lor; am vazut de toate... Incerc sa nu judec pe nimeni in problema asta deoarece fiecare destin are rostul sau, chiar daca uneori ne poate parea ca destinul este tragic. Pentru mine, acum, copiii reprezinta bogatia pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru a fi fericit. Si chiar sunt! Am vazut ca nu pot culege fericire din bratele unei femei, ca amagirea care vine din iubire este dureroasa, ca minciuna si ipocrizia guverneaza mai mult sau mai putin orice "relatie", dar in ochii copiilor mei nu gasesc decat lumina si caldura, dor si dragoste, toate neconditionate, valori care in mod real imi dau putere pentru a infrunta vremurile pe care le traversez.
Unii vor spune, poate, ca exagerez, ca in toate trebuie un echilibru, chiar si in lucrurile aparent bune. O fi, nu zic, dar eu nu vreau sa fiu perfect, deci imi accept cu seninatate anumite defecte, inclusiv pe acesta de a-mi iubi copiii mai presus de interesele mele materiale sau de interesele altora. Este subiectul, domeniul in care nu negociez nimic, cu nimeni, nici chiar cu femeia care le-a fost mama, si cu atat mai putin cu... penitenciarul!
Anul trecut, de ziua lui Darius, am fost acasa. Poate voi merge si anul acesta, poate nu. Voi vedea... N-am fost niciodata DAR pentru cineva, dar in aceste conditii asa ma simt, ca un dar pentru ziua lor, un dar care vine si pleaca. Pana-ntr-o zi, cand voi veni pentru ca sa nu mai plec niciodata!
Am vazut la stiri, zilele acestea, drama acelor micuti arsi in maternitatea Giulesti, si m-am cutremurat. Niste copii care habar n-au ca traiesc pot sa moara fara sa stie ca s-au luptat pentru viata. Niste doctori si asistente pentru care un copil este doar o bucata de carne depozitata intr-un patut. Niste manageri ocupati cu multe treburi, mai putin cu acelea pentru care sunt platiti. Niste procurori, politisti si judecatori care se sfiiesc sa intre prea tare in sistemul putred al asa-zisei "sanatati". Si niste parinti pentru care Dumnezeu pare in concediu. Peste tot acest apocalips, o durere sufleteasca generala, comuna, si o compasiune sincera din partea unor oameni simpli si necunoscuti. Pentru ca cei care au constiinta treaza nu pot sa uite o asemenea drama, chiar daca n-a fost a lor. Multumesc lui Dumnezeu ca am copii sanatosi, inteligenti si bine educati, cuminti, ascultatori si frumosi. Sunt binecuvantat sa le fiu tata! Si le voi fi mereu...
Cornel SABOU
joi, 12 august 2010
Gânduri banale...
Sunt lucruri pe care nu pot să le spun acum, dar pe care le voi spune cândva... Sunt trăiri pe care le încerc acum, şi care mă schimbă, mă adaptează chiar şi realităţilor triste. Am acumulat în ultimii doi ani şi jumătate tot ce am putut găsi bun în răul pe care-l trăiesc, şi nu sunt puţine lucrurile cu care m-am completat în personalitatea mea! Am cunoscut şi oameni, şi neoameni. M-am văzut pus în posturi inedite, în care am fost eu însumi rău sau bun, şi am trăit şi senzaţiile acelea. Nu pot să spun că am suferit pentru că vă voi părea plângăcios. De fapt, nu am suferit în sensul propriu al cuvântului. Sunt bărbat şi stiu să-mi duc crucea! Am acumulat însă stări de tensiune legate tot de alte persoane, în principal de membri familiei mele. Am suferit, dacă acceptaţi ideea, pentru ai mei, nu pentru mine! Dar au trecut toate... Şi suferinţele, şi bucuriile (căci au fost şi din acestea). Mai am de executat şase luni de închisoare. Nu e mult comparativ cu cât am executat deja (doi ani şi şapte luni)... Lucrez, şi îmi trăiesc din plin munca, fără să deranjez pe nimeni. Sper să nu fiu nici eu, la rândul meu, deranjat... dar în chestiunea asta am fost mereu dezamăgit.
Mă întreabă multă lume ce voi face după liberare... Aici n-ar trebui să aveţi dubii! Voi face tot ce-am făcut în ultimii 15 ani, voi scrie, ziare şi cărţi. Nu scăpaţi de mine! Nici eu de voi... din fericire! Am primit multe încurajări să continui munca de presă, şi să nu mă las bătut. În sensul ăsta nu mă tem că voi dezamăgi.
o să mai scriu pe aici... Nu foarte mult, pentru că timpul acum îmi este ocupat, dar periodic voi tulbura netul cu gândurile mele. Rămâneţi pe lângă ele!
Cornel SABOU
Mă întreabă multă lume ce voi face după liberare... Aici n-ar trebui să aveţi dubii! Voi face tot ce-am făcut în ultimii 15 ani, voi scrie, ziare şi cărţi. Nu scăpaţi de mine! Nici eu de voi... din fericire! Am primit multe încurajări să continui munca de presă, şi să nu mă las bătut. În sensul ăsta nu mă tem că voi dezamăgi.
o să mai scriu pe aici... Nu foarte mult, pentru că timpul acum îmi este ocupat, dar periodic voi tulbura netul cu gândurile mele. Rămâneţi pe lângă ele!
Cornel SABOU
comentarii permise
Am decis să permit din nou postarea de comentarii, dar de această dată ele vor fi moderate de administratorul blogului pentru a împiedica apariţia de noi înjurături şi alte expresii neacademice. Sper să se găsească şi oameni care au dorinţa de a prezenta argumente, idei, critici constructive nu doar răzbunări jenante. SUCCES!
Cornel Sabou
Cornel Sabou
vineri, 16 iulie 2010
REGĂSIRE...
în poza din dreapta (în ordine, de la stânga spre dreapta): SEBY, Tata, BEBY şi ANDREI
Eu am crescut fără tată... Vremurile de dinainte de 1989 l-au obligat pe EL să plece din ţară, şi să se ”ascundă” prin statele occidentale. O vreme am ţinut legătura prin scrisori şi prin scurtele telefoane pe care EL ni le dădea, dar noi (eu şi ceilalţi trei fraţi ai mei) eram mici şi nu ştiam cum să ”gestionăm” situaţia. I-am simţit lipsa enorm! Mereu mi l-am dorit lângă mine, şi nu l-am avut practic niciodată.
Anii au trecut, iar NOI ne-am obişnuit fără EL. Am crescut, am câştigat în viaţă, şi am mai pierdut. N-a fost lângă noi nici să ne felicite, nici să ne certe. Dispăruse... Din 1990 nu a mai dat nici un semn de viaţă. Ajunsesem să fim convinşi că murise. Noi, fraţii, fii LUI, aveam fiecare familii, copii, neveste, cariere profesionale. Singurul gând care nu-mi dădea pace era legat tot de EL. Dacă murise nu ştiam unde se întâmplase asta, şi nici dacă avea parte de un mormânt, de cineva care să-l plângă. Rămăsesem cu o ultimă dorinţă neîmplinită în această ”problemă”: doream să ştiu cum îşi găsise sfârşitul tatăl meu. Nu a fost cazul să mi-o împlinesc...
După 20 de ani de la dispariţia sa misterioasă (şi după 25 de ani de la plecarea sa din ţară) EL a reapărut! Căutase pe net numele meu, şi mă găsise pe acest blog! Pe atunci, aveam trecut lângă poza mea un număr de telefon. A sunat şi a vorbit cu mama mea! Două voci care s-au regăsit după un sfert de secol reunind o iubire din care ne-am născut NOI!
Am vorbit şi eu cu el. Nu prea mult pentru că vorbeşte greu româneşte. A plâns! E bolnav... Fraţii mei sunt răspândiţi prin Europa. Doi la Paris (Beby şi Andrei), şi unul în Spania (Seby). Au vorbit şi ei cu tata. Toţi am fost şocaţi de apariţia sa. Revenise parcă de dincolo de viaţă, dintr-un mormânt pe care NOI deja îl căutam. Ne-am bucurat. S-a bucurat şi el, chiar prea mult ţinând cont că rezistă greu emoţiilor puternice. Mai rămânea un pas de făcut: să ne vadă, să-şi vadă copiii pe care i-a lăsat la 6 – 12 ani şi îi găseşte la 32-38 ani!
Luna trecută, la Paris, tatăl meu s-a întâlnit cu fraţii mei. Seby a venit de la Madrid şi s-a alăturat lui Beby şi Andrei. Tata a venit şi el de undeva din sudul Fraţei. Au petrecut câteva zile împreună, vorbind unii cu ceilalţi în toate limbile pământului (mai puţin în română). Visul LUI şi al nostru e împlinit. Peste ani, decenii chiar, EI au putut să se privească în ochi şi să regăsească în priviri culoarea aceluiaşi sânge. Într-o zi îl voi revedea şi EU...
Cornel SABOU-fiul pentru Cornel SABOU-tatăl
miercuri, 14 iulie 2010
PĂCAT
N-o să scriu acum despre PĂCAT, ci despre faptul că E PĂCAT... că unii nu-nţeleg! Tot anul acesta am fost ”hărţuit” în fel şi chip pentru a mi se bloca lucrarea ştiinţifică pe care vroiam să o scriu. Deşi legea îmi permite asta, cadrele din penitenciarul Baia Mare s-au folosit de toate chichiţele posibile şi imposibile pentru a-mi interzice scrierea cărţii. De ce? Pentru simplul fapt că la finalizarea lucrării aş fi beneficiat de o importantă reducere de pedeapsă care mi-ar fi permis să fiu liber înainte de sărbătoarea Crăciunului, anul acesta. Dat fiind faptul că de-a lungul ultimilor ani i-am cam ”stresat” pe domnii de la penitenciar cu materialele publicate pe acest blog, acum ei au găsit prilejul cel mai potrivit să se răzbune pe mine punându-mi tot felul de piedici în realizarea acestei lucrări.
Cartea mea trata o perioadă istorică tulbure, mai precis anii 1939-1945 (cel de-al doilea război mondial) cu implicaţii până în zilele noastre. Aveam câteva teorii interesante despre adevăratele origini ale conflagraţiei, despre manipulările evenimentelor care ne-au marcat profund secolul XX, şi fusesem încurajat de câţiva prieteni să adun toate aceste idei într-o carte. Am încercat să fac asta în timpul executării acestei pedepse deoarece beneficiez de mult timp ”liber”, dar iată că sistemul se opune. Nu-i nimic... Pot trece peste asta, dar, cum spuneam la începutul acestui material, e păcat... Pentru că nu era nimic vinovat în demersul meu. Pentru că publicarea acestei cărţi ar fi putut reprezenta chiar un titlu de mândrie pentru unitate (nu se scriu prea multe cărţi în penitenciarele româneşti), şi – în fine – pentru că liberarea mea, chiar mai rapidă, nu ar fi afectat cu nimic interesele statului român.
Sincer să fiu, nici nu mă aşteptam să găsesc prea multă înţelegere la funcţionarii de aici, care sunt obişnuiţi mai mult cu analfabetismul infracţional şi cu afacerile specifice lumii interlope (complet străine de activităţile de tip cultural, documentar sau ştiinţific). Mai nou, mi s-a spus că pentru a fi înregistrat cu cartea trebuie să obţin de afară o recomandare scrisă de la un profesor universitar de istorie. Am adus două recomandări, de la dl Teodor Ardelean (directorul Bibliotecii judeţene din Baia Mare, doctor în filozofie) şi de la dl Ilie Gherheş (doctor în istorie, cercetător ştiinţific şi lector universitar), dar ambele au fost respinse pentru că oamenii nu erau... profesori universitari! Acum, trebuie să caut musai un profesor universitar dacă vreau să scriu cartea. No, şi cum pot eu să-l caut pe profesorul ăsta dacă sunt închis în penitenciar, şi dacă respect legea şi regulamentul de ordine interioară?? E drept, mi s-au aprobat încă trei zile de ieşire la biblioteca judeţeană din Baia Mare, pentru documentare şi tocmai pentru găsirea profesorului, dar în Baia Mare nu sunt profesori de genul ăsta, pentru că nu sunt nici facultăţi de istorie! Am trimis câteva mailuri, şi cu asta cred că am să rămân...
Voi renunţa, aşadar, la scrierea acestei cărţi... De fapt, o voi termina de scris, şi o voi publica după liberare. Nu voi prinde nici Crăciunul în libertate. Voi aştepta, cu răbdare, să liberez prin februarie-martie 2011. Nu o să mă dărâme două luni de puşcărie în plus. Dar e păcat... Oamenii de aici nu simt sănătos, iar eu nu cumpăr omenia, caracterul sau bunăvoinţa lor. Şi nici nu vând aceste calităţi!
Ce să vă mai spun?.. Nu vă mai spun nimic azi. Cu ajutorul lui Dumnezeu o să vă mai las un mesaj pe blog vineri. Să aveţi grijă de voi şi de cei care vă sunt dragi! Dacă munciţi, s-o faceţi cu spor! Dacă sunteţi în concediu... trăiţi clipa! Pe curând...
Cornel SABOU
Cartea mea trata o perioadă istorică tulbure, mai precis anii 1939-1945 (cel de-al doilea război mondial) cu implicaţii până în zilele noastre. Aveam câteva teorii interesante despre adevăratele origini ale conflagraţiei, despre manipulările evenimentelor care ne-au marcat profund secolul XX, şi fusesem încurajat de câţiva prieteni să adun toate aceste idei într-o carte. Am încercat să fac asta în timpul executării acestei pedepse deoarece beneficiez de mult timp ”liber”, dar iată că sistemul se opune. Nu-i nimic... Pot trece peste asta, dar, cum spuneam la începutul acestui material, e păcat... Pentru că nu era nimic vinovat în demersul meu. Pentru că publicarea acestei cărţi ar fi putut reprezenta chiar un titlu de mândrie pentru unitate (nu se scriu prea multe cărţi în penitenciarele româneşti), şi – în fine – pentru că liberarea mea, chiar mai rapidă, nu ar fi afectat cu nimic interesele statului român.
Sincer să fiu, nici nu mă aşteptam să găsesc prea multă înţelegere la funcţionarii de aici, care sunt obişnuiţi mai mult cu analfabetismul infracţional şi cu afacerile specifice lumii interlope (complet străine de activităţile de tip cultural, documentar sau ştiinţific). Mai nou, mi s-a spus că pentru a fi înregistrat cu cartea trebuie să obţin de afară o recomandare scrisă de la un profesor universitar de istorie. Am adus două recomandări, de la dl Teodor Ardelean (directorul Bibliotecii judeţene din Baia Mare, doctor în filozofie) şi de la dl Ilie Gherheş (doctor în istorie, cercetător ştiinţific şi lector universitar), dar ambele au fost respinse pentru că oamenii nu erau... profesori universitari! Acum, trebuie să caut musai un profesor universitar dacă vreau să scriu cartea. No, şi cum pot eu să-l caut pe profesorul ăsta dacă sunt închis în penitenciar, şi dacă respect legea şi regulamentul de ordine interioară?? E drept, mi s-au aprobat încă trei zile de ieşire la biblioteca judeţeană din Baia Mare, pentru documentare şi tocmai pentru găsirea profesorului, dar în Baia Mare nu sunt profesori de genul ăsta, pentru că nu sunt nici facultăţi de istorie! Am trimis câteva mailuri, şi cu asta cred că am să rămân...
Voi renunţa, aşadar, la scrierea acestei cărţi... De fapt, o voi termina de scris, şi o voi publica după liberare. Nu voi prinde nici Crăciunul în libertate. Voi aştepta, cu răbdare, să liberez prin februarie-martie 2011. Nu o să mă dărâme două luni de puşcărie în plus. Dar e păcat... Oamenii de aici nu simt sănătos, iar eu nu cumpăr omenia, caracterul sau bunăvoinţa lor. Şi nici nu vând aceste calităţi!
Ce să vă mai spun?.. Nu vă mai spun nimic azi. Cu ajutorul lui Dumnezeu o să vă mai las un mesaj pe blog vineri. Să aveţi grijă de voi şi de cei care vă sunt dragi! Dacă munciţi, s-o faceţi cu spor! Dacă sunteţi în concediu... trăiţi clipa! Pe curând...
Cornel SABOU
luni, 12 iulie 2010
GÂNDURI...
Ce sentiment vă poate genera vederea unui copil? Desigur, inocenţă, puritate, dragoste, dar cred că la toate astea (şi la multe altele de genul ăsta) putem adăuga şi sentimentul de PACE! Personal, cred că nu există vreun mesager al păcii mai potrivit decât un copil. O privire blândă care poate face să coboare arma, o înaintare îndrăzneaţă în zone interzise pentru adulţi, o mână întinsă pe care nu o poţi strânge decât amical, o întrebare hazliu de naivă care obligă un răspuns matur, o viaţă întruchipată într-o fire plăpândă pe care ar trebui să fii complet nebun ca s-o întrerupi. O ”armată” de copii ar putea învinge în orice război, contra oricărei puteri! Pacea lor este o ”armă” care loveşte în conştiinţă şi anihilează orice gând criminal. Cu copiii nu poţi duce un război, cu pacea din firea lor nu te poţi lupta...
Şi totuşi, copiii mai mor, şi la propriu, şi la figurat. Mor lăsând în urmă, fără răspuns, întrebările strigate de părinţii îndureraţi, mor ducând cu ei, ”dincolo”, pacea şi nevinovăţia pe care le-au întrupat. Dincolo de inimile îngheţate de durere, mai rămâne după ei o luptă ce nu ia sfârşit, o lume în război.
”Dacă” ai fost cândva copil, ai fost şi tu un mesager al păcii. După decenii de experienţă de viaţă, cei mai mulţi dintre noi ne-am ”adaptat” mediului, şi ne-am transformat în ”soldaţi”. Luptăm, pierdem şi/sau câştigăm. Unii au rămas, însă, peste timp, cu puritatea păcii în privire, cu aceiaşi nevinovăţie cerească ce le-a fost pusă în suflet încă de la naştere. Ei sunt ”armata” de copii maturi care fac lumea mai bună. Răniţi de luptele noastre, ”ciuruiţi” de inteligenţa noastră războinică, ei ştiu să se salveze, salvându-ne! Ne lovesc cu aceiaşi privire blândă, de copil, desfiinţează ”zonele interzise” din mentalitatea noastră îngustă, ne întind mâna nu pentru a cere ceva, ci pentru a oferi. Înpofida aerelor noastre de superioritate, ei sunt adevăraţii învingători. Pentru că noi iubim copiii, dar deseori îi ”ucidem” cu faptele noastre războinice!
Voi încerca să scriu, să citesc şi să simt mai mult despre pace decât despre război. Asta-i morala povestirii de mai sus. Şi efectul războiului meu, dus împotriva firii mele. Căci îmi iubesc copiii mai presus de luptele pe care le-am câştigat sau pierdut! Pe curând...
Cornel SABOU
Şi totuşi, copiii mai mor, şi la propriu, şi la figurat. Mor lăsând în urmă, fără răspuns, întrebările strigate de părinţii îndureraţi, mor ducând cu ei, ”dincolo”, pacea şi nevinovăţia pe care le-au întrupat. Dincolo de inimile îngheţate de durere, mai rămâne după ei o luptă ce nu ia sfârşit, o lume în război.
”Dacă” ai fost cândva copil, ai fost şi tu un mesager al păcii. După decenii de experienţă de viaţă, cei mai mulţi dintre noi ne-am ”adaptat” mediului, şi ne-am transformat în ”soldaţi”. Luptăm, pierdem şi/sau câştigăm. Unii au rămas, însă, peste timp, cu puritatea păcii în privire, cu aceiaşi nevinovăţie cerească ce le-a fost pusă în suflet încă de la naştere. Ei sunt ”armata” de copii maturi care fac lumea mai bună. Răniţi de luptele noastre, ”ciuruiţi” de inteligenţa noastră războinică, ei ştiu să se salveze, salvându-ne! Ne lovesc cu aceiaşi privire blândă, de copil, desfiinţează ”zonele interzise” din mentalitatea noastră îngustă, ne întind mâna nu pentru a cere ceva, ci pentru a oferi. Înpofida aerelor noastre de superioritate, ei sunt adevăraţii învingători. Pentru că noi iubim copiii, dar deseori îi ”ucidem” cu faptele noastre războinice!
Voi încerca să scriu, să citesc şi să simt mai mult despre pace decât despre război. Asta-i morala povestirii de mai sus. Şi efectul războiului meu, dus împotriva firii mele. Căci îmi iubesc copiii mai presus de luptele pe care le-am câştigat sau pierdut! Pe curând...
Cornel SABOU
Sondaj - increderea in justitie
Am organizat pe blogul meu un sondaj de opinie printre cititori prin care vroiam să aflu cât de mare (sau de mică) e încrederea lor în justiţie. Rezultatul sondajului îl puteţi vedea mai jos.
Câtă încredere aveţi în justiţia română?
am mare încredere 6 voturi (10%)
am puţină încredere 12 voturi (20%)
nu am încredere 23 voturi (39%)
toţi sunt corupţi 16 voturi (27%)
nu stiu 1 vot (1%)
total: 58 voturi
duminică, 27 iunie 2010
Chistocul
Motto: Manifestum non eget probatione (ceea ce e evident nu cere sa fie dovedit)
Exista pe lumea asta oameni frumoşi şi oameni urâţi, dar nu poţi spune despre un om că este frumos sau urât decât după ce-l cunoşti. Mi s-a întâmplat şi mie să cunosc oameni. Pe unii mai devreme, pe alţii mai târziu. În unii am recunoscut valori şi frumuseţi strălucitoare, în alţii am descoperit ură, multă ură, care le transforma chipul aparent plăcut într-o masa diformă de carne. Interacţionând pentru a cunoaşte, am avut interesanta surpriză de a mă cunoaşte şi pe mine. Nu m-a surprins prea mult constatarea, dar m-a nemulţumit. Pentru că eu, cel (re)descoperit, nu mai eram cel imaginat într-o vreme…
Trăiesc în mediul penitenciar de aproape doi ani şi jumătate. M-am lovit aici de o realitate ciudată, care la început mi-a fost de neînţeles. În lumea penitenciară nu există nuanţe de gri, totu-i alb sau negru. Există doar „băieţi buni” sau „băieţi răi”, „şmecheri” sau „fraieri”, profit sau pierdere, prieteni sau duşmani, stăpâni sau sclavi. Aici eşti „cu unii” sau „cu alţii”, iar daca i-ai ales pe „unii”, trebuie-musai sa fii şi împotriva „altora”. Am crezut că în tot acest joc al extremelor eu pot avea forţa de a rămâne poziţionat dincolo de extreme. Că pot fi o stâncă de care să se spargă orice val… şi nu m-am înşelat prea mult. M-am înşelat doar atât cât a fost necesar ca să pot înţelege realitatea asta ciudată...
Când l-am cunoscut pe Horia Chis, acesta era un nimeni. Un tip sfios, tăcut, nici măcar manierat. Se plimba prin puşcărie culegând „informaţii” de doi lei de la indivizi de doi bani. Nu l-am băgat în seamă pentru că… eu eram stâncă, nu val! M-a abordat la un moment dat şi am discutat. Trebuie să fii aici, în pielea mea (dincoace de gratii), să cunoşti şi să „judeci” oamenii prin comparaţie, ca să poţi înţelege apoi de ce i-a fost aşa uşor să mă prostească! Întâlnisem, în sfârşit, un om care ştia lega (în afară de oameni) şi-o frază!
Horia Chis era un om aparent inteligent. În aceste condiţii i-am deschis omului o linie de credit la încrederea mea. Trebuie să recunosc că am avut un mare depozit de încredere în banca sufletului meu, daca i-a trebuit acestui om doi ani ca să consume TOT creditul pe care i l-am dat! Dar nu asta este important…
După doi ani de afaceri pe credit, l-am cunoscut din nou pe Horea Chis. Acum e director general adjunct ANP si titular pe postul de director al Penitenciarului Baia Mare. Pe de altă parte, recunoscându-l, am observat că tot un NIMENI a rămas. Acelaşi tip sfios, limitat, tăcut, nici măcar manierat. Se plimbă prin puşcării culegând „informaţii” de doi bani de la indivizi de doi lei. Are însă ceva în plus la capitalul de imagine: nu mai este nici măcar aparent inteligent! Este doar el, dezbrăcat de fraze şi de contextul care-l făcea odată să pară special. Pus în lumină, mi-a strălucit ca întunericul şi atunci m-am luminat şi eu. Dificil proces, trebuie să recunosc…
În fine, partea nasoală nu e că unii oameni rămân la stadiul de maimuţă, ci că astfel de maimuţe induc regresul unor oameni. M-am speriat de faza asta când au început să-mi placă bananele… Nu cred că m-am dezmeticit prea târziu, totuşi, dar rămâne să-mi demonstrez asta.
Lucrez la câteva „eseuri” despre un trecut pe care vreau să-l recuperez. Niciodată n-am crezut că voi fi atât de bucuros să ştiu că nu voi mai beneficia de permisii, învoiri, alte recompense sau câştiguri penitenciare. De fapt, cred că de astă dată mi-am deschis mie o linie de credit pentru ca „lucrând” cu această valoare să-mi recâştig încrederea în mine. Până la urmă, nu e greu să rămâi stâncă în furtună, căci nu trebuie decât să fii tu însuţi mereu…
Pe curand…
Cornel SABOU
joi, 24 iunie 2010
Cristian Anghel are nevoie de sprijin!
Cristian Anghel are nevoie de ajutor! Exista deja creata in jurul sau o situatie speciala menita sa-l distruga, sa-l neutralizeze, sa-l desfiinteze, pentru a nu mai putea fi vreodata ceea ce a fost si nici macar ceea ce este. Sistemul penitenciar perfid poate face asta aproape cu orice om. A incercat si cu mine, dar nu a reusit. Cu Anghel e mai usor. El e un om ancorat mult mai sanatos decat mine in adevaratele valori umane, are repere morale solide de la care nu abdica si de aceea va suporta mult mai greu detentia distructiva care i se pregateste.
Comanda superioara a ANP a refuzat cererea lui Cristian Anghel de a fi transferat la Penitenciarul din Baia Mare. Acest refuz este ilegal, dar cine are puterea sa lupte cu asta ? Legea 275/2006 spune clar ca un condamnat trebuie sa-i execute pedeapsa in penitenciarul cel mai apropiat de domiciliul sau. Pentru Anghel, acesta e cel din Baia Mare.
Administratia penitenciarului baimarean a primit insa indicatii sa blocheze cu orice pret transferarea lui Anghel la Baia Mare! Intrucat directorul titular al unitatii baimarene, HORIA CHIS, este acum director general adjunct al ANP, prin el s-a putut realiza acest abuz. In consecinta, Cristian Anghel este tinut mai departe la Penitenciarul Gherla.
Am informatii ca asupra fostului primar baimarean se exercita presiuni specifice lumii penitenciare ascunse. Se creeaza artificial situatii care sa-i distruga moralul, sa-i franga vointa si sa-l transforme din omul ce a fost, in leguma. Cristian Anghel a suportat deja primele prabusiri psihice grave, iar starea sa se poate deteriora odata cu izolarea sa tot mai accentuata de membrii familiei. Amintesc, deocamdata, doar faptul ca deja Cristian Anghel este nevoit sa plateasca protectie lumii interlope din penitenciarul Gherla, si in lumea asta interlopa includ atat detinutii periculosi, cat si cadrele corupte care raspund neconditionat comenzilor venite de afara. Sunt chestiuni subtile, nedemonstrabile din punct de vedere juridic, dar reale si durereoase in viata de puscarie. Familia lui Anghel este in acest moment extrem de ingrijorata!
Apreciez ca acest moment impune oamenilor responsabili o atitudine ferma. Cristian Anghel are nevoie de ajutor! Cer pe aceasta cale jurnalistilor adevarati, curajosi, incoruptibili sa urmareasca firul evenimentelor care compun viata lui Cristian Anghel. Indiferent de ceea ce vi se va spune in mod oficial, eu va spun in mod responsabil: daca fostul primar nu se transfera urgent la Penitenciarul Baia Mare, va fi un om pentru a doua oara condamnat. Cereti ANP sa explice de ce ii refuza lui Cristian Anghel dreptul de a fi aproape de casa? De ce il tin acolo, la Gherla, si il supun unor presiuni perfide? Nu va asteptati ca Anghel sa reclame personal aceste lucruri, pentru ca el se teme! Cititi realitatea din jurul sau cu ochii vostri experimentati si cautati dincolo de minciunile administratiei penitenciare.
Sunt matur, sunt responsabil si nu-mi permiteam sa trag acest semnal de alarma daca situatia nu o impunea. Incercati sa ajungeti la Cristian Anghel fara a afecta dreptul familiei sale de a-l vizita. Acum el are nevoie de sprijin! Nu-l cere si nu-l va cere explicit si deschis pentru ca nu o poate face. Daca veti raspunde acestui apel, puteti salva un om. Conteaza? Eu nu i-am fost prieten, dar pentru mine conteaza!
Cornel SABOU
miercuri, 16 iunie 2010
Afacerea "Libertatea"
Cadrele de la Penitenciarul Baia Mare implicate in afacerile ilegale cu telefoane mobile se acopera atat prin diversiuni, minciuni, falsuri, cat si prin actiuni violente, unele doar incurajate, altele in mod direct aplicate. Despre violenta voi vorbi insa cu alta ocazie. Deocamdata ma limitez la afacerile cu telefoane patronate de ofiterul Flore Gavris.
Structurilor superioare din ANP li se toarna baliverne de genul “ii protejam, toleram si acceptam pe unii ca sa putem controla ansamblul” si cu asta se mascheaza de fapt AFACEREA. Pentru ca daca Gavris cu ai lui nu ar aproviziona cu telefoane mobile puscaria, nu ar exista nici fenomenul care sa fie combatut! Elementar, nu?
Dovezi de bun simt, de logica, exista. Am spus deja ca desi s-au confiscat sute (poate mii) de telefoane mobile nu exista nici macar o singura ancheta interna care sa clarifice TOATE circumstantele care au permis detinutului sa intre in posesia telefonului. Gavris nu a permis niciodata ca o ancheta sa ajunga, de exemplu, la agentul Ionica Ghilvaci, care aducea telefoanele in puscarie. Intotdeauna ancheta se bloca atunci cand ajungea la “dealerul” care raspandea telefoanele. Iata cum se intampla asta…
Un detinut este prins cu telefonul mobil. I se intocmeste raport de incident si este anchetat. “De la cine ai telefonul mobil?” este intrebat el. Si detinutul prins spune “de la X”, acest “X” fiind un alt detinut care are aprobarea lui Gavris sa raspandeasca telefoanele, asa numitul (de mine) “dealer”. “X” este intrebat formal daca recunoaste ca i-a vandut un telefon fraierului prins. El, binenteles, neaga si ancheta se inchide. A doua zi, Ghilvaci vine cu un alt transport de telefoane pe care le da lui “X”, si afacerea curge mai departe.
O alta proba indirecta a acestei stari de lucruri este faptul ca “dealerii” de care vorbesc (detinuti cu ani multi de puscarie in spate) nu au fost niciodata prinsi oficial cu telefoane sau alte obiecte interzise. Nici chiar atunci cand au existat plangeri si reclamatii concrete impotriva lor. Intotdeauna au fost protejati pentru c..., afacerea trebuia sa curga! Cunosc personal foarte multe situatii de acest fel, si cunosc toate persoanele implicate, atat de dincoace cat si de dincolo de camera de detinere. Unele episoade o sa le povestesc, chiar daca nu am probe concrete. Va fi credibilitatea mea impotriva credibilitatii “lor”…
Daca ofiterul Flore Gavris nu ar fi organizat toata aceasta afacere infloritoare, in Penitenciarul Baia Mare nu ar fi fost atatea telefoane mobile. In timp ce in alte penitenciare care sunt bine organizate la sectorul “paza interioara”, abia se gaseste un telefon la 4-5 luni (avem, in acest sens, exemplul penitenciarului Gherla), in Baia Mare se gasesc 7-8 si chiar 10 telefoane pe camera, si asta de mai multe ori in fiecare luna! La Bucuresti nu se raporteaza chiar toate situatiile, iar anchetele interne sunt efectuate foarte superficial. Nu trebuie atinse interesele cadrelor Gavris, Ghilvaci, Neagos etc si nici ale “dealerilor” de dupa gratii. Daca incearca cineva sa scuture tot acest sistem i se baga imediat pumnul in gura. La actiunile de intimidare participa deopotriva cadrele implicate si detinutii protejati informativ. De aceea iesirea din acest cerc pare interzisa, dar nu este imposibila. V-o dovedesc eu acum!
Trist este insa, alt lucru. In spatele acestor sintagme (“fraier”, “smecher”, “dealer” etc) se gasesc, de fapt, oameni, fiecare cu durerile lui, caci viata la puscarie nu e usoara si dorul de cei dragi este mare. Prin incurajarea acestei afaceri cu telefoane, patronata de subcomisarul Flore Gavris, se produc multe drame si inechitati. Cei prinsi cu telefon sunt sanctionati taindu-li-se multe drepturi, apoi liberarea lor este amanata pentru mult timp. Pe de alta parte sunt mereu “jefuiti” si de bani si alte valori pe care le achita pentru a avea telefon. In penitenciarul Baia Mare s-a creat deja o stare mare de tensiune din cauza acestor diversiuni organizate de Gavris. Exista multi detinuti nemultumiti nu pentru ca au pierdut un telefon, ci pentru ca sunt folositi ca masa de manevra in interesul unor interlopi protejati de administratie. S-au consumat si cateva conflicte tacute, si se pun la cale razbunari. In fata acestei situatii, Flore Gavris e nepasator si isi continua netulburat afacerile. Directorul Horea Chis, singurul care ar fi putut reglementa situatia, fiind promovat la Bucuresti, lipseste, iar ofiterii ramasi la comanda nu comenteaza in fata lui Gavris. Alti ofiteri, competenti si de caracter, au fost de mult timp marginalizati si impiedicati sa se manifeste. A avut grija Gavris de asta, in combinatie cu interlopii pe care ii protejeaza.
Aparent, s-ar parea ca nu este iesire din aceasta situatie. Interlopii-lideri, controlati de Gavris, se impun in fata celorlalti detinuti, timorandu-i si chiar folosind violenta. Multe cadre (gen Ionica Ghilvaci si Bogdan Neagos) asculta neconditionat de Gavris, iar la nevoie creeaza diversiuni, intimideaza, ameninta. Nu ai la cine sa reclami situatia, nu are cine sa ia masuri. ANP este neputincios intrucat penitenciarele au o anumita autonomie locala care le permite sa faca aproape orice. Demersul meu nu este insa unul sinucigas. Eu stiu ca adevarul are putere sa miste si muntii din loc! Asa ca asta voi face. Voi scrie adevarul cunoscut din interior. Apoi, in cateva luni, cu ajutorul lui Dumnezeu, voi libera, iar un Cornel Sabou liber are alta forta sociala. Nu voi abandona aceasta lupta pentru ca am vazut in jurul meu prea multa suferinta nedreapta, prea multe afaceri care se fac pe seama libertatii noastre.
Stiu ca in puscaria Baia Mare s-au tesut multe legende chiar si in jurul meu. Nu m-am obosit sa combat povestile care ma vizau pentru ca am observat ceva. Oamenii care cu adevarat au caracter, care sunt profesionisti si care m-au cunoscut nu se indoiesc de mine! Drept urmare, mai mult pretuieste parerea unui singur om adevarat decat a zece jigodii! Jigodiile n-au decat sa se spele pe cap cu toate diversiunile, minciunile si povestile lor de doi bani, sa negocieze, sa-si imparta si sa-si desparta interese si influente.
Asta e lumea lor, nu e a mea. N-am fost niciodata parte la-mpartit, nu voi fi nici la patimit!
Pregatesc un amplu document cu multe detalii care completeaza imaginea pe care v-am descris-o. Pentru ca tot ce spun eu aici poate fi probat. Nu sunt nici singur, nici singurul care stie, chiar daca acum pare ca sunt singurul care vorbeste.
Pe curand……
Cornel SABOU