Raportul MCV integral

Citiţi mai jos integral Raportul MCV elaborat zilele trecute de Comisia Europeană. 

sursa: http://www.ziuanews.ro/stiri/raportul-mcv-integral-pe-ziuanews-88881

„În iulie 2012, Comisia a prezentat un raport privind progresele realizate de România începând cu 2007 în cadrul Mecanismului de Cooperare şi de Verificare (MCV) (notă - COM 2012 410 final. Analizele şi recomandările raportului au fost aprobate în cadrul concluziilor adoptate de Consiliul Afaceri Generale în luna septembrie). Raportul a analizat caracterul durabil şi ireversibil al reformelor puse în aplicare. Întrucât a fost prezentat într-un moment în care existau semne de întrebare importante cu privire la statul de drept şi independenţa sistemului judiciar din România, raportul a inclus recomandări specifice pentru a restabili respectarea acestor principii fundamentale. S-a hotărât, de asemenea, ca după şase luni să se prezinte un raport care să pună accentul pe recomandările Comisiei în acest domeniu. În ultimele şase luni, situaţia din România a fost dominată de pregătirea recentelor alegeri. Comisia consideră că numirea noului Guvern după alegeri oferă o nouă ocazie de a garanta respectarea statului de drept şi a independenţei justiţiei şi de a asigura stabilitatea. Cooperarea loială între instituţii şi stabilitatea în separarea puterilor sunt elemente importante care permit realizarea de progrese în chestiunile legate de reforma judiciară şi lupta împotriva corupţiei. Prezentul raport face bilanţul recomandărilor specifice prezentate de Comisie cu privire la respectarea statului de drept şi a independenţei sistemului judiciar. De asemenea, raportul se referă la obiectivele de referinţă din cadrul MCV privind celelalte aspecte ale reformei sistemului judiciar şi ale luptei împotriva corupţiei.

1. Respectarea statului de drept şi a independenţei sistemului judiciar 

Comisia a emis zece recomandări specifice menite să contribuie la soluţionarea controverselor privind statul de drept şi independenţa judiciară. Guvernul României a confirmat Comisiei că va pune în aplicare aceste recomandări (notă - Scrisorile din 16 iulie şi 17 iulie 2012). Comisia a monitorizat îndeaproape progresele înregistrate cu privire la aceste puncte, în funcţie de obiectivele de referinţă stabilite în cadrul deciziei privind MCV.

Evaluarea arată că România a pus în aplicare doar unele dintre recomandările Comisiei care vizau restabilirea statului de drept şi a independenţei sistemului judiciar. Deşi Constituţia şi rolul şi hotărârile Curţii Constituţionale au fost respectate, angajamentele privind independenţa sistemului judiciar şi privind răspunsul la hotărârile în materie de integritate nu au fost puse în aplicare în mod corespunzător. De asemenea, nu a fost numită încă o nouă conducere a Ministerului Public şi a DNA-ului.

Ordinea constituţională a României

Una dintre principalele preocupări exprimate de Comisie în luna iulie a fost stabilitatea ordinii constituţionale. Rolul Curţii Constituţionale este deosebit de important în această privinţă. Competenţele Curţii Constituţionale în materie de verificare a constituţionalităţii hotărârilor adoptate de Parlament au fost efectiv reinstituite prin intermediul hotărârilor Curţii Constituţionale, iar Ordonanţa de urgenţă nr. 38 este, prin urmare, „de facto”, neaplicabilă (notă - Ordonanţa de urgenţă nr. 38/2012 nu a fost abrogată în mod formal. Cu toate acestea, Hotărârea nr. 727 a Curţii Constituţionale din 9 iulie 2012 şi Hotărârea nr. 738 a Curţii Constituţionale din 19 septembrie 2012 au declarat neconstituţională Ordonanţa de urgenţă nr. 38. Din punct de vedere formal, Ordonanţa de urgenţă nr. 38 ar trebui să fie abrogată pentru a se respecta hotărârea Curţii Constituţionale). Abrogarea Ordonanţei de urgenţă nr. 41 a asigurat respectarea hotărârilor Curţii privind cvorumul necesar în caz de referendum. Faptul că hotărârea definitivă a Curţii Constituţionale privind valabilitatea referendumului din data de 29 iulie (notă - Hotărârea nr. 6 a Curţii Constituţionale din 21 august 2012. Ulterior, la 19.9.2012, Senatul a aprobat Legea de modificare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41 de modificare a Legii nr. 3/2000 privind organizarea referendumului) a fost respectată a fost un semnal important că normele constituţionale nu mai erau puse sub semnul întrebării.

Un alt motiv de preocupare a fost recurgerea la ordonanţe de urgenţă, o preocupare împărtăşită de Comisia de la Veneţia a Consiliului Europei (notă - Comisia de la Veneţia a considerat că ar trebui să se remedieze utilizarea excesivă a ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului: http://www.venice.coe.int/webforms/documents/CDL-AD(2012)026-e.aspx). Utilizarea acestei competenţe la începutul lunii iulie a jucat un rol important în ceea ce priveşte preocupările legate de eludarea normelor constituţionale. Guvernul României s-a angajat să recurgă la ordonanţe de urgenţă strict în situaţiile prevăzute de Constituţie şi numai în caz de urgenţă. În ultimele luni au existat mai puţine motive de preocupare cu privire la acest aspect, iar începerea activităţii unui nou Parlament, cu o majoritate clară, ar trebui să contribuie la consolidarea procedurilor legislative ordinare ca mod corect de legiferare.

Comisia ia notă de faptul că toate actele, inclusiv hotărârile Curţii Constituţionale, par să fi fost publicate în timp util în Monitorul Oficial. Parlamentul a numit noul Avocat al Poporului în ianuarie 2013. Întrucât noul Avocat al Poporului a primit sprijinul deplin al coaliţiei aflate la guvernare, dar nu şi pe cel al opoziţiei, va fi deosebit de important ca acesta să dovedească, în acţiunile sale, că se poată ridica deasupra partizanatelor politice. Avocatul Poporului are un rol important în ceea ce priveşte protejarea echilibrului instituţional al sistemului şi, în special, are misiunea de a controla competenţele executivului de a legifera prin ordonanţe.

Rezumând cele de mai sus, locul Constituţiei şi al Curţii Constituţionale a fost restabilit, în conformitate cu recomandările Comisiei. Cu toate acestea, este esenţial ca Preşedintele, noul Guvern şi noul Parlament să garanteze stabilitatea ordinii constituţionale şi toate partidele politice ar trebui să depună eforturi pentru reducerea polarizării sistemului politic. În perioada premergătoare alegerilor a existat, de asemenea, o discuţie cu privire la o posibilă modificare a Constituţiei. Este important ca procesul de reformă constituţională să se deruleze în condiţii de respectare deplină a valorilor fundamentale, cum ar fi respectarea statului de drept şi a separării puterilor. Aceasta include respectarea în continuare a Curţii Constituţionale în calitatea sa de garant al supremaţiei legii fundamentale, precum şi independenţa şi stabilitatea instituţiilor judiciare, inclusiv a organelor de urmărire penală.

Este, de asemenea, important ca dezbaterii cu privire la eventualele reforme să i se acorde suficient timp şi un caracter suficient de deschis pentru a se putea ajunge prin procedura constituţională corespunzătoare la cel mai larg consens posibil. În acest context este, de asemenea, esenţial să se dea asigurări instituţiilor judiciare cu privire la faptul că le este garantată independenţa şi să se evite speculaţiile care generează un climat de instabilitate.

Independenţa sistemului judiciar

În timpul verii, una dintre preocupările majore a fost dovada clară a exercitării de presiuni asupra instituţiilor judiciare şi a lipsei de respect pentru independenţa sistemului judiciar. Aceasta rămâne un motiv serios de preocupare. Comisia a primit numeroase rapoarte privind acte de intimidare sau hărţuire comise împotriva unor persoane care lucrează în instituţii judiciare şi anticorupţie importante, inclusiv ameninţări cu un caracter personal împotriva judecătorilor şi a familiilor acestora şi campanii mediatice de hărţuire (notă - De exemplu, acuzaţiile de exercitare de presiuni asupra judecătorilor Curţii Constituţionale şi de intimidare a acestora care au fost aduse la cunoştinţa Comisiei. Scrisoarea preşedintelui Barroso către prim-ministrul român, dl Victor Ponta, din 10.8.2012: http://europa.eu/rapid/press-release_MEMO-12-621_en.htm).

Din păcate, recomandarea Comisiei nu a fost pusă în aplicare pe deplin. Atacurile cu motivaţie politică la adresa sistemului judiciar nu au încetat. Un punct critic este acceptarea hotărârilor judecătoreşti: pentru aceasta este necesar ca toţi membrii clasei politice să ajungă la un consens privind abţinerea de la criticarea hotărârilor judecătoreşti, de la subminarea credibilităţii magistraţilor sau de la exercitarea de presiuni asupra acestora.

Comisia ar dori, de asemenea, să atragă atenţia asupra rolului mijloacelor de informare în masă. Au existat numeroase exemple de mijloace de informare în masă care au exercitat presiuni asupra sistemului judiciar, precum şi anumite îndoieli cu privire la eficacitatea activităţii de supraveghere desfăşurată de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Situaţia sugerează necesitatea unei revizuiri a normelor existente pentru a garanta faptul că libertatea presei este însoţită de o protecţie corespunzătoare a instituţiilor şi a drepturilor fundamentale ale persoanelor, precum şi pentru a pune la dispoziţie măsuri reparatorii eficiente.

Un aspect specific a fost îngrijorarea Comisiei cu privire la faptul că hotărârile judecătoreşti anterioare ar fi putut fi invalidate vara trecută prin graţieri acordate în circumstanţele particulare ale preşedinţiei interimare. Preşedintele interimar a respectat pe deplin recomandarea în această privinţă.

Un ultim aspect al independenţei judiciare este angajamentul executivului şi al legislativului în ceea ce priveşte respectarea unor criterii de calitate în procesul de numire în posturile-cheie din instituţiile judiciare. Comisia consideră că rezultatele obţinute de România în materie de combatere a corupţiei la nivel înalt au reprezentat unul dintre cele mai importante progrese înregistrate în cadrul MCV. Eficacitatea şi imparţialitatea anchetelor penale trebuie să fie menţinute sub viitoarea conducere. Prin urmare, Comisia consideră că este esenţial să se numească o nouă conducere a Ministerului Public şi a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) care să poată demonstra independenţa, integritatea şi profesionalismul necesare pentru a se bucura de încrederea publicului şi a continua să aibă rezultate eficiente.

Raportul a subliniat în acest context necesitatea ca numirea unui nou Procuror General şi a unui nou Procuror Şef al DNA să fie atât un proces deschis şi transparent, cât şi unul în cadrul căruia să fie aleşi candidaţi având competenţe specifice, integri şi cu rezultate în acţiunea anticorupţie. Procesul a fost iniţial grăbit şi nu a inspirat încredere corpului magistraţilor.

Ministrul Justiţiei a prelungit ulterior termenele şi a adus o serie de îmbunătăţiri procedurale (notă - Unele modificări au fost aduse în urma discuţiilor purtate atât cu Comisia Europeană, cât şi cu Consiliul Superior al Magistraturii), însă doar un număr restrâns de candidaţi şi-au depus candidatura. Cei doi candidaţi care au parcurs cu succes etapele acestui proces nu au reuşit să obţină avize favorabile din partea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) şi au fost respinşi, în cele din urmă, de către preşedinte. Comisia consideră că prezentarea unui număr suficient de candidaţi de înaltă calitate profesională în cadrul unui proces deschis şi transparent şi, în măsura posibilului, care să primească girul CSM, sunt elemente esenţiale pentru asigurarea desemnării unei conduceri în măsură să obţină încrederea publicului.

Integritatea

Persoanele aflate în funcţii de conducere trebuie să demonstreze că îndeplinesc standarde ridicate în materie de integritate. În plus, în cazul în care autorităţile judiciare constată că această condiţie nu este îndeplinită, nerespectarea hotărârilor judecătoreşti implică, de asemenea, o lipsă de respect faţă de statul de drept. În raportul său din luna iulie, Comisia şi-a exprimat preocuparea că atât Guvernul, cât şi Parlamentul nu au respectat pe deplin acest principiu.

În luna noiembrie, rapoartele prezentate de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) (notă - Rapoartele ANI au un efect direct, cu excepţia cazului în care sunt contestate în instanţă în termen de 15 zile. Ar trebui, de asemenea, să se menţioneze că numai aproximativ 5 % din rapoartele ANI sunt infirmate în instanţă) cu privire la unii miniştri şi înalţi funcţionari nu au dus la demisia acestora (notă - Niciuna dintre aceste persoane nu face parte din noul Guvern). Noul Guvern şi-a reiterat obiectivul de a lupta împotriva corupţiei, dar, dintre persoanele nou-numite în funcţia de ministru, trei erau cercetate penal pentru fapte de corupţie. În recomandările sale din luna iulie, Comisia şi-a exprimat speranţa că miniştrii vor da un exemplu în ceea ce priveşte respectarea aspectelor legate de integritate: acelaşi lucru este aşteptat şi în ceea ce priveşte acuzaţiile de corupţie. Este esenţial pentru credibilitatea unui guvern ca persoanele care îndeplinesc funcţii ministeriale să se bucure de încrederea publicului, de exemplu prin prezentarea demisiei atunci când există împotriva lor un raport ANI în materie de integritate.

Cerinţele constituţionale, inclusiv suspendarea din funcţia de ministru în cazul trimiterii în judecată, vor trebui aplicate în integralitate. În mod similar, credibilitatea Parlamentului ar avea de câştigat de pe urma unor proceduri mai clare de gestionare a dosarelor în care parlamentarii fac obiectul unor hotărâri în materie de integritate sau al unor acuzaţii de corupţie. Prezumţia ar trebui să fie aceea că, în cadrul normelor constituţionale instituite, organele de urmărire penală să îşi poată desfăşura activitatea în acelaşi mod ca în cazul celorlalţi cetăţeni. Claritatea şi caracterul automat al procedurilor sunt cele mai bune modalităţi de a îndepărta îndoielile anterioare conform cărora a existat un grad de subiectivitate în cadrul procedurilor parlamentare în acest domeniu.

În ianuarie 2013, Parlamentul a adoptat amendamente la statutul membrilor săi, modificând procedura de ridicare a imunităţii în cazurile de percheziţie, arestare sau reţinere a acestora şi de urmărire penală a foştilor miniştri. Sunt prevăzute măsuri suplimentare, inclusiv adoptarea unui cod de conduită. Printre aceste măsuri vor trebui să se numere includerea unui termen pentru fiecare etapă a procedurii în Parlament şi furnizarea unei justificări complete atunci când Parlamentul refuză să ridice imunitatea. Este, de asemenea, important să se clarifice faptul că ANI rămâne singura autoritate însărcinată cu verificarea potenţialelor incompatibilităţi ale funcţionarilor aleşi şi numiţi.

În ceea ce priveşte abordarea Parlamentului, contestarea de ordin mai general a hotărârilor judecătoreşti, care s-a înregistrat într-un anumit caz, a reprezentat o preocupare majoră: CSM a trebuit să sesizeze Curtea Constituţională pentru a se asigura că Parlamentul execută efectiv o hotărâre definitivă a Înaltei Curţi (notă - Curtea Constituţională a hotărât cu privire la conflictul constituţional dintre sistemul judiciar şi Senat într-un caz în care o hotărâre definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a confirmat o decizie de incompatibilitate privind un senator (Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 972 din 21 noiembrie 2012). Hotărârea Curţii Constituţionale nu a fost încă aplicată până la încheierea mandatului Senatului). Se speră că noile proceduri vor preveni repetarea unor astfel de probleme.

Recomandări

Comisia salută măsurile pozitive adoptate din luna iulie, dar consideră că mai sunt multe de făcut pentru a pune în aplicare pe deplin recomandările sale. Începerea mandatului unui nou Guvern şi a unui nou Parlament oferă o ocazie excelentă de a consolida aceste măsuri şi de a aborda punctele nesoluţionate încă. Principiile care stau la baza recomandărilor Comisiei de a proteja statul de drept şi capacitatea sistemului judiciar de a pronunţa hotărâri fără să existe ingerinţe vor rămâne pe viitor în centrul abordării Comisiei.

Va fi important să se respecte în continuare competenţele şi hotărârile Curţii Constituţionale şi să se asigure conformitatea deplină cu toate cerinţele constituţionale pentru a garanta funcţionarea pluralistă a democraţiei din România şi a reduce polarizarea acesteia. Va fi, de asemenea, important să se asigure faptul că procesul de reformă constituţională respectă pe deplin statul de drept, separarea puterilor în stat, independenţa şi stabilitatea sistemului judiciar, bazându-se, totodată, pe consensul cel mai larg posibil. Noul Guvern şi-a făcut deja cunoscut angajamentul faţă de independenţa sistemului judiciar şi supremaţia statului de drept în cadrul Acordului instituţional de colaborare dintre preşedinte şi prim-ministru. Acesta ar trebui să fie acum urmat de: introducerea unui cadru clar (notă - De exemplu, un cod de conduită) privind interdicţia de a critica hotărâri judecătoreşti şi de a submina activitatea magistraţilor sau de a face presiuni asupra acestora şi asigurarea aplicării eficace a acestor cerinţe. Consiliul Superior al Magistraturii ar trebui să fie invitat să emită un aviz privind dispoziţiile relevante; revizuirea standardelor existente pentru a se garanta existenţa unor mijloace de informare în masă libere şi pluraliste, asigurându-se, totodată, măsuri reparatorii eficiente împotriva încălcării drepturilor fundamentale ale omului şi împotriva exercitării de presiuni nejustificate şi a recurgerii la acte de intimidare de către mijloacele de informare în masă asupra sistemului judiciar şi a instituţiilor implicate în combaterea corupţiei. Ar trebui să se dea asigurări Consiliului Naţional al Audiovizualului cu privire la independenţa sa efectivă, iar acesta ar trebui să îşi îndeplinească pe deplin rolul prin instituirea şi aplicarea unui cod de conduită în această privinţă; asigurarea faptului că persoanele care urmează să fie numite la conducerea Ministerului Public şi a DNA-ului sunt alese dintr-un număr suficient de mare de candidaţi de înaltă calitate profesională, în urma unui proces deschis şi transparent, că îndeplinesc criteriile stabilite în Acordul de colaborare instituţională, în special în ceea ce priveşte competenţa profesională, integritatea şi rezultatele înregistrate în acţiunea anticorupţie. Un aviz favorabil din partea Consiliului Superior al Magistraturii va fi un pas important în obţinerea încrederii publicului; necesitatea ca noul Avocat al Poporului să dea dovadă de o autoritate necontestată, de integritate şi independenţă, precum şi de o abordare imparţială; luarea măsurilor necesare pentru asigurarea faptului că miniştrii care fac obiectul unor hotărâri în materie de integritate demisionează şi asigurarea aplicării rapide a normelor constituţionale privind suspendarea miniştrilor în cazul trimiterii lor în judecată; utilizarea de către Parlament a noilor norme pentru a adopta proceduri clare şi obiective în cazul suspendării parlamentarilor care fac obiectul unor hotărâri negative în materie de integritate sau al unor condamnări pentru acte de corupţie şi stabilirea de termene reduse pentru prelucrarea cererilor din partea organelor de urmărire penală de ridicare a imunităţii parlamentarilor. Ar trebui să se furnizeze o justificare completă dacă Parlamentul nu permite ca activitatea de asigurare a respectării legii să se desfăşoare normal.

2. Reforma sistemului judiciar, integritatea, lupta împotriva corupţiei

Prezenta secţiune analizează progresele înregistrate în raport cu obiectivele specifice stabilite în cadrul mecanismului de cooperare şi de verificare şi cu recomandările formulate anterior de Comisie. Aceste recomandări rămân valabile şi vor fi evaluate în următorul raport.

Reforma sistemului judiciar

Prima recomandare prevăzută de raportul din luna iulie cu privire la reforma sistemului judiciar se referea la punerea în aplicare a tuturor celor patru coduri juridice (notă - Noul Cod civil şi noul Cod penal şi codurile de procedură aferente au fost adoptate în 2009 şi 2010, dar, până în prezent, doar Codul civil a intrat în vigoare. Nu se ştie cu siguranţă când vor intra în vigoare celelalte coduri, dar autorităţile au confirmat recent că intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă va avea loc la data de 1 februarie 2013). Calendarul de punere în aplicare a acestei reforme-cheie rămâne incert. Intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă este în continuare prevăzută pentru februarie 2013. Intrarea în vigoare a Codului penal şi a Codului de procedură penală este programată cu titlu indicativ în februarie 2014. Este nevoie de mai multă claritate cu privire la modul în care se poate evita amânarea în continuare a acestor date.

De la ultimul raport, Ministerul Justiţiei a stabilit o strategie multianuală pentru punerea în aplicare a codurilor, care cuprinde şi aspecte referitoare la resurse. Evaluarea efectelor posibile ale codurilor numai după adoptarea lor de către Parlament creează o incertitudine suplimentară, iar o evaluare completă a impactului asupra resurselor umane este prevăzută doar pentru 2014 (notă - Raportul MCV din iulie 2012 a atras atenţia asupra necesităţii de a face o distincţie între impactul codurilor asupra resurselor şi aspectele mai generale referitoare la volumul de lucru în sistemul judiciar). Acest proces va fi complicat dacă textul codurilor este în mod frecvent rediscutat: obiectivul general de a garanta faptul că actul de justiţie poate fi continuat şi administrat cu mai multă eficacitate şi mai rapid nu ar trebui să fie pierdut din vedere, de exemplu în prezentarea în instanţă a dovezilor în dosarele de corupţie.

Cea de a doua recomandare se referea la presiunea generală exercitată de volumul de muncă asupra sistemului judiciar din România şi la necesitatea de a restructura instanţele şi parchetele, reechilibrând numărul de angajaţi şi sarcina de lucru. Guvernul remediază în prezent sursa acestei probleme, prin modificări legislative (notă - De exemplu, înlocuirea procedurii judiciare cu o procedură administrativă de gestionare a chestiunilor legate de taxele de primă înmatriculare a unei maşini - care se preconizează că va degreva instanţele de aproximativ 100.000 de dosare), abordând unele dintre cauzele speciale ale unui val de dosare noi. Astfel de eforturi pentru reducerea volumului de muncă în punctele din cadrul sistemului supuse presiunii pot fi mai eficace decât încercările de a rezolva problema prin creşterea numărului de judecători şi procurori, ceea ce ar putea risca, de asemenea, să pună în pericol îmbunătăţirile aduse recent în ceea ce priveşte calitatea şi formarea noilor practicieni.

Ultima recomandare se referea la crearea unui grup de largă reprezentare care să monitorizeze reforma judiciară. Această recomandare a reflectat necesitatea de a se ajunge la un consens pentru reformarea sistemului judiciar. De la raportul din luna iulie nu s-a realizat niciun progres în ceea ce priveşte reunirea în mod eficace a actorilor-cheie.

Răspunderea sistemului judiciar

Noul cadru juridic privind Inspecţia Judiciară, adoptat în 2011, a permis acestei instituţii să îşi atingă obiectivele cu mai multă eficacitate, ceea ce a avut ca rezultat adoptarea a 21 de noi măsuri disciplinare în primele sale luni de activitate (notă - Un caz deosebit de important din timpul verii a dus la suspendarea pe durata cercetărilor a unui procuror care este, de asemenea, membru al Consiliului Superior al Magistraturii). Ministerul Justiţiei a sprijinit noul inspectorat printr-o serie de măsuri practice, inclusiv prin punerea la dispoziţie a unui nou sediu central. Mai multe lecţii cu un caracter general învăţate din cazuri individuale ar putea fi incluse în politica comună recomandată de Comisie astfel încât Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) şi Guvernul să promoveze răspunderea şi integritatea în cadrul procedurilor judiciare şi legislative.

Un alt element esenţial al reputaţiei şi răspunderii sistemului judiciar este procedura de numire a magistraţilor. Noile dispoziţii privind promovarea magistraţilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie par să fi introdus o nouă rigoare în cadrul sistemului: pare mai important să se menţină calitatea concurenţei mai degrabă decât să se remedieze lacunele percepute, care se pot dovedi a fi de scurtă durată.

Consecvenţa şi eficacitatea acţiunii judiciare

Consecvenţa şi transparenţa procesului judiciar sunt elemente-cheie pentru credibilitatea şi eficacitatea acestuia. De la raportul din luna iulie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a continuat să ia măsuri concrete în vederea unificării jurisprudenţei şi a îmbunătăţirii calităţii acesteia, asigurând transmiterea hotărârilor către instanţele inferioare şi îmbunătăţind accesul online. Transformarea treptată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie într-o instanţă de casaţie cu drepturi depline, cu mai puţine responsabilităţi în materie de soluţionare a recursurilor, ar sprijini, de asemenea, concentrarea asupra unificării jurisprudenţei privind chestiunile de drept. Procedura de recurs în interesul legii contribuie deja la înregistrarea de progrese în această direcţie. Va fi important să se asigure că aceşti paşi înainte nu sunt puşi în pericol de un volum de muncă suplimentar rezultat din introducerea noii proceduri privind hotărârile preliminare, deşi numărul actual de judecători din completele de judecată de la ICCJ pare să ofere echilibrul corect.

Un aspect important pentru unificarea jurisprudenţei este actualizarea sistemului informatic depăşit, care limitează capacitatea de informare a judecătorilor cu privire la hotărârile pronun ate în alte cauze. Două proiecte sunt în curs. Ministerul Justiţiei intenţionează să pună în aplicare o strategie pentru ca accesul la ECRIS (principala bază de date judiciare) să se facă simplu şi rapid, iar CSM încearcă, de asemenea, să îmbunătăţească în paralel sistemul existent „Jurindex" (un sistem alternativ). Ar fi util ca aceste iniţiative să progreseze în tandem (notă - Ministerul Justiţiei a lansat, de asemenea, un proiect pe termen mediu pentru a contribui la codificarea legislaţiei, cu posibile modificări în scopul accelerării procesului de actualizare).

Eficacitatea acţiunii judiciare

Abordarea Înaltei Curţi în ceea ce priveşte dosarele de corupţie la nivel înalt a continuat să se caracterizeze printr-un grad binevenit de administrare proactivă a cauzelor. ICCJ a raportat progrese semnificative în gestionarea dosarelor de corupţie la nivel înalt, înregistrându-se o scădere de la 28 la 10 cauze pendinte, precum şi o creştere a numărului de cauze soluţionate în primă instanţă. În dosarele în care inculpaţii au fost condamnaţi, s-a adoptat, de asemenea, în continuare, o abordare mai proporţională şi consecventă a pedepselor.

Rezultatul este acela că justiţia este percepută ca îndeplinindu-şi mai eficient rolul disuasiv. Eficacitatea impune, de asemenea, ca asigurarea respectării legii să funcţioneze în mod eficient şi echitabil în cadrul întregului sistem. ICCJ a continuat să facă progrese în ceea ce priveşte stabilirea de standarde şi orientări pentru instanţele inferioare.

În ultimele luni, Ministerul Public, Direcţia Generală Anticorupţie şi Înalta Curte au continuat să lucreze în mod profesionist şi imparţial, uneori fiind supuse unei presiuni extreme. Rezilienţa dovedită până în prezent de instituţiile respective întăreşte concluzia că rezultatele pe care acestea le-au obţinut în materie de sancţionare a corupţiei la nivel înalt se numără printre cele mai semnificative semne ale progreselor realizate de România în cadrul MCV. Este esenţial ca acest progres să se menţină sub noua conducere. De asemenea, acesta nu trebuie să fie subminat de alte restricţii privind capacitatea agenţiilor de asigurare a respectării legii de a acţiona în justiţie (notă - De exemplu, sugestia recentă conform căreia probele colectate de autorităţile de asigurare a respectării legii în cadrul cercetării altor infracţiuni să nu poată fi utilizate în procese de corupţie).

Integritatea

De la ultimul raport, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a continuat să obţină rezultate şi să îşi dezvolte eficacitatea operaţională (notă - De asemenea, este util că s-a admis posibilitatea ca ANI să facă recurs la hotărârile Comisiei de cercetare a averilor). ANI a demarat un proiect informatic ambițios, care vizează colectarea de date privind funcţionarii aleşi şi numiţi şi efectuarea unei verificări încrucişate cu alte baze de date de stat, cum ar fi registrul comerţului sau administraţia fiscală, în scopul detectării conflictelor de interese. Acest proiect va necesita însă resurse suplimentare pentru a putea fi derulat la întreaga sa capacitate.

O preocupare majoră rămâne faptul că rapoartele ANI sunt în mod frecvent contestate, chiar dacă bilanţul acţiunilor câştigate de ANI în cazul atacării deciziilor sale în instanţă este pozitiv. Agenţia, Consiliul Naţional de Integritate (NIC) şi personalul acestora au făcut deopotrivă obiectul unor frecvente atacuri politice şi mediatice. Parlamentul nu a aplicat rapoartele ANI, chiar şi atunci când erau confirmate de hotărâri definitive ale instanţelor (a se vedea cele de mai sus). În noiembrie 2012, ANI a emis patru rapoarte de incompatibilitate privind miniştri şi înalţi funcţionari. Toate cele patru rapoarte au fost contestate în instanţă şi niciunul dintre cei vizaţi nu a demisionat din acest motiv (notă - Trei ministri vizaţi au contestat raportul în instanţă. Un alt înalt funcţionar a demisionat din alte motive - şi a contestat, de asemenea, raportul). Împreună cu sugestiile frecvente de modificare a cadrului juridic al ANI, această situaţie generează o incertitudine care îngreunează capacitatea României de a face dovada instituirii unui cadru juridic solid în materie de integritate.

Lupta împotriva corupţiei

DNA a continuat să cerceteze şi să aducă în faţa instanţei cu succes dosare de corupţie. Numărul condamnărilor definitive pronunţate pe baza dosarelor instrumentate de DNA s-a dublat în 2012, în comparaţie cu anul precedent. Acestea au vizat politicieni din toate partidele importante. A existat, de asemenea, o creştere constantă a trimiterilor în judecată şi a condamnărilor în dosare instrumentate de DNA privind fraude implicând fonduri ale UE. Aceasta poate servi drept un exemplu important pentru activitatea organelor de urmărire penală, atunci când există indicii privind discrepanţe mari în ceea ce priveşte rezultatele obţinute de diferite parchete.

MCV recomandă, de asemenea, depunerea de eforturi importante pentru eliminarea corupţiei la toate nivelurile societăţii româneşti. Sondajele indică în mod constant niveluri ridicate ale interesului public cu privire la existenţa pe scară largă a corupţiei (notă - A se vedea Eurobarometrul nr. 374 din februarie 2012, http://ec.europa.eu/public_opinion/archives/ebs/ebs_374_en.pdf şi indicele de percepţie a corupţiei din anul 2012 furnizat de Transparency International, http://www.transparency.org/cpi2012/results). În acest context, raportul din luna iulie a salutat Strategia Naţională Anticorupţie. Există ministere care au adoptat unele măsuri importante, iar participarea autorităţilor locale pare să înregistreze progrese (notă - În ianuarie 2013, 1 874 de primării şi 20 de consilii judeţene erau înregistrate la Secretariatul Strategiei Naţionale Anticorupţie). Ministerul Justiţiei a instituit structuri menite să contribuie la îndeplinirea obiectivelor şi care par să fi impulsionat procesul în pofida numărului lor redus. Misiunile pe teren şi identificarea celor mai bune practici dovedesc existenţa unui grad binevenit de atitudine proactivă. Este important să se asigure furnizarea resurselor corespunzătoare pentru buna punere în aplicare a strategiei. În plus, o serie de proiecte anticorupţie sunt finanţate din fonduri ale UE, inclusiv în cadrul Ministerelor Educaţiei, Sănătăţii şi Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Punerea în aplicare progresează şi în prezent sunt aşteptate rezultatele acestor proiecte.

Un alt element important este instrumentarea dosarelor de spălare de bani şi confiscarea activelor. Noul cadru juridic privind confiscarea extinsă a fost instituit în 2012, dar este încă prea devreme pentru a evalua eficacitatea sa. În ceea ce priveşte spălarea de bani ca infracţiune de sine-stătătoare, un dosar important este judecat în prezent la ICCJ. A crescut numărul cererilor înaintate către Oficiul de recuperare a creanţelor şi, în special, numărul cererilor din partea autorităţilor române. În prezent nu există statistici exhaustive cu privire la valoarea exactă a activelor confiscate, dar estimările tind să indice sume cu valoare redusă. De asemenea, nu sunt disponibile statistici exhaustive cu privire la sumele care au fost efectiv recuperate ca urmare a ordinelor de confiscare.

În sfârşit, progresele par foarte limitate în ceea ce priveşte prevenirea şi pedepsirea corupţiei legate de achiziţiile publice. Paşii înainte făcuţi în combaterea corupţiei la nivel înalt nu au fost însoţiţi de progrese în domeniul achiziţiilor publice. Instrumentarea dosarelor pare să dureze mult, parţial din cauza necesităţii unei expertize financiare specifice, ceea ce conduce la problema specială a contractelor încheiate înainte de pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti cu privire la infracţiune. Pedepsele pentru funcţionarii implicaţi în dosare de fraudă în materie de achiziţii publice sunt în continuare foarte mici, iar legea nu prevede posibilitatea unei anulări pe motive de conflict de interese a proiectelor care au fost deja executate. Există, de asemenea, mari îndoieli cu privire la eficacitatea organelor de urmărire penală care gestionează aceste cazuri. (notă - Cazurile rezultă din monitorizarea de către Comisie a legislaţiei privind achiziţiile publice, atunci când există dovezi solide privind acţiuni ilegale care par să nu fi fost cercetate de organele de urmărire penală) Propunerile recente par să pună în discuţie baza instituţională independentă şi stabilă, care este esenţială pentru realizarea de progrese reale.

O abordare mai sistematică a verificărilor, rol destinat în modul cel mai logic ANI (cu noi resurse), ar asigura, de asemenea, o punere în aplicare uniformă şi sistemică şi ar oferi o cale de urmat utilă.

3. Concluzie

Prezenta evaluare arată că România a pus în aplicare doar unele dintre recomandările Comisiei care vizau restabilirea statului de drept şi a independenţei sistemului judiciar. Deşi Constituţia şi rolul şi hotărârile Curţii Constituţionale au fost respectate, angajamentele referitoare la protecţia sistemului judiciar împotriva atacurilor, la înlocuirea miniştrilor împotriva cărora au fost pronunţate hotărâri în materie de integritate şi la demisia parlamentarilor care fac obiectul unor hotărâri definitive în materie de incompatibilitate şi conflicte de interese sau care au fost condamnaţi definitiv pentru corupţie la nivel înalt nu au fost puse în aplicare pe deplin. În acelaşi timp, nu au fost făcute încă numirile la conducerea Ministerului Public şi a DNA-ului.

Comisia consideră că alegerea unui nou Parlament şi numirea unui nou Guvern oferă ocazia de a respecta pe deplin şi cu rapiditate aceste recomandări. Comisia solicită noului Guvern să ia măsurile necesare.

De asemenea, Comisia remarcă necesitatea accelerării progreselor în ceea ce priveşte recomandările sale referitoare la reforma sistemului judiciar, la integritate şi la lupta împotriva corupţiei. Comisia va monitoriza îndeaproape progresele, în cadrul unui dialog constant cu autorităţile române, iar la sfârşitul anului 2013 va prezenta un raport cu privire la procesul de reformă”.

Predicţie: OTV se va redeschide mâine!

Astăzi s-a judecat în instanţă cererea lui Dan Diaconescu de anulare a deciziei CNA de retragere a licenţei postului de televiziune OTV. Instanţa a rămas în pronunţare urmând ca o decizie să se dea mâine în acest caz. Astfel, dacă instanţa va aproba cererea lui Dan Diaconescu postul său de televiziune va putea emite din nou începând de mâine!

Personal, încerc o previziune în acest caz! Cred că mâine judecătorul va accepta să anuleze decizia CNA şi va aproba astfel redeschiderea OTV! Spun asta pentru că impresia mea este că CNA a încălcat legea retrăgând licenţa postului pe motiv de neplată a amenzilor atâta vreme cât OTV era condus în ultima vreme de un administrator judiciar care este în slujba Statului Român şi nu a lui Dan Diaconescu! Într-un fel absurd, Statul (prin CNA) a pedepsit Statul (reprezentat de administratorul judiciar) pentru că nu a plătit amenzi statului, dar cel care pierde este un privat. Aceste chestiuni pot fi rezolvate prin comunicare şi mai ales inteligenţă, calitate tot mai rar întâlnită la reprezentanţii statului. 

Aşadar, din punctul meu de vedere, nu există nicio altă posibilitate legală de urmat decât reatriburirea licenţei de emisie către OTV şi redeschiderea acestui post. ACEST LUCRU SE VA ÎNTÂMPLA MÂINE, 31 IANUARIE 2013!

Cornel SABOU

Războiul ţăranilor români cu comunismul

Nu toată lumea a trăit drama colectivizării din anii 50. Nu toată lumea şi-a văzut ucis visul de a trăi normal într-o ţară normală. În timp ce unii îşi pierdeau părinţii, copii, fraţii sau surorile care erau omorâţi sau închişi, alţii se "descurcau" adaptându-se regimului comunist şi obţinând diverse avantaje, funcţii şi binefaceri. Să luăm de exemplu cazul scriitorului Octavian Paler, unul din cei mai inteligenţi români din toate timpurile. Paler a citit mult şi a scris mult, dar omul n-a avut stres şi preocupare de crimele care se săvârşeau în jurul său. Şi-a văzut liniştit de propriul drum profesional, s-a mulat pe cerinţele PCR şi a evoluat pe scara socială aşa cum îşi dorea. În spatele său mureau oameni, alţii erau închişi pentru singura vină că erau români adevăraţi, oameni simplii, care nu acceptau dictatura comunistă. Specia lui Octavian Paler îşi continua scrisul şi lecţiile de doctrină marxist-leninistă. Numit redactor şef al ziarului România Liberă, apoi membru de vârf în structurile de conducere ale PCR, inclusiv "deputat" în Marea Adunare Naţională, Paler a devenit simbol de inteligenţă şi "personalitate", în timp ce ţăranul care-şi apăra pământul era călcat în picioare, împuşcat sau băgat la puşcărie. 

Nu despre Paler vreau însă să vă vorbesc ci despre adevăraţii eroi ai României. Gunoaiele umane de genul lui Octavian Paler au fost multe la noi în ţară şi mai au încă putere în România. Cei morţi au putere doar dacă le mai amintim din când în când sacrificiul!

Public mai jos o mărturie a unei românce despre războiul dus de ţăranii români pentru a supravieţui. Destine frânte de un regim care a creat monştri. E adevărat, unii monştri erau inteligenţi. De parcă ar conta!

Cornel SABOU

Împuşcat de Miliţie

"Ma numesc Rodica Voinescu, am 48 de ani, locuiesc in Bucuresti, sunt de profesie jurnalist si lucrez ca bibliotecar la Biblioteca Nationala a Romaniei. 

As vrea sa impartasesc aici experienta tragica a familiei mele care s-a soldat cu asasinarea bunicului meu, in anul 1949, de catre Securitatea de la acea vreme, experienta care a avut repercusiuni atat asupra tatalui meu, cat si a intregii familii. 

Bunicul meu, Barbulescu G. Dumitru, s-a nascut in 1910, in satul Zavoieni, judetul Valcea. Se tragea dintr-o familie de mosieri (strabunicul sau, Barbu, care se pare ca era serdar la una dintre curtile domnesti, detinea, in secolul al XVIII-lea, sute de hectare de pamant in Oltenia - zona Oltetului - precum si crescatorii de porci). Bunicul si tatal sau au construit, in secolul al XVIII-lea si al XIX-lea, doua biserici, in satul mentionat, care se pastreaza si astazi. 

Dumitru si inca trei dintre fratii lui au terminat Scoala Normala, alti doi au devenit avocati, iar cele doua surori au urmat, dupa obiceiurile vremii, scoala elementara si s-au casatorit apoi cu dota cuvenita. 

Sfarsitul razboiului l-a prins pe Dumitru casatorit cu Ana Becsenescu, din satul Becsani, comuna Fartatesti, avand deja trei copii. Daca pana atunci familia isi castiga existenta din produsele pamantului pe care il detinea (paduri, livezi, pasuni, teren agricol) si ale animalelor pe care le cresteau, odata cu instalarea rusilor pe teritoriul Romaniei au inceput necazurile. Isi cumparase, in 1945, impreuna cu sotul unei verisoare, o masina – un Wartburg - de la germanii care se retrageau spre a-i fi de ajutor in transportul produselor catre pietele din Craiova. 

Dar, odata cu venirea rusilor i-au fost rechizitionate, pentru razboi, animalele: cai, boi, vaci, oi, capre, porci etc. 

A inceput, cu timpul, sa fie chemat pe la Militie unde i se spunea ca nu are voie sa detina o masina cumparata de la nemti, ca el este chiabur si daca vrea sa nu aiba copiii necazuri, atunci sa renunte de buna voie la pamant si la animale etc. I se reprosa ca fratii lui erau invatatori si avocati, ca verisorii lui de asemenea erau avocati. Unul dintre verisorii de gradul II era Dumitru Draghicescu, renumitul psiholog roman care a publicat, la Paris, printre altele, teza sa de doctorat, “Din psihologia poporului roman”, care a sfarsit tragic, sinucigandu-se, in 1945. 

I se mai reprosa, de asemenea, ca din “neamul lui” a iesit si un legionar (tot un verisor – Victor Barbulescu, avocat) care plecase deja in Germania in 1941 si care a colaborat ulterior la postul de radio Europa Libera. 

A inceput sa fie urmarit in toate drumurile sale, iar el incerca sa calatoreasca mai ales noaptea tocmai spre a evita impactul cu curiosii militieni. 

Intr-o astfel de noapte, in noiembrie 1949, Dumitru (avea 39 de ani) a plecat spre Craiova cu masina plina cu produse agricole spre a le vinde, acesta fiind singurul mijloc prin care-si putea intretine familia. La volan se afla varul sau. La 15 km de casa, catre Craiova, in locul numit Lunca Totului, comuna Rusanesti in acea vreme (cale de peste 10 km nu se gasea nici o casa, ci doar campia si drumul strajuit de copaci), a aparut dupa ei o masina neagra (din povestirile verisorului) din care cineva a scos mana pe fereastra si a tras, o singura data, cu un pistol, prin fereastra din spate a Wartburgului. 

Singurul glont tras l-a nimerit pe Dumitru in cap, el decedand pe loc. A doua zi au fost chemate rudele (sotia, Ana, si fratele lui Dumitru, Ionel) spre a participa la reconstituirea “accidentului” dupa cum a fost inregistrata aceasta crima. Fratele lui Dumitru, Ionel, i-a acuzat pe militieni, la inceput, de crima, dar ofiterul Raileanu (despre care a aflat mai tarziu ca era din Dragasani, acestea fiind singurele indicii despre acest criminal) l-a amenintat ca o sa o pateasca si el. Fiind foarte tanar (24 de ani), avand si suspiciunea ca verisorul daduse informatii Securitatii despre Dumitru, si poate si despr el, s-a refugiat pe la diverse cunostinte si a stat ascuns peste opt luni spre a nu fi arestat. 

Sotia lui Dumitru, Ana, a fost chemata de mai multe ori la militie, spre a da lamuriri in legatura cu “afacerile” sotului sau, iar intr-un final, a fost lasata in pace, mai ales ca, odata cu marea cooperativizare a trebuit sa cedeze statului zecile de hectare de pamant pe care le mostenise, familia ramand sa traiasca din cei 30 de ari pe care ii lasase Statul fiecarei familii si din munca “la colectiv”. 

Comunişti ucişi de ţărani

Si aici as adauga, fiindca tot a venit vorba despre “marea cooperativizare” ca, in satele de pe Valea Cernei (un mic rau care se varsa in Oltet) s-a incheiat exact in 1962, pentru ca oamenii s-au lasat mai greu convinsi sa-si cedeze de buna voie pamantul mostenit; activistii care veneau cu IMS-urile de la Rm. Valcea, ca sa impresioneze, dar si ca sa aiba cu ce fugi din calea furiei satenilor, prin 1958, 1959, au avut de infruntat revolta localnicilor din Stanesti, Dejoi, Becsani, Fartatesti, Varleni, Maciuca, Valea Mare, Rusanesti care nu s-au dat in laturi din a-i omori, chiar daca ulterior au fost arestati. Imi amintesc, din povestirile parintilor mei, care au asistat intamplator la situatia respectiva, cazul sateanului Tepus care a omorat un activist si care a fost arestat pentru 25 de ani, dupa care a revenit, spre batranete, in satul natal, Oveselu, devenind frizer. Dar au mai fost acolo, si alte cazuri aduse pana la faza de crima din dorinta satenilor de a-si pastra pamantul din care isi duceau existenta." 

Rodica Voinescu

sursa: http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/actiuni/d_barbulescu.htm

Fostul şef al UTC, George Copos, 4 ani de închisoare

Am ajuns s-o văd şi pe asta. Fostul şef al Uniunii Tineretului Comunist din România, şarpele-om de afaceri (patron al clubului de fotbal Rapid Bucureşti) George Copos a fost condamnat ieri la 4 ani închisoare! Sigur, omul are drept de recurs şi procesul va merge înainte încă aproximativ un an, până la sfârşit fiind posibil orice, inclusiv ca această condamnare să fie schimbată şi infractorul achitat, dar ACUM, la ora la care scriu materialul, George Copos simte pe şira spinării fiorul rece al gratiilor închisorii! Asta e cel mai important. Oamenii ca el trebuie să simtă asta nu doar muritorii de foame din România care fură o găină şi iau 6-7 ani de puşcărie condamnare!

Copos este tipul de om de afaceri detestat de toată lumea. Perceput ca fiind zgârcit, dar nu în sensul că îşi face afacerile cu cap ci doar pentru că trage TOT la oala lui, înşelându-şi partenerii, minţind, trăgând ţepe, profitând la maxim de pe urma funcţiilor politice şi a relaţiilor moştenite din comunism şi mai apoi cultivate în democraţie. Condamnarea lui Copos este mai importantă decât cea a lui Adrian Năstase! În cazul Năstase până şi pruncii ştiu că a fost ambiţia lui Băsescu să-l vadă la puşcărie. Când vorbim de Copos însă vorbim de o lichea cum sunt foarte multe în România, prin toate judeţele. Oamenii ca el sunt adevăratul pericol al României. Ei corup tot, pe toată lumea, în interes propriu. Ei n-au scrupule şi se simt invincibili. Ei sunt alfa şi omega în afacerile din zona lor. De aceea, pentru însănătoşirea reală a societăţii româneşti, ei trebuie să "dispară" din peisaj!

Vă prezint mai jos comunicatul Mediafax şi să sperăm că cel târziu la anul, pe vremea asta, sentinţa va rămâne definitivă şi-l vom vedea pe fostul şef al UTC dus acolo unde îi e locul. Împreună cu toţi ceilalţi care îi seamănă!

Cornel SABOU

Comunicat Mediafax

http://www.mediafax.ro/social/george-copos-condamnat-la-patru-ani-de-inchisoare-cu-executare-in-dosarul-loteria-i-10528430

Omul de afaceri Gheorghe Copos a fost condamnat, marţi, de Judecătoria Sectorului 2 la patru ani de închisoare cu executare în dosarul Loteria I, în care este acuzat de evaziune fiscală de peste un milion de euro, cu ocazia vânzării unor spaţii ale firmei Ana Electronic către Compania Loteria Română.

Instanţa i-a condamnat la pedepse de câte patru ani de închisoare şi pe Gilio Giuzepe Roza şi Stelian Ioan Raţiu, pentru evaziune fiscală, precum şi pe Nicolae Cristea, pentru complicitate la evaziune fiscală.

Totodată, Gabriel Rogoveanu a fost condamnat la trei ani de închisoare, pentru complicitate la evaziune fiscală.

Instanţa le-a interzis celor cinci dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-au folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pe o perioadă de cinci, respectiv patru ani după executarea pedepsei.

Totodată, instanţa i-a obligat pe Gheorghe Copos şi Gilio Giuzepe Rosa - ambii în solidar cu părţile responsabile civilmente SC Ana Electronic şi SC Romtur GM Impex, precum şi pe Nicolae Cristea şi Gabriel Rogoveanu, să plătească ANAF 3.946.112 lei, cu titlu de despăgubiri materiale, precum şi majorări, penalităţi şi dobânzi calculate pentru acest debit.

Instanţa a mai dispus ca, în solidar, Nicolae Cristea, Stelian Ioan Raţiu şi Gabriel Rogoveanu să plătească ANAF 166.217 lei, cu titlu de despăgubiri materiale, precum şi majorări, penalităţi si dobânzi calculate pentru acest debit. Stelian Ioan Raţiu mai trebuie să plătească ANAF despăgubiri materiale de 8.800 de lei, precum şi majorări, penalităţi şi dobânzi la această sumă.

Instanţa a constatat că partea responsabilă civilmente SC Transilvania Oil SRL a fost radiată din evidenţele Registrului Comerţului.

Judecătoria Sectorului 2 a menţinut sechestrul asigurator dispus de procurori în cazul lui Copos, respectiv pe sumele de 3.237.034 de lei, 630.064,10 lei, 199.990 de lei, şi în cazul lui Nicolae Cristea, pe sumele de 255.293,96 de lei, 1.385,19 de dolari, 44.720,15 de euro şi 910,50 lei.

Decizia instanţei Judecătoriei Sectorului 2 nu este definitivă, putând fi contestată la Tribunalul Bucureşti.

În dosarul Loteria I, omul de afaceri George Copos, patron al echipei de fotbal Rapid Bucureşti şi acţionar la firme din grupul Ana, a fost trimis în judecată în iunie 2006, la puţin timp după ce şi-a dat demisia din funcţia de vicepremier. El a fost acuzat de DNA de o fraudă de peste un milion de euro.

Alături de el sunt judecaţi, pentru evaziune fiscală, Gilio Giuzepe Roza, acţionar la Ana Electronic, Ana Group, Ana Pan, administrator unic, director la societatea Rom Tour G.M. Impex şi membru fondator al Fundaţiei "ProRapid", precum şi Stelian Ioan Raţiu (administrator la firma Transilvania International).

Totodată, au fost trimişi în judecată Nicolae Cristea, fost director general şi preşedinte al Consiliului de Administraţie în cadrul Companiei Naţionale Loteria Română, membru fondator al Fundaţiei ProRapid, şi Gabriel Rogoveanu, agent imobiliar la firma Euroest Invest, pentru complicitate la evaziune fiscală.

Potrivit anchetatorilor, în perioada iulie-decembrie 2004, Copos, în calitate de asociat şi preşedinte al Consiliului de administraţie în cadrul Ana Electronic, împreună cu Roza şi cu sprijinul lui Cristea şi Rogoveanu, s-ar fi sustras de la plata obligaţiilor fiscale, aducând bugetului de stat un prejudiciu de 39.461.121.820 de lei (peste un milion de euro, la valoarea cursului de schimb de la acea dată).

Folosind mecanismul interpunerii de noi proprietari în procesul de vânzare-cumpărare, respectiv persoana juridică SC Romtur GM Impex SRL şi persoanele fizice Niculaie Ghinea şi Ion Matei, inculpaţii ar fi ascuns sursa impozabilă cu ocazia vânzării unui aşa zis "pachet" de 38 de spaţii comerciale, proprietate a firmei Ana Electronic, către Compania Naţională Loteria Română.

Acelaşi mecanism a fost folosit şi la achiziţia de către Loterie a spaţiului comercial din Cluj-Napoca de la SC Transilvania Oil, prin intermediul lui Stelian Ioan Raţiu.

În rechizitoriul se arăta că Nicolae Cristea - fost director general şi preşedinte al Consiliului de Administraţie în cadrul Companiei Naţionale Loteria Română (CNLR) - a plătit 800.000 de dolari clubului de fotbal Rapid, ca sponzorizări şi publicitate, în perioada 1996-1999.

În plus, în 2002, Loteria Naţională a închiriat pentru cinci ani, de la clubul Rapid, un panou publicitar în afara stadionului Giuleşti pentru suma de 175.000 de dolari pe an, preţ de patru ori mai mare decât cel al pieţei, susţin procurorii. În privinţa acestor sponsorizări, procurorii au menţionat, în dosar, că nu au dispus începerea anchetei, ci doar au vrut să sublinieze relaţiile strânse dintre Copos şi Cristea.

Procurorii au mai menţionat că relaţia de "afaceri privilegiate" dintre Copos şi Cristea a început cu mult timp în urmă, când Loteria a început să dea ca premii televizoare de la Ana Electronic, unde Copos este acţionar.

În 9 decembrie 2009, instanţa supremă a decis ca dosarul Loteria I să fie judecat de instanţa Judecătoriei Sectorului 2. Magistraţii instanţei supreme au admis, astfel, excepţia necompetenţei instanţei după calitatea persoanei în acest dosar.

sursă foto: www.sport.ro

Stephane Courtois: Sighet - Memorialul crimelor comunismului

text scris de Stéphane Courtois

sursa: http://www.memorialsighet.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=359%3Astephane-courtois-memorialul-crimelor-comunismului&catid=47%3Abreviar-pentru-procesul-comunismului&Itemid=154&lang=ro

La Sighet, la graniţa dintre România şi Ucraina, câţiva foşti disidenţi au transformat o închisoare a deţinuţilor politici într-un Memorial al victimelor comunismului.

Amnezia şi amnistia crimelor comuniste

După căderea Zidului Berlinului, Securitatea de tristă faimă – poliţia politică – şi conducătorii comunişti români s-au temut serios că vor pierde puterea, pe care o deţineau de 45 de ani. Au împărţit arme în stradă pentru a convinge că este vorba despre o revoluţie democrată, provocând astfel un haos care s-a soldat cu peste 1000 de victime. Simultan, ei au organizat îngrozitoarea înscenare de la Timişoara, dezvăluind camerelor televiziunii din toată lumea un pretins carnagiu, anunţat ca faţa vizibilă a unui masacru a mii de oameni, ordonat de Ceauşescu. Pretext tocmai bun pentru asasinarea dictatorului şi a soţiei sale şi pentru desemnarea lor ca singuri responsabili ai tuturor ororilor unuia din cele mai rele regimuri totalitare din Europa.

La momentul hotărât, manipulatorii au ieşit din umbră şi sub numele de Frontul Salvării Naţionale au concentrat, fără violenţă, puterea împingând în faţă un premier tânăr şi fercheş, Petre Roman, fiul unui înalt nomenclaturist strâns legat de serviciile sovietice de dinainte de război.

Inutil de precizat că, în aceste condiţii, victimele regimului comunist şi intelectualii cu vederi democratice, care sperau să iasă din coşmar, n-au avut dreptul la cuvânt. Iar când au încercat să ridice glasul, Ion Iliescu a pus bandele de mineri – sau foşti securişti, deghizaţi în mineri - să-i cotonogească şi să-i ciomăgească, având cuvântul de ordine „Moarte intelectualilor”. Aceste scene de linşaj oficial, pe care românii le-au numit „mineriade”, au avut loc la 14-15 iunie 1990, la Bucureşti.

Într-un asemenea climat, era imposibil să se facă un cât de neînsemnat proces regimului comunist şi torţionarilor săi: unii au fugit în străinătate pentru a scăpa de orice eventuală condamnare, alţii au murit liniştiţi în patul lor, în timp ce alţii s-au propulsat în vârful puterii.

Şi totuşi! „Mineriada” a determinat câţiva intelectuali să reacţioneze. La iniţiativa poetei Ana Blandiana, au înfiinţat o asociaţie, Academia Civică, hotărâţi să lupte pentru ca cetăţenii români să-şi cunoască propria lor istorie, după o jumătate de secol de dictatură, izolare şi cenzură. Academia Civică s-a lansat în realizarea unui memorial al victimelor comunismului şi al rezistenţei, în orăşelul Sighet. În 1998, când au publicat ediţia românească a Cărţii negre a comunismului, al cărei tiraj s-a epuizat în câteva săptămâni, m-au invitat în România.

Sighet

În 1999, pornesc pentru prima oară la Sighet. Datorită unui ghinion nemaipomenit pierd avionul, singurul pe care l-am pierdut vreodată; apoi prind unul din rarele trenuri spre Sighet, un tren de noapte. Deşi în plină amiază  şi pe un soare fierbinte, gara din Bucureşti este de-a dreptul sordidă, cu o faună nedeterminată  de fete foarte tinere, fardate şi îmbrăcate sumar, şi de mici bande de băieţi a căror metodă, pe care o descopăr foarte repede, constă din a sări în vagoane cu câteva minute înaintea plecării, a fura călătorii şi a o rupe la fugă.

Un drum de 650 km, 14 ore într-un vagon de dormit antebelic, care te aduce în zori în ceţurile Maramureşului, provincie din nord-vestul României, înghesuită între Ungaria, la vest, Rutenia subcarpatică (extremitatea orientală a Cehoslovaciei, ocupată şi anexată de Stalin în 1945), la nord, iar la răsărit Bucovina: ţară a mănăstirilor, adesea fortificate din cauza neîncetatelor invazii otomane, mănăstiri ai căror pereţi exteriori sunt acoperiţi de magnifice fresce în stil bizantin.

Din trenul care merge cu o viteză foarte mică (nu este linie dublă) descopăr o regiune de coline foarte asemănătoare piemontului din Pirinei. Aici natura este încă sălbatică: aici venea Ceauşescu să vâneze urşi cu oaspeţii lui de marcă. Felul de viaţă rural a rămas tradiţional: acest capăt al Europei a rezistat la pătrunderea comunismului: nu se văd tractoare, doar caii sunt prezenţi pretutindeni pe câmp, pe şosele, pe uliţele satelor; poduri cu fân superbe, frumoase gospodării individuale. Aici oamenii au păstrat obiceiuri rustice: nunţile încă se fac cu muzică tradiţională - vioară, fluier, tobă. Specialitatea casei este o bucată mare de şorici de porc, uşor pârpălită într-o tigaie şi aruncată într-o oală cu sare, totul stropit din belşug cu horincă, alcoolul de prune din partea locului.

Trenul nu merge mai departe. La Sighet e capătul; Sighet, capitala Maramureşului, situată pe Tisa, un râu care izvorăşte din Ucraina şi se varsă în Dunăre, mai sus de Belgrad, după ce a mărginit România şi străbătut Ungaria.

Impresie de capăt al lumii, dar sunt primit cu flori de Ana Blandiana, de soţul ei, Romulus Rusan şi de o echipă veselă.

Sighetul este un orăşel trist, lung, murdar, cu străzi semănate cu gropi şi unde singurele clădiri, cât de cât pe picioare, sunt bisericile – catolică, ortodoxă şi evanghelică (aceasta datând din epoca în care Maramureşul aparţinea imperiului austro-ungar). Suntem în oraşul natal al lui Elie Wiesel, unde naziştii au exterminat comunitatea evreiască, a cărei singură urmă e astăzi un vechi cimitir părăsit.

Hotelul în care locuiesc, în piaţa principală, seamănă cu un uriaş caravanserai destul de ruinat. La baie este apă doar câte un sfert de oră, dimineaţa şi seara. Trecători îmbrăcaţi sărăcăcios, ţigănuşi desculţi care cerşesc, maşini puţine, dar destule căruţe cu cai frumos echipaţi, singurul lor progres în timpul comunismului fiind înlocuirea roţilor de fier cu cauciucuri vechi recuperate. Unicul semn de viaţă încurajator: mulţimea de ţărani cu pălărie şi de ţărănci voinice cu năframe multicolore şi fuste scurte, înfoiate, care hălăduiesc cât e ziua de mare la piaţă.

În spatele acestui decor cam descurajant, descopăr dintr-odată ceva, o siluetă extraordinară, inimaginabilă în acest colţ uitat de lume al Europei. La 200 metri de hotel, a doua stradă pe dreapta, se ridică o clădire impunătoare, în perfectă stare: este închisoarea. Căci totul s-a sfârşit aici şi totul aici începe, în această închisoare. Aici au distrus comuniştii România dinaintea anilor 1940, aici îşi reia România cursul istoriei după 1989.

Memorialul

După 1945, Sighetul, situat pe frontiera sovietică, era şi unul din punctele cele mai îndepărtate de Bucureşti. Pentru acest dublu motiv, regimul comunist, începând din 1948, a închis aici şi a şters urmele principalelor personalităţi româneşti ale opoziţiei. Iuliu Maniu, marele lider al PNŢ şi fost prim-ministru, a murit aici în 1953, bolnav, fără nici o îngrijire, ca şi Constantin Brătianu, liderul celuilalt partid istoric, al liberalilor. Unul din principalii istorici români, Gheorghe Brătianu, care-şi susţinuse teza de doctorat la Sorbona şi care era colegul şi prietenul lui Marc Bloch, a avut aceeaşi soartă în 1953, la doar 55 de ani, împreună cu o mulţime de miniştri şi foşti prim-miniştri, de episcopi catolici şi greco-catolici. În total 52 de personalităţi asasinate, încetul cu încetul, metodic, şi aruncate în gropi comune undeva, nu se ştie unde, astfel încât nici astăzi mormintele nu le-au fost identificate.

Această închisoare, dezafectată de atâta timp, cea mai mare parte a „clienţilor” ei fiind pe lumea cealaltă, era aproape o ruină în 1993, când Ana Blandiana şi prietenii ei de la Academia Civică au hotărât să facă în ea Memorialul. Ar fi prea multe de povestit despre parcursul nemaipomenitei lupte dusă pentru a obţine de la municipalitate şi de la stat cedarea clădirii, luarea sub egidă a proiectului de către Consiliul Europei; în sfârşit, pentru strângerea fondurilor necesare refacerii clădirii, atât de la instituţii internaţionale, în special Fundaţia Konrad Adenauer, cât şi de la numeroşi români exilaţi în străinătate în timpul regimului comunist.

După ce a fost restaurată, închisoarea a fost transformată în muzeu. Ciudat, această clădire cu două etaje, închisoare model de la sfârşitul Imperiului austro-ungar, structurată în jurul unui lung culoar cu ziduri străpunse de zeci de uşi grele şi cu cele două extremităţi luminate de vitralii înalte, seamănă cu naosul unei catedrale şi invită la meditaţie. Peste 60 de celule sunt amenajate în tot atâtea spaţii de expoziţie. Aici o celulă consacrată închisorilor, dincolo – lagărelor de la Canal, unde au pierit mii de condamnaţi, pe un şantier fără scop; mai departe, azilelor psihiatrice cu caracter politic, apoi locurilor de execuţie şi gropilor comune. O sală specială este consacrată lui Maniu, o alta familiei Brătianu. Alta populaţiei sârbeşti sau germane, instalate în România de secole şi deportate în bloc, în noaptea de Rusalii 1951 (44.000 de bărbaţi, femei şi copii au fost lăsaţi în mijlocul pustiei câmpii a Bărăganului...). Un loc de cinste este rezervat victimelor, dar nici călăii nu sunt uitaţi. Cei din Partidul comunist (care nu avea decât câteva sute de membri când a luat puterea sub ocupaţie sovietică), cei de la Securitate (a fost reprodusă chiar o sală de interogatorii), cei care au pus în aplicare teribila experienţă a închisorii de la Piteşti (unde, sub ameninţarea morţii, zeci şi sute de studenţi anticomunişti  au fost constrânşi să se tortureze unii pe alţii, atât fizic, cât şi psihic, până la distrugerea personalităţii sau... până la moarte).

Şi mai surprinzătoare sunt celulele care evocă rezistenţa populaţiei la opresiunea comunistă. Rezistenţa armată în munţi, ai cărei ultimi luptători au fost asasinaţi în 1962. Rezistenţa pasivă a ţăranilor la colectivizare. Rezistenţa masivă a muncitorilor la Braşov, la 15 noiembrie 1987. Rezistenţa izolată a intelectualilor şi a disidenţilor...

Istorie şi memorie

Academia Civică a făcut, în paralel cu crearea Memorialului, şi o foarte importantă muncă istorică şi de memorie. În ciuda Puterii care bloca accesul la arhive şi a Academiei Române care, în ciuda dispariţiei „preşedintelui de onoare” (Ceauşescu), manifesta aceeaşi supunere faţă de guvern, a început din 1993 o enormă activitate de istorie orală, înregistrând mii de ore de mărturii ale victimelor. Din 1994, a organizat numeroase colocvii internaţionale despre istoria comunismului în România, a publicat cinci colecţii ştiinţifice – „Analele Sighet”, „Documente”, „Istorie orală” etc. -  care însumează deja peste 20.000 de pagini. O importantă bibliotecă pusă la dispoziţia cercetătorilor.

Totuşi, deoarece această activitate nu a zdruncinat decât foarte slab inerţia generală, Ana Blandiana şi Romulus Rusan au hotărât să reia totul de la capăt – şi anume să implice tânăra generaţie.

În 1999 au creat o şcoală care strânge la Memorial în fiecare vară, timp de 8 zile, o sută de tineri între 15 şi 18 ani din întreaga Românie - ca şi din Republica Moldova, provincie românească ocupată şi anexată de Stalin în 1940 – selecţionaţi pe baza unui concurs de acelaşi fel ca şi concursul nostru despre Rezistenţă.

De câţiva ani, Ana Blandiana m-a rugat să fiu „ rectorul” acestei şcoli, titlu cam pompos pentru o sarcină care constă - înainte de toate – din a avea grijă ca să înceapă cursurile punctual, conferenţiarii să nu-şi adoarmă tinerii auditori cu expuneri prea lungi sau prea academice, ca fiecare să poată întreba ce-i stă pe inimă, şi ca – din când în când – să se tragă nişte concluzii de sinteză. Alternativ, intervin martori, actori ai istoriei şi universitari români şi străini.

Aici trăieşti momente unice. Astfel, în 2002 invitatul de onoare a fost Vladimir Bukovski care, în faţa unui auditor răvăşit, a povestit timp de mai multe ore experienţa lui de disident martirizat în „spitale” psihiatrice sovietice. Mai târziu Vladimir a fost încântat să vorbească ruseşte jumătate de noapte (ajutat de votcă) cu tinerii moldavi, pe atunci în plină revoltă împotriva guvernului lor rămas tot comunist, care încerca să reimpună limba rusă obligatorie în şcoli şi în licee. O mare lecţie de demnitate şi rezistenţă la opresiune.

Alt moment magic, în iulie 2005, când în „naosul” închisorii-memorial, în faţa elevilor adunaţi acolo, o violonistă a cântat Ciaconna de Bach. Această tânără femeie, nepoata unui deţinut politic, exilată în Franţa şi care venea pentru prima oară la Sighet cu propria ei fiică adolescentă, ne-a transmis o emoţie puternică făcându-ne să simţim tragismul locului.

Moment teribil şi acela al mărturiei Ioanei Raluca: tatăl ei, militar de carieră, conducea un grup anticomunist în munţi, hărţuit din 1949. A fost arestat în urma unei trădări în 1958, apoi judecat şi executat. Arestată şi ea, soţia lui, mama ei, a fost condamnată pe viaţă şi a murit în închisoare. Fiica, pe atunci foarte mică, a fost dată la un orfelinat şi abia după 1989 a descoperit adevărul, iar dreptul prin justiţie de a purta numele tatălui ei, Arnăuţoiu, l-a obţinut doar în 1997.

Moment surpriză, când, la 14 iulie, o sută de elevi s-au ridicat în picioare şi au cântat o veselă Marseieza - învăţată unde? când? cum? În clipa aceea, am regretat că ambasadorul Franţei nu era la Sighet şi că Franţa rămâne destul de indiferentă la tragedia trăită de toate aceste ţări din Europa centrală şi răsăriteană, comunizate prin teroare.

De vreun an, doi, situaţia la Sighet se îmbunătăţeşte, se vede o oarecare prosperitate. Cât despre tinerii de la Şcoala de vară, ei nu mai sunt adolescenţii puţin trişti şi săraci de la sfârşitul anilor 90. Toţi au telefoane mobile, walkman-uri, aparate de fotografiat numerice, vorbesc mai multe limbi străine, merg în străinătate.

Noua Românie intră în scenă, hotărâtă să se afirme, să depăşească situaţia în care a fost, dar şi să privească în faţă tragedia trăită de părinţi şi bunici.

Dar pentru ca reunificarea europeană să aibă un rost, ar trebui ca occidentalii să ia act de această tragedie şi să contribuie la dificila muncă a istoriei şi a memoriei, singura modalitate, pe termen lung, de reconstruire a identităţii societăţilor devastate de către opresiunea comunistă.

Traducere din limba franceză de Ana Tutuianu

foto: Radu Portocală, avocat şi om politic, omorât la închisoarea Sighet

Sute de ofiţeri din sistemul penitenciar românesc acuzaţi de crimă şi genocid

Vă prezint mai jos încă un caz documentat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România care s-ar putea constitui într-un început concret al Procesului Comunismului la noi în ţară!

În anul 2007, IICCR a trimis Parchetului Militar de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o sesizare în care peste 200 de ofiţeri din fosta Direcţie Generală a Penitenciarelor din România sunt acuzaţi de genocid, crimă şi alte infracţiuni grave. Aceşti ofiţeri au ordonat sau chiar executat în perioada 1945-1989 torturarea şi uciderea deţinuţilor din penitenciarele româneşti cu scop clar de exterminare. Până acum nu a existat justiţie capabilă să-i urmărească şi să-i pedepsească pe aceşti criminali în uniformă de stat! IICCR a sesizat Parchetul Militar cu privire la acest caz în anul 2007 şi deşi au trecut deja aproape 6 ani de atunci încă nu s-a primit ca răspuns o concluzie a Parchetului. Să fie asta un semn pozitiv în sensul că procurorii lucrează dosarul şi pregătesc trimiterea în judecată a celor peste 200 de ofiţeri? Sau dimpotrivă, dosarul se tot amână la infinit pe ideea că o soluţie de "scăpare" nu poate fi dată (pentru că toate crimele din puşcării sunt de aşa mare notorietate încât s-ar revolta toată lumea în cazul închiderii unui asemenea dosar!)??? Vom vedea. Să sperăm că vom mai apuca timpurile în care să-i vedem după gratii pe cei care din partea cealaltă a gratiilor au comis crime ce nu pot fi descrise în cuvinte provocând dureri şi răni ce nu pot fi decât simţite! Precizez că o parte din foştii criminali din puşcăriile româneşti comuniste încă mai lucrează în actualul sistem penitenciar românesc! Dar toate celelalte la timpul lor... (Cornel SABOU)

Sesizare penală din 22 mai 2007 către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia Parchetelor Militare cu privire la abuzurile şi crimele săvârşite, ordonate sau inspirate de către 210 de foşti comandanţi şi ofiţeri cu atribuţii de conducere din cadrul sistemului penitenciar din România, identificaţi de IICCR, care în perioada martie 1945 - decembrie 1989, au folosit sistemul de detenţie ca principal instrument de realizare a politicii de exterminism social pentru lichidarea fizică, prin asasinat, deportare, întemniţare, muncă forţată, a unor categorii sociale (burghezie, moşierime, ţărani, intelectuali, studenţi, clerici) şi pentru exterminarea programată a deţinuţilor politici.

Sursă:

http://www.iiccr.ro/pdf/ro/sesizare_dgp.pdf

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România

Către,

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Secţia Parchetelor Militare

IICCR (...) formulează prezenta

SESIZARE

cu privire la abuzurile şi crimele săvârşite, ordonate sau inspirate de către comandanţii şi ofiţerii cu atribuţii de conducere din cadrul sistemului penitenciar din România, identificaţi conform Listei de nume anexate, care în perioada martie 1945 - decembrie 1989, au folosit sistemul de detenţie ca principal instrument de realizare a politicii de exterminism social pentru lichidarea fizică, prin asasinat, deportare, întemniţare, muncă forţată, a unor categorii sociale (burghezie, moşierime, ţărani, intelectuali, studenţi, clerici) şi pentru exterminarea programată a deţinuţilor politici.

1. Victimele regimului penitenciar românesc

În fapt, (...) penitenciarele din reţeaua Direcţiei Generale a Penitenciarelor din România au fost destinate realizării scopului represiv al regimului comunist, urmărind:

- distrugerea partidelor politice, prin arestarea liderilor şi militanţilor

- persecutarea şi încarcerarea minorităţilor etnice şi religioase, culturale ori de orientare sexuală, precum şi a minorităţilor de gândire de la Asociaţia Teosofică Română din anii 1950 şi până la prigonirea mişcării Meditaţiei Transcedentale din anii 1980

- executarea programată a deţinuţilor politici

- exterminarea grupuluzi de partizani din rezistenţa anticomunistă armată în munţi (1945-1962)

- represiunea împotriva cultelor şi exterminarea/persecutarea tuturor celor care se opuneau comunismului (...), desfiinţarea Bisericii Greco-Catolice, persecuţiile împotriva mişcării sioniste;

- arestarea, uciderea, detenţia politică sau deportarea ţăranilor care opuneau rezistenţă faţă de colectivizare, concomitent cu lichidarea violentă a revoltelor ţărăneşti (1949-1962)

- Arestarea şi torturarea studenţilor protestatari (de la Timişoara, Bucureşti, Cluj, Iaşi) implicaţi în acţiunile studenţeşti din anul 1956

- Arestarea şi deportarea muncitorilor protestatari participanţi la grevele din anii 1980 organizate în Valea Jiului şi Braşov

- Arestarea şi reprimarea principalilor oponenţi şi dizidenţi din anii 70 şi 80

Victimele represiunii şi ale crimelor săvârşite în sistemul penitenciar românesc sunt prevăzute atât în raportul Comisiei Prezidenţiale, cât mai ales în documentele interne şi în datele statistice gestionate chiar de Direcţia generală a Penitenciarelor. 

Potrivit datelor din Raport, "ca urmare a politicii criminale a regimului comunist, au fost deţinute în închisori şi lagăre, deportate/strămutate sute de mii de persoane. Cifrele propuse de cercetători (...) se situează între 500 mii şi 2 milioane de victime. (...)

Experţii IICCR au identificat, în urma documentării în fondurile arhivistice şi pe baza mărturiilor adunate de la supravieţuitori, un număr considerabil de victime ale regimului de detenţie provenind din:

- elita militară românească (106 morţi şi arestaţi în penitenciare)

- elita religioasă (586 preoţi ortodocşi, 84 preoţi greco-catolici, 52 preoţi romano-catolici)

- elita politică românească (836 personalităţi marcante)

- elita economică şi de afaceri (672 economişti, mici proprietari şi oameni de afaceri)

- elita intelectualilor români (221 intelectuali: istorici, profesori, scriitori, avocaţi, jurnalişti, ingineri, medici, actori etc)

- activişti politici (1.022 persoane)

2. Actele de represiune şi crimele săvârşite, ordonate sau inspirate de către comandanţii şi ofiţerii cu atribuţii de conducere din cadrul sistemului penitenciar din România

(...) Acestea pot fi rezumate astfel:

- încarcerări, detenţii şi reţineri în penitenciare fără forme legale sau în lipsa unor hotărâri judecătoreşti

- încălcarea drepturilor prevăzute prin Regulamentul intern (plimbare, vorbitor, pachete şi scrisori, neacordarea obiectelor vestimentare)

- expunerea deţinuţilor la condiţii de detenţie inumane şi la rele tratamente

- folosirea bătăii ca metodă de reeducare de către cadre, atât împotriva deţinuţilor adulţi, cât şi împotriva minorilor.

- lipsa medicamentelor, refuzul de a acorda asistenţă medicală, netratarea bolnavilor contagioşi, neaprobarea internării deţinuţilor bolnavi cronici

- reducerea raţiilor alimentare şi obligarea la muncă silnică de 10-13 ore pe zi

- încălcarea dreptului la asistenţă juridică

- menţinerea în detenţie a femeilor gravide şi a copiilor cu vârstă de până la un an. 

- alimentarea artificială a deţinuţilor aflaţi în greva foamei

- execuţiile individuale şi colective ale segmentului deţinuţilor politici şi ale dizidenţilor

- neîntocmirea formalităţilor legale privind declararea deceselor, neinformarea familiilor cu privire la decesul deţinuţilor, înhumarea deţinuţilor în gropi comune.

Legislaţia represivă, atât cea cu caracter public, dar mai ales cea cu caracter secret, confirmă existenţa unei politici de exterminare la nivelul penitenciarelor, puse în executare sau chiar ordonate, în unele cazuri, chiar de DGP, de către comandanţii penitenciarelor şi de către locţiitorii acestora

Indiferent de calitatea si natura participaţiei penale – autori, instigatori sau complici – cei sesizaţi prin prezenta trebuie să fie cercetaţi sub aspectul săvârsirii infracţiunii de genocid si a altor infracţiuni distincte.

Din punct de vedere juridic, faptele ofiţerilor de penitenciar se înscriu în categoria infracţiunilor contra păcii si omenirii prin gravitatea si amploarea lor ca fenomen de masă, genocidul fiind incriminat atât de dispoziţiile Codului penal în 

vigoare la data săvârşirii faptelor (art. 231 alin. 2), cât şi de legislaţia penală actuală (art. 357 Cod penal).

Întreaga documentaţie anexată relevă faptul că actele de represiune, tortură şi exterminare din penitenciare se subscriu, din punct de vedere al conţinutului obiectiv si al finalităţii, în categoria actelor de genocid, fiind săvârşite

în scopul de a distruge în întregime colectivitatea dizidenţilor politici întemniţaţi în penitenciare. Selecţia deţinuţilor în vederea exterminării, în regimul de detenţie, a avut la bază nu doar criterii de ordin politico-ideologic, ci şi criterii etnice, religioase şi naţionale.

Regimul totalitar comunist a reprezentat o formă organizată de distrugere a identităţii naţionale şi a continuităţii naţionale a statului român, iar unul dintre instrumentele de represiune a fost Direcţia Generală a Penitenciarelor, care a alocat resursele necesare exterminării deţinuţilor politici. Reglementate si în legislaţia penală anterioară anului 1989 – Codul penal din 1968, infracţiunile contra păcii şi omenirii beneficiază de imprescriptibilitate în ceea ce priveşte denunţarea, urmărirea, judecarea şi condamnarea făptuitorilor.

(...)

În consideraţia celor mai sus expuse, apreciem că există motive temeinice de fapt şi de drept, susţinute sub aspectul probatoriului, care să determine tragerea la răspundere penală a făptuitorilor - ofiţeri cu funcţii de conducere din cadrul sistemului penitenciar.

Pe cale de consecinţă, vă solicităm să dispuneţi efectuarea tuturor actelor şi măsurilor necesare aflării adevărului, identificării tuturor făptuitorilor şi a complicilor acestora în vederea tragerii lor la răspundere penală.

Preşedinte, Marius Oprea 

Director General, Stejărel Olaru 

Secretar General, Lucia Hossu Longin

Procesul comunismului blocat de mafia din Justiţie

Mi-am dorit un proces al comunismului în România poate mai mult decât orice altceva pe lume! Şi mi-am dorit asta nu dintr-o ambiţie prostească ci poate pentru că am fost şi eu (în acele timpuri) un fel de victimă a sistemului, la fel ca multe alte milioane de români.

Am aflat apoi că un fel de proces al comunismului s-a pornit în România, dar s-a pornit târziu şi merge cu paşi de melc! Nu contează, mi-am spus în urmă cu ceva ani, bine că s-a pornit, să aşteptăm acum şi rezultatele!

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din România funcţionează sub patronajul Guvernului României. Instituţia aceasta este abilitată de lege să studieze crimele comunismului şi acolo unde descoperă abuzuri să sesizeze organele de cercetare penală pentru pedepsirea vinovaţilor. Când am auzit prima dată de acest Institut mi-am spus "woooow, dar vor avea de muncă băieţii, nu glumă!"... M-aş fi aşteptat la mii de dosare care să fie create de la an la an, apoi la trimiterea în judecată a politrucilor comunişti, a ofiţerilor de Securitate şi Miliţie, a multor funcţionari de stat din perioada 1945-1989. Îmi imaginam chiar şi un penitenciar special, destinat numai pentru infractorii comunişti, unde să stea ei liniştiţi cam câte 20-30 de ani şi să facă şedinţe de partid! Aiurea...

Rar, când şi când, din partea Institutului s-a pornit câte o sesizare. Nu ştiu dacă una pe an sau la doi ani, că nu le-am numărat pe degete. Probabil or fi şi motive obiective, nu zic nu, legate de numărul de angajaţi, de plata acestora, de alte probleme de comunicare cu instituţiile care ar trebui să colaboreze cu Institutul în depistarea infractorilor comunişti. 

Am început să-mi reduc şi eu "pretenţiile", dar am sperat să văd măcar unul-doi comunişti arestaţi în prime-time pentru crime săvârşite înainte de 1989! Degeaba, chiar şi cele câteva sesizări făcute de IICCR s-au lovit de un zid de beton în curţile Parchetelor şi s-au transformat din posibile condamnări, în dosare închise, cu infractori salvaţi.

O să vă prezint în serial cele câteva cazuri concrete care sunt deja publice... Povestea din spatele abuzului, sesizarea IICCR apoi concluzia Parchetului care a fost sesizat să înceapă cercetarea. O poveste tristă despre criminali care încă ne râd în nas! A căzut comunismul în decembrie 1989??? Da, dar comuniştii au căzut în picioare!

Mii de copii racolaţi de Securitate

Primul caz prezentat este în legătură cu abuzurile unor ofiţeri ai Securităţii din Sibiu care au recrutat sute de copii (minori între 9 şi 18 ani) ca informatori. Folosind uneori şi abuzul fizic, ofiţerii i-au silit pe aceştia să prezinte informaţii despre membri familiei lor, despre colegi de şcoală, profesori etc. Faptele reclamate de IICCR (cu nume şi date concrete prezentate în anexe) s-au petrecut pe parcursul anului 1989! Plecând de la cazul reclamat la Sibiu şi bănuind cu temei că practica aceasta a fost generalizată la nivelul întregii ţări putem spune (cum spune şi IICCR!) că în România au fost racolaţi ca informatori ai Securităţii mii de copii, începând de la vârsta de 9 ani! ACEASTĂ MĂSURĂ, DE RACOLARE CA INFORMATORI A MII DE COPII, ESTE O CRIMĂ! Ar fi trebuit ca justiţia să dea un exemplu. N-am avut pretenţia să fie identificaţi TOŢI ofiţerii, din toate judeţele, care se ocupau cu racolările de copii, dar măcar acest caz, de la Sibiu, care a fost complet documentat de IICCR, aş fi vrut să-l văd instrumentat în instanţă. 

Nu s-a ajuns până acolo. Pentru că, la sfârşitul anului 2010, "Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia parchetelor militare, a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracţiunilor sesizate de Institut faţă de ofiţerii de informaţii din fosta securitate care au recrutat un număr de 143 de minori, în perioada 31.03.1989 – 10.12.1989. Soluţia dispusă prin rezoluţie a fost motivată prin faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor ce formează obiectul sesizării." (comunicat IICCR)... Cum a putut acel procuror să dea o asemenea concluzie? Cât de corupt şi/sau incapabil trebuie să fii ca să spui că "nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor" când e vorba de racolarea documentată a peste o sută de minori şi de vreo 14 ofiţeri de Securitate din Sibiu? Sunt convins că la nivelul înalt al Justiţiei din România s-a constituit un fel de atitudine fermă de a nu permite un proces al comunismului. Poate pentru că sistemul justiţiei române este populat încă de personaje foste comuniste care - ele însele - se fac vinovate de adevărate crime înainte de 1989! Criminalii să-i judece pe criminali??? E posibil, dar numai în filme...

Asta e... În cazul dosarului privind racolarea abuzivă a copiilor din Sibiu criminalii comunişti/securişti au scăpat. Vă prezint mai jos extrasele principale din sesizarea IICCR... Întregul caz îl găsiţi la adresa

 http://www.iiccr.ro/pdf/ro/sesizare_penala.pdf

Cornel SABOU

IICCR cere Parchetului cercetarea ofiţerilor de Securitate

În conformitate cu atribuţiile prevăzute în H.G. 1724/ 21.12.2005, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului În România a înaintat către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia parchetelor militare sesizarea din 04 decembrie 2006 cu privire la abuzurile săvârşite de ofiţerii de securitate care au racolat minori.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din România

Nr. 668/4.12.2006

Către,

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Secţia Parchetelor Militare

Subscrisa, IICCR, (...) formulăm prezenta 

SESIZARE

cu privire la abuzurile săvârşite de ofiţerii de Securitate, identificaţi conform Listei de nume anexate, cadre active cu statut special din Serviciile de Securitate din judeţul Sibiu, care prin acţiuni imorale, abuzive şi în dispreţul legii au adus grave prejudicii unor cetăţeni români aflaţi la vârsta minorităţii, încălcând drepturile şi libertăţile fundamentale ale acestora în scopul perpetuării regimului comunist opresiv şi discreţionar

În fapt, (...) în perioada 31.03. - 10.12.1989, mai mulţi ofiţeri din cadrul Serviciilor de Securitate active teritorial în judeţul Sibiu (Serviciul I A, I B, II B Sibiu, Serviciul I B şi II mediaş, Serviciul I A şi I B Dumbrava, Serviciul I B Agnita) au racolat minori, cu vârste cuprinse între 9-18 ani, pentru a-i exploata ca informatori şi/sau persoane de sprijin. 

Din investigaţiile efectuate de IICCR rezultă că minorii-elevi au fost recrutaţi în cadrul reţelei informative folosită în dosarul problemă "Artă-Cultură-Învăţământ" din judeţul Sibiu. Unii dintre minori au fost obligaţi să semneze angajamente de sprijin faţă de organele de Securitate pentru "prevenirea, descoperirea şi lichidarea infracţiunilor îndreptate împotriva securităţii statului" şi "pentru combaterea oricăror manifestări care afectează interesele orânduirii socialiste". Conform procedurilor de lucru, fiecărui minor recrutat i s-a întocmit o "Fişă de colaborator din rândul elevilor", conţinând date complete cu privire la identitatea minorului şi a părinţilor acestuia, instituţia de învăţământ, "descrierea caracteristicilor psihofizice şi a posibilităţilor de informare" ale minorului şi datele de identificare ale ofiţerului de legătură. (...)

Racolaţi la vârsta minorităţii, lipsiţi de discernământ, cu capacitate de exerciţiu limitată, în lipsa acordului şi a prezenţei părinţilor, aceşti minori au fost exploataţi din punct de vedere informativ, atât pentru culegerea de informaţii, cât şi pentru alte activităţi pentru care legea interzice folosirea lor. Profitând de imaturitatea lor intelectuală, exploatându-le stările de afecţiune sau prietenie faţă de familie, colegi sau prieteni, ofiţerii de securitate menţionaţi conform anexei i-au obligat pe elevii recrutaţi să furnizeze informaţii despre familie, profesori, colegi şi rudele acestora, cu privire la atitudinea acestora faţă de regimul comunist , relaţiile lor cu cetăţeni străini sau eventuale fapte considerate împotriva regimului discreţionar (ex. ascultarea de posturi străine de radio etc)

(...) apreciem că recrutarea şi folosirea minorilor în scop informativ s-a făcut în unele cazuri cu încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale acestor, nefiind excluse fapte cu caracter extrem pentru convingerea minorilor: ameninţări, bătăi, şantaj, vătămări corporale etc.

În drept:

Sub aspect moral şi etic, faptele ofiţerilor de Securitate de a recruta minori pentru activitatea de informare şi eventual de denunţare a persoanelor care se opuneau regimului comunist, au afectat dezvoltarea fizică, psihosocială şi intelectuală a copiilor implicaţi. 

Din punct de vedere juridic, faptele ofiţerilor de Securitate se înscriu în categoria infracţiunilor contra păcii şi omenirii prin gravitatea şi amploarea lor ca fenomen de masă (numărul de copii racolaţi ca informatori poate fi de ordinul miilor), reglementate şi în legislaţia penală anterioară anului 1989 - Codul Penal din  1968. Aceste infracţiuni beneficiază de imprescriptibilitate în ceea ce priveşte denunţarea, judecarea şi condamnarea făptuitorilor. (...)

În consideraţia celor mai sus expuse, apreciem că există motive de fapt şi de drept care să determine tragerea la răspundere penală a făptuitorilor - ofiţeri de Securitate care au încălcat drepturile acestor minori în mod brutal, abuziv şi discreţionar, săvârşind abuzuri în exercitarea atribuţiilor pe linie de serviciu în numele unui regim politic opresiv. (...)

Pe cale de consecinţă, vă solicităm să dispuneţi efectuarea tuturor actelor şi măsurilor necesare aflării adevărului, identificării tuturor făptuitorilor şi a complicilor acestora în vederea tragerii lor la răspundere penală. 

Preşedinte, Marius Oprea

Director General, Stejărel Olaru

Secretar General, Lucia Hossu-Longin

Şi acum concluzia Parchetului, publicată tot pe siteul IICCR:

"La data de 29 decembrie 2010, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia parchetelor militare, a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracţiunilor sesizate de Institut faţă de ofiţerii de informaţii din fosta securitate care au recrutat un număr de 143 de minori, în perioada 31.03.1989 – 10.12.1989. Soluţia dispusă prin rezoluţie a fost motivată prin faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor ce formează obiectul sesizării."